Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a participat sâmbătă, 19 septembrie, alături de președintele României,
Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a participat sâmbătă, 19 septembrie, alături de președintele României,
Catedrala Mitropolitană „Sfânta Treime” din Sibiu a fost plină de credincioși în Duminica după Înălțarea Sfintei Cruci. Sfânta Liturghie a fost săvârşită de Înaltpreasfințitul Părinte Laurențiu, Arh
În duminica ce a urmat praznicului Înălțării Sfintei Cruci, 20 septembrie 2026, Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop‑vicar patriarhal, a oficiat Sfânta Liturghie la Catedrala Patriarhală din
Biserica Parohiei „Înălțarea Domnului” Loturi Enescu, parte a suburbiei municipiului Dorohoi, a primit sâmbătă dimineață, 19 septembrie, veșmânt de har. Slujba de sfințire a fost săvârșită de
În Duminica după Înălțarea Sfintei Cruci, 20 septembrie 2026, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a rostit un cuvânt de învățătură în Paraclisul istoric „Sfântul Mare
Anul trecut, 150.861 de persoane au beneficiat de indemnizaţia lunară pentru creşterea copilului, cu 5,23% mai puţine decât în 2024, potrivit datelor Agenţiei Naţionale pentru Plăţi şi Inspecţie Socială
În cadrul discursului său anual privind starea Uniunii pe care l-a susținut în plenul Parlamentului European, la Strasbourg, preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat că deschide uşa pentru a
Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a prezentat joi propunerea legislativă care prevede o interdicţie pe social media pentru copiii sub 13 ani, acces restricţionat pentru cei între 13 şi 15 ani și
În aceste zile se desfășoară la New York cea de-a 81-a sesiune a Adunării Generale a ONU. Dezbaterile de nivel înalt sunt programate între 22 și 28 septembrie. Președintele României, Nicușor Dan, va fi
Reuniţi săptămâna trecută la Cardiff, prim-miniștrii din Scoţia, Ţara Galilor şi Irlanda de Nord, toți lideri ai partidelor separatiste din țările lor, au revendicat „dreptul la autodeterminare” într-o
La unul dintre cursurile „Pregătiți pentru viață”, unde am participat ca formator, pe marginea unor discuții privind raportul între evaluare și motivație, am prezentat o schemă inspirată de cuvintele
Spicele se unduiau în valuri aurii asemeni apelor dintru început: „Și a fost seară, și a fost dimineață, ziua întâi” (Facere 1, 5). Un început era și atunci, dar nu al unei noi zile, ci al doritului
Ministerul Educaţiei şi Cercetării a transmis şcolilor mai multe recomandări enunţate de şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă (DSU), Raed Arafat, privind măsurile care trebuie luate în cazurile un
Universitatea de Ştiinţele Vieţii „Ion Ionescu de la Brad” a inaugurat Campusul profesional integrat Agritech de la Ezăreni, judeţul Iaşi, pentru 200 de elevi şi 100 de studenţi. „Este un proiect care s-a
Ministrul interimar al educaţiei, Mihai Dimian, a anunţat, în contextul rezultatelor obţinute de România la testările PISA, necesitatea implementării unui plan de măsuri pentru creşterea nivelului de
Pe întreaga durată a lunii octombrie, la Iași se vor desfășura peste 50 de evenimente culturale incluse în programul Sacrum Iași Art Festival. Manifestarea este organizată prin participarea Primăriei Iași,
La Palatul Suțu din București a fost vernisată recent expoziția temporară „Brâncovenii: putere și moștenire. Portrete din Colecția Muzeului Municipiului București”. Potrivit informațiilor publicate pe
O frescă imensă reprezentând un misterios oraş roman, dar şi unul dintre cele mai mari mozaicuri cunoscute din epoca imperială vor putea fi admirate în cadrul noului Muzeu al termelor lui Traian, care și-a
În Aula Academiei Române - Filiala Iași se va desfășura, în perioada 9-10 octombrie 2026, Conferința națională cu tema „Spiru Haret 175. Școala - Reformatorul societății românești”. Potrivit
În contextul lucrărilor de reabilitare a clădirii Școlii Populare de Artă „Cornetti” din Craiova, restauratorii au descoperit o serie de picturi murale vechi de o sută de ani. Acestea se află în holul
Trăim într-o societate care ne solicită intens și aproape continuu. Oameni de toate vârstele, de la copiii mici la bunici, se simt tot mai obosiți, stresați, chiar apatici. Se poate observa o creștere, în
Genetica medicală este o specialitate care caută cum informația din genele noastre influențează sănătatea, de la boli rare prezente din copilărie până la predispoziții ce apar abia după 18 ani. Genomica duce acest demers mai departe: dacă genetica analizează genele suspecte, genomica privește întregul ADN al unui om, incluzând și cele peste 20.000 de gene. Genomica este genetica medicală ajutată de tehnologii moderne de secvențiere.
