Aproape 55% dintre angajați se simt obosiţi sau suprasolicitaţi zilnic sau de câteva ori pe săptămână, în timp ce peste 16% afirmă că se confruntă frecvent cu epuizare profesională (burnout) sau sunt
Aproape 55% dintre angajați se simt obosiţi sau suprasolicitaţi zilnic sau de câteva ori pe săptămână, în timp ce peste 16% afirmă că se confruntă frecvent cu epuizare profesională (burnout) sau sunt
Circulaţia pe Podul Prieteniei Giurgiu-Ruse este restricţionată temporar, în perioada 26‑29 octombrie, în fiecare zi între orele 9:00 şi 17:00, pentru efectuarea unor lucrări de construcţie şi montarea
Senatul a adoptat, luni, un proiect de lege care stabileşte obligaţia purtării căştii de protecţie la deplasarea pe drumurile publice pentru toți conducătorii de trotinete electrice şi biciclete electrice,
Premierul Luca Niculescu s‑a aflat marţi la Chișinău, în prima sa vizită externă de la preluarea mandatului de prim‑ministru. Luca Niculescu a avut întrevederi cu omologul moldovean, Vasile Tofan, împreună
În perioada premergătoare reducerilor de Black Friday, Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) îi sfătuiește pe consumatori să nu ia decizii de cumpărare sub presiunea mesajelor
Noul ministru al educaţiei, Sorin Costreie, susţine o „schimbare a paradigmei educaţionale”, deoarece, în prezent, „elevii învaţă mai mult să răspundă bine la teste” şi nu acumulează informaţiile
Preşcolarii şi elevii intră sâmbătă, 24 octombrie, în vacanța de toamnă, prima din anul școlar 2026-2027. Cursurile se vor relua luni, 2 noiembrie, al doilea modul de învăţare urmând să se desfăşoare
Miniştrii cabinetului condus de Luca Niculescu şi-au preluat miercuri mandatele. La Ministerul Educaţiei şi Cercetării, noul ministru, Sorin Costreie, va face echipă cu Sorin-Gabriel Ionescu, numit ministru
Ministerul Educaţiei şi Cercetării (MEC) a publicat forma finală a calendarului de desfăşurare a Evaluării Naţionale pentru absolvenţii clasei a VIII-a, în anul şcolar 2026-2027. Prima probă scrisă a
Asociația „Academia de Zâmbete București” a organizat, în vara acestui an, trei tabere care au oferit bucurie copiilor și adolescenților cu vârste între 7 și 17 ani. Echipa formată din pr. Gheorghe
La Palatul Culturii din Iași va fi inaugurată, pe 3 noiembrie, o expoziție inedită de picturi şi lucrări semnate de pictorul francez Henri Matisse, unul dintre cei mai importanţi artişti ai secolului XX.
La Muzeul Național de Istorie a României (MNIR) din București va avea loc joi, 29 octombrie 2026, o nouă dezbatere din seria „Întâlnirile de pe Victoriei 12”, la care vor participa doi istorici specializați î
În cadrul Festivalului de artă creștină Sacrum de la Iași, între zecile de evenimente culturale și artistice se află și expoziția „Iconari contemporani”, care mai poate fi vizitată până la 30
La Palatul Suțu - Muzeul Municipiului București va fi vernisată miercuri, 28 octombrie, la ora 18:00, expoziția internațională „Monede biblice - Banii în Vechiul și Noul Testament”. Aceasta propune o
La Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” din București a avut loc duminică vernisajul expoziției omagiale „Pavel Caba - O viață dedicată lemnului”, în cadrul Târgului de Sfântul Dumitru.
