2025 a fost al cincilea cel mai cald din ultimii 125 de ani în România, temperatura medie naţională fiind de 11,04 grade Celsius, cu 1,97 grade peste media perioadei 1971-2000, relevă raportul „Starea Climei - Rom
2025 a fost al cincilea cel mai cald din ultimii 125 de ani în România, temperatura medie naţională fiind de 11,04 grade Celsius, cu 1,97 grade peste media perioadei 1971-2000, relevă raportul „Starea Climei - Rom
Peste 4 din 10 angajaţi români cu vârsta de cel puţin 55 de ani sunt dispuşi să îşi continue activitatea o perioadă după atingerea vârstei legale de pensionare, comparativ cu aproximativ o treime la nivel
Astăzi, de la ora 14:00, va avea loc şedinţa plenului reunit al Camerei Deputaţilor şi Senatului în care se va vota învestirea Guvernului Luca Niculescu, potrivit programului stabilit de Birourile permanente
Ministerul Finanţelor a prelungit reducerea temporară cu 25% a accizei aplicabile motorinei standard pentru perioada 16-31 octombrie 2026, în urma noii evaluări bilunare prevăzute de mecanismul instituit prin Legea
România trebuie să mai încaseze 6,43 miliarde de euro prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), din care 2,08 miliarde de euro din cererea de plată nr. 5, aflată în evaluare la Comisia
Asociația „Academia de Zâmbete București” a organizat, în vara acestui an, trei tabere care au oferit bucurie copiilor și adolescenților cu vârste între 7 și 17 ani. Echipa formată din pr. Gheorghe
Manualele şcolare pentru clasa a IX-a care au fost declarate câştigătoare în urma licitaţiilor au fost încărcate, în format digital şi PDF, pe platforma dedicată - manuale.edu.ro, potrivit unui anunţ al
Înscrierile pentru FLEX Global sunt deschise până în data de 22 octombrie 2026, elevii selectaţi având oportunitatea să studieze un an şcolar la un liceu din Statele Unite ale Americii. Ei vor locui alături de
Elevii din învăţământul preuniversitar de stat beneficiază de gratuitate la călătoriile cu trenul, în timp ce studenţii pot obţine reduceri de 90% dacă studiază în ţară, respectiv 50% dacă studiază în
Rata de promovare a probei de evaluare a competenţelor din cadrul concursului pentru directori şi directori adjuncţi a fost de 69,05% înainte de rezolvarea contestaţiilor, a transmis, într-un comunicat, Ministerul
Galeria de Artă „Rudolf Schweitzer-Cumpăna” din Pitești, parte integrantă din Muzeul Județean Argeș, și-a redeschis recent porțile pentru publicul larg, după ce clădirea de secol XIX care adăpostește
Liceul Pedagogic Ortodox „Anastasia Popescu” din București va găzdui mâine, 21 octombrie, începând cu ora 18:00, în Galeria „Theodor Aman”, un eveniment cultural-duhovnicesc deosebit: vernisajul
Sub bagheta lui Cristian Mandeal, Orchestra Națională Radio a deschis, vineri seara, cea de-a 98-a stagiune cu un concert desfășurat pe scena Sălii Radio, avându-l ca solist pe violoncelistul Răzvan Suma.
