Joi, 22 octombrie, la Mănăstirea Mihai Vodă din București, Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop‑vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, a oficiat slujba Privegherii cu prilejul proclamării locale a
Joi, 22 octombrie, la Mănăstirea Mihai Vodă din București, Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop‑vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, a oficiat slujba Privegherii cu prilejul proclamării locale a
La Palatul Patriarhiei din București a avut loc în această seară, 22 octombrie 2026, cea de‑a opta ediție a evenimentului cultural „Istorie și artă în România”. Manifestarea a cuprins vernisajul unei
În cadrul Parohiei „Sfântul Nicolae” din Giulești‑Sârbi, Protoieria Sector 6 Capitală, sub îndrumarea diaconului Marius Daniel Armășelu, s‑a desfășurat o serie de ateliere de meșteșuguri cu motive
Elevii Seminarului Teologic Ortodox „Veniamin Costachi” de la Mănăstirea Neamț au marcat împlinirea a 65 de ani de la trecerea în veșnicie a scriitorului Mihail Sadoveanu printr-o activitate organizată de Catedra de limba și literatura română.
La Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din București a avut loc astăzi, 22 octombrie, deschiderea expoziției „Din atelierele studenților. Icoane, studii de atelier, proiecte de restaurare”. Organizată de Departamentul de teologie sistematică, practică și artă sacră, cu prilejul sărbătorii Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor, expoziţia reunește lucrări semnate de studenți, absolvenți și profesori ai specializării Artă sacră.
Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură a început vinerea trecută campania de plăți în avans aferentă anului de cerere 2026. Conform APIA, în perioada 16-20 octombrie, 395.533 de fermieri au fost
România ar urma să primească la 24 octombrie 1,1 milioane de doze de vaccin, dintre care 800.000 împotriva variolei ovine şi caprine şi 300.000 împotriva pestei micilor rumegătoare, după ce Comisia Europeană a
În perioada 24-25 octombrie, la Sibiu are loc cea de-a doua ediţie a Pieţei Produselor Montane. Potrivit Consiliului Județean Sibiu, 24 de producători din 11 judeţe vor prezenta 204 produse înregistrate în
Comisia Europeană a salutat acordul încheiat miercuri între Parlamentul European şi Consiliul UE privind modificarea anumitor norme de producţie, etichetare şi certificare, precum şi a normelor privind comerţul
Acoperirea integrală a necesarului de carne de porc din producţia internă până în 2028, continuarea programelor pentru legume în extrasezon, prioritizarea fondurilor care reduc deficitul comercial agroalimentar,
Preşcolarii şi elevii intră sâmbătă, 24 octombrie, în vacanța de toamnă, prima din anul școlar 2026-2027. Cursurile se vor relua luni, 2 noiembrie, al doilea modul de învăţare urmând să se desfăşoare
Ministerul Educaţiei şi Cercetării (MEC) a publicat forma finală a calendarului de desfăşurare a Evaluării Naţionale pentru absolvenţii clasei a VIII-a, în anul şcolar 2026-2027. Prima probă scrisă a
Miniştrii cabinetului condus de Luca Niculescu şi-au preluat miercuri mandatele. La Ministerul Educaţiei şi Cercetării, noul ministru, Sorin Costreie, va face echipă cu Sorin-Gabriel Ionescu, numit ministru
Noul ministru al educaţiei, Sorin Costreie, susţine o „schimbare a paradigmei educaţionale”, deoarece, în prezent, „elevii învaţă mai mult să răspundă bine la teste” şi nu acumulează informaţiile
Asociația „Academia de Zâmbete București” a organizat, în vara acestui an, trei tabere care au oferit bucurie copiilor și adolescenților cu vârste între 7 și 17 ani. Echipa formată din pr. Gheorghe
În Aula Academiei Române din București se va desfășura marţi, 27 octombrie, simpozionul omagial „E. Lovinescu 145”. Evenimentul este organizat de Muzeul Naţional al Literaturii Române, în parteneriat cu
Un site dedicat și o lucrare aflată la al doilea volum, care cuprinde surse istorice primare din secolul al XVII-lea şi începutul secolului al XVIII-lea, au fost lansate la începutul acestei săptămâni la Muzeul