Mulți dintre noi am făcut, de-a lungul timpului, diverse investigații imagistice: o radiografie, o tomografie (CT) sau un RMN. De obicei, medicul radiolog privește aceste imagini și descrie ce vede. Însă o
Rahitismul este o afecțiune a copilăriei caracterizată prin mineralizarea insuficientă a oaselor aflate în creștere. Atunci când organismul nu dispune de suficient calciu și fosfor, scheletul nu se dezvoltă
Eventrația, numită și hernie incizională, apare atunci când țesuturile sau organele abdominale protruzionează printr-un defect al peretelui abdominal, la nivelul unei incizii chirurgicale mai vechi. Este o
Pancreasul este o glandă cu rol în digestie și reglarea glicemiei. Cancerul apare când celulele sale se înmulțesc necontrolat. Cele mai multe tumori sunt adenocarcinoame. Boala poate evolua fără semne clare și
Somnul se modifică odată cu înaintarea în vârstă, iar unele schimbări sunt firești. Vârstnicii pot adormi mai devreme, se pot trezi mai devreme dimineața și pot avea un somn mai superficial, cu mai multe
Într-o discuție pe care Părintele Arsenie Papacioc a avut-o cu tinerii veniți la Mănăstirea „Sfânta Maria” din Techirghiol, el i-a întrebat așa: „Ce credeți că i-a costat pe sfinți de au ajuns la
În pofida uriașei personalități, Simion Mehedinți (1868-1962) este încă foarte puțin cunoscut. Întemeietor al Catedrei de geografie la Universitatea din București (1900), autor al tratatului „Terra”, unic
Viața Sfintei Cuvioase Parascheva reprezintă un reper spiritual pentru tinerii aflați în căutarea identității și a sensului vieții. Exemplul ei vorbește despre credință, discernământ și curajul de a face
Familia și tinerii reprezintă două dintre cele mai importante realități asupra cărora se concentrează lucrarea pastorală a Bisericii. Într-o societate aflată într-o continuă schimbare, în care ritmul
Sănătatea nu înseamnă doar absența bolii. Ea depinde și de felul în care ne îngrijim corpul, ne gestionăm emoțiile și reacționăm atunci când apare o problemă medicală. Medicul Victor Budeanu,
Comunitatea românilor din Sevilla, Spania, este ocrotită de ani buni de Sfântul Dimitrie cel Nou din Basarabi. Rugăciunile înălţate Sfântului Dimitrie cel Nou au adus ajutor duhovnicesc familiilor de români
În zilele de sărbătorire a hramului de toamnă al Catedralei Patriarhale istorice din Bucureşti, pe Colina Bucuriei se adună mii de credincioși și pelerini pentru a-l cinsti pe Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Capitalei. Acest eveniment de mare amploare este realizat și cu ajutorul Grupului de voluntari „Tineri în acțiune” al Arhiepiscopiei Bucureștilor.
Săptămâna aceasta, Iașiul a fost pentru al 14-lea an la rând un oraș cucerit de cărți și de iubitori ai cărților. Sute de scriitori și traducători au interacționat cu publicul în cele aproape 200 de
În aceste zile de sărbătoare, Colina Bucuriei se umple de rugăciune și de pașii miilor de pelerini veniți din toate colțurile țării pentru a aduce cinstire Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul
Sfinții sunt Evanghelii vii, mărturisitori ai mesajului lui Hristos oricând, oriunde. Ei sunt „frați mai mari” din familia lui Dumnezeu, uniți cu noi în Trupul tainic al lui Hristos. Ei ne sprijină în
Laureat al Premiului Nobel, în 1961, Ivo Andrić (1892-1973) a devenit un scriitor cunoscut în literatura română prin traducerile realizate, cu dăruire și profesionalism, după cele ale lui Gellu Naum (E un pod pe
Ciprian Voicilă (n. 1978, Buzău) este sociolog la Muzeul Ţăranului Român, dar și eseist și poet. A publicat eseuri în revistele Dilema veche, Cultura, Suplimentul de cultură, Observator cultural, Visul
La margine Doar o lumină sus, la etajul Vântului șuierător, Coloane de neliniști și rar, Foarte rar, câte un zbor... Clădiri înalte în adiere, Cu ulmi uscați Peste bălți,
Iordan Datcu și Eugen Simion au fost colegi de facultate la Universitatea din București în perioada 1952-1957. Prietenia care i-a legat a fost statornică și fructuoasă, o prietenie de o viață. În numele acestui
