Experienţa României privind anularea rezultatelor alegerilor prezidenţiale din 2024 a reprezentat un prilej important de reflecţie asupra noilor provocări la adresa securităţii şi democraţiei, a declarat
Experienţa României privind anularea rezultatelor alegerilor prezidenţiale din 2024 a reprezentat un prilej important de reflecţie asupra noilor provocări la adresa securităţii şi democraţiei, a declarat
Directorul general al Agenţiei Naţionale pentru Plăţi şi Inspecţie Socială (ANPIS), Daniela Moroşanu, a declarat miercuri, la Vaslui, că România se confruntă cu o îmbătrânire a populaţiei, subliniind
Şase femei care au lucrat ca operatori într-un call center fraudulos, în cursul anului 2025, au fost trimise de procurori în instanţă pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune, fiind acuzate că au
Anul acesta a fost unul record pentru turismul de observare a păsărilor (birdwatching) în Delta Dunării, comparabil cu anii anteriori pandemiei. Potrivit proprietarului unei agenţii de turism specializate pe
Numărul cererilor de negociere cu băncile şi instituţiile financiare nebancare transmise de consumatori către Centrul de Soluţionare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar a ajuns la 3.394 în primele nouă
Asociația „Academia de Zâmbete București” a organizat, în vara acestui an, trei tabere care au oferit bucurie copiilor și adolescenților cu vârste între 7 și 17 ani. Echipa formată din pr. Gheorghe
Manualele şcolare pentru clasa a IX-a care au fost declarate câştigătoare în urma licitaţiilor au fost încărcate, în format digital şi PDF, pe platforma dedicată - manuale.edu.ro, potrivit unui anunţ al
Înscrierile pentru FLEX Global sunt deschise până în data de 22 octombrie 2026, elevii selectaţi având oportunitatea să studieze un an şcolar la un liceu din Statele Unite ale Americii. Ei vor locui alături de
Elevii din învăţământul preuniversitar de stat beneficiază de gratuitate la călătoriile cu trenul, în timp ce studenţii pot obţine reduceri de 90% dacă studiază în ţară, respectiv 50% dacă studiază în
Rata de promovare a probei de evaluare a competenţelor din cadrul concursului pentru directori şi directori adjuncţi a fost de 69,05% înainte de rezolvarea contestaţiilor, a transmis, într-un comunicat, Ministerul
Un site dedicat și o lucrare aflată la al doilea volum, care cuprinde surse istorice primare din secolul al XVII-lea şi începutul secolului al XVIII-lea, au fost lansate la începutul acestei săptămâni la Muzeul
La Muzeul „Poni-Cernătescu” din Iași va avea loc, în 30 octombrie 2026, vernisajul expoziției de goblenuri „Cronografia firelor - O istorie de familie țesută în memoria timpului”, semnată de Daniela
La Arhivele Naționale din București va putea fi vizitată, până pe 24 ianuarie 2027, expoziţia „De la Atlantic la Pacific. Vizita reginei Maria în America”. Dedicată împlinirii a 100 de ani de la deplasarea
La sediul Muzeului Național de Istorie a României (MNIR) vor avea loc, pe 26 octombrie, începând cu ora 17:00, lansarea catalogului donației și expoziției „Corina Chiriac, istoriile unei mari artiste” și
Galeria de Artă „Rudolf Schweitzer-Cumpăna” din Pitești, parte integrantă din Muzeul Județean Argeș, și-a redeschis recent porțile pentru publicul larg, după ce clădirea de secol XIX care adăpostește
Pancreasul este o glandă cu rol în digestie și reglarea glicemiei. Cancerul apare când celulele sale se înmulțesc necontrolat. Cele mai multe tumori sunt adenocarcinoame. Boala poate evolua fără semne clare și
Somnul se modifică odată cu înaintarea în vârstă, iar unele schimbări sunt firești. Vârstnicii pot adormi mai devreme, se pot trezi mai devreme dimineața și pot avea un somn mai superficial, cu mai multe
Puține obiecte au intrat în viața noastră atât de repede și atât de adânc ca telefonul. Astăzi îl găsim în buzunarul fiecăruia, de la copil la vârstnic. Ne ține aproape de cei dragi, ne pune în
