În Duminica după Înălțarea Sfintei Cruci, 20 septembrie 2026, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a rostit un cuvânt de învățătură în Paraclisul istoric „Sfântul Mare
În Duminica după Înălțarea Sfintei Cruci, 20 septembrie 2026, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a rostit un cuvânt de învățătură în Paraclisul istoric „Sfântul Mare
În duminica ce a urmat praznicului Înălțării Sfintei Cruci, 20 septembrie 2026, Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop‑vicar patriarhal, a oficiat Sfânta Liturghie la Catedrala Patriarhală din
Biserica Parohiei „Înălțarea Domnului” Loturi Enescu, parte a suburbiei municipiului Dorohoi, a primit sâmbătă dimineață, 19 septembrie, veșmânt de har. Slujba de sfințire a fost săvârșită de
Părintele Andrew Louth, profesor emerit al Universității din Durham, Marea Britanie, a primit „Crucea Moldavă”, cea mai înaltă distincție a Mitropoliei Moldovei și Bucovinei. Distincția i‑a fost oferită
Corul de copii și tineret „Symbol - Jean Lupu” al Patriarhiei Române marchează vineri, 18 septembrie 2026, 36 de ani de activitate. Înființată în anul 1990 de arhidiaconul Jean Lupu, formațiunea a devenit, de
Mai mulți oficiali români care au purtat discuții la Bruxelles cu comisarul pentru agricultură, Oliver Varhelyi, sau cu echipa tehnică a Comisiei Europene se declară optimiști cu privire la deblocarea
Camera Deputaţilor, ca for decizional, a adoptat, miercuri, un proiect de lege prin care cota de TVA pentru hrana albinelor este redusă de la 21% la 11%. Actul normativ, cerut cu insistență de apicultori,
Termenul limită pentru depunerea cererilor de către crescătorii de bovine şi suine pentru ajutorul de stat aferent schemelor instituite în contextul crizei din Orientul Mijlociu este 24 septembrie, inclusiv, a
Cea de-a XIII-a ediţie a Festivalului Cârnaţilor de Pleşcoi, produs tradiţional care beneficiază de Indicaţie Geografică Protejată, are loc în perioada 18-20 septembrie, în comuna Berca, județul Buzău.
Fermierii au fost afectaţi anul acesta de creşterea costurilor de producţie, care au ajuns la o medie de 5.000 lei/ha în cultura mare, însă cea mai mare presiune este legată de lichiditate, a declarat joi,
Spicele se unduiau în valuri aurii asemeni apelor dintru început: „Și a fost seară, și a fost dimineață, ziua întâi” (Facere 1, 5). Un început era și atunci, dar nu al unei noi zile, ci al doritului
Biblioteca Judeţeană „Ion Minulescu” Olt organizează începând cu luna octombrie o serie de ateliere cu lecturi terapeutice pentru copii. Potrivit reprezentanţilor instituţiei, citaţi de Agerpres, atelierele
Ministerul Educaţiei şi Cercetării a transmis şcolilor mai multe recomandări enunţate de şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă (DSU), Raed Arafat, privind măsurile care trebuie luate în cazurile un
Universitatea de Ştiinţele Vieţii „Ion Ionescu de la Brad” a inaugurat Campusul profesional integrat Agritech de la Ezăreni, judeţul Iaşi, pentru 200 de elevi şi 100 de studenţi. „Este un proiect care s-a
Ministrul interimar al educaţiei, Mihai Dimian, a anunţat, în contextul rezultatelor obţinute de România la testările PISA, necesitatea implementării unui plan de măsuri pentru creşterea nivelului de
O frescă imensă reprezentând un misterios oraş roman, dar şi unul dintre cele mai mari mozaicuri cunoscute din epoca imperială vor putea fi admirate în cadrul noului Muzeu al termelor lui Traian, care și-a
În Aula Academiei Române - Filiala Iași se va desfășura, în perioada 9-10 octombrie 2026, Conferința națională cu tema „Spiru Haret 175. Școala - Reformatorul societății românești”. Potrivit
În contextul lucrărilor de reabilitare a clădirii Școlii Populare de Artă „Cornetti” din Craiova, restauratorii au descoperit o serie de picturi murale vechi de o sută de ani. Acestea se află în holul
În perioada 17-20 septembrie, la Botoșani se va desfășura cea de-a doua ediție a Festivalului de Literatură pentru Copii și Adolescenți Apolodor, eveniment organizat de Fundația Corona și finanțat de
Sala Palatului din București găzduiește, pe 7 octombrie 2026, de la ora 19:00, concertul extraordinar „3 Tenori ieșeni & Friends”, unul dintre evenimentele muzicale așteptate ale acestei toamne. Pe scenă vor urca cei trei tenori ieșeni - Andrei Apreotesei, Andrei Fermeșanu și Florin Guzgă -, alături de invitați speciali de renume.