N-am zis nimic și asta e greșeală Poemul de azi e ca o jelanie care umple văzduhul. Nu mă ascund, un vuiet se aude în depărtări, iar blândețea se joacă de-a neprevăzutul. De câți arginți e
În anul 2008 s-au împlinit 200 de ani de la naşterea celui care va deveni peste ani arhiepiscopul şi mitropolitul Andrei Şaguna al Ardealului. Încă din acel an am propus în cadrul Adunării Eparhiale a
Biografia Sfântului Chiril al Ierusalimului constă în câteva rânduri, cum se poate constata foarte uşor în cele mai recente manuale de patrologie. Motivul este, cum vom vedea, faptul că nu se ştie aproape nimic
În imediata succesiune a Duminicii Ortodoxiei, Biserica Ortodoxă face pomenirea Sfântului Grigorie Palama, arhiepiscopul Tesalonicului, teolog al dumnezeieştii şi neînseratei lumini şi lucrător al rugăciunii de
Hanurile au apărut în Bucureşti încă din secolul al XVIII-lea, fiind în strânsă legătură cu nevoile negustorilor care voiau un loc în care să poposească şi să-şi depoziteze mărfurile. Hanurile erau de tr
Catehezele Sfântului Ierarh Chiril al Ierusalimului, pomenit astăzi în Biserica noastră, ne oferă un tablou al administrării Sfintei Taine a Botezului în Ţara Sfântă în secolul al IV-lea. Dintre cele cinci
Astăzi este prăznuit Cuviosul Benedict de Nursia, cel care a reorganizat monahismul apusean cenobitic şi a compus reguli monahale, inspirat de scrierile părinţilor eremiţi răsăriteni Sfântul Vasile cel Mare,
Nu este deloc uşor a scrie o scurtă istorie a Bisericii unui popor, o istorie ce datează de 1200 de ani. Din aceste considerente, această scurtă istorie reprezintă o succintă trecere în revistă a celor mai impor
Prima duminică a Postului Sfintelor Paşti e închinată, conform predaniei lăsate de Sfinţii Părinţi ai Bisericii noastre, sfintelor icoane şi celor care au suferit pentru ele în timpul prigoanei iconoclaste. Ea
"Episcopii sunt urmaşii apostolilor. Episcopul este o instituţie de drept divin; drepturile şi datoriile episcopul şi le trage din economia dumnezeiască. În afară de jurisdicţia particulară, pe care o exercită
Sfântul Simeon Noul Teolog este unul dintre cei mai mari teologi ai Bisericii Ortodoxe. El este numit Noul Teolog şi, chiar dacă la început i-a fost dat în mod ironic de către adversarii săi acest nume, a fost
Sunt oameni pe care, evocându-i după trecerea lor în viaţa veşnică, nu simţi nevoia să-i plângi; moartea lor nu e, de fapt, moarte, ci adormire. Înspre ei nu adie vântul rece al morţii înfricoşătoare şi p
Puterea lăuntrică a cuvântului rostit în biserici de către slujitor face mai accesibil pe Însuşi Hristos - Cuvântul către cei ce acceptă "pescuirea" ca treaptă spre mântuire, prin aprofundarea credinţei şi
Născut la 13 februarie 911 în localitatea Sebeş, părintele Gheorghe Şoima a fost mai întâi profesor secundar, iar din 1941 până în 1981, profesor la Institutul Teologic Universitar şi dirijor al Corului
În fiecare an, în sâmbăta dinaintea Duminicii Înfricoşătoarei Judecăţi, credincioşii aduc la biserică ofrande pentru sufletele celor dragi. Cunoscută şi sub denumirea populară de Moşii de iarnă, această zi este un prilej de comemorare şi rugăciune pentru cei care "s-au săvârşit în dreapta credinţă".
Ortodoxia se fundamentează pe înviere, iar viaţa pământească nu îşi găseşte rost decât privită eshatologic, unui creştin ortodox moartea îi apare ca un moment necesar şi plin de sens pe traiectoria
Contemporan cu Sfântul Ioan Evanghelistul, Sfântul Policarp, Episcopul Smirnei, este unul dintre Părinţii Apostolici care au condus cu râvnă şi dragoste credincioşii încredinţaţi, fiind foarte iubit de cler.
Lucrarea "Istorisire despre Sinodul I Ecumenic", scrisă de episcopul Maruta de Maifercat, este o mărturie foarte importantă despre convocarea acestui sinod făcută de un scriitor aparţinând tradiţiei siriace, care completează şi întăreşte mărturiile scrise în limba greacă despre acest eveniment. Textul în limba engleză aparţine lui Roger Pearse şi este luat dintr-un catalog al manuscriselor Universităţii Yale (fr.wikipedia.org/wiki/Maruthas). Redăm în continuare traducerea în română a unor fragmente din lucrarea amintită.
