2025 a fost al cincilea cel mai cald din ultimii 125 de ani în România, temperatura medie naţională fiind de 11,04 grade Celsius, cu 1,97 grade peste media perioadei 1971-2000, relevă raportul „Starea Climei - Rom
2025 a fost al cincilea cel mai cald din ultimii 125 de ani în România, temperatura medie naţională fiind de 11,04 grade Celsius, cu 1,97 grade peste media perioadei 1971-2000, relevă raportul „Starea Climei - Rom
Peste 4 din 10 angajaţi români cu vârsta de cel puţin 55 de ani sunt dispuşi să îşi continue activitatea o perioadă după atingerea vârstei legale de pensionare, comparativ cu aproximativ o treime la nivel
Astăzi, de la ora 14:00, va avea loc şedinţa plenului reunit al Camerei Deputaţilor şi Senatului în care se va vota învestirea Guvernului Luca Niculescu, potrivit programului stabilit de Birourile permanente
Ministerul Finanţelor a prelungit reducerea temporară cu 25% a accizei aplicabile motorinei standard pentru perioada 16-31 octombrie 2026, în urma noii evaluări bilunare prevăzute de mecanismul instituit prin Legea
România trebuie să mai încaseze 6,43 miliarde de euro prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), din care 2,08 miliarde de euro din cererea de plată nr. 5, aflată în evaluare la Comisia
Asociația „Academia de Zâmbete București” a organizat, în vara acestui an, trei tabere care au oferit bucurie copiilor și adolescenților cu vârste între 7 și 17 ani. Echipa formată din pr. Gheorghe
Manualele şcolare pentru clasa a IX-a care au fost declarate câştigătoare în urma licitaţiilor au fost încărcate, în format digital şi PDF, pe platforma dedicată - manuale.edu.ro, potrivit unui anunţ al
Înscrierile pentru FLEX Global sunt deschise până în data de 22 octombrie 2026, elevii selectaţi având oportunitatea să studieze un an şcolar la un liceu din Statele Unite ale Americii. Ei vor locui alături de
Elevii din învăţământul preuniversitar de stat beneficiază de gratuitate la călătoriile cu trenul, în timp ce studenţii pot obţine reduceri de 90% dacă studiază în ţară, respectiv 50% dacă studiază în
Rata de promovare a probei de evaluare a competenţelor din cadrul concursului pentru directori şi directori adjuncţi a fost de 69,05% înainte de rezolvarea contestaţiilor, a transmis, într-un comunicat, Ministerul
Galeria de Artă „Rudolf Schweitzer-Cumpăna” din Pitești, parte integrantă din Muzeul Județean Argeș, și-a redeschis recent porțile pentru publicul larg, după ce clădirea de secol XIX care adăpostește
Liceul Pedagogic Ortodox „Anastasia Popescu” din București va găzdui mâine, 21 octombrie, începând cu ora 18:00, în Galeria „Theodor Aman”, un eveniment cultural-duhovnicesc deosebit: vernisajul
Sub bagheta lui Cristian Mandeal, Orchestra Națională Radio a deschis, vineri seara, cea de-a 98-a stagiune cu un concert desfășurat pe scena Sălii Radio, avându-l ca solist pe violoncelistul Răzvan Suma.
