Experienţa României privind anularea rezultatelor alegerilor prezidenţiale din 2024 a reprezentat un prilej important de reflecţie asupra noilor provocări la adresa securităţii şi democraţiei, a declarat
Experienţa României privind anularea rezultatelor alegerilor prezidenţiale din 2024 a reprezentat un prilej important de reflecţie asupra noilor provocări la adresa securităţii şi democraţiei, a declarat
Directorul general al Agenţiei Naţionale pentru Plăţi şi Inspecţie Socială (ANPIS), Daniela Moroşanu, a declarat miercuri, la Vaslui, că România se confruntă cu o îmbătrânire a populaţiei, subliniind
Şase femei care au lucrat ca operatori într-un call center fraudulos, în cursul anului 2025, au fost trimise de procurori în instanţă pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune, fiind acuzate că au
Anul acesta a fost unul record pentru turismul de observare a păsărilor (birdwatching) în Delta Dunării, comparabil cu anii anteriori pandemiei. Potrivit proprietarului unei agenţii de turism specializate pe
Numărul cererilor de negociere cu băncile şi instituţiile financiare nebancare transmise de consumatori către Centrul de Soluţionare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar a ajuns la 3.394 în primele nouă
Asociația „Academia de Zâmbete București” a organizat, în vara acestui an, trei tabere care au oferit bucurie copiilor și adolescenților cu vârste între 7 și 17 ani. Echipa formată din pr. Gheorghe
Manualele şcolare pentru clasa a IX-a care au fost declarate câştigătoare în urma licitaţiilor au fost încărcate, în format digital şi PDF, pe platforma dedicată - manuale.edu.ro, potrivit unui anunţ al
Înscrierile pentru FLEX Global sunt deschise până în data de 22 octombrie 2026, elevii selectaţi având oportunitatea să studieze un an şcolar la un liceu din Statele Unite ale Americii. Ei vor locui alături de
Elevii din învăţământul preuniversitar de stat beneficiază de gratuitate la călătoriile cu trenul, în timp ce studenţii pot obţine reduceri de 90% dacă studiază în ţară, respectiv 50% dacă studiază în
Rata de promovare a probei de evaluare a competenţelor din cadrul concursului pentru directori şi directori adjuncţi a fost de 69,05% înainte de rezolvarea contestaţiilor, a transmis, într-un comunicat, Ministerul
Un site dedicat și o lucrare aflată la al doilea volum, care cuprinde surse istorice primare din secolul al XVII-lea şi începutul secolului al XVIII-lea, au fost lansate la începutul acestei săptămâni la Muzeul
La Muzeul „Poni-Cernătescu” din Iași va avea loc, în 30 octombrie 2026, vernisajul expoziției de goblenuri „Cronografia firelor - O istorie de familie țesută în memoria timpului”, semnată de Daniela
La Arhivele Naționale din București va putea fi vizitată, până pe 24 ianuarie 2027, expoziţia „De la Atlantic la Pacific. Vizita reginei Maria în America”. Dedicată împlinirii a 100 de ani de la deplasarea
La sediul Muzeului Național de Istorie a României (MNIR) vor avea loc, pe 26 octombrie, începând cu ora 17:00, lansarea catalogului donației și expoziției „Corina Chiriac, istoriile unei mari artiste” și
Galeria de Artă „Rudolf Schweitzer-Cumpăna” din Pitești, parte integrantă din Muzeul Județean Argeș, și-a redeschis recent porțile pentru publicul larg, după ce clădirea de secol XIX care adăpostește
Pancreasul este o glandă cu rol în digestie și reglarea glicemiei. Cancerul apare când celulele sale se înmulțesc necontrolat. Cele mai multe tumori sunt adenocarcinoame. Boala poate evolua fără semne clare și
Somnul se modifică odată cu înaintarea în vârstă, iar unele schimbări sunt firești. Vârstnicii pot adormi mai devreme, se pot trezi mai devreme dimineața și pot avea un somn mai superficial, cu mai multe
Puține obiecte au intrat în viața noastră atât de repede și atât de adânc ca telefonul. Astăzi îl găsim în buzunarul fiecăruia, de la copil la vârstnic. Ne ține aproape de cei dragi, ne pune în
Toamna, imunitatea ne este pusă la încercare. Scăderea temperaturii și variațiile acesteia pe parcursul zilei ne scot șervețele din buzunare și ceaiurile de prin dulapuri. Deși imunitatea și rezistența în
