Experienţa României privind anularea rezultatelor alegerilor prezidenţiale din 2024 a reprezentat un prilej important de reflecţie asupra noilor provocări la adresa securităţii şi democraţiei, a declarat
Experienţa României privind anularea rezultatelor alegerilor prezidenţiale din 2024 a reprezentat un prilej important de reflecţie asupra noilor provocări la adresa securităţii şi democraţiei, a declarat
Directorul general al Agenţiei Naţionale pentru Plăţi şi Inspecţie Socială (ANPIS), Daniela Moroşanu, a declarat miercuri, la Vaslui, că România se confruntă cu o îmbătrânire a populaţiei, subliniind
Şase femei care au lucrat ca operatori într-un call center fraudulos, în cursul anului 2025, au fost trimise de procurori în instanţă pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune, fiind acuzate că au
Anul acesta a fost unul record pentru turismul de observare a păsărilor (birdwatching) în Delta Dunării, comparabil cu anii anteriori pandemiei. Potrivit proprietarului unei agenţii de turism specializate pe
Numărul cererilor de negociere cu băncile şi instituţiile financiare nebancare transmise de consumatori către Centrul de Soluţionare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar a ajuns la 3.394 în primele nouă
Asociația „Academia de Zâmbete București” a organizat, în vara acestui an, trei tabere care au oferit bucurie copiilor și adolescenților cu vârste între 7 și 17 ani. Echipa formată din pr. Gheorghe
Manualele şcolare pentru clasa a IX-a care au fost declarate câştigătoare în urma licitaţiilor au fost încărcate, în format digital şi PDF, pe platforma dedicată - manuale.edu.ro, potrivit unui anunţ al
Înscrierile pentru FLEX Global sunt deschise până în data de 22 octombrie 2026, elevii selectaţi având oportunitatea să studieze un an şcolar la un liceu din Statele Unite ale Americii. Ei vor locui alături de
Elevii din învăţământul preuniversitar de stat beneficiază de gratuitate la călătoriile cu trenul, în timp ce studenţii pot obţine reduceri de 90% dacă studiază în ţară, respectiv 50% dacă studiază în
Rata de promovare a probei de evaluare a competenţelor din cadrul concursului pentru directori şi directori adjuncţi a fost de 69,05% înainte de rezolvarea contestaţiilor, a transmis, într-un comunicat, Ministerul
Un site dedicat și o lucrare aflată la al doilea volum, care cuprinde surse istorice primare din secolul al XVII-lea şi începutul secolului al XVIII-lea, au fost lansate la începutul acestei săptămâni la Muzeul
La Muzeul „Poni-Cernătescu” din Iași va avea loc, în 30 octombrie 2026, vernisajul expoziției de goblenuri „Cronografia firelor - O istorie de familie țesută în memoria timpului”, semnată de Daniela
La Arhivele Naționale din București va putea fi vizitată, până pe 24 ianuarie 2027, expoziţia „De la Atlantic la Pacific. Vizita reginei Maria în America”. Dedicată împlinirii a 100 de ani de la deplasarea
La sediul Muzeului Național de Istorie a României (MNIR) vor avea loc, pe 26 octombrie, începând cu ora 17:00, lansarea catalogului donației și expoziției „Corina Chiriac, istoriile unei mari artiste” și
Galeria de Artă „Rudolf Schweitzer-Cumpăna” din Pitești, parte integrantă din Muzeul Județean Argeș, și-a redeschis recent porțile pentru publicul larg, după ce clădirea de secol XIX care adăpostește
Pancreasul este o glandă cu rol în digestie și reglarea glicemiei. Cancerul apare când celulele sale se înmulțesc necontrolat. Cele mai multe tumori sunt adenocarcinoame. Boala poate evolua fără semne clare și
Somnul se modifică odată cu înaintarea în vârstă, iar unele schimbări sunt firești. Vârstnicii pot adormi mai devreme, se pot trezi mai devreme dimineața și pot avea un somn mai superficial, cu mai multe
Puține obiecte au intrat în viața noastră atât de repede și atât de adânc ca telefonul. Astăzi îl găsim în buzunarul fiecăruia, de la copil la vârstnic. Ne ține aproape de cei dragi, ne pune în