Iubitorii de artă plastică pot admira, la Galeria Romană, până la 31 octombrie 2026, expoziția „(CON)-fuziune”, în care sunt expuse lucrări de Gabriela Prosszer și Alex Ivanov. „În lucrările
Muzeul Național al Bucovinei (MNB) organizează, în lunile octombrie și noiembrie 2026, programul de educație muzeală „Ștefan cel Mare - apărător al Ortodoxiei”, adresat elevilor din ciclurile primar,
Toamna, imunitatea ne este pusă la încercare. Scăderea temperaturii și variațiile acesteia pe parcursul zilei ne scot șervețele din buzunare și ceaiurile de prin dulapuri. Deși imunitatea și rezistența în
Cancerul colorectal, adică cancerul de colon și de rect, este unul dintre cele mai frecvente cancere în România. Vestea bună este că, spre deosebire de multe alte boli, el poate fi adesea prevenit. Majoritatea
Uneori, în spatele unei boli se află o întrebare care rămâne ani întregi fără răspuns: „De ce?” De ce un copil are o întârziere în dezvoltare? De ce un adult a dezvoltat o boală neobișnuită la o
Cercetarea medicală progresează mai repede atunci când specialiștii își împărtășesc ideile, experiența și resursele. În acest spirit a fost creat Virtual Research Center (VRC), o platformă de colaborare
Luna octombrie, sau Brumărel, cum este denumită în tradiția populară, una dintre cele mai frumoase luni ale anului, ne oferă un spectacol de culoare, când frunzele îşi intensifică nuanţele, variind de la
Viața Sfintei Cuvioase Parascheva reprezintă un reper spiritual pentru tinerii aflați în căutarea identității și a sensului vieții. Exemplul ei vorbește despre credință, discernământ și curajul de a face
Familia și tinerii reprezintă două dintre cele mai importante realități asupra cărora se concentrează lucrarea pastorală a Bisericii. Într-o societate aflată într-o continuă schimbare, în care ritmul
Sănătatea nu înseamnă doar absența bolii. Ea depinde și de felul în care ne îngrijim corpul, ne gestionăm emoțiile și reacționăm atunci când apare o problemă medicală. Medicul Victor Budeanu,
În luna octombrie, capitala Moldovei găzduiește prima ediție a SACRUM Iași Art Festival, un eveniment dedicat artei sacre, patrimoniului și spiritualității. Despre ideea, viziunea și programul festivalului, la
În școala românească de astăzi, preocuparea pentru performanță și evaluare este însoțită de necesitatea formării elevilor ca persoane responsabile, echilibrate și implicate în viața comunității. Pr.
Sfinții sunt Evanghelii vii, mărturisitori ai mesajului lui Hristos oricând, oriunde. Ei sunt „frați mai mari” din familia lui Dumnezeu, uniți cu noi în Trupul tainic al lui Hristos. Ei ne sprijină în
Sala Baptisteriu a Muzeului Mitropolitan din Iași găzduiește până la sfârșitul lunii octombrie expoziția „Sacrul la feminin, de la Facerea lumii la «Rugăciunea» lui Brâncuși”. Peste 100 de lucrări și obiecte de artă și de cult orbitează în jurul sculpturii „Rugăciunea”, semnată de Constantin Brâncuși, oferind vizitatorilor un periplu expozițional „care pornește de la taina vieții, trece prin maternitate, sfințenie, jertfă și dăruire și ajunge la gestul interior al rugăciunii”. Vizitatorii și pelerinii au posibilitatea să admire printre exponate lucrări semnate de Nicolae Grigorescu și Nicolae Tonitza, precum și diferite reprezentări ale Sfintei Cuvioase Parascheva.
În peisajul duhovnicesc al României, figura Sfintei Cuvioase Parascheva strălucește ca o prezență vie, ocrotitoare și grabnic ajutătoare. Cunoscută în popor și sub numele de „Sfânta Vineri”, Cuvioasa
Mioveni este un oraș în județul Argeș, cunoscut în special pentru fabrica de autoturisme din apropiere, unde se produce de șase decenii mașina națională Dacia. De altfel, între 1964 și 1996, orașul s-a numit
Biserica „Sfinții Împărați Constantin și Elena”-Parcul Călăraşi, care are şi