Iubitorii de artă plastică pot admira, la Galeria Romană, până la 31 octombrie 2026, expoziția „(CON)-fuziune”, în care sunt expuse lucrări de Gabriela Prosszer și Alex Ivanov. „În lucrările
Muzeul Național al Bucovinei (MNB) organizează, în lunile octombrie și noiembrie 2026, programul de educație muzeală „Ștefan cel Mare - apărător al Ortodoxiei”, adresat elevilor din ciclurile primar,
Toamna, imunitatea ne este pusă la încercare. Scăderea temperaturii și variațiile acesteia pe parcursul zilei ne scot șervețele din buzunare și ceaiurile de prin dulapuri. Deși imunitatea și rezistența în
Cancerul colorectal, adică cancerul de colon și de rect, este unul dintre cele mai frecvente cancere în România. Vestea bună este că, spre deosebire de multe alte boli, el poate fi adesea prevenit. Majoritatea
Uneori, în spatele unei boli se află o întrebare care rămâne ani întregi fără răspuns: „De ce?” De ce un copil are o întârziere în dezvoltare? De ce un adult a dezvoltat o boală neobișnuită la o
Cercetarea medicală progresează mai repede atunci când specialiștii își împărtășesc ideile, experiența și resursele. În acest spirit a fost creat Virtual Research Center (VRC), o platformă de colaborare
Luna octombrie, sau Brumărel, cum este denumită în tradiția populară, una dintre cele mai frumoase luni ale anului, ne oferă un spectacol de culoare, când frunzele îşi intensifică nuanţele, variind de la
Viața Sfintei Cuvioase Parascheva reprezintă un reper spiritual pentru tinerii aflați în căutarea identității și a sensului vieții. Exemplul ei vorbește despre credință, discernământ și curajul de a face
Familia și tinerii reprezintă două dintre cele mai importante realități asupra cărora se concentrează lucrarea pastorală a Bisericii. Într-o societate aflată într-o continuă schimbare, în care ritmul
Sănătatea nu înseamnă doar absența bolii. Ea depinde și de felul în care ne îngrijim corpul, ne gestionăm emoțiile și reacționăm atunci când apare o problemă medicală. Medicul Victor Budeanu,
În luna octombrie, capitala Moldovei găzduiește prima ediție a SACRUM Iași Art Festival, un eveniment dedicat artei sacre, patrimoniului și spiritualității. Despre ideea, viziunea și programul festivalului, la
În școala românească de astăzi, preocuparea pentru performanță și evaluare este însoțită de necesitatea formării elevilor ca persoane responsabile, echilibrate și implicate în viața comunității. Pr.
Sfinții sunt Evanghelii vii, mărturisitori ai mesajului lui Hristos oricând, oriunde. Ei sunt „frați mai mari” din familia lui Dumnezeu, uniți cu noi în Trupul tainic al lui Hristos. Ei ne sprijină în
Sala Baptisteriu a Muzeului Mitropolitan din Iași găzduiește până la sfârșitul lunii octombrie expoziția „Sacrul la feminin, de la Facerea lumii la «Rugăciunea» lui Brâncuși”. Peste 100 de lucrări și obiecte de artă și de cult orbitează în jurul sculpturii „Rugăciunea”, semnată de Constantin Brâncuși, oferind vizitatorilor un periplu expozițional „care pornește de la taina vieții, trece prin maternitate, sfințenie, jertfă și dăruire și ajunge la gestul interior al rugăciunii”. Vizitatorii și pelerinii au posibilitatea să admire printre exponate lucrări semnate de Nicolae Grigorescu și Nicolae Tonitza, precum și diferite reprezentări ale Sfintei Cuvioase Parascheva.