La Muzeul „Poni-Cernătescu” din Iași va avea loc, în 30 octombrie 2026, vernisajul expoziției de goblenuri „Cronografia firelor - O istorie de familie țesută în memoria timpului”, semnată de Daniela
La Arhivele Naționale din București va putea fi vizitată, până pe 24 ianuarie 2027, expoziţia „De la Atlantic la Pacific. Vizita reginei Maria în America”. Dedicată împlinirii a 100 de ani de la deplasarea
La sediul Muzeului Național de Istorie a României (MNIR) vor avea loc, pe 26 octombrie, începând cu ora 17:00, lansarea catalogului donației și expoziției „Corina Chiriac, istoriile unei mari artiste” și
Pancreasul este o glandă cu rol în digestie și reglarea glicemiei. Cancerul apare când celulele sale se înmulțesc necontrolat. Cele mai multe tumori sunt adenocarcinoame. Boala poate evolua fără semne clare și
Somnul se modifică odată cu înaintarea în vârstă, iar unele schimbări sunt firești. Vârstnicii pot adormi mai devreme, se pot trezi mai devreme dimineața și pot avea un somn mai superficial, cu mai multe
Puține obiecte au intrat în viața noastră atât de repede și atât de adânc ca telefonul. Astăzi îl găsim în buzunarul fiecăruia, de la copil la vârstnic. Ne ține aproape de cei dragi, ne pune în
Toamna, imunitatea ne este pusă la încercare. Scăderea temperaturii și variațiile acesteia pe parcursul zilei ne scot șervețele din buzunare și ceaiurile de prin dulapuri. Deși imunitatea și rezistența în
Uneori, în spatele unei boli se află o întrebare care rămâne ani întregi fără răspuns: „De ce?” De ce un copil are o întârziere în dezvoltare? De ce un adult a dezvoltat o boală neobișnuită la o
În pofida uriașei personalități, Simion Mehedinți (1868-1962) este încă foarte puțin cunoscut. Întemeietor al Catedrei de geografie la Universitatea din București (1900), autor al tratatului „Terra”, unic
Viața Sfintei Cuvioase Parascheva reprezintă un reper spiritual pentru tinerii aflați în căutarea identității și a sensului vieții. Exemplul ei vorbește despre credință, discernământ și curajul de a face
Familia și tinerii reprezintă două dintre cele mai importante realități asupra cărora se concentrează lucrarea pastorală a Bisericii. Într-o societate aflată într-o continuă schimbare, în care ritmul
Sănătatea nu înseamnă doar absența bolii. Ea depinde și de felul în care ne îngrijim corpul, ne gestionăm emoțiile și reacționăm atunci când apare o problemă medicală. Medicul Victor Budeanu,
În luna octombrie, capitala Moldovei găzduiește prima ediție a SACRUM Iași Art Festival, un eveniment dedicat artei sacre, patrimoniului și spiritualității. Despre ideea, viziunea și programul festivalului, la
Sfinții sunt Evanghelii vii, mărturisitori ai mesajului lui Hristos oricând, oriunde. Ei sunt „frați mai mari” din familia lui Dumnezeu, uniți cu noi în Trupul tainic al lui Hristos. Ei ne sprijină în
România celor care sunt credincioși intră în fiecare toamnă, în luna octombrie, într-un timp aparte. Acum au loc două dintre cele mai importante momente ale pelerinajului și vieții religioase contemporane: sărbătorile Sfintei Parascheva de la Iași și Sfântului Dimitrie cel Nou de la București. Poate că ar fi nimerit să reamintim ce înseamnă aceste evenimente: oameni fericiți, care sosesc cu trenul sau mașina de la sute de kilometri distanță.
Sala Baptisteriu a Muzeului Mitropolitan din Iași găzduiește până la sfârșitul lunii octombrie expoziția „Sacrul la feminin, de la Facerea lumii la «Rugăciunea» lui Brâncuși”. Peste 100 de lucrări și obiecte de artă și de cult orbitează în jurul sculpturii „Rugăciunea”, semnată de Constantin Brâncuși, oferind vizitatorilor un periplu expozițional „care pornește de la taina vieții, trece prin maternitate, sfințenie, jertfă și dăruire și ajunge la gestul interior al rugăciunii”. Vizitatorii și pelerinii au posibilitatea să admire printre exponate lucrări semnate de Nicolae Grigorescu și Nicolae Tonitza, precum și diferite reprezentări ale Sfintei Cuvioase Parascheva.