Genetica medicală este o specialitate care caută cum informația din genele noastre influențează sănătatea, de la boli rare prezente din copilărie până la predispoziții ce apar abia după 18 ani. Genomica duce acest demers mai departe: dacă genetica analizează genele suspecte, genomica privește întregul ADN al unui om, incluzând și cele peste 20.000 de gene. Genomica este genetica medicală ajutată de tehnologii moderne de secvențiere.
Fiecare celulă din corpul nostru poartă manualul de instrucțiuni ADN în interior, scris cu numai patru litere, A, T, C și G, repetate în peste trei miliarde de combinații. Diferite părți din ADN s-au dovedit a influența o mulțime de trăsături ale omului, de la caracteristici legate de aspect până la predispoziția pentru diverse boli. Până acum câțiva ani, „citirea” completă a acestui manual era un proiect de cercetare de durată ce implica un cost imens. Astăzi, tehnologia numită secvențiere de nouă generație (NGS) a transformat acest proces într-o analiză medicală accesibilă, folosită tot mai des în spitale și clinici.
Aproximativ 300 de milioane de oameni din lume trăiesc cu o boală rară. Majoritatea acestor afecțiuni au cauze genetice. În unele cazuri, boala apare prin modificări „de novo”. Alteori, modificările genetice se transmit fără manifestări generații întregi.
Aproape în fiecare săptămână platformele sociale „lansează” un nou trend în materie de dietă, care devine viral pentru câteva zile. Într-un sondaj realizat la începutul anului trecut în Statele Unite ale
Epilepsia este o boală neurologică caracterizată prin apariția unor crize epileptice recurente, determinate de activitatea electrică anormală a creierului. Deși imaginea cea mai cunoscută este aceea a unei
Brașovul oferă iubitorilor de cultură și istorie, localnici și turiști deopotrivă, șansa de a descoperi universul cultural, istoric și uman al lui Andrei Mureșanu, cel care a scris memorabilele versuri ale
Este concluzia unei serii de studii și analize bazate pe cifre oficiale, publicată de prof. univ. dr. Dumitru Sandu, de la Facultatea de Sociologie și Asistență Socială a Universității București. Cele mai multe reveniri în țară se înregistrează în localitățile cu o ofertă socială mai bună, precum municipiul București și cele „apropiate de marile orașe, mai ales în regiunile de dezvoltare Nord‑Est, Vest și Nord‑Vest”. Neatractive rămân „localitățile mai sărace din Sud‑Muntenia și Sud‑Vest (Oltenia)”. Pentru a inversa trendul și pentru a crește numărul migranților români care doresc să se întoarcă acasă sunt necesare schimbări de profunzime în politicile publice, printre care „promovarea profesională meritocratică și transparentă și reducerea corupției instituționale”, după cum apreciază prof. Sandu.
În pictura lui Horea Paștina, câmpia, masa, vasul, grădina, crucea și albul nu alcătuiesc o succesiune de teme, ci un drum al atenției. Într-un dialog despre memorie, prietenie, rugăciune și lucrare, artistul
Un mare trăitor creștin din Ardealul secolului XX, pustnicul Ioan David, spunea odată: „Focul cu foc se aprinde și inima cu inimă se câștigă”. Chiar dacă aceste cuvinte se referă la viețuirea și
Întrucât acest an a fost dedicat de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române familiei și importanței ei, am socotit potrivit un dialog dedicat subiectului cu acad. Ioan Aurel Pop. Ca intelectual și
Când intri în casa în care s‑a născut și a creat pictorul Alexandru Țipoia (1914‑1993), situată pe strada Nicolae Caranda din București, ești de‑a dreptul copleșit de diversitatea și valoarea
Capitala s‑a umplut zilele acestea de frumusețea și tinerețea miilor de tineri care au venit din toate colțurile României, dar și din alte țări, pentru a celebra împreună Ortodoxia, credința lor în
Echinox Acum cea mai înaltă zi a echinoxului se trezi. Aur era și miere-n toate cele; pe fundul florilor grele adormeau bondarii, albinele, arborii își uitau rădăcinile, clătinându-se-n
