La invitația Mănăstirii „Sfântul Pavel” din Sfântul Munte Athos, cu binecuvântarea Sanctității Sale Bartolomeu, Patriarhul Ecumenic, și a Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, Preasfințitul Părinte Sil
La invitația Mănăstirii „Sfântul Pavel” din Sfântul Munte Athos, cu binecuvântarea Sanctității Sale Bartolomeu, Patriarhul Ecumenic, și a Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, Preasfințitul Părinte Sil
Duminica a 28‑a după Rusalii, 14 decembrie, a fost un moment de împlinire la parohia ortodoxă românească din Otlaca Pustă, Episcopia Ortodoxă Română din Ungaria. Cu acest prilej, Preasfințitul Părinte
Biserica românească din Micherechi, Ungaria, și-a sărbătorit hramul duminică, 16 noiembrie, la o săptămână după sărbătoarea Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil. Cu acest prilej, a fost oficiată slujba de sfințire a lăcașului de cult de către Preasfințitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului și Strehaiei, împreună cu Preasfințitul Părinte Siluan, Episcopul ortodox român al Ungariei, în urma finalizării lucrărilor de restaurare și înfrumusețare a exteriorului.
Preasfințitul Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, a sărbătorit luni, 3 noiembrie, împlinirea a 58 de ani de viață. Ierarhul a săvârşit Sfânta Liturghie în biserica Parohiei „Izvorul Tămăduirii” din Oradea, care și-a serbat în aceeași zi al doilea hram, „Așezarea în Lida Palestinei a moaștelor Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, Purtătorul de biruință”.
La cimitirul central din Seghedin (Szeged), Ungaria, a avut loc în 23 octombrie 2025 o slujbă de pomenire pentru eroii români, la monumentul care este ridicat în cinstea lor. Evenimentul comemorativ a fost organizat de Consulatul General al României la Seghedin, cu acordul autorităților locale, prezente și ele la manifestare, și cu sprijinul Episcopiei Ortodoxe Române din Ungaria, reprezentată prin Preasfințitul Părinte Episcop Siluan; părintele Aurel Becan, protopopul român de Seghedin și paroh la Cenadul Unguresc; părintele Florin Olteanu, protopop de Giula și paroh la Chitighaz, și arhidiaconul Emanuel Văduva, de la catedrala din Giula. Pe lângă organizatori, dintre care-l amintim pe Florin Trandafir Vasiloni, consulul general al României la Seghedin, au luat parte membri ai comunității românești din Seghedin, cadre militare în rezervă și oficialități din cele două țări, România și Ungaria.
În ziua pomenirii Sfinților Mărturisitori Ardeleni, marți, 21 octombrie, s‑au împlinit patru ani de la trecerea la cele veșnice a vrednicului de pomenire Episcop Gurie Georgiu, întâiul Arhipăstor și ctitor al
În seara zilei de 24 octombrie 2025, Sanctitatea Sa Bartolomeu, Arhiepiscopul Constantinopolului-Noua Romă și Patriarhul Ecumenic, alături de membrii delegației sale, a vizitat Ambasada Greciei la București.
În ultimele zile, românii din Ungaria au luat parte la mai multe festivaluri dedicate atât portului și dansului popular românesc, cât și gastronomiei și altor produse tradiționale românești, având ca scop pri
Duminică, 5 octombrie 2025, în Catedrala Arhiepiscopală „Sfânta Treime” din Arad a avut loc proclamarea locală a canonizării Sfântului Preot Mucenic Ilarion Felea. Sărbătoarea a început în ajun, cu slujba Privegherii, săvârşită de clerici cadre didactice de la şcolile arădene. În Duminica a 19-a după Rusalii, Sfânta Liturghie a fost oficiată de Înaltpreasfinţitul Părinte Ioan, Mitropolitul Banatului, împreună cu un impresionant sobor de arhierei, preoţi şi diaconi.
La Catedrala Patriarhală din București, Sfânta Liturghie a fost săvârșită duminică, 28 septembrie, de Preasfințitul Părinte Siluan, Episcopul ortodox român al Ungariei, înconjurat de un sobor de preoți și
Sfântul Ierarh Martir Antim Ivireanul, Mitropolitul Țării Românești, a fost prăznuit sâmbătă, 27 septembrie, la mănăstirea din centrul Capitalei, al cărei ctitor și ocrotitor spiritual este. În mijlocul obștii monahale a Mănăstirii Antim și al credincioșilor adunați în rugăciunea de cinstire a marelui ierarh cărturar, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, a poposit Preasfințitul Părinte Siluan, Episcopul ortodox român din Ungaria, care a săvârșit Sfânta Liturghie înconjurat de un sobor numeros de slujitori.