În peisajul duhovnicesc al României, figura Sfintei Cuvioase Parascheva strălucește ca o prezență vie, ocrotitoare și grabnic ajutătoare. Cunoscută în popor și sub numele de „Sfânta Vineri”, Cuvioasa
Laureat al Premiului Nobel, în 1961, Ivo Andrić (1892-1973) a devenit un scriitor cunoscut în literatura română prin traducerile realizate, cu dăruire și profesionalism, după cele ale lui Gellu Naum (E un pod pe
Ciprian Voicilă (n. 1978, Buzău) este sociolog la Muzeul Ţăranului Român, dar și eseist și poet. A publicat eseuri în revistele Dilema veche, Cultura, Suplimentul de cultură, Observator cultural, Visul
La margine Doar o lumină sus, la etajul Vântului șuierător, Coloane de neliniști și rar, Foarte rar, câte un zbor... Clădiri înalte în adiere, Cu ulmi uscați Peste bălți,
Iordan Datcu și Eugen Simion au fost colegi de facultate la Universitatea din București în perioada 1952-1957. Prietenia care i-a legat a fost statornică și fructuoasă, o prietenie de o viață. În numele acestui
N-am zis nimic și asta e greșeală Poemul de azi e ca o jelanie care umple văzduhul. Nu mă ascund, un vuiet se aude în depărtări, iar blândețea se joacă de-a neprevăzutul. De câți arginți e
Una dintre cele mai frumoase pericope evanghelice este aceea în care Mântuitorul Hristos vorbeşte cu o femeie (femeia samarineancă). Şi nu vorbeşte orice, ci teologie. S-a vorbit mult despre rolul femeii la
În urmă cu aproape un an, la începutul lui august 2008, Andrea Pininfarina, directorul unei mari firme din Italia, de numele căreia sunt legate unele dintre cele mai frumoase automobile realizate vreodată, a murit
De ce se spune că rugăciunea este un dialog cu Dumnezeu, când în realitate vorbim numai noi? E totuşi un dialog, pentru că Dumnezeu este Cel Care ascultă rugăciunile noastre. Când vorbim cu cineva, celălalt,
Cunoaştem toţi oameni care au patima jocurilor de noroc şi care îşi conştientizează, cu o rară atenţie, slăbiciunile în faţa acestei activităţi perturbatoare. Adrenalina zburdând prin vene, sumele mai
În duminica a şaptea după Paşti se citeşte pericopa cunoscută sub numele de „Rugăciunea lui Iisus“, extrasă din capitolul al şaptesprezecilea al Evangheliei după Ioan. Ea poate fi numită şi Evanghelia
În tot cursul vieţii auzi multe. Cuvintele se împerechează mai mult sau mai puţin inspirat, dovedind uneori subţirime de spirit, alteori rea voinţă, alteori pur şi simplu sărăcie a creierului. Am auzit, de
Monahii râvnitori îşi duc viaţa în smerenie, evlavie şi tăcere, căutând cele ale împărăţiei lui Dumnezeu, ferindu-se de laudele oamenilor, adeseori nesincere şi schimbătoare. Fiecare călugăr are
Gândul la moarte e o metodă de îmbunătăţire sufletească. Sfântul Vasile cel Mare spune că adevărata filosofie este gândul la moarte, care te ajută să nu păcătuieşti şi te ajută să nu te lipeşti de
O întrebare privind nivelul de fericire pe care îl atingem în fiecare zi poate părea deplasată în aceste luni de criză economică. În astfel de vremuri, poate părea mult mai firesc să ne punem problema
De ce nu vii? de Costache IOANID De ce nu vii de pe cărări străine să-Mi cazi la piept ca un copil iertat? Eu n-am fugit, când numai pentru tine, ca Isaac am fost pe rug urcat. Mai mult de-atât, ce
Fiind creat în şi pentru comuniune, omul are vocaţia de a se împărtăşi neîncetat din bucuria de a fi împreună cu ceilalţi. Expresie a chipului lui Dumnezeu sădit în firea umană, comuniunea este premisa
De ce nu ne dăm seama de progresul nostru în viaţa duhovnicească? Dacă înaintăm în viaţa duhovnicească şi în ce măsură, Dumnezeu nu ne lasă să ne dăm seama. De ce? Ca să nu cădem în slava deşartă,
Foarte probabil ca, astăzi, cuvântul criză să fie unul dintre cele mai rostite. Pe toate canalele de televiziune şi aproape în întreaga presă scrisă apar analişti economici şi politici, oameni de afaceri sau
Vizita la Sfântul Mormânt din ultima zi a pelerinajului Papei Benedict al XVI-lea la Locurile Sfinte a reprezentat, fără îndoială, pentru mulţi, o bună ocazie de a relua istoria şi semnificaţia acestui