N-am zis nimic și asta e greșeală Poemul de azi e ca o jelanie care umple văzduhul. Nu mă ascund, un vuiet se aude în depărtări, iar blândețea se joacă de-a neprevăzutul. De câți arginți e
Ca dorul Sulamitei! Ce fel de strajă-i mintea, când roabă-i stă ispitei De-a răscoli tot praful pe drumul spre Emaus? Am ochii plini de ceață iar harta-i numai haos De ce n-o rupi Iisuse când treci prin
Cu o frumoasă copertă ilustrată cu lucrarea lui Camilian Demetrescu, „Tapiserie. Drumul Damascului”, noua lucrare a lui Dan Anghelescu, de aproape 500 de pagini, Exilul versus Utopia (Reflecții în siajul unei
Întâia Învățătoare În viața-mi de școlar, lumina poartă chipul Doamnei mele, iar mâna-i, când atinge mâna-mi, se simte ca un psalm. Din vorba dumneaei se coc și litere, și stele și parcă orice
Cum se prefac pâinea şi vinul în Trupul şi Sângele Domnului, în timpul Sfintei Liturghii? Noi nu putem înţelege cu firea omenească cum anume pâinea şi vinul se prefac în Trupul şi Sângele Mântuitorului no
Dimineaţă de Undrea, scrobită de ger. Pe străzile Bucureştiului, cete proletare înfofolite în haine groase şi gânduri de porţelan se grăbesc să ajungă la metrou. Nu-şi vorbesc, nu se salută. Unii tuşesc
În Duminica a XXVII-a după Rusalii, anul acesta, în aceeaşi zi cu prăznuirea Sfântului Ierarh Nicolae, Mântuitorul Iisus Hristos ne oferă o lecţie extrem de importantă şi de necesară, aceea a ajutorării
Binecuvântarea lui Dumnezeu se revarsă în lume şi în viaţa omului ca prisos de har şi dar, iar omul poate, paradoxal, să-i răspundă tot printr-o binecuvântare, dar una care se manifestă în evlavie, în
Creştinismul şi budismul sunt două dintre religiile universale aproape diametral opuse. Între altele, majoritatea creştinilor consideră că un obstacol important în apropierea celor două mari religii ar fi
Puţine zile erau mai fascinante, mai pline de mister, mai cutremurătoare decât ziua de 6 decembrie. Atunci „venea Moş Nicolae“. Şi venea, într-adevăr, nu ne îndoiam o clipă, aveam dovada palpabilă! În
Dacă vom deschide „Dicţionarul explicativ al limbii române“, pentru „revoluţie“ găsim următoarea explicaţie: „schimbare bruscă, prin salt, a unui fenomen, care trece de la o stare calitativă veche la
Internetul abundă de sfaturi privind cele mai neaşteptate sau spectaculoase 10 lucruri pe care neapărat trebuie să le faci în viaţă. Iau la întâmplare una dintre liste, de fapt prima afişată de motorul de
Am mai spus eu, din când în când, că, dacă ar fi să mă întâlnesc cu sfinţi de dincolo de lumea aceasta, mai ales mi-aş dori să mă întâlnesc cu Sf. Iosif din Arimateea, cu Sf. Evanghelist Luca şi cu Sf. Io
Cum poţi să citeşti pe CINEVA care nu a scris nimic?! Mântuitorul este citit de 2.000 de ani, cu siguranţă cel mai mult, deşi nu a scris decât puţine cuvinte şi acelea cu degetul în nisip... Ce ironie! Şi
Este de acum o tradiţie schimbul de delegaţii dintre Biserica Ortodoxă şi Biserica Catolică cu ocazia patronilor spirituali. Astfel, în fiecare an, în sărbătoarea Sfântului Andrei (30 noiembrie), participă la
Cum trebuie să fie un preot ca să poată mântui cât mai multe suflete? Cum trebuie să fie preotul ca să poată ajuta la mântuirea a cât mai multor suflete a arătat Sfântul Apostol Pavel, în epistolele sale
Un prieten care nu merge la biserică mi-a mărturisit la un moment dat că lecturile care i-au plăcut cel mai mult în copilărie au fost „Vieţile sfinţilor“. Uimirea mea a fost cu atât mai mare cu cât
Relaţia cu cărţile ne defineşte într-o măsură la fel de pregnantă ca relaţia cu oamenii. Iar intimitatea lecturii şi memoria afectivă ce ne leagă de rafturile unei biblioteci ni se citesc pe chip. E vorba
Traiul în societate presupune întotdeauna armonizarea dorinţelor şi viziunilor tuturor membrilor societăţii. Mai mereu acest lucru este aproape imposibil de făcut în aşa fel încât toată lumea să fie
