România și Ucraina au semnat săptămâna trecută, la București, o declaraţie de Parteneriat strategic și două acorduri care vizează cooperarea industriilor de apărare pentru producerea în comun de sisteme de
România și Ucraina au semnat săptămâna trecută, la București, o declaraţie de Parteneriat strategic și două acorduri care vizează cooperarea industriilor de apărare pentru producerea în comun de sisteme de
Războiul din Iran provoacă tulburări fără precedent pe piaţa petrolieră, afectând 7,5% din oferta globală şi o parte şi mai mare a exporturilor, a anunţat Agenţia Internaţională pentru Energie, la o zi
Turcia este în dialog atât cu Iranul, cât şi cu SUA pentru a pune capăt războiului în Orientul Mijlociu şi a asigura o revenire la masa negocierilor, a declarat săptămâna trecută ministrul turc de externe, Ha
Congresul Naţional al Poporului (legislativul) din China a aprobat planul cincinal pentru 2026-2030, care prioritizează dezvoltarea unor tehnologii-cheie cum sunt robotica, biotehnologia, semiconductorii, inteligenţa
Parlamentul European a adoptat raportul său final privind combaterea crizei locuinţelor în UE, care pledează pentru găsirea de soluţii pentru locuinţe decente, sustenabile şi la preţuri accesibile, transmite
Îmi amintesc cu nostalgie de perioada studenției, când abia așteptam să particip la slujba Canonului Sfântului Andrei Criteanul din săptămânile întâi și a cincea ale Postului Mare. Atât de impresionată
De sărbătoarea Floriilor (4-5 aprilie), în Centrul Civic al orașului Vaslui se va desfășura a 22-a ediție a târgului tradițional „Ouă încondeiate. Icoane”. Cu această ocazie, vizitatorii vor putea admira
Ministerul Educației și Cercetării înființează Corpul românesc pentru educație în străinătate. Personalul didactic care va face parte din acest organism va preda în unități de învățământ din alte
Specialişti din domeniul psihologiei, sănătăţii mintale şi educaţiei vor participa la conferinţa „Copilăria digitală - impactul tehnologiei asupra dezvoltării cognitive, emoţionale şi a limbajului”,
Inspectoratul Școlar al Municipiului București (IŞMB), Primăria Sectorului 3 și Camera Franceză de Comerț și Industrie în România au semnat un acord de parteneriat dedicat susținerii și dezvoltării
Sala „Brâncuşi” din Galeria de Artă Românească Modernă a Muzeului Naţional de Artă al României (MNAR) a fost redeschisă publicului în 11 martie 2026, astfel că, pe lângă lucrări de tinereţe ale
Facultatea de Construcții și Instalații din Iași și Uniunea Națională a Restauratorilor de Monumente Istorice (UNRMI) organizează mâine, 12 martie, conferința „De la normativ la practică: intervenții
La Muzeul de Istorie din Suceava va fi vernisată, în 13 martie 2026, expoziția „Un secol de comunicare. De la apelul manual la era mobilă”, care propune o incursiune în evoluția telefoniei, de-a lungul unui
Reprezentanții Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași îi vor acorda, în 16 martie 2026, poetei Ana Blandiana titlul de doctor honoris causa, în cadrul unei ceremonii festive ce va fi organizată în
O expoziție semnată de Maria Negreanu, cu titlul „Interferențe”, cuprinzând lucrări de artă textilă, va avea vernisajul mâine, 11 martie, la Galeria „Theodor Aman” din cadrul Liceului Ortodox
O treime din proteinele corpului nostru este constituită din colagen. Dintre cei 20 de aminoacizi existenți, doar unul lipsește din structura colagenului, şi anume triptofanul. Toți ceilalți 19 se găsesc, în mod
Dacă nu sunt cauzate de vreo problemă medicală, slăbirea sau pierderea auzului sunt de cele mai multe ori asociate cu înaintarea în vârstă. Există însă și tineri care riscă să-și piardă ireversibil
Expunerea pe termen lung la concentrațiile tot mai mari de dioxid de carbon din atmosferă modifică biochimia sângelui, mai exact influențează echilibrul acid- bazic al organismului, susţin cercetătorii din
Din ce în ce mai mulți oameni suferă de miopie, o afecțiune oculară caracterizată prin vedere neclară la distanță, iar lucrul acesta nu este legat doar de timpul prelungit pe care îl petrecem în fața
Spitalele înregistrează un număr în creștere de infecții respiratorii cu virusul sincițial respirator (VSR) atât la copii, cât și la adulți. Într-un interviu acordat în mediul online, doi cunoscuți medici
În zilele de 25-27 septembrie s-a desfășurat, la Timișoara, Conferința internațională SoCareNet aflată la ediția XX, cu sprijinul Consiliului Județean Timiș în cadrul programului Agenda Culturală 2019. Tema
La Centrul Eparhial al Arhiepiscopiei Timișoarei a fost organizată, joi, 26 septembrie, o nouă sesiune de examen pentru obţinerea gradelor profesionale în preoţie (definitivat şi gradul II ) de către personalul