În peisajul duhovnicesc al României, figura Sfintei Cuvioase Parascheva strălucește ca o prezență vie, ocrotitoare și grabnic ajutătoare. Cunoscută în popor și sub numele de „Sfânta Vineri”, Cuvioasa
Mioveni este un oraș în județul Argeș, cunoscut în special pentru fabrica de autoturisme din apropiere, unde se produce de șase decenii mașina națională Dacia. De altfel, între 1964 și 1996, orașul s-a numit
Biserica „Sfinții Împărați Constantin și Elena”-Parcul Călăraşi, care are şi
Ciprian Voicilă (n. 1978, Buzău) este sociolog la Muzeul Ţăranului Român, dar și eseist și poet. A publicat eseuri în revistele Dilema veche, Cultura, Suplimentul de cultură, Observator cultural, Visul
La margine Doar o lumină sus, la etajul Vântului șuierător, Coloane de neliniști și rar, Foarte rar, câte un zbor... Clădiri înalte în adiere, Cu ulmi uscați Peste bălți,
Iordan Datcu și Eugen Simion au fost colegi de facultate la Universitatea din București în perioada 1952-1957. Prietenia care i-a legat a fost statornică și fructuoasă, o prietenie de o viață. În numele acestui
N-am zis nimic și asta e greșeală Poemul de azi e ca o jelanie care umple văzduhul. Nu mă ascund, un vuiet se aude în depărtări, iar blândețea se joacă de-a neprevăzutul. De câți arginți e
Echinox Acum cea mai înaltă zi a echinoxului se trezi. Aur era și miere-n toate cele; pe fundul florilor grele adormeau bondarii, albinele, arborii își uitau rădăcinile, clătinându-se-n
Sfântul Apostol Pavel este considerat de mulţi Sfinţi Părinţi, printre care se enumeră Sfântul Ioan Gură de Aur şi Teofilact al Bulgariei, drept cel care a specificat pentru prima dată în amănunţime
Atunci când Iovinian va nega, în jurul anului 390, că fecioria este în sine superioară căsătoriei, atacul Fericitului Ieronim împotriva lui Iovinian s-a transformat într-o luptă înverşunată contra
Textele creştine din primele două secole prezintă o încercare de diferenţiere clară faţă de iudaism. Atât Didahia, cât şi Epistola atribuită Sfântului Apostol Barnaba constituie mărturii demne de luat în
Sfântul Apostol Pavel, în Epistola I către Corinteni, adresează soţilor creştini următorul sfat: "Să nu vă lipsiţi unul pe altul, decât cu bună învoială pentru un timp, ca să vă îndeletniciţi cu postul
Epistolele pauline sunt cele mai bogate surse nou-testamentare în privinţa reglementărilor legate de Taina Cununiei. Sfântul Apostol Pavel propune o interpretare echilibrată a sensurilor matrimoniale, precum şi
Epistolele Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, cuprinse în cadrul Noului Testament, aduc o serie de referiri şi precizări importante cu privire la Taina Căsătoriei. Aceste fragmente dedicate de Sfinţii Apostoli
Demnitatea şi valoarea morală a căsătoriei au fost unele dintre problemele fundamentale abordate de Fericitul Augustin în controversele doctrinare avute fie cu maniheii, fie cu adepţii lui Pelagiu. Căsătoria nu
Sfântul Ambrozie al Mediolanului explică, pe baza Sfintei Scripturi, rânduiala Sfintei Taine a Botezului aşa cum se săvârşea ea la Mediolanum, în secolul al IV-lea, accentuând importanţa soteriologică a
Este de folos să se însoare cineva? Şi eu, ca şi Pavel, accept aceasta: "Cinstită să fie nunta întru toate şi patul nespurcat". Este de folos celor ce în toate trăiesc cu măsură, nu însă celor nesăţioşi
Prima minune săvârşită de Hristos a fost cea de la nunta din Cana Galileii. Sfântul Apostol şi Evanghelist Ioan ne-a oferit o relatare detaliată în acest sens, iar Sfinţii Părinţi au tâlcuit în multe feluri
Mărturiile Sfinţilor Evanghelişti Luca şi Matei legate de momentul Botezului Domnului diferă în privinţa lungimii, dar păstrează multe amănunte importante. Cercetătorii moderni au observat lucruri unice care
Taina Paştelui este pentru fiecare creştin, prin toate aspectele sale, inclusiv prin cel liturgic, obiectul unei reflecţii spirituale şi prin aceasta ea se găseşte în centrul experienţei religioase. "Ştim că