Fiecare celulă din corpul nostru poartă manualul de instrucțiuni ADN în interior, scris cu numai patru litere, A, T, C și G, repetate în peste trei miliarde de combinații. Diferite părți din ADN s-au dovedit a influența o mulțime de trăsături ale omului, de la caracteristici legate de aspect până la predispoziția pentru diverse boli. Până acum câțiva ani, „citirea” completă a acestui manual era un proiect de cercetare de durată ce implica un cost imens. Astăzi, tehnologia numită secvențiere de nouă generație (NGS) a transformat acest proces într-o analiză medicală accesibilă, folosită tot mai des în spitale și clinici.
Aproximativ 300 de milioane de oameni din lume trăiesc cu o boală rară. Majoritatea acestor afecțiuni au cauze genetice. În unele cazuri, boala apare prin modificări „de novo”. Alteori, modificările genetice se transmit fără manifestări generații întregi.
Aproape în fiecare săptămână platformele sociale „lansează” un nou trend în materie de dietă, care devine viral pentru câteva zile. Într-un sondaj realizat la începutul anului trecut în Statele Unite ale
Nevoile emoționale ale copiilor, provocările legate de educarea actualei generații şi navigarea prin incertitudinea prezentului sunt doar câteva dintre subiectele la care pot răspunde specialiștii. Lavinia Stan
Brașovul oferă iubitorilor de cultură și istorie, localnici și turiști deopotrivă, șansa de a descoperi universul cultural, istoric și uman al lui Andrei Mureșanu, cel care a scris memorabilele versuri ale
Este concluzia unei serii de studii și analize bazate pe cifre oficiale, publicată de prof. univ. dr. Dumitru Sandu, de la Facultatea de Sociologie și Asistență Socială a Universității București. Cele mai multe reveniri în țară se înregistrează în localitățile cu o ofertă socială mai bună, precum municipiul București și cele „apropiate de marile orașe, mai ales în regiunile de dezvoltare Nord‑Est, Vest și Nord‑Vest”. Neatractive rămân „localitățile mai sărace din Sud‑Muntenia și Sud‑Vest (Oltenia)”. Pentru a inversa trendul și pentru a crește numărul migranților români care doresc să se întoarcă acasă sunt necesare schimbări de profunzime în politicile publice, printre care „promovarea profesională meritocratică și transparentă și reducerea corupției instituționale”, după cum apreciază prof. Sandu.
În pictura lui Horea Paștina, câmpia, masa, vasul, grădina, crucea și albul nu alcătuiesc o succesiune de teme, ci un drum al atenției. Într-un dialog despre memorie, prietenie, rugăciune și lucrare, artistul
Un mare trăitor creștin din Ardealul secolului XX, pustnicul Ioan David, spunea odată: „Focul cu foc se aprinde și inima cu inimă se câștigă”. Chiar dacă aceste cuvinte se referă la viețuirea și
I-am întâlnit la Vidra, așezare dintr-o regiune vestită pentru munții ce și-au făcut loc până la noi mai întâi prin legenda Vrâncioaiei. Într-o șezătoare pe care au înființat-o la imboldul inginerului
Când intri în casa în care s‑a născut și a creat pictorul Alexandru Țipoia (1914‑1993), situată pe strada Nicolae Caranda din București, ești de‑a dreptul copleșit de diversitatea și valoarea
Capitala s‑a umplut zilele acestea de frumusețea și tinerețea miilor de tineri care au venit din toate colțurile României, dar și din alte țări, pentru a celebra împreună Ortodoxia, credința lor în
Echinox Acum cea mai înaltă zi a echinoxului se trezi. Aur era și miere-n toate cele; pe fundul florilor grele adormeau bondarii, albinele, arborii își uitau rădăcinile, clătinându-se-n
N-am zis nimic și asta e greșeală Poemul de azi e ca o jelanie care umple văzduhul. Nu mă ascund, un vuiet se aude în depărtări, iar blândețea se joacă de-a neprevăzutul. De câți arginți e
Ca dorul Sulamitei! Ce fel de strajă-i mintea, când roabă-i stă ispitei De-a răscoli tot praful pe drumul spre Emaus? Am ochii plini de ceață iar harta-i numai haos De ce n-o rupi Iisuse când treci prin
Cu o frumoasă copertă ilustrată cu lucrarea lui Camilian Demetrescu, „Tapiserie. Drumul Damascului”, noua lucrare a lui Dan Anghelescu, de aproape 500 de pagini, Exilul versus Utopia (Reflecții în siajul unei
Întâia Învățătoare În viața-mi de școlar, lumina poartă chipul Doamnei mele, iar mâna-i, când atinge mâna-mi, se simte ca un psalm. Din vorba dumneaei se coc și litere, și stele și parcă orice
▲ Sunteţi o făclie pentru a scoate din rătăcire pe cel aflat în ea ▲ Nu-i puţin lucru acela de a nu ne interesa de fraţii noştri. Iată pilda cu omul care şi-a îngropat talantul. Purtarea lui, în ce-l
Cele ce spun acum nu le spun la întâmplare, ci pentru că văd pe mulţi creştini că duc după botez o viaţă mai păcătoasă decât cei nebotezaţi, că nu se vede nici un semn în viaţa lor că sunt creştini.