A fost unul dintre absolvenţii de referinţă din perioada interbelică ai Seminarului "Nifon Mitropolitul" din Bucureşti. Cu sprijinul arhimandritului Nifon Criveanu, viitorul episcop de Huşi, tânărul Dudu
Apropiindu-ne de chipul celui care a fost un adevărat "slujitor al credinţei şi mucenic al scrisului", acum, când bătrânul oştean intră sub steagul oştirilor de sus, nu avem cum să nu ne cutremurăm, pe de o
Există un ocean de cuvinte nespuse la timp. Cred că fiecare a experimentat acest sentiment cel puţin o dată în viaţă, atunci când o persoană apropiată inimii lui a trecut la cele veşnice, iar noi, prea
Sfântul Meletie, patriarhul Antiohiei, a susţinut mărturisirea de credinţă a Sinodului de la Niceea împotriva ereziei arienilor. Blândeţea şi evlavia sa i-au atras aprecierea credincioşilor care l-au cinstit în mod deosebit încă din timpul vieţii. Sfinţii Ioan Gură de Aur, Vasile cel Mare şi Grigorie Teologul l-au considerat părintele lor şi au alcătuit cuvinte de laudă despre el. Şi-a dat viaţa în timpul Sinodului II Ecumenic de la Constantinopol, contribuind la definitivarea Crezului niceo-constantinopolitan.
În primăvara anului 1917, pe când România se afla în război, prin efortul consulului general român la Salonic, G.C. Ionescu, şi cu ajutorul generalului francez Maurice Sarrail, Regatul Român a recuperat de la M
Era una dintre celebrele şi somptuoasele mănăstiri voievodale din Europa răsăriteană, atât prin arhitectură, cât şi prin rolul cultural pe care îl căpătase în timp. Se poate spune că declinul acestei
S-a născut în 1861, într-o familie de credincioşi ortodocşi din Săcele, jud. Braşov. La vârsta de 18 ani a trecut Carpaţii, intrând pe poarta Mănăstirii buzoiene Ciolanu. Aici a stat puţin, deoarece a
Duminica a 22-a după Rusalii (Bogatul nemilostiv şi săracul Lazăr) Luca 16, 19-31 Zis-a Domnul: Era un om bogat care se îmbrăca în porfiră şi în vison, veselindu-se în toate zilele în chip strălucit. Iar
„Zis-a Domnul către ucenicii Săi: Puneți în urechile voastre cuvintele acestea: Fiul Omului va fi dat în mâinile oamenilor. Iar ei nu înțelegeau cuvântul acesta, căci era ascuns pentru ei, ca să nu-l
Fraților, orice ați face, cu cuvântul sau cu fapta, toate să le faceți în numele Domnului Iisus și prin El să mulțumiți lui Dumnezeu-Tatăl. Femeilor, supuneți-vă bărbaților voștri, precum se cuvine, în
Sfântul Ierarh Iachint, Mitropolitul Ţării Româneşti (†1372), s-a născut la sfârşitul veacului al XIII-lea. A urmat şcoli ale vremii, desăvârşindu-şi cunoaşterea teologică la Constantinopol. Aici a
Arhimandrit Ioanichie Bălan, Patericul Românesc, Ediția a VI-a, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2011, pp. 82-83 „(Sfânta Muceniță Filofteia), această sfântă fecioară și mielușea iubită a lui Hristos era
Există drumuri pe care omul le străbate pentru a ajunge într-un loc și există drumuri pe care le începe pentru a se regăsi pe sine. Pelerinajul creștin le cuprinde pe amândouă, fiindcă pașii îndreptați
De peste două veacuri şi jumătate, ziua de 27 octombrie este pentru români momentul anual când îl sărbătorim pe Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor, ale cărui sfinte moaşte se află în
Veacul trecut a fost un secol al unor schimbări fundamentale, manifestate asupra lumii și a omului. Unele dintre acestea au vizat viața de familie, „leagănul” civilizației și al vieții umane. Relațiile


