Mii de credincioși din Arhiepiscopia Bucureștilor sunt așteptați să participe, în ziua de 4 octombrie, la Mănăstirea Samurcășești, la proclamarea locală a canonizării Sfintei Cuvioase Mucenițe Evloghia. Eve
Mii de credincioși din Arhiepiscopia Bucureștilor sunt așteptați să participe, în ziua de 4 octombrie, la Mănăstirea Samurcășești, la proclamarea locală a canonizării Sfintei Cuvioase Mucenițe Evloghia. Eve
În perioada 1 februarie 2026 - 1 octombrie 2026, Catedrala Episcopală „Intrarea Maicii Domnului în biserică” din Madrid, Spania, a implementat proiectul „Evidențierea stilului brâncovenesc: ornamente din
La Facultatea de Teologie Ortodoxă „Sfântul Andrei Şaguna” din Sibiu a avut loc marţi, 29 septembrie, susţinerea publică a două teze de doctorat. În Aula „Mircea Păcurariu” a facultăţii sibiene,
Cu o lună înainte de prăznuirea Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, sâmbătă, 26 septembrie, biserica închinată marelui mucenic și ocrotitor al Tesalonicului, din municipiul Oradea, a fost
Preasfințitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, a târnosit Biserica „Naşterea Maicii Domnului” a Parohiei I Cavnic și a săvârșit Sfânta Liturghie, duminică, 27 septembrie.
Comunitatea ortodoxă românească din localitatea Verona, regiunea Veneto, Italia, a trăit sâmbătă, 26 septembrie, un moment cu o semnificație deosebită, care încununează un parcurs de mai mulți ani de construire, amenajare și înfrumusețare a sfântului lăcaș și a ansamblului parohial, și anume târnosirea bisericii parohiale cu hramul „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul”.
Preasfințitul Părinte Timotei, Episcopul ortodox român al Spaniei și Portugaliei, a săvârșit duminică, 20 septembrie, Sfânta Liturghie în Parohia ortodoxă română „Sfântul Cuvios Siluan Athonitul” din Alcorcón, Spania, sărbătorind cu anticipaţie hramul acesteia. Alături de ierarh au slujit părintele Paul Teodorescu, parohul comunității, şi părintele arhidiacon Spiridon Burlacu, consilier eparhial.
Preasfințitul Părinte Nectarie, Episcopul ortodox român al Irlandei și Islandei, a săvârșit duminică, 20 septembrie, Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, în Parohia „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” și „Sfântul Columba” din Blanchardstown, Dublin, Irlanda. În cuvântul rostit după citirea Sfintei Evanghelii, Preasfințitul Părinte Nectarie a vorbit despre taina crucii și despre lepădarea de sine: „Asumarea crucii nu înseamnă o simplă renunțare sau acceptarea pasivă a încercărilor vieții, ci constituie un drum al transformării lăuntrice și al apropierii de Dumnezeu. Crucea, primită cu credință și asumată în viața de zi cu zi, devine astfel o cale spre înnoirea omului și spre dobândirea adevăratei libertăți duhovnicești. În lumina Jertfei Mântuitorului Iisus Hristos, creștinul este chemat să își unească propria viață cu Hristos, prin credință, rugăciune și iubire față de aproapele”.
În perioada 12-14 septembrie, în zona orașului Edmonton, capitala provinciei canadiene Alberta, s-a desfășurat un atelier în cadrul cursului de muzică bisericească și slujire la strană al Episcopiei Ortodoxe Române a Canadei, curs demarat în primăvara anului 2026. Timp de trei zile, întâlnirile de lucru s-au împletit în mod firesc cu rugăciunea și participarea la sfintele slujbe săvârșite de ierarhul locului.