Uneori, în spatele unei boli se află o întrebare care rămâne ani întregi fără răspuns: „De ce?” De ce un copil are o întârziere în dezvoltare? De ce un adult a dezvoltat o boală neobișnuită la o
În pofida uriașei personalități, Simion Mehedinți (1868-1962) este încă foarte puțin cunoscut. Întemeietor al Catedrei de geografie la Universitatea din București (1900), autor al tratatului „Terra”, unic
Viața Sfintei Cuvioase Parascheva reprezintă un reper spiritual pentru tinerii aflați în căutarea identității și a sensului vieții. Exemplul ei vorbește despre credință, discernământ și curajul de a face
Familia și tinerii reprezintă două dintre cele mai importante realități asupra cărora se concentrează lucrarea pastorală a Bisericii. Într-o societate aflată într-o continuă schimbare, în care ritmul
Sănătatea nu înseamnă doar absența bolii. Ea depinde și de felul în care ne îngrijim corpul, ne gestionăm emoțiile și reacționăm atunci când apare o problemă medicală. Medicul Victor Budeanu,
În luna octombrie, capitala Moldovei găzduiește prima ediție a SACRUM Iași Art Festival, un eveniment dedicat artei sacre, patrimoniului și spiritualității. Despre ideea, viziunea și programul festivalului, la
Sfinții sunt Evanghelii vii, mărturisitori ai mesajului lui Hristos oricând, oriunde. Ei sunt „frați mai mari” din familia lui Dumnezeu, uniți cu noi în Trupul tainic al lui Hristos. Ei ne sprijină în
Sala Baptisteriu a Muzeului Mitropolitan din Iași găzduiește până la sfârșitul lunii octombrie expoziția „Sacrul la feminin, de la Facerea lumii la «Rugăciunea» lui Brâncuși”. Peste 100 de lucrări și obiecte de artă și de cult orbitează în jurul sculpturii „Rugăciunea”, semnată de Constantin Brâncuși, oferind vizitatorilor un periplu expozițional „care pornește de la taina vieții, trece prin maternitate, sfințenie, jertfă și dăruire și ajunge la gestul interior al rugăciunii”. Vizitatorii și pelerinii au posibilitatea să admire printre exponate lucrări semnate de Nicolae Grigorescu și Nicolae Tonitza, precum și diferite reprezentări ale Sfintei Cuvioase Parascheva.
În peisajul duhovnicesc al României, figura Sfintei Cuvioase Parascheva strălucește ca o prezență vie, ocrotitoare și grabnic ajutătoare. Cunoscută în popor și sub numele de „Sfânta Vineri”, Cuvioasa
Mioveni este un oraș în județul Argeș, cunoscut în special pentru fabrica de autoturisme din apropiere, unde se produce de șase decenii mașina națională Dacia. De altfel, între 1964 și 1996, orașul s-a numit
Biserica „Sfinții Împărați Constantin și Elena”-Parcul Călăraşi, care are şi
Laureat al Premiului Nobel, în 1961, Ivo Andrić (1892-1973) a devenit un scriitor cunoscut în literatura română prin traducerile realizate, cu dăruire și profesionalism, după cele ale lui Gellu Naum (E un pod pe
Ciprian Voicilă (n. 1978, Buzău) este sociolog la Muzeul Ţăranului Român, dar și eseist și poet. A publicat eseuri în revistele Dilema veche, Cultura, Suplimentul de cultură, Observator cultural, Visul
La margine Doar o lumină sus, la etajul Vântului șuierător, Coloane de neliniști și rar, Foarte rar, câte un zbor... Clădiri înalte în adiere, Cu ulmi uscați Peste bălți,
Iordan Datcu și Eugen Simion au fost colegi de facultate la Universitatea din București în perioada 1952-1957. Prietenia care i-a legat a fost statornică și fructuoasă, o prietenie de o viață. În numele acestui
N-am zis nimic și asta e greșeală Poemul de azi e ca o jelanie care umple văzduhul. Nu mă ascund, un vuiet se aude în depărtări, iar blândețea se joacă de-a neprevăzutul. De câți arginți e
În prima duminică a Postului Mare, 1 martie, la Catedrala Arhiepiscopală „Sfânta Treime” din Arad, Sfânta Liturghie a fost săvârșită de IPS Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului. În cadrul slujbei, ierarhul l-a hirotonit întru preot pe diaconul Alexandru-Laurențiu Blaj, fost președinte ASCOR Arad, pe seama Centrului de îngrijire pentru persoane vârstnice din Arad. În cadrul Sfintei Liturghii, părintele Simion Mladin a citit Pastorala Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române la Duminica Ortodoxiei, se arată pe arhiepiscopiaaradului.ro.