Toamna, imunitatea ne este pusă la încercare. Scăderea temperaturii și variațiile acesteia pe parcursul zilei ne scot șervețele din buzunare și ceaiurile de prin dulapuri. Deși imunitatea și rezistența în
Uneori, în spatele unei boli se află o întrebare care rămâne ani întregi fără răspuns: „De ce?” De ce un copil are o întârziere în dezvoltare? De ce un adult a dezvoltat o boală neobișnuită la o
În pofida uriașei personalități, Simion Mehedinți (1868-1962) este încă foarte puțin cunoscut. Întemeietor al Catedrei de geografie la Universitatea din București (1900), autor al tratatului „Terra”, unic
Viața Sfintei Cuvioase Parascheva reprezintă un reper spiritual pentru tinerii aflați în căutarea identității și a sensului vieții. Exemplul ei vorbește despre credință, discernământ și curajul de a face
Familia și tinerii reprezintă două dintre cele mai importante realități asupra cărora se concentrează lucrarea pastorală a Bisericii. Într-o societate aflată într-o continuă schimbare, în care ritmul
Sănătatea nu înseamnă doar absența bolii. Ea depinde și de felul în care ne îngrijim corpul, ne gestionăm emoțiile și reacționăm atunci când apare o problemă medicală. Medicul Victor Budeanu,
În luna octombrie, capitala Moldovei găzduiește prima ediție a SACRUM Iași Art Festival, un eveniment dedicat artei sacre, patrimoniului și spiritualității. Despre ideea, viziunea și programul festivalului, la
Sfinții sunt Evanghelii vii, mărturisitori ai mesajului lui Hristos oricând, oriunde. Ei sunt „frați mai mari” din familia lui Dumnezeu, uniți cu noi în Trupul tainic al lui Hristos. Ei ne sprijină în
Sala Baptisteriu a Muzeului Mitropolitan din Iași găzduiește până la sfârșitul lunii octombrie expoziția „Sacrul la feminin, de la Facerea lumii la «Rugăciunea» lui Brâncuși”. Peste 100 de lucrări și obiecte de artă și de cult orbitează în jurul sculpturii „Rugăciunea”, semnată de Constantin Brâncuși, oferind vizitatorilor un periplu expozițional „care pornește de la taina vieții, trece prin maternitate, sfințenie, jertfă și dăruire și ajunge la gestul interior al rugăciunii”. Vizitatorii și pelerinii au posibilitatea să admire printre exponate lucrări semnate de Nicolae Grigorescu și Nicolae Tonitza, precum și diferite reprezentări ale Sfintei Cuvioase Parascheva.
În peisajul duhovnicesc al României, figura Sfintei Cuvioase Parascheva strălucește ca o prezență vie, ocrotitoare și grabnic ajutătoare. Cunoscută în popor și sub numele de „Sfânta Vineri”, Cuvioasa
Mioveni este un oraș în județul Argeș, cunoscut în special pentru fabrica de autoturisme din apropiere, unde se produce de șase decenii mașina națională Dacia. De altfel, între 1964 și 1996, orașul s-a numit
Biserica „Sfinții Împărați Constantin și Elena”-Parcul Călăraşi, care are şi
Laureat al Premiului Nobel, în 1961, Ivo Andrić (1892-1973) a devenit un scriitor cunoscut în literatura română prin traducerile realizate, cu dăruire și profesionalism, după cele ale lui Gellu Naum (E un pod pe
Ciprian Voicilă (n. 1978, Buzău) este sociolog la Muzeul Ţăranului Român, dar și eseist și poet. A publicat eseuri în revistele Dilema veche, Cultura, Suplimentul de cultură, Observator cultural, Visul
La margine Doar o lumină sus, la etajul Vântului șuierător, Coloane de neliniști și rar, Foarte rar, câte un zbor... Clădiri înalte în adiere, Cu ulmi uscați Peste bălți,
Iordan Datcu și Eugen Simion au fost colegi de facultate la Universitatea din București în perioada 1952-1957. Prietenia care i-a legat a fost statornică și fructuoasă, o prietenie de o viață. În numele acestui
N-am zis nimic și asta e greșeală Poemul de azi e ca o jelanie care umple văzduhul. Nu mă ascund, un vuiet se aude în depărtări, iar blândețea se joacă de-a neprevăzutul. De câți arginți e
Credincioșii bucureșteni au participat duminică, 5 aprilie 2026, la Sfânta Liturghie prilejuită de marele praznic al Intrării Domnului în Ierusalim. La Catedrala Patriarhală, slujba a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop-vicar patriarhal, împreună cu un sobor de preoți și diaconi.