Toamna, imunitatea ne este pusă la încercare. Scăderea temperaturii și variațiile acesteia pe parcursul zilei ne scot șervețele din buzunare și ceaiurile de prin dulapuri. Deși imunitatea și rezistența în
Uneori, în spatele unei boli se află o întrebare care rămâne ani întregi fără răspuns: „De ce?” De ce un copil are o întârziere în dezvoltare? De ce un adult a dezvoltat o boală neobișnuită la o
În pofida uriașei personalități, Simion Mehedinți (1868-1962) este încă foarte puțin cunoscut. Întemeietor al Catedrei de geografie la Universitatea din București (1900), autor al tratatului „Terra”, unic
Viața Sfintei Cuvioase Parascheva reprezintă un reper spiritual pentru tinerii aflați în căutarea identității și a sensului vieții. Exemplul ei vorbește despre credință, discernământ și curajul de a face
Familia și tinerii reprezintă două dintre cele mai importante realități asupra cărora se concentrează lucrarea pastorală a Bisericii. Într-o societate aflată într-o continuă schimbare, în care ritmul
Sănătatea nu înseamnă doar absența bolii. Ea depinde și de felul în care ne îngrijim corpul, ne gestionăm emoțiile și reacționăm atunci când apare o problemă medicală. Medicul Victor Budeanu,
În luna octombrie, capitala Moldovei găzduiește prima ediție a SACRUM Iași Art Festival, un eveniment dedicat artei sacre, patrimoniului și spiritualității. Despre ideea, viziunea și programul festivalului, la
Sfinții sunt Evanghelii vii, mărturisitori ai mesajului lui Hristos oricând, oriunde. Ei sunt „frați mai mari” din familia lui Dumnezeu, uniți cu noi în Trupul tainic al lui Hristos. Ei ne sprijină în
Sala Baptisteriu a Muzeului Mitropolitan din Iași găzduiește până la sfârșitul lunii octombrie expoziția „Sacrul la feminin, de la Facerea lumii la «Rugăciunea» lui Brâncuși”. Peste 100 de lucrări și obiecte de artă și de cult orbitează în jurul sculpturii „Rugăciunea”, semnată de Constantin Brâncuși, oferind vizitatorilor un periplu expozițional „care pornește de la taina vieții, trece prin maternitate, sfințenie, jertfă și dăruire și ajunge la gestul interior al rugăciunii”. Vizitatorii și pelerinii au posibilitatea să admire printre exponate lucrări semnate de Nicolae Grigorescu și Nicolae Tonitza, precum și diferite reprezentări ale Sfintei Cuvioase Parascheva.
În peisajul duhovnicesc al României, figura Sfintei Cuvioase Parascheva strălucește ca o prezență vie, ocrotitoare și grabnic ajutătoare. Cunoscută în popor și sub numele de „Sfânta Vineri”, Cuvioasa
Mioveni este un oraș în județul Argeș, cunoscut în special pentru fabrica de autoturisme din apropiere, unde se produce de șase decenii mașina națională Dacia. De altfel, între 1964 și 1996, orașul s-a numit
Biserica „Sfinții Împărați Constantin și Elena”-Parcul Călăraşi, care are şi
Laureat al Premiului Nobel, în 1961, Ivo Andrić (1892-1973) a devenit un scriitor cunoscut în literatura română prin traducerile realizate, cu dăruire și profesionalism, după cele ale lui Gellu Naum (E un pod pe
Ciprian Voicilă (n. 1978, Buzău) este sociolog la Muzeul Ţăranului Român, dar și eseist și poet. A publicat eseuri în revistele Dilema veche, Cultura, Suplimentul de cultură, Observator cultural, Visul
La margine Doar o lumină sus, la etajul Vântului șuierător, Coloane de neliniști și rar, Foarte rar, câte un zbor... Clădiri înalte în adiere, Cu ulmi uscați Peste bălți,
Iordan Datcu și Eugen Simion au fost colegi de facultate la Universitatea din București în perioada 1952-1957. Prietenia care i-a legat a fost statornică și fructuoasă, o prietenie de o viață. În numele acestui
N-am zis nimic și asta e greșeală Poemul de azi e ca o jelanie care umple văzduhul. Nu mă ascund, un vuiet se aude în depărtări, iar blândețea se joacă de-a neprevăzutul. De câți arginți e
Preasfințitul Părinte Visarion, Episcopul Tulcii, s-a aflat miercuri, 6 mai, în mijlocul credincioșilor Parohiei „Sfântul Gheorghe” din Delta Dunării, județul Tulcea, pentru a binecuvânta lucrările de repictare a bisericii și a săvârși Sfânta Liturghie.