Preasfinţitul Ioachim Băcăuanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, mi-a dăruit recent o carte pe care a coordonat-o şi tipărit-o la împlinirea a 80 de ani de la naşterea arhimandritului
Părinte, dacă cineva e oprit de la împărtăşanie, poate să ia anafură? Poate, cum să nu. Cine a zis că nu se poate? Întâi Agheazmă Mare şi apoi anafură. De câte ori se spovedeşte poate lua Agheazma Mare
Bunul-simţ a fost întodeauna în topul calităţilor preferate la nivel universal. Bunul-gust nu întotdeauna, dar, aşa cum spunea maxima: despre gusturi nu se discută. Manierele, politeţea în general a
Discursul public al ultimului deceniu a propulsat în circulaţie acest cuvânt care, până nu demult, putea fi găsit numai în enciclopedii, deoarece se referă la o noţiune aparţinând istoriei universale. De
Cum putem afla care este voia lui Dumnezeu în viaţa noastră? Depinde, sunt situaţii şi situaţii. De exemplu, poţi să afli că voia lui Dumnzeu în viaţa ta este să ierţi atunci când ai o pornire să nu
Ne mai desparte o zi de 1 Decembrie. Contestată de unii, susţinută de alţii cu baioneta, Ziua României este, orice s-ar spune, cam friguroasă. În consecinţă, atmosfera trebuie încinsă puţin: defilări,
În ultima duminică a lunii noiembrie avem şansa să ne reîntâlnim, după doar trei luni, cu un personaj cunoscut al Sfintei Evanghelii, tânărul bogat, căutător de răspunsuri mântuitoare. Şi în Duminica a
Conceptul de nihilism este unul foarte complex. Cu toate acestea, el vizează în primul rând anumite ideologii ale secolului al XIX-lea, având ca obiect valori sociale particulare sau, în cazul lui Nietzsche, toate
Ne aducem aminte de afirmaţiile din şcoală ale profesorilor noştri: „istoria este îndrumătoarea vieţii“ (Historia, magistra vitae - Cicero, Titus Livius). Studiam atunci Istoria Patriei şi Istoria
Duminica după Înălțarea Sfintei Cruci (Luarea Crucii și urmarea lui Hristos) Marcu 8, 34-3; 9, 1 Zis-a Domnul: Oricine voieşte să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze
„Zis-a Domnul către ucenicii Săi: Adevărat grăiesc vouă că nu va trece neamul acesta până ce nu vor fi toate acestea. Cerul și pământul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece. Iar de ziua și de ceasul
Fraților, știind că omul nu se îndreptează din faptele Legii, ci prin credința în Hristos Iisus, am crezut și noi în Hristos Iisus, ca să ne îndreptăm din credința în Hristos, iar nu din faptele Legii,
Sfinţii Mari Mucenici Eustaţie şi soţia sa, Teopista, cu cei doi fii ai lor: Agapie şi Teopist (†118) Între sfinţii mucenici care au suferit moarte martirică în timpul acestor veacuri de persecutare a
Sfântul Ioan Casian, Aşezămintele mănăstireşti, Cartea a IV-a, cap. 32-43, în Părinți și Scriitori Bisericești (1990), vol. 57, pp. 157-162 „Cine nu-şi ia crucea lui şi nu-Mi urmează Mie, nu
În lucrarea sa de părinte duhovnicesc, Sfântul Cuvios Mărturisitor Sofian de la Antim a cunoscut multe familii, pe care le-a îndrumat cu înțelepciune și discernământ pe drumul mântuirii. Însăși viețuirea
În fiecare zi folosim sute, poate chiar mii de cuvinte fără să ne gândim prea mult la felul în care sunt alcătuite. Vorbim, citim, scriem, comunicăm și mergem mai departe. Uneori însă, o singură literă ne
Pe 14 septembrie am sărbătorit Înălţarea Sfintei Cruci, un bun prilej de a vorbi despre Sfânta Cruce. Pentru creştinii ortodocşi, Sfânta Cruce este lemnul pe care Domnul nostru Iisus Hristos a fost răstignit
În astfel de momente este greu să vorbim despre un om pe care l-am cunoscut aproape trei decenii. Nu pentru că lipsesc cuvintele, ci pentru că sunt prea multe amintiri care se adună și pentru că o prietenie
Domnitorii români au fost stâlpii principali ai apărării identității neamului românesc, credința ortodoxă fiind un element central al acesteia, devenind și scut de apărare a pământului strămoșesc, dar