Duminica Intrării Domnului în Ierusalim, a 6‑a din Postul Mare, a fost prăznuită cu multă bucurie și în Parohia Pleașa, județul Prahova, prin oficierea Sfintei Liturghii de către Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop‑vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor. Alături de ierarh s‑au rugat părintele Marius Adrian Gheorghe, parohul sfântului lăcaș, și arhidiaconul Andrei Duță. În cuvântul de învățătură rostit credincioșilor prahoveni, Preasfinția Sa a explicat semnificația duhovnicească a gestului Mariei de a unge cu mir picioarele Mântuitorului Iisus Hristos.
Potrivit rânduielii specifice slujbelor din Săptămâna Sfintelor Pătimiri ale Mântuitorului, în bisericile ortodoxe a fost săvârșită în seara zilei de duminică, 5 aprilie, Denia din Sfânta și Marea Luni. La Catedrala Patriarhală din București, slujba a fost oficiată de un sobor de preoți și diaconi din care a făcut parte și părintele prof. dr. Ștefan Buchiu, vicar eparhial onorific al Arhiepiscopiei Bucureștilor.
În ajunul sărbătorii Intrării Domnului în Ierusalim, numeroși credincioși din municipiul Ploiești și din împrejurimi au participat astăzi, 4 aprilie 2026, la tradiționalul pelerinaj de Florii. În acest an, în mijlocul credincioșilor prezenți s‑a aflat Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop‑vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, delegatul Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
Sute de clerici și mii de credincioși din municipiul București și județul Ilfov au dat o mărturie vie a credinței lor urmând, în chip simbolic, călătoria făcută de Domnul Iisus Hristos din Betania către Ierusalim. Purtând stâlpări în mâini, luminosul alai s-a îndreptat în procesiune de la Catedrala Națională până la Catedrala Patriarhală istorică, avându-l în frunte pe Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop-vicar patriarhal. Pe Colina Bucuriei, pelerinii au fost întâmpinați de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, care a sfințit icoana praznicală și a rostit un cuvânt de învățătură.
După bucuria mărturisirii din cadrul tradiționalului Pelerinaj de Florii, reprezentanții celor zece paraclise patriarhale din Capitală au fost primiți în Salonul Sfinților Români al Reședinței Patriarhale de către Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, care le-a adresat un mesaj de recunoștință pentru ajutorul acordat pe parcursul anului trecut.
Astăzi, 4 aprilie, în ajunul marii sărbători a Intrării Domnului în Ierusalim, aproximativ 2.500 de credincioși, împreună cu 40 de preoți din protopopiatele din Iași, au luat parte la tradiționala procesiune
Sub semnul frumoasei însoțiri dintre formarea duhovnicească și deschiderea către valorile educației europene, patru elevi ai Seminarului Teologic Ortodox „Chesarie Episcopul” din Buzău: Andrei Mihalcea și Iosif Coman (clasa a X-a), respectiv Stelian Stere și Luca State (clasa a IX-a), împreună cu pr. spiritual Daniel Bahnea, au participat, în perioada 23-27 martie, la un proiect de mobilitate desfășurat în cadrul programului Erasmus+, la Liceul de Muzică din Serres, Grecia. Tema proiectului, „Communication in inclusive classrooms”, a oferit cadrul prielnic pentru dialog, cooperare și înțelegere reciprocă între tinerii proveniți din diferite spații culturale.