În perioada 27 aprilie - 1 mai 2026, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Nifon, Arhiepiscopul Târgoviștei, Mitropolit onorific și Exarh patriarhal, Seminarul Teologic Ortodox „Sfântul Ioan Gură de Aur” din Târgoviște a desfășurat, la Izmir, Turcia, o mobilitate de grup a elevilor în cadrul proiectului Erasmus+.
Sala Sinodală a Reședinței Patriarhale din București a găzduit astăzi, 7 mai 2026, ședința de lucru a Comisiei pentru Statut și regulamente a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române. Întrunirea a fost prezidată de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel.
Înaltpreasfințitul Părinte Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, a sfințit miercuri, 6 mai, capela cu hramul „Sfântul Mucenic Varvar tâlharul”. Lăcașul de închinare va putea fi folosit de persoanele private de libertate aflate în custodia secției exterioare „Valu lui Traian” din cadrul Penitenciarului Constanța Poarta-Albă.
La Palatul Cotroceni din București s-a desfășurat astăzi, 7 mai, conferința cu tema „Dialogul Uniunii Europene cu Bisericile și comunitățile religioase din Europa”, eveniment organizat în cadrul dialogului instituțional dintre autoritățile europene și cultele religioase, cu prilejul celebrării Zilei Europei din data de 9 mai. Delegatul Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, la acest eveniment a fost Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop-vicar patriarhal.
Schitul „Sfântul Ierarh Modest” din județul Argeș și‑a sărbătorit marți, 5 mai, cel de‑al doilea hram, închinat Sfântului Cuvios Mucenic Efrem cel Nou, prilej de rugăciune și comuniune duhovnicească
Parohia „Sfinții Voievozi” din Protoieria Urlați, județul Prahova, a fost marți, 5 mai, gazda unei întâlniri a preoților din cadrul cercului pastoral al protoieriei, organizată în contextul Anului omagial al pastorației familiei creștine. Evenimentul a debutat cu slujba Utreniei, urmată de Sfânta Liturghie și de Taina Sfântului Maslu, oficiate de un sobor de preoți și diaconi, în prezența numeroșilor credincioși prahoveni. Din sobor au făcut parte părintele Florin-Ciprian Petre, secretar în cadrul Biroului de presă și relații publice al Patriarhiei Române; părintele Ionuț Negoiță, protopop al Protoieriei Urlați; părintele ieromonah Calinic Costescu, de la Schitul Măgureanu din București, împreună cu un sobor de preoți din cuprinsul protoieriei. Cu acest prilej, credincioșii prezenți s-au închinat cu evlavie la moaștele Sfântului Cuvios Mucenic Efrem cel Nou păstrate spre cinstire în biserică. „Momentul a avut o încărcătură emoționantă deosebită prin participarea părintelui dr. Florin-Ciprian Petre și a părintelui ieromonah dr. Calinic Costescu, fii duhovnicești ai parohiei, care au revenit cu bucurie pe meleagurile natale, aducând binecuvântare și întărire duhovnicească comunității. În cadrul întrunirii cercului pastoral a fost susținut și un referat dedicat temei Anului omagial, evidențiindu-se rolul și misiunea femeii creștine în familie, în Biserică și în societatea contemporană. Evenimentul s-a desfășurat într-o atmosferă de rugăciune, comuniune și bucurie duhovnicească, întărind legătura dintre slujitorii Sfântului Altar și credincioșii parohiei”, ne-a transmis părintele protoiereu Ionuț Negoiță.
Seminarul Teologic Ortodox „Chesarie Episcopul” din Buzău a fost invitat, în zilele de 29 și 30 aprilie, în seria evenimentelor organizate la Buzău prin programul Fulbright, prestigios proiect de schimburi educaționale și culturale între Statele Unite ale Americii și alte țări, fiind finanțat și coordonat de Departamentul de Stat al SUA.