Preasfințitul Părinte Timotei, Episcopul ortodox român al Spaniei și Portugaliei, a săvârșit luni, 14 septembrie, Sfânta Liturghie la Catedrala Episcopală „Intrarea Maicii Domnului în biserică” din
Federația Filantropia a Patriarhiei Române a venit în sprijinul a 100 de persoane vârstnice din județul Sibiu. În cadrul campaniei „Ajută un bătrân să zâmbească”, seniorii au beneficiat gratuit de
Protoieria Sector 3 Capitală a respectat și în acest an tradiția frumoasă de ajutorare a elevilor care provin din familii cu posibilități materiale reduse prin oferirea de ghiozdane complet echipate. 300 de elevi
Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, la începutul lunii septembrie s‑a desfășurat în parohiile din cuprinsul Eparhiei Banatului de Munte campania umanitară „Ghiozdanul
Preoți de la parohiile Bujoreanca, Bolovani, Conțești, Dârza, Lungulețu I și Românești, din Protoieria Titu, însoțiți de tineri din cadrul comitetelor parohiale, au desfășurat vineri, 18 septembrie, o
Campania „Sănătate pentru sate”, desfășurată de voluntarii Paraclisului Catedralei Naționale din București, a ajuns sâmbătă, 19 septembrie 2026, în comuna Frâncești, județul Vâlcea. Locuitorii din comunitate au beneficiat, în mod gratuit, de consultații medicale de specialitate și investigații, oferite de o echipă de medici voluntari.
Litiaza coledociană reprezintă prezența calculilor în coledoc, canalul care duce bila din ficat în duoden. În majoritatea cazurilor, calculii migrează din vezicula biliară, unde aproximativ 10% dintre adulți pre
Odată cu înaintarea în vârstă, este firesc ca organismul să treacă prin anumite schimbări. Totuși, scăderea evidentă a forței, mersul tot mai lent, oboseala persistentă sau pierderea involuntară în
Medicina a înregistrat de-a lungul timpului progrese remarcabile datorită evoluției științei și tehnicii. Poveștile unor medici inventatori și ingineri sunt fascinante. Consecințele acestei dezvoltări le
Una dintre cele mai frecvente întrebări pe care le primește un nutriționist este: Ce să mănânc seara încât să nu îmi fie foame și, totuși, să nu mă îngraș sau, și mai bine, să slăbesc? Există la fel
Cancerul colorectal se numără printre cele mai frecvente neoplazii în România, iar aproximativ o treime din cazuri sunt localizate la nivelul rectului. Majoritatea tumorilor se dezvoltă lent, pe parcursul mai
În școala românească de astăzi, preocuparea pentru performanță și evaluare este însoțită de necesitatea formării elevilor ca persoane responsabile, echilibrate și implicate în viața comunității. Pr.
Nevoile emoționale ale copiilor, provocările legate de educarea actualei generații şi navigarea prin incertitudinea prezentului sunt doar câteva dintre subiectele la care pot răspunde specialiștii. Lavinia Stan
Stresul este o parte constantă a vieții moderne, iar modul în care îl gestionăm influențează sănătatea psihică și calitatea vieții. În acest interviu, dr. Iuliana Apetri, master coach, trainer și
Brașovul oferă iubitorilor de cultură și istorie, localnici și turiști deopotrivă, șansa de a descoperi universul cultural, istoric și uman al lui Andrei Mureșanu, cel care a scris memorabilele versuri ale
Este concluzia unei serii de studii și analize bazate pe cifre oficiale, publicată de prof. univ. dr. Dumitru Sandu, de la Facultatea de Sociologie și Asistență Socială a Universității București. Cele mai multe reveniri în țară se înregistrează în localitățile cu o ofertă socială mai bună, precum municipiul București și cele „apropiate de marile orașe, mai ales în regiunile de dezvoltare Nord‑Est, Vest și Nord‑Vest”. Neatractive rămân „localitățile mai sărace din Sud‑Muntenia și Sud‑Vest (Oltenia)”. Pentru a inversa trendul și pentru a crește numărul migranților români care doresc să se întoarcă acasă sunt necesare schimbări de profunzime în politicile publice, printre care „promovarea profesională meritocratică și transparentă și reducerea corupției instituționale”, după cum apreciază prof. Sandu.