Marți, 1 octombrie, la sărbătoarea Acoperământul Maicii Domnului mai multe așezăminte monahale din Episcopia Caransebeșului își serbează hramul, printre acestea fiind Mănăstirea Brebu şi Mănăstirea
Miercuri, 25 septembrie a avut loc la sediul Centrului eparhial din Timișoara Adunarea Generală a membrilor Federației Filantropia. În cadrul ședinței au fost analizate proiectele în desfășurare, au fost
La Centrul Eparhial din Caransebeș a fost susținut, miercuri, 25 septembrie, examenul de capacitate preoțească – sesiunea de toamnă pentru teologii ce doresc să candideze pentru un post clerical vacant din
Prima activitate din acest an școlar a Asociației Învățătorilor Caraș-Severineni (AÎCS) s-a derulat marți, 24 septembrie, la Școala Nr. 7 din Reșița, în sala Amfiteatru. Cu o asistență numeroasă, au fost
Cel mai important festival de muzică clasică de cameră din vestul României aduce, în perioada 16 septembrie - 4 octombrie, muzica clasică mai aproape de copii și tineri, în special, din mai multe orașe
În Parohia „Pogorârea Sfântului Duh” din Oravița au fost sfințite, miercuri, 25 septembrie, cele trei cruci de dimensiuni mari, care vor fi așezate pe turlele bisericii parohiale. Sfânta slujbă a fost
În perioada 16 septembrie - 4 octombrie se desfășoară, la Timișoara, Festivalul de muzică clasică de camera „Eufonia”, ediția a II-a, care însumează peste 30 de evenimente, incluzând recitaluri, concerte e
La Biserica „Adormirea Maicii Domnului” din cartierul „Nufărul”, din Bocșa, Caraş-Severin, comunitatea de credincioşi s-a aflat în sărbătoare, duminică, 22 septembrie, cu ocazia sfinţirii crucilor ce
Duminica a 18 a după Pogorârea Sfântului Duh, comunitatea de credincioşi din Parohia Craiva, Protopopiatul Ineu, a găzduit întrunirea preoţilor din Cercul pastoral-misionar Beliu, coordonați de către pr. Radu Pe
Duminică, 22 septembrie, la Mănăstirea „Adormirea Maicii Domnului” Teiuș, judeţul Caraş-Severin, vor fi sărbătoriţi 20 de ani de slujire la acest așezământ monahal. Mănăstirea şi-a serbat pentru prima
Peste 4000 de tineri ortodocşi, reprezentanți ai fiecărei eparhii din cuprinsul Patriarhiei Române, precum şi ai comunităţilor ortodoxe din Republica Moldova, Grecia, Albania, Germania, Franța, Belgia, Italia, Sp
În data de 17 septembrie s-a încheiat procesul de admitere la Școala doctorală a Facultății de Teologie Ortodoxă „Ilarion V. Felea” a Universității „Aurel Vlaicu” din Arad. Conform cu recomandările
Întrunirea cercului pastoral misionar „Valea Timişului” din Protopopiatul Caransebeş s-a desfășurat luna aceasta la Parohia Dalci. Programul a început în biserica parohială cu oficierea Sfintei Liturghii,
În Biserica „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” din Miniş, Protopopiatul Lipova, Sfânta Liturghie a fost oficiată, duminică, 15 septembrie, de pr. Iustin Popovici, consilierul cultural al Arhiepiscopiei
Înaltpreasfințitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi a sfințit, pe 12 septembrie, grădinița din Parohia Ortodoxă Română Mândruloc, ce se află sub
Fundația Filantropia Timișoara, cu sprijinul Consiliului Județean Timiș, în cadrul Agendei Culturale 2019, a continuat şi în acest an Tabăra de creație „Pe-un picior de plai pe o gură de Rai”, ce se desfă
Marți, 10 Septembrie, cu prilejul împlinirii a 147 de ani de la trecerea în veșnicie a eroului național Avram Iancu, la Școala Gimnazială Nr. 19 „Avram Iancu” din Timișoara, a avut loc o serie de
Ca în fiecare an la praznicul Înălțării Sfintei Cruci, Episcopia Caransebeșului organizează pelerinajul anual pe Muntele Mic, ocazie cu care credincioşii se vor putea închina la icoana făcătoare de minuni a Ma
Vineri, 13 septembrie, va avea loc Pelerinajul pe jos de la Mănăstirea Timișeni (Șag) la Mănăstirea Partoș, judeţul Timiş. Acest pelerinaj reiterează, în mod simbolic, drumul pe care l-a parcurs, după
În stațiunea de pe Valea Cernei s-a desfășurat o acțiune social-filantropică, sub coordonarea protopopului Iosif Frenț, inițiată de pr. Marius Dănănău, prin care mai mulți elevi cu probleme sociale de la
Cu prilejul praznicului Nașterii Maicii Domnului, Mănăstirea Băile Herculane și-a prăznuit hramul. Sărbătoarea a început cu o procesiune de la așezământul monahal până la altarul de vară, acolo unde s-a
Mai multe familii care nu au resurse financiare suficiente pentru a asigura copiilor cele necesare începutului de an școlar au primit sprijin din partea militarilor Batalionului 191 Infanterie „Colonel Radu
„În vremea aceea, trecând Iisus, a văzut pe Levi al lui Alfeu șezând la vamă și i-a zis: Urmează-Mi! Iar el, ridicându-se, I-a urmat. Și, când ședea El în casa lui Levi, mulți vameși și păcătoși
Sfântul Mucenic Sabin Egipteanul (†303) era de loc din cetatea egipteană Hermopolis. Aici el a deţinut o dregătorie importantă. În timpul împăratului Diocleţian (284-305), creştinii din Imperiul Roman au