Prima zi a primăverii, 1 martie, a fost marcată și la Parohia „Buna Vestire”-Giulești din București cu bucurie și emoție, datorită copiilor care au pregătit o surpriză specială pentru femeile din comunitate. Cu mult entuziasm, cei mici au dăruit mărțișoare realizate manual, din lut și hârtie colorată, oferind astfel un dar simbolic. În zilele premergătoare sărbătorii, copiii au participat la ateliere creative organizate în cadrul parohiei, în fiecare duminică. Au realizat obiecte considerate simboluri ale primăverii. Fiecare mărțișor a fost lucrat cu atenție și grijă, purtând amprenta personală a micului creator. Prin gestul lor, copiii au reamintit tuturor că primăvara începe nu doar în natură, ci și în suflet. După Sfânta Liturghie, aceștia au oferit mărțișoarele mamelor, bunicilor și tuturor femeilor prezente în biserică, primind în schimb zâmbete și cuvinte de încurajare. Această inițiativă a fost o lecție despre dăruire, implicare și iubire față de aproapele. Copiii au învățat că valoarea unui dar nu stă în materialul din care este făcut, ci în dragostea și sinceritatea cu care este oferit. Parohia „Buna Vestire”-Giulesti oferă săptămânal cursuri gratuite de franceză, germană, engleză, șah, teatru și atelier de creație art craft/pictură pentru 100 de copii.
Duminica Ortodoxiei, 1 martie, a reunit în rugăciune numeroși credincioși din Caransebeș la Catedrala Episcopală „Învierea Domnului” din oraș. Liturghia Sfântului Vasile cel Mare a fost oficiată de PS Părinte Episcop Lucian, împreună cu un sobor de preoți și diaconi, slujitori la catedrală, dar și profesori de la Seminarul Teologic „Episcop Ioan Popasu” din Caransebeș. Au fost prezenți și elevii seminarului, care au avut icoane în mâini, dar și alți credincioși. „Să fim ortodocși deschiși întotdeauna spre dialog cu ceilalți creștini și cu ceilalți oameni din alte religii. Să ne păstrăm identitatea spirituală, confesională și să împlinim în viața noastră de zi cu zi poruncile divine ca să intrăm în Împărăția lui Dumnezeu”, a subliniat Părintele Episcop Lucian. Răspunsurile liturgice au fost date de corul catedralei, dirijat de părintele profesor Petru Paica. Părintele arhimandrit Constantin Timiș, vicar eparhial, a citit Pastorala Sfântului Sinod la Duminica Ortodoxiei, îndemnându-i pe credincioși să participe și la Fondul Central Misionar.
„Duminica Ortodoxiei a fost așezată la începutul Postului Sfintelor Paști pentru a sublinia legătura profundă între ortodoxie - dreapta credință și ortopraxie - dreapta viețuire, pentru că mărturisirea credinței nu poate fi separată de asceză, de rugăciune, de întregul efort de sfințire a vieții”, a subliniat IPS Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, duminică, 1 martie, la Catedrala Arhiepiscopală din Râmnicu Vâlcea, se arată pe arhiepiscopiaramnicului.ro. Ierarhul a săvârșit Sfânta Liturghie, i-a binecuvântat pe credincioși și a arătat în predica sa că „în Biserică, mărturisirea credinței devine un act de comuniune și, de aceea, multe dintre formulele dogmatice se regăsesc în rugăciunile zilnice, devenind astfel cadrul întâlnirii între Dumnezeu și om, prin Duhul Sfânt”.
Seminarul Teologic Ortodox „Sfântul Cuvios Ioan Casian” din Tulcea a marcat sâmbătă, 28 februarie, împlinirea a 34 de ani de la înființare, printr-un program liturgic și educațional dedicat elevilor, profesorilor și tuturor celor legați de activitatea instituției.
Preasfințitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului și Strehaiei, a săvârșit duminică, 1 martie, Sfânta Liturghie în mijlocul obștii monahale a Mănăstirii Topolnița, județul Mehedinți, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, în prezența credincioșilor. Răspunsurile liturgice au fost oferite de membrii Grupului psaltic „Sfântul Nicodim” al Catedralei Episcopale din Drobeta-Turnu Severin. Slujirea arhierească de la Mănăstirea Topolnița s-a încheiat prin binecuvântarea oferită credincioșilor, constituind un prilej de întărire în credință și de reînnoire a legăturii vii dintre ierarh, obștea monahală și poporul binecredincios.
Cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, racla ce adăpostește un fragment din cinstitele moaște ale Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, aflată în patrimoniul sacru al Paraclisului istoric din Reședința Patriarhală, a fost adusă luni, 2 martie, la Centrul de îngrijiri paliative „Sfântul Nectarie” al Arhiepiscopiei Bucureștilor și purtată în saloanele pacienților de un grup de preoți de caritate.
Patriarhia Română vine în sprijinul turiștilor și pelerinilor români aflați în Israel, pentru a-i ajuta să părăsească zona de criză și să revină în siguranță în țară. Demersurile se desfășoară în colaborare cu Reprezentanța Patriarhiei Române la Locurile Sfinte și cu autoritățile guvernamentale competente. Singura rută posibilă pentru evacuarea turiștilor a fost prin Egipt. Până în prezent, mai multe grupuri de pelerini și turiști români au fost sprijinite să traverseze frontiera în condiții de siguranță.
În prima duminică a Postului Mare, închinată triumfului Ortodoxiei, 1 martie, comunitatea Parohiei „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Toracul Mare, Republica Serbia, s‑a bucurat de prezența Preasfințitului
Grija pentru buna rânduială a parohiilor și susținerea activă a comunităților istorice românești din Serbia au constituit luni, 2 martie, prioritățile agendei chiriarhale a Preasfințitului Părinte Ieronim,
Peste 2.000 de pelerini au participat în Duminica Ortodoxiei la procesiunea cu sfintele icoane organizată la Roman de Arhiepiscopia Romanului și Bacăului, în parteneriat cu autoritățile publice locale. La
Duminică, 1 martie, când s-au împlinit 189 de ani de la nașterea marelui povestitor Ion Creangă, Asociația Culturală Vovidenia-Neamț a organizat, după săvârșirea Sfintei Liturghii, o slujbă de pomenire
În Duminica întâi din Postul Mare (a Ortodoxiei), 1 martie, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, s‑a aflat
În prima duminică din postul mare, Duminica Ortodoxiei, la biserica din Lunca Rateș, comuna Scânteia, județul Iași, sa avut loc o primă cateheză cu tema „Familia - Icoană a Sfintei Treimi”, din cadrul
Ierarhii din eparhiile Mitropoliei Munteniei și Dobrogei au slujit în prima duminică din Postul Mare, 1 martie, la catedrale eparhiale, la biserici de mănăstire și de parohie, binecuvântându-i pe credincioși și încurajându-i pe calea postului. În această zi, s-a citit Pastorala Sfântului Sinod la Duminica Ortodoxiei și s-a început colecta filantropică pentru Fondul Central Misionar.
Credincioșii din Craiova au participat duminică, 1 martie, la Sfânta Liturghie oficiată la Catedrala Mitropolitană „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie” de către IPS Părinte Irineu, Mitropolitul Olteniei,
La Catedrala Arhiepiscopală din Galaţi, Sfânta Liturghie a fost săvârșită duminică, 1 martie, de către Înaltpreasfințitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, înconjurat de soborul de clerici ai lăcașului, în prezenţa numeroşilor credincioşi gălăţeni şi a tinerilor cu icoane în mâini, unii dintre ei îmbrăcaţi în portul tradiţional românesc.
În Duminica Ortodoxiei, 1 martie, IPS Părinte Ioan, Mitropolitul Banatului, a săvârșit Liturghia Sfântului Vasile cel Mare la Catedrala Mitropolitană „Sfinții Trei Ierarhi” din Timișoara, împreună cu soborul de preoți și diaconi ai catedralei. După chinonic, părintele Daniel Hlodec a dat citire Pastoralei Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, adresată credincioșilor la Duminica Ortodoxiei. Răspunsurile liturgice au fost oferite de corul Catedralei Mitropolitane, dirijat de teologul Bogdan Mureșan. La finalul slujbei, Părintele Mitropolit Ioan a rostit un cuvânt de învățătură, explicând fragmentul evanghelic rânduit pentru această duminică.