I-am întâlnit la Vidra, așezare dintr-o regiune vestită pentru munții ce și-au făcut loc până la noi mai întâi prin legenda Vrâncioaiei. Într-o șezătoare pe care au înființat-o la imboldul inginerului
Parohia ortodoxă din cartierul Ortelec al municipiului Zalău are hramul principal „Nașterea Maicii Domnului” și este formată din 300 de familii de credincioși. Fosta așezare aflată la marginea Zalăului a dev
Încă neexplorată pe cât merită, încă neștiută pe cât ar trebui să fie, Țara Vrancei, regiune submontană și montană aflată în arealul județului Vrancea, este un ținut pe care trebuie să-l străbați și să-l descoperi măcar o dată în viață. Biserici de lemn, mănăstiri vechi, legende și personaje ale memoriei noastre colective, văi largi, cu o deschidere spectaculoasă, peisaje montane blânde și aerul care te ajută să-ți reamintești că ai plămâni. Iată numai câteva motive pentru a o vizita.
Patrimoniul bisericesc constituie un important segment al identității noastre naționale. Adevăr pe care îl probează și Biserica „Sfântul Nicolae”-Popa Savu din municipiul Câmpulung Muscel, care a
Chiar dacă este folosit în special de monahi, metanierul poate fi un util "instrument" de rugăciune şi pentru mireni. Metanierul reprezintă o înşiruire de noduri, făcute de regulă din lână sau din bobiţe de
Tradiţia cultului creştin atestă consecvent, încă de la începuturi, prezenţa elementului didactic sau învăţătoresc în structura slujbelor bisericeşti. Referindu-ne strict la Sfânta Liturghie, "sâmburele de
În Biserica Ortodoxă, de-a lungul timpului, s-a stabilit ca decursul anului bisericesc să fie presărat cu patru perioade de post în cinstea praznicelor împărăteşti ale Mântuitorului Hristos, în cinstea Maicii
O problemă foarte importantă, care nu trebuie nesocotită, este aceea a modului cântării din biserică şi a persoanelor care o execută în sfântul lăcaş. Amintim în acest sens că există o hotărâre
Mântuitorul Hristos a oferit ucenicilor Săi puterea de a lega şi dezlega păcatele oamenilor (Ioan 20, 23), iar aceştia au transmis-o urmaşilor lor - membrii ierarhiei sacramentale. În zilele noastre, atât
Orice biserică ortodoxă se desăvârşeşte sau se plineşte cu pictură religioasă, atât în interior, cât şi în exteriorul acesteia. Din cadrul picturii bisericeşti face parte şi icoana; aceasta fiind semnul
Cele mai cunoscute şi utilizate cuvinte din vocabularul religios, întâlnite atât în alcătuirea cultului particular (adică rugăciunile personale), cât şi în cea a cultului comun sau public (din cadrul
Întemeierea unei noi familii creştine este un eveniment de maximă importanţă în viaţa Bisericii. Tinerii care au hotărât să-şi pecetluiască haric unirea sufletelor prin binecuvântarea lui Dumnezeu trebuie s
Despre parastase şi pomeniri ale morţilor amintesc vechile rânduieli şi scrieri bisericeşti creştine: "Noi îi poftim pe săraci şi nevoiaşi la ospăţ, pentru ca astfel serbarea noastră să devină pomenire
În Epistola întâia către Corinteni a Sfântului Apostol Pavel citim următoarele: "Dumnezeu nu este al neorânduielii, ci al păcii. Ca în toate Bisericile sfinţilor, femeile voastre să tacă în Biserică, căci
Cuvântul "părinte" provine de la termenul grecesc "patir" şi a avut o deosebită evoluţie şi multiple sensuri până când a fost stabilit înţelesul sau semnificaţia exactă. Acest termen este de fapt de origine
Participarea la rugăciune sub forma prosternării sau a plecării cu faţa până la pământ presupune un act sau gest de umilinţă totală înaintea lui Dumnezeu. Gestul acesta arată nevoia omului de a intra în
Majoritatea credincioşilor practicanţi ai credinţei strămoşeşti cunosc faptul că pentru a avea o relaţie concretă, vie, spirituală cu Biserica din care fac parte, ajutorul oferit prin duhovnic este de cele mai