Sfântul Siluan Athonitul a fost sărbătorit miercuri, 24 septembrie, și la malul mării, la Mănăstirea „Sfânta Maria”-Techirghiol, stavropighie patriarhală, din județul Constanța, ne‑a transmis Biroul de
An de an, cronica Mănăstirii Sihăstria Râșcăi se îmbogățește cu noi pagini ce surprind fapte prin care cei ce și-au alipit inima de acest tânăr așezământ monahal din cuprinsul Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților caută să-și agonisească nume nepieritor în Împărăția lui Dumnezeu. Fila însemnată cu data de sâmbătă, 30 august 2025, va da mărturie peste veacuri despre sfințirea Paraclisului „Sfântul Ierarh Lazăr”, săvârșită de un sobor numeros de arhierei.
Preasfinţitul Părinte Siluan, Episcopul ortodox român din Ungaria, a săvârşit duminică, 31 august, Sfânta Liturghie în Catedrala Episcopală din Giula, Ungaria. În a doua parte a zilei, ierarhul a luat parte la festivitatea de deschidere a noului an şcolar organizată la Liceul românesc din Giula, săvârşind slujba de Te Deum, iar luni, 1 septembrie, Episcopul ortodox român din Ungaria a participat la un eveniment similar la Micherechi.
Duminica a 11-a după Rusalii, 24 august, a fost un moment de mare bucurie duhovnicească pentru credincioșii Parohiei Chelmac, județul Arad, care i-au avut în mijlocul lor pe Înaltpreasfințitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, și pe Preasfințitul Părinte Siluan, Episcopul ortodox român din Ungaria, care a revenit în satul său natal.
În Duminica a 10‑a după Rusalii, la Mănăstirea Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus, judeţul Braşov, a fost săvârşită Sfânta Liturghie arhierească. Soborul slujitor a fost condus de Preasfinţitul Părinte
Mănăstirea Lainici din județul Gorj a fost binecuvântată miercuri, 6 august, de lumină și bucurie duhovnicească, cu prilejul praznicului împărătesc al Schimbării la Față a Domnului, unul dintre cele mai luminoase momente din viața pământească a Mântuitorului Iisus Hristos, când, pe Muntele Tabor, și-a arătat slava dumnezeiască înaintea ucenicilor Săi.
Pentru Episcopia Caransebeșului, sărbătoarea Sfântului Proroc Ilie Tesviteanul, 20 iulie, a fost deosebit de înălțătoare în acest an, deoarece a avut loc proclamarea locală a canonizării Sfântului Cuvios Calistrat de la Timișeni și Vasiova, după ce acest sfânt mărturisitor a fost trecut în rândul sfinților de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române împreună cu alți 15 mărturisitori din secolul al 20-lea.
Obștea Mănăstirii Baia de Aramă, județul Mehedinți, a trăit joi, 17 iulie, în ziua de cinstire a Sfintei Mari Mucenițe Marina, momente de aleasă bucurie duhovnicească, primind binecuvântarea Preasfințitului Părinte Nicodim, Episcopul Severinului și Strehaiei, și a Preasfințitului Părinte Siluan, Episcopul ortodox român din Ungaria.
Hramul de vară al Paraclisului Catedralei Naționale, dedicat Icoanei Maicii Domnului „Prodromița”, a continuat astăzi, 12 iulie, prin săvârșirea Sfintei Liturghii de către Preasfințitul Părinte Siluan, Episcopul ortodox român din Ungaria, împreună cu Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop-vicar patriarhal, și Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor.
Ceremonia proclamării locale a canonizării Sfântului Cuvios Dometie cel Milostiv de la Râmeț a avut loc în Duminica a 4-a după Rusalii, 6 iulie, la Mănăstirea „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” de la Râmeț, în Arhiepiscopia Alba Iuliei. Sfânta Liturghie a fost săvârşită de un sobor de ierarhi. Înaltpreasfinţitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului şi Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului, a subliniat că Sfântul Dometie a fost „omul lui Dumnezeu, a fost om cu harisme. Personal am constatat că era văzător cu duhul”, amintindu-şi o întâmplare din anul 1972.