Într-o lume şi o societate în care totul este vremelnic, în care asistăm la înmulţirea exponenţială a divorţurilor, separărilor sau a coabitărilor periodice în care sensul Bisericii tinde să fie diminuat,
Iar Botezul acesta este; ca omul îmbrăcându-se în chip nevăzut cu Hristos să devină cu totul fără de păcat şi plin de Duh; iar dacă va păzi harul, aşa cum a spus şi unul dintre cei cu har dăruiţi, poate
Prima minune săvârşită de Hristos a fost cea de la nunta din Cana Galileii. Sfântul Apostol şi Evanghelist Ioan ne-a oferit o relatare detaliată în acest sens, iar Sfinţii Părinţi au tâlcuit în multe feluri
Două scrieri ale Sfântului Ambrozie al Mediolanului, De Sacramentis şi De Mysteriis, care par să-şi aibă originea într-un ciclu de cateheze ţinute în Săptămâna Luminată a anului 387, prezintă o
Cuvintele Domnului cu privire la Taina Căsătoriei, precum şi prezenţa Sa la nunta din Cana Galileii au adus o nouă percepţie asupra scopului acesteia. Dintr-o legătură naturală, întărită de iubire, dar care
Născut în Alexandria Egiptului, pe la 185, Origen este primul teolog creştin cunoscut, după Sfântul Apostol Pavel. Numit "Adamantios" ("omul de oţel") de biograful său, Eusebiu de Cezareea, Origen a lăsat
Noul Testament cuprinde o serie de texte cu privire la Taina Căsătoriei, care modifică esenţial percepţia vechi-testamentară existentă din acest punct de vedere. Dacă în Vechiul Testament căsătoria avea drept
Necesitatea Botezului pentru mântuire a fost ideea principală a doctrinei Sfântului Ciprian al Cartaginei, atât în ceea ce priveşte administrarea acestei Sfinte Taine celor aflaţi în patul durerii, cât şi în c
Taina Cununiei uneşte cele două persoane care se iubesc într-un singur trup. În cursul slujbei preotul se roagă Domnului să dăruiască mirilor rodnicie trupească şi duhovnicească, să îi binecuvânteze, să
Quintus Septimius Florens (cca 160-220), cunoscut drept Tertulian din Cartagina, este unul dintre primii autori de literatură creştină în limba latină. De profesie avocat, s-a remarcat prin texte apologetice şi
Slujba Cununiei, oficiată în Biserica Ortodoxă, cuprinde numeroase referiri la cupluri sau evenimente din perioada vetero-testamentară. În mod sigur, un motiv pentru această situaţie este constituit de legătura
Tradiţia Apostolică este un document canonico-liturgic al Bisericii vechi care prezintă norme liturgice şi de disciplină cu privire la ierarhia bisericească, iniţierea creştină prin cateheză şi Botez şi viaţ
Duminica a 23-a după Rusalii (Vindecarea demonizatului din ținutul Gherghesenilor) Luca 8, 26-39 În vremea aceea a venit Iisus cu corabia în ținutul Gherghesenilor, care este în fața Galileei. Și, ieșind pe
„În vremea aceea a început a umbla Iisus prin cetăți și prin sate, propovăduind și binevestind Împărăția lui Dumnezeu, și cei doisprezece erau cu El, și unele femei care fuseseră vindecate de boli, de
Pavel, apostol al lui Hristos Iisus prin voința lui Dumnezeu, și Timotei, fratele nostru, sfinților și credincioșilor frați întru Hristos, care sunt în Colose: Har vouă și pace de la Dumnezeu, Tatăl nostru, ș
Sfântul Mare Mucenic Artemie (†362) s-a născut în Egipt, la sfârşitul veacului al treilea. De tânăr a intrat în armata romană, unde s-a remarcat prin vitejia sa. Sfântul Împărat Constantin cel Mare
Arhimandrit Ioanichie Bălan, Patericul Românesc, Ediția a VI-a, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2011, p. 252 „(Sf. Cuv. Teodora de la Sihla), acest fericit vlăstar al monahismului românesc a fost din pruncie ale
România prăznuiește în fiecare toamnă, în luna octombrie, doi sfinți, pe Sfânta Parascheva și Sfântul Dimitrie cel Nou, prin pelerinaje de anvergură națională. Sărbătorirea celor doi cuvioși la Iași și
Pelerinajul sau închinarea la moaștele sfinților înseamnă căutarea sfințeniei, care nu are izvorul în lumea aceasta, ci în Dumnezeu, Cel singur Sfânt, iar întâlnirea cu sfinții este întâlnire cu
Veacul trecut a fost un secol al unor schimbări fundamentale, manifestate asupra lumii și a omului. Unele dintre acestea au vizat viața de familie, „leagănul” civilizației și al vieții umane. Relațiile