Ciprian Voicilă (n. 1978, Buzău) este sociolog la Muzeul Ţăranului Român, dar și eseist și poet. A publicat eseuri în revistele Dilema veche, Cultura, Suplimentul de cultură, Observator cultural, Visul
La margine Doar o lumină sus, la etajul Vântului șuierător, Coloane de neliniști și rar, Foarte rar, câte un zbor... Clădiri înalte în adiere, Cu ulmi uscați Peste bălți,
Iordan Datcu și Eugen Simion au fost colegi de facultate la Universitatea din București în perioada 1952-1957. Prietenia care i-a legat a fost statornică și fructuoasă, o prietenie de o viață. În numele acestui
N-am zis nimic și asta e greșeală Poemul de azi e ca o jelanie care umple văzduhul. Nu mă ascund, un vuiet se aude în depărtări, iar blândețea se joacă de-a neprevăzutul. De câți arginți e
Echinox Acum cea mai înaltă zi a echinoxului se trezi. Aur era și miere-n toate cele; pe fundul florilor grele adormeau bondarii, albinele, arborii își uitau rădăcinile, clătinându-se-n
Odată cu epistolele pauline, mărturisirile de credinţă capătă un conţinut ceva mai amplu şi îmbogăţit. Bineînţeles, nu putem atribui lucrul acesta exclusiv Sfântului Apostol Pavel, fie şi pentru simplul
Atunci când vorbim de Crez ne referim în special la formularea finală a acestuia, în anul 381, la cel de-al Doilea Sinod Ecumenic, ţinut la Constantinopol. Însă Crezul, la fel ca majoritatea actelor de precizare
„Rostirea Crezului înseamnă că, în afară de iubire, ni se cere şi credinţă dreaptă sau adevărată (ortodoxă), spre a putea participa cu vrednicie la aducerea Sfintei Jertfe. De aceea, se cuvine ca fiecare
„Secolul de aur“ al creştinismului patristic răsăritean a stat sub semnul luptei pentru apărarea şi impunerea în faţa diverselor erezii a adevăratei înţelegeri a tainei Dumnezeului Bisericii creştine ca
În acest an pe care Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât să-l închine Crezului Ortodox şi Autocefaliei româneşti, prăznuirea Sfântului Maxim Mărturisitorul îndeamnă pe fiecare creştin
Autocefalia, termen a cărui provenienţă etimologică se regăseşte prin reunirea cuvintelor din limba greacă, „autos“- (prin sine) însuşi şi „kefali“ - cap, desemnează, în viaţa bisericească,
În creştinism, cunoaşterea teologică începe cu mărturisirea lui Iisus Hristos Domnul, aşa cum canonul biblic urmează canonului credinţei sau al adevărului, spune diac. prof. Ioan I. Ică jr. Creştinismul
Episcopia Tulcii s-a aflat în mare sărbătoare duminică, 27 decembrie 2009. Într-un cadru festiv a fost realizată, unică în Patriarhia Română, o expoziţie de icoane vechi şi contemporane din întreaga
În anul omagial-comemorativ al Sfântului Vasile cel Mare, arhiepiscopul Cezareei Capadociei, şi al celorlalţi Sfinţi Capadocieni, Episcopia Ortodoxă Română a Europei de Nord a organizat o serie de manifestări
Secolul al IV-lea este descris ca fiind secolul de aur al Bisericii creştine, pentru că atunci au activat cele mai alese personalităţi ale vieţii creştine, cele mai luminate minţi ale epocii patristice. În secol
Cu prilejul Anului comemorativ-omagial al Sfântului Vasile cel Mare, arhiepiscopul Cezareei Capadociei, şi al celorlalţi Sfinţi Capadocieni, în perioada 1-4 noiembrie 2009, la Palatul Patriarhiei din Bucureşti s-a
Congresul Internaţional de Teologie, închinat Sfântului Vasile cel Mare, s-a încheiat. Ultima sesiune de comunicări s-a ţinut marţi după ora 17:00, în Aula Magna „Teoctist Patriarhul“ a Palatului
Congresul Internaţional de Teologie, închinat Sfântului Vasile cel Mare, a continuat, ieri, cu a treia zi de discuţii. În prima parte a zilei au fost două sesiuni de referate, susţinute în Aula Mare a Academiei
Ieri, 2 noiembrie, congresul închinat Sfântului Vasile cel Mare, arhiepiscopul Cezareei Capadociei, şi celorlalţi Sfinţi Capadocieni a continuat în Aula Magna „Teoctist Patriarhul“ la Palatul Patriarhiei din