▲ „Barosul“ educaţiei de stat, care trebuia să sfărâme obscuritatea şi nefericirea cauzate de neştiinţă, a fost prins în plasa ziarelor josnice şi vulgare ▲ În 1870, prin Legea Forster, se puneau
Noile minuni - Marele Zid Chinezesc, Situl arheologic Petra din Iordania, Statuia lui Hristos Mântuitorul din Rio de Janeiro, Ruinele oraşului Machu Picchu din Peru, Piramidele mayaşe Chichen Itza din Mexic,
În ziua de 7 august 2007 s-a împlinit, în integralitatea lui, visul unui stareţ harnic şi osârduitor. Împlinirea acestui vis venea o dată cu sfinţirea bisericii celei mari, de tiparul unei catedrale, de la
Săptămâna trecută, pe la unele posturi de televiziune, unii realizatori de emisiuni TV, care cred că ei au schimbat şi schimbă destinele oamenilor, şi chiar pe cele ale naţiunilor, se străduiau din toate
Pe la anul 1400 nu existau concedii, vacanţe, turism cultural. Puţinii ştiutori de carte se numărau pe degete. Biserica era şi şcoală şi cetate şi bibliotecă şi minister de război… Iar codrul („sânul
Deşi, în perioada post-revoluţionară, am asistat la o spectaculoasă şi benefică explozie editorială şi publicistică a literaturii religioase şi teologice, nu aveam, deocamdată, o publicaţie academică
Încă din antichitate, Plinius cel Bătrân amintea, ironic totuşi, de o proprietate esenţială a acestei ierbi: anume, aceea de a descuia orice poartă din lume! Vă închipuiţi că orice hoţ sau tâlhar închis î
Este o întrebare pe care mi-o pun în fiecare zi. Sunt foarte conştient că ceea ce rămâne în urma noastră ne defineşte şi reflectă respectul pe care-l acordăm (sau nu) sensului existenţei noastre pe
„Cultelor religioase le-a fost adresată rugămintea, din partea Ministerului Culturii şi Cultelor, să ţină deschise bisericile în perioada caniculei, pentru a oferi adăpost persoanelor afectate de căldură. De
Având în vedere numărul şi teritoriile ocupate, celţii reprezentau, prin sec. IV-III î.d.Hr., poporul cel mai numeros din Europa. Mărturii şi vestigii ale civilizaţiei, culturii şi religiei lor s-au păstrat pe
Cu toţii avem nevoie de o locuinţă, de un sălaş. Oricât de expansivi sau risipiţi am fi, resimţim la un moment dat nevoia unei retrageri, a unei însingurări în interiorul unui spaţiu care este doar al
Adevărul este că noi, la măsurile la care suntem, în general nu suntem nici iubitori, nici urâtori. Stăm cumva la cota zero, adică între iubire şi ură. Poate înclinaţi mai mult spre iubire, dar în orice
„Cod roşu: România se predă în faţa caniculei“, „Caniculă extremă“, „Temperaturi de 42 de grade. Canicula ucide“, „Încă cel puţin două zile de caniculă. Sudul şi sud-estul continuă să
Ştiu, fără ca să pricep de Vasile Voiculescu Ştiu, fără ca s-o pricep, Treimea Şi pe Ea viaţa îmi aşez, Cum îmi cred, cu toată adâncimea, Inima, pe care nu mi-o văz: Tainica, neistovita ei
Pentru creştini, Sfânta Scriptură nu este doar o creaţie literară cu valoare inestimabilă, apreciată în toate colţurile lumii. Pentru aceştia, Biblia este cuvântul lui Dumnezeu, expresia voinţei Lui în
În articolul dintr-un număr precedent din „Lumina“, ne-am întrebat cum poate ajunge să fie calificată o nenorocire, un accident de circulaţie, un incendiu şi altele drept un eveniment spectaculos? Dacă, prin