Credincioșii clujeni au avut prilejul de a se închina la moaștele Sfântului Gheorghe Pelerinul, care au poposit în după-amiaza zilei de luni, 4 mai, la Cluj-Napoca. Racla cu sfintele moaște a fost adusă de o delegație a Mănăstirii Văratec, avându-l în frunte pe protosinghelul Ștefan Mihalachi, duhovnicul așezământului monahal. Racla cu sfintele moaște a fost așezată spre închinare în curtea Reședinței Mitropolitane din Cluj-Napoca.
Simpozionul Internațional de Știință, Teologie și Artă (ISSTA), ediția a XXV-a, a avut loc în perioada 3-5 mai. Lucrările manifestării au fost deschise luni, 4 mai, la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Alba Iulia, prin slujba de Te Deum, moment urmat de salutul oficialităților și de sesiunea plenară de comunicări științifice.
La finalul lunii aprilie 2026, Primăria Municipiului Moinești, județul Bacău, a emis autorizația de construire a Centrului pastoral misionar „Sfinții Martiri Brâncoveni”, proiect major inițiat de părintele protopop de Moinești, Costel Mareș, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului. Așezământul va avea în componența sa: saloane pentru bolnavi, dotate la cel mai înalt standard, cabinete medicale, sală pentru RMN, CT, de ultimă generație, sală de conferințe și capelă.
În perioada 4-6 mai 2026 a avut loc, în Episcopia Hușilor, Adunarea Generală a Federației Filantropia a Patriarhiei Române. Întâlnirea a debutat luni, la sediul Asociației „Filantropia Ortodoxă” Huși cu
La Catedrala Mitropolitană din Nürnberg s-au desfășurat, în perioada 30 aprilie - 2 mai, lucrările celei de a 30-a Adunări eparhiale a Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Germaniei, Austriei și Luxemburgului, precum și lucrările Conferinței preoțești anuale, prezidate de Înaltpreasfințitul Părinte Serafim, Mitropolitul ortodox român al Germaniei, Europei Centrale și de Nord.
În perioada 30 aprilie - 2 mai, profesori care predau în cadrul programului de master Istorie și tradiție creștină al Facultății de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” a Universității din București au organizat o excursie de studii în Dobrogea, la locurile reprezentative în legătură cu istoria creștinismului și a spiritualității românești (situri arheologice, muzee, biserici și mănăstiri).
Înaltpreasfințitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, s-a aflat marți, 5 mai, în mijlocul credincioșilor de la Parohia „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir” și „Sfântul Efrem cel Nou” din Galați. După Sfânta Liturghie, ierarhul a înălțat rugăciuni de mulțumire către Dumnezeu pentru toate binefacerile revărsate asupra ctitorilor, slujitorilor și întregii comunități parohiale. În cuvântul său de învățătură, a pus în lumină viața pilduitoare a Sfântului Efrem cel Nou, legând prăznuirea acestuia de activitatea bogată a parohiei, care împletește rugăciunea cu grija față de tineri și sprijinul oferit celor aflați în nevoi.
La Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din București a avut loc marți seara, 5 mai, în Amfiteatrul „Pr. Prof. Dr. Ioan G. Coman”, o conferință dedicată Sfântului Cuvios Mărturisitor Sofian de la Antim, intitulată „Importanța mișcării duhovnicești Rugul Aprins în istoria culturii și a spiritualității românești”.
Mănăstirea Coșoteni, județul Teleorman, și-a cinstit marti, 5 mai, cel de-al doilea hram, închinat Sfântului Cuvios Mucenic Efrem cel Nou. Preasfințitul Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, a săvârșit Sfânta Liturghie la Altarul de vară al obștii monahale, împreună cu un sobor de preoți și diaconi din care au făcut parte: părintele protosinghel Ciprian Florea, starețul mănăstirii; părintele protosinghel Calinic Stan, starețul Mănăstirii Crângu; arhidiaconul Mario Stan, precum și alți slujitori.
În Duminica Vindecării slăbănogului de la Vitezda, 3 mai, la pomenirea Sfântului Cuvios Irodion de la Lainici, Preasfințitul Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, a săvârşit Dumnezeiasca Liturghie în biserica Parohiei Drăgești, Protopopiatul Beiuș.