„Ce este pentru purtări puterea rugăciunii, aceasta este pentru rugăciune citirea“ (Sfântul Isaac Sirul) Deseori suntem sfătuiţi să citim cărţi duhovniceşti, un lucru cât se poate de bun şi folositor
Deşi pare pretenţioasă această noţiune, ea se referă la o realitate foarte cunoscută şi răspândită, şi anume la situaţia în care între doi actori (oameni, grupuri, instituţii) există o diferenţă cu
Care ar trebui să fie rânduiala zilnică de rugăciune a unui student? La Atena, a fost cândva o pereche de studenţi care a impresionat foarte mult pe contemporanii lor. Aceştia erau Grigorie şi Vasile. Pe unul
Memoriei tatălui meu Copile, lasă pentru câteva clipe joaca cu stelele şi apropie-te de mine. Îţi voi mângâia părul şi îţi voi lua mâna în mâna mea, privind împreună răsăritul soarelui cocoţaţi
Trăim astăzi într-o societate pluralistă, iar acest pluralism se resimte pe mai multe planuri: politic, economic, etnic, cultural, lingvistic şi religios. În cel din urmă domeniu amintit, până spre sfârşitul
Cum putem să împăcăm pe cei ce sunt certaţi? Întâi să ne rugăm pentru ei. Apoi să-i îndemnăm să se spovedească la duhovnic şi să-i sfătuim cu cuvinte din Sfânta Evanghelie să se împace, după
În data de 7 mai 2009 a fost publicată în „Monitorul Oficial“ nr. 300/2009 Legea nr. 128/2009 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 82/2001 privind stabilirea unor forme de sprijin
După articolul de săptămâna trecută, în care anunţam apariţia valoroasei monografii a doamnei Carmen Gabriela Pamfil, Timotei Cipariu lingvist şi filolog, încununare admirabilă a unei îndelungate munci de
Suntem obişnuiţi să ne scriem fiecare memoriile. Fie că le notăm pe hârtie sau în inimile celor care ne cunosc, cu stiloul în mână sau cu exemplul personal. Suntem singurii care ne scriem propria istorie
„Oare a socotit Dumnezeu numărarea zădărnicie?“, mă întreb şi eu cu poeta Constanţa Buzea, („Netrăitele“, volumul II), citind Mileniul pierdut (Editura Dacica, 2008), cartea matematicianului român
Duminica a 23-a după Rusalii (Vindecarea demonizatului din ținutul Gherghesenilor) Luca 8, 26-39 În vremea aceea a venit Iisus cu corabia în ținutul Gherghesenilor, care este în fața Galileei. Și, ieșind pe
„În vremea aceea, venind la Iisus, cei doisprezece I-au spus: Dă drumul mulțimii să se ducă prin satele și prin orașele dimprejur, ca să poposească și să-și găsească hrană, că aici suntem în loc
Fraților, vreau să știți cât de mare luptă am pentru voi și pentru cei din Laodiceea și pentru toți câți n-au văzut fața mea în trup, ca să se mângâie inimile lor, și ca ei, strâns uniți în iubire,
Sfântul Apostol Iacob, rudenia Domnului, întâiul episcop al Ierusalimului (†63), este numit fratele Domnului (Galateni 1, 19). El a fost primul episcop al Ierusalimului. „Ca arhipăstor al creştinilor din
Arhimandrit Ioanichie Bălan, Patericul Românesc, Ediția a VI-a, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2011, pp. 458-459 „În ziua hirotoniei sale în arhiereu, Episcopul Andrei Șaguna a rostit aceste cuvinte: –
Prin modul său de a redefini spiritualitatea și teologia într-o cheie existențială și integrală, în afirmarea legăturii reale „Dumnezeu-Cosmos-Om”, Sfântul Preot Mărturisitor Dumitru Stăniloae a dorit
În urmă cu 160 de ani, la 25 octombrie 1866, pe una dintre înălțimile stațiunii Baden-Baden din Germania era sfințită Capela Sturdza, o remarcabilă ctitorie ortodoxă ridicată de fostul domnitor al Moldovei,
Pelerinajul sau închinarea la moaștele sfinților înseamnă căutarea sfințeniei, care nu are izvorul în lumea aceasta, ci în Dumnezeu, Cel singur Sfânt, iar întâlnirea cu sfinții este întâlnire cu
Una din preocupările mele recurente este cea de recuperare a personalităților care au contribuit prin viața lor la formarea unor modele demne de urmat, într-o societate care, cel puțin la vârful ei, pare să nu ma
Veacul trecut a fost un secol al unor schimbări fundamentale, manifestate asupra lumii și a omului. Unele dintre acestea au vizat viața de familie, „leagănul” civilizației și al vieții umane. Relațiile