Sinuciderea este un păcat foarte grav, strigător la cer, fiindcă cei care au recurs la acest gest s-au lepădat de credinţa în Iisus Hristos şi de nădejdea în Dumnezeu, iar necredinţa şi deznădejdea sunt
Preacuvioase părinte Timotei Aioanei, de ce este sinuciderea un păcat de moarte, capital? Sinuciderea este o abatere gravă de la învăţătura Bisericii, fiind considerat păcat împotriva Duhului Sfânt. El este
De foarte multe ori, vedem în bisericile noastre femei care stau la rugăciune cu toată cuvioşia, descoperind frumuseţea purtării şi a evlaviei femeii creştine. Aceasta nu înseamnă o stare de făţărnicie a
Una din formele des întâlnite în participarea la rugăciune este îngenuncherea, şederea în genunchi sau plecarea genunchilor. Este unul din cele mai răspândite gesturi şi care predomină în cultele tuturor
În Tradiţia Bisericii noastre, intrarea credinciosului într-un sfânt lăcaş presupune o anumită pregătire trupească, dar şi sufletească, deoarece biserica este "casă de rugăciune" (Mt. 21,13) şi "lăcaş
În câteva articole recente am început prezentarea unora dintre mijloacele catehizării actuale (lecturi pentru întărirea credinţei ortodoxe, cateheza, dialogul săptămânal etc.), anunţând că vom continua pe ac
O materie nelipsită din cadrul slujbelor cultului divin o reprezintă tămâia. Această răşină amestecată cu diverse mirodenii parfumate, de provenienţă orientală, are un loc deosebit în simbolistica
De la depistarea vinelor de apă subterane prin acţiunea curenţilor de aer asupra unei nuieluşe fine, s-a ajuns, în cazul radiesteziei, să se afirme că pretutindeni suntem înconjuraţi de energii pozitive şi
Dacă aruncăm o privire înspre datoriile pe care trebuie să le îndeplinească un creştin, vom constata că numărul lor este destul de mare, dar toate se reduc la iubirea lui Dumnezeu şi a aproapelui. La o primă
Copiii nu reprezintă numai viitorul Bisericii, ci ei sunt parte a Bisericii, din momentul primirii Tainei Sfântului Botez. De aceea, responsabilitatea Bisericii, a părinţilor şi a naşilor faţă de copii este una
În mediul rural, în paralel cu credinţa şi practica Bisericii dreptmăritoare, se întâlnesc adeseori forme de ocultism - reminiscenţe ale unor credinţe ancestrale. Mulţi oameni, deşi se consideră creştini, ap
Sfânta întâia Muceniță și întocmai cu Apostolii Tecla, pomenită în 24 septembrie, este una dintre femeile martire ale Calendarului creștin, cărora Biserica Ortodoxă Română le-a închinat Anul
Avem o slăbiciune pentru schimbare. Cuvântul sună bine, promite prospețime și ne scutește, măcar pentru o vreme, de obligația de a spune încotro vrem să mergem. Suntem, probabil, mai impresionați de ceea ce începe decât de ceea ce durează. Continuitatea are, în schimb, o reputație mai puțin seducătoare. Pare prăfuită, defensivă, uneori chiar suspectă. Și totuși, când lucrurile încep să se clatine, nu alergăm după ceea ce este nou, ci căutăm ceea ce ține. Descoperim atunci, poate puțin târziu, că stabilitatea nu este absența mișcării, ci una dintre condițiile ei.
La originile ei medievale, universitatea era văzută ca un loc de concentrare și stimulare a întregii cunoașteri universale. Ea era concepută ca un loc al excelenței, al elitei și al ierarhiilor. Folosim oarecum
În astfel de momente este greu să vorbim despre un om pe care l-am cunoscut aproape trei decenii. Nu pentru că lipsesc cuvintele, ci pentru că sunt prea multe amintiri care se adună și pentru că o prietenie
Domnitorii români au fost stâlpii principali ai apărării identității neamului românesc, credința ortodoxă fiind un element central al acesteia, devenind și scut de apărare a pământului strămoșesc, dar
Puține lucruri influențează mai profund dezvoltarea unui copil decât atmosfera emoțională din familie și felul în care mama reușește să ofere siguranță, răbdare și sens în relația de zi cu zi. Copiii nu