Preasfințitul Părinte Nestor, Episcopul Devei și Hunedoarei, a săvârșit Sfânta Liturghie la Catedrala Episcopală „Sfântul Ierarh Nicolae” și „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Deva, în Duminica a 4-a după Paști, 3 mai. Răspunsurile liturgice au fost oferite de Corala mixtă „Sfântul Ierarh Nicolae” a catedralei, dirijată de preotul Nicolae-Daniel Balea.
În Duminica a 4-a după Paști (a Vindecării slăbănogului de la Vitezda), 3 mai, Preasfințitul Părinte Benedict, Episcopul Sălajului, a liturghisit în Parohia Ortelec II, Protopopiatul Zalău, în Biserica „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil”.
Preasfințitul Părinte Vincențiu, Episcopul Sloboziei și Călărașilor, a săvârșit duminică, 3 mai, Sfânta Liturghie în Biserica „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Călărași, județul Călărași. Din sobor au făcut parte părinți consilieri eparhiali, părintele Vasile Viorel Dinu, protopop de Călărași, preoți și arhidiaconi. Dialogul liturgic a fost întreținut de Corul „Fidelis” al Catedralei Episcopale din Slobozia.
Credincioșii din Parohia Berliște, Protopopiatul Moldova Nouă, județul Caraș-Severin, au trăit duminică, 3 mai, momente de binecuvântare și mulțumire sufletească odată cu resfințirea bisericii parohiale care a trecut în ultimii doi ani prin ample lucrări de restaurare și înfrumusețare.
Biserica „Acoperământul Maicii Domnului” și „Sfântul Cuvios Mucenic Efrem cel Nou” din orașul Tulcea a primit duminică, 3 mai, vizita Preasfințitului Părinte Visarion, Episcopul Tulcii, care a săvârșit Sfânta Liturghie înconjurat de un sobor de preoți și diaconi din care a făcut parte și preotul paroh Călin Luca. În cuvântul de învățătură, ierarhul a subliniat faptul că răbdarea și credința reprezintă două virtuți esențiale în lucrarea vindecării sufletești și trupești. În cadrul Sfintei Liturghii, teologul Dragoș Matei a fost hirotonit întru diacon.
La ceremonia dedicată sărbătoririi a 9 ani de la înființarea Brigăzii Multinaționale Sud-Est, desfășurată în ziua de 30 aprilie la Craiova, a participat și Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Mitropolitul Olteniei, care a binecuvântat noua clădire a instituţiei.
Duminica a 23-a după Rusalii (Vindecarea demonizatului din ținutul Gherghesenilor) Luca 8, 26-39 În vremea aceea a venit Iisus cu corabia în ținutul Gherghesenilor, care este în fața Galileei. Și, ieșind pe
„În vremea aceea a auzit Irod tetrarhul toate cele făcute de Iisus și era nedumerit, că se zicea de către unii că Ioan s-a sculat din morți; iar de unii, că Ilie s-a arătat, iar de alții, că un proroc
Fraților, acum mă bucur de suferințele mele pentru voi și împlinesc, în trupul meu, lipsurile necazurilor lui Hristos, pentru trupul Lui, care este Biserica, al cărei slujitor m-am făcut, potrivit iconomiei lui
Sfântul Ierarh Averchie, Episcopul Ierapolei, cel întocmai cu Apostolii (†167), a fost contemporan cu împăratul roman Marc Aureliu (161-180). La una dintre sărbătorile păgâne s-au adunat mulţi păgâni,
Arhimandrit Ioanichie Bălan, Patericul Românesc, Ediția a VI-a, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2011, pp. 286-287 „Pustnicul Sebastian era cu metania din Mănăstirea Bogdana Ocna, unde s-a nevoit în primii ani ai
România prăznuiește în fiecare toamnă, în luna octombrie, doi sfinți, pe Sfânta Parascheva și Sfântul Dimitrie cel Nou, prin pelerinaje de anvergură națională. Sărbătorirea celor doi cuvioși la Iași și
Pelerinajul sau închinarea la moaștele sfinților înseamnă căutarea sfințeniei, care nu are izvorul în lumea aceasta, ci în Dumnezeu, Cel singur Sfânt, iar întâlnirea cu sfinții este întâlnire cu
Veacul trecut a fost un secol al unor schimbări fundamentale, manifestate asupra lumii și a omului. Unele dintre acestea au vizat viața de familie, „leagănul” civilizației și al vieții umane. Relațiile