Preasfințitul Părinte Andrei, Episcopul Covasnei și Harghitei, a săvârșit prima Sfântă Liturghie a Darurilor înainte sfințite din acest post, la Catedrala Episcopală din Miercurea Ciuc, în cea de a cincea zi din Postul Mare, la ceas de Vecernie.
Asociaţia Studenţilor Creştin-Ortodocşi Români (ASCOR) Alba Iulia organizează o serie de conferințe duhovnicești, în Aula Mare „Sfântul Preot Mărturisitor Dumitru Stăniloae” din incinta Facultății de Teologie Ortodoxă din Alba Iulia, în perioada Postului Mare.
În prima sâmbătă din Postul Mare, când s-a făcut pomenirea Sfântului Mare Mucenic Teodor Tiron, 28 februarie, Preasfințitul Părinte Nestor, Episcopul Devei și Hunedoarei, a săvârșit Sfânta Liturghie, împreună cu un sobor de preoți și diaconi, la biserica din filia Peștenița, Parohia Peșteana, Protopopiatul Hațeg, cu prilejul sărbătorii hramului lăcașului de închinare.
În Duminica Ortodoxiei, la Catedrala Patriarhală din București Dumnezeiasca Liturghie a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop-vicar patriarhal, împreună cu Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, înconjurați de un sobor de preoți și diaconi. La finalul slujbei, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a rostit un bogat cuvânt de învățătură. În continuare, Episcopul-vicar patriarhal a prezentat volumul dedicat activității Bisericii noastre în anul 2025 și a adresat un cuvânt de felicitare Preafericirii Sale la împlinirea a 36 de ani de la primirea hirotoniei întru arhiereu.
În prima zi de primăvară, ce a coincis în acest an cu Duminica Ortodoxiei, Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, dimpreună cu Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, a săvârșit Sfânta Liturghie a Sfântului Ierarh Vasile cel Mare, alături de un sobor numeros de preoți și diaconi, în Catedrala Mitropolitană din Iași.
Credincioşii din Sibiu şi din împrejurimi au participat în număr mare la Sfânta Liturghie din prima duminică a Postului Mare, Duminica Ortodoxiei, săvârşită de Înaltpreasfinţitul Părinte Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului, în Catedrala Mitropolitană „Sfânta Treime”.
Duminica a 23-a după Rusalii (Vindecarea demonizatului din ținutul Gherghesenilor) Luca 8, 26-39 În vremea aceea a venit Iisus cu corabia în ținutul Gherghesenilor, care este în fața Galileei. Și, ieșind pe
„În vremea aceea a auzit Irod tetrarhul toate cele făcute de Iisus și era nedumerit, că se zicea de către unii că Ioan s-a sculat din morți; iar de unii, că Ilie s-a arătat, iar de alții, că un proroc
Fraților, acum mă bucur de suferințele mele pentru voi și împlinesc, în trupul meu, lipsurile necazurilor lui Hristos, pentru trupul Lui, care este Biserica, al cărei slujitor m-am făcut, potrivit iconomiei lui
Sfântul Ierarh Averchie, Episcopul Ierapolei, cel întocmai cu Apostolii (†167), a fost contemporan cu împăratul roman Marc Aureliu (161-180). La una dintre sărbătorile păgâne s-au adunat mulţi păgâni,
Arhimandrit Ioanichie Bălan, Patericul Românesc, Ediția a VI-a, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2011, pp. 286-287 „Pustnicul Sebastian era cu metania din Mănăstirea Bogdana Ocna, unde s-a nevoit în primii ani ai
România prăznuiește în fiecare toamnă, în luna octombrie, doi sfinți, pe Sfânta Parascheva și Sfântul Dimitrie cel Nou, prin pelerinaje de anvergură națională. Sărbătorirea celor doi cuvioși la Iași și
Pelerinajul sau închinarea la moaștele sfinților înseamnă căutarea sfințeniei, care nu are izvorul în lumea aceasta, ci în Dumnezeu, Cel singur Sfânt, iar întâlnirea cu sfinții este întâlnire cu
Veacul trecut a fost un secol al unor schimbări fundamentale, manifestate asupra lumii și a omului. Unele dintre acestea au vizat viața de familie, „leagănul” civilizației și al vieții umane. Relațiile