Mesajul transmis de ministrul Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional, Theodor Paleologu Suntem onoraţi de a participa în calitate de coorganizatori, împreună cu Patriarhia Română, ai Congresului
Mesajul transmis de SS Kiril, Patriarhul Moscovei şi al întregii Rusii Salut călduros comunitatea ştiinţifică creştină, adunată în capitala României ortodoxe la un congres dedicat Sfântului Vasile cel
Cuvântul Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, rostit în deschiderea Congresului Internaţional de Teologie dedicat Sfântului Vasile cel Mare, în Aula Magna „Teoctist
Cuvântul de salut al SS Bartolomeu, Patriarhul Ecumenic de la Constantinopol Preafericirea Voastră Părinte Patriarh Daniel, Arhiepiscop al Bucureştilor, Mitropolit al Ungrovlahiei şi Patriarh al Bisericii
Cuvânt de salut adresat participanţilor la Congresul Teologic Internaţional „Sfântul Vasile cel Mare, Părinte şi Învăţător al Bisericii“, de către Arhiepiscopul Ieronim al Atenei şi a toată Grecia M
Cu prilejul Anului comemorativ-omagial al Sfântului Vasile cel Mare, arhiepiscopul Cezareei Capadociei, şi al celorlalţi Sfinţi Capadocieni, în perioada 1-4 noiembrie 2009, la Palatul Patriarhiei din Bucureşti se
Sfântul Vasile cel Mare, una dintre personalităţile cele mai reprezentative ale secolului al IV-lea, a adus o contribuţie de o importanţă deosebită nu doar în organizarea activităţilor caritabile,
Părinţii Capadocieni au apărat credinţa şi ne-au învăţat că recurgerea la ea nu înseamnă demisionare din lume, ci că aceasta este calea prin care lumea este adusă la împlinirea propriei vocaţii. Ei fac
Omul a năzuit întotdeauna să cunoască realităţile din afara lui şi să se cunoască pe sine. Cunoaşterea celor din afară a mers însă înaintea cunoaşterii de sine. Filosofia antică este, la început,
În primele secole creştine, în epoca în care comunitatea Bisericii, deşi în lume, tindea tot mai mult să se manifeste ca o entitate distinctă, cu rigori, valori, criterii, norme, năzuinţe evident superioare
Duminica a 23-a după Rusalii (Vindecarea demonizatului din ținutul Gherghesenilor) Luca 8, 26-39 În vremea aceea a venit Iisus cu corabia în ținutul Gherghesenilor, care este în fața Galileei. Și, ieșind pe
„În vremea aceea a început a umbla Iisus prin cetăți și prin sate, propovăduind și binevestind Împărăția lui Dumnezeu, și cei doisprezece erau cu El, și unele femei care fuseseră vindecate de boli, de
Pavel, apostol al lui Hristos Iisus prin voința lui Dumnezeu, și Timotei, fratele nostru, sfinților și credincioșilor frați întru Hristos, care sunt în Colose: Har vouă și pace de la Dumnezeu, Tatăl nostru, ș
Sfântul Mare Mucenic Artemie (†362) s-a născut în Egipt, la sfârşitul veacului al treilea. De tânăr a intrat în armata romană, unde s-a remarcat prin vitejia sa. Sfântul Împărat Constantin cel Mare
Arhimandrit Ioanichie Bălan, Patericul Românesc, Ediția a VI-a, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2011, p. 252 „(Sf. Cuv. Teodora de la Sihla), acest fericit vlăstar al monahismului românesc a fost din pruncie ale
România prăznuiește în fiecare toamnă, în luna octombrie, doi sfinți, pe Sfânta Parascheva și Sfântul Dimitrie cel Nou, prin pelerinaje de anvergură națională. Sărbătorirea celor doi cuvioși la Iași și
Pelerinajul sau închinarea la moaștele sfinților înseamnă căutarea sfințeniei, care nu are izvorul în lumea aceasta, ci în Dumnezeu, Cel singur Sfânt, iar întâlnirea cu sfinții este întâlnire cu
Veacul trecut a fost un secol al unor schimbări fundamentale, manifestate asupra lumii și a omului. Unele dintre acestea au vizat viața de familie, „leagănul” civilizației și al vieții umane. Relațiile