Vremurile oribile ale dictaturii comuniste încep să fie uitate chiar şi de cei care le-au trăit şi care acum nu îşi mai amintesc decât că aveau case de la stat şi un loc de muncă, dar uită cât de grav şi c
▲ Să fim gata, în orice clipă, să oferim iertare, din toată inima, celor care ne greşesc ▲ Adeseori se întâmplă să rostim mecanic rugăciunea „Tatăl nostru“, fără să ne dăm seama că, de fapt,
Credinciosul ortodox recunoaşte în Biserică tot ceea ce-i modelează fizionomia spirituală şi tot ceea ce-i hrăneşte viaţa. În Biserică se află într-un neîntrerupt contact cu adevărurile fundamentale ale vi
Astăzi, 10 august 2007, este înmormântat în catedrala „Notre Dame“ din Paris cardinalul Jean-Marie Lustiger, arhiepiscop emerit de Paris. A trecut la cele veşnice duminică, 5 august, într-o clinică din
▲ După cum sufletul fără trup şi trupul fără suflet nu formează omul, tot astfel nu se poate vorbi de dragoste faţă de Dumnezeu dacă nu este însoţită de dragostea faţă de aproapele ▲ Cu privire la
În numărul anterior al revistei îl evocam pe vrednicul Simion Mehedinţi cu nişte gânduri legate de biserica română, care au fost extrase dintr-un volum intitulat „Către noua generaţie“, apărut la
Duminica a 18-a după Rusalii (Pescuirea minunată) Luca 5, 1-11 În vremea aceea Iisus şedea lângă lacul Ghenizaret şi a văzut două corăbii oprite lângă ţărm, iar pescarii, coborând din ele, spălau
„În vremea aceea, pe când ieșea Iisus din Ierihon, împreună cu ucenicii Săi și cu mulțime mare, Bartimeu orbul, fiul lui Timeu, ședea jos, pe marginea drumului, și cerea milostenie. Și, auzind că este
Fraților, toate le-a supus Dumnezeu sub picioarele Fiului Său și, mai presus de toate, L-a dat pe El cap Bisericii, care este trupul Lui, plinirea Celui ce plinește toate întru toți. Iar pe voi v-a făcut vii, cei
Sfântul Apostol Codrat (^130) a fost ucenic al Sfinţilor Apostoli. A propovăduit Evanghelia în mai multe locuri, dar mai ales în Atena, unde a şi fost episcop. „Pentru apărarea creştinilor persecutaţi, el a sc
Arhimandrit Ioanichie Bălan, Patericul Românesc, Ediția a VI-a, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2011, pp. 469-470 „(Schimonahia Tavefta Ursache) a fost cea mai aleasă stareță a Mănăstirii Agapia din secolul XIX
Educația în familia creștină este temelia formării omului întreg, deoarece îmbină transmiterea credinței cu formarea caracterului. Familia funcționează ca „Biserica de acasă”, unde părinții transmit
În fiecare zi folosim sute, poate chiar mii de cuvinte fără să ne gândim prea mult la felul în care sunt alcătuite. Vorbim, citim, scriem, comunicăm și mergem mai departe. Uneori însă, o singură literă ne
Pe 14 septembrie am sărbătorit Înălţarea Sfintei Cruci, un bun prilej de a vorbi despre Sfânta Cruce. Pentru creştinii ortodocşi, Sfânta Cruce este lemnul pe care Domnul nostru Iisus Hristos a fost răstignit
În astfel de momente este greu să vorbim despre un om pe care l-am cunoscut aproape trei decenii. Nu pentru că lipsesc cuvintele, ci pentru că sunt prea multe amintiri care se adună și pentru că o prietenie
Domnitorii români au fost stâlpii principali ai apărării identității neamului românesc, credința ortodoxă fiind un element central al acesteia, devenind și scut de apărare a pământului strămoșesc, dar