Săptămâna Sfintelor Pătimiri ale Mântuitorului nostru Iisus Hristos se distinge prin rânduieli liturgice cu totul deosebite. La Catedrala Patriarhală din București, programul liturgic va fi următorul: în Duminica Floriilor, 5 aprilie, începând cu ora 7:00, vor fi săvârșite Miezonoptica, Utrenia și Sfânta Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur. Seara, de la ora 17:00, credincioșii sunt așteptați la prima Denie a Săptămânii Mari, cuvântul de învățătură urmând să fie rostit de pr. prof. univ. dr. Ștefan Buchiu de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din București. În
În prezența Înaltpreasfințitului Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, după slujba de seară, corala formată din preoți ai eparhiei, dirijată de părintele lector dr. Tiberiu Ardelean, a oferit la Catedrala Veche din Arad, la începutul lunii aprilie, un moment de înaltă trăire duhovnicească, un concert specific Postului Mare. În deschidere, părintele prof. Călin-Dan Teuca, directorul Seminarului Teologic Ortodox din Arad, a subliniat faptul că Triodul reprezintă o adevărată „școală a inimii”, un parcurs interior de la neliniște la conștientizare și la dorința de schimbare, în care omul descoperă atât propria fragilitate, cât și nădejdea în milostivirea lui Dumnezeu. Programul artistic a cuprins cântări reprezentative ale acestei perioade, care au redat profunzimea duhovnicească a Triodului.
Înainte de deschiderea oficială pentru public, Centrul comercial Arena Mall din Bacău a fost binecuvântat joi, 2 aprilie, cu prilejul inaugurării extinderii acestuia. Evenimentul a fost marcat de prezența Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, și a Preasfințitului Părinte Episcop-vicar Teofil Trotușanul. Cei doi ierarhi, împreună cu un sobor de preoți și diaconi, au oficiat slujba de binecuvântare a lucrărilor realizate în cadrul proiectului de extindere și modernizare a centrului comercial, precum şi a noului magazin cu obiecte bisericeşti, deschis într-un spațiu pus la dispoziție prin bunăvoința și generozitatea lui Ovidiu Budeanu. În acest spaţiu, începând cu anul 2008, a fost amenajată Capela „Sfântul Apostol Andrei”, care a desfăşurat pentru o perioadă îndelungată activități religioase și pastorale specifice, însă și-a încetat activitatea la începutul anului 2026, odată cu demararea lucrărilor de extindere și modernizare a complexului comercial situat pe strada Ștefan cel Mare nr. 28. În contextul reorganizării și valorificării optime a spațiului, precum și al dezvoltării unor activități coordonate de Arhiepiscopia Romanului și Bacăului, acesta a fost reconfigurat și reamenajat pentru a permite o mai bună desfășurare a activităților comerciale, culturale și misionare. La final, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Ioachim a adresat un cuvânt de învățătură celor prezenți, evocând începuturile acestui proiect.
Biserica „Sfântul Elefterie”-Nou, Paraclis Patriarhal, din Piaţa Operei, București, a fost joi, 2 aprilie, gazda tradiționalului concert prepascal intitulat „Iată, Mirele vine!”, ajuns la cea de-a patra ediție, susținut de Corul „Cantate Domino” al Seminarului Teologic Ortodox „Nifon Mitropolitul” din Capitală.
În Aula „Mitropolit Ioan Meţianu” a Facultății de Teologie Ortodoxă „Sfântul Andrei Şaguna” din Sibiu a avut loc joi, 2 aprilie, conferința „Miniscară duhovnicească pentru tineri”, susţinută de
La Colegiul Economic „Dionisie Pop Marțian” din Alba Iulia, s‑a desfășurat proiectul educațional intitulat „Din pridvorul mănăstirii în farfuria elevului”, inițiativă integrată în cadrul programului
Asociația Studenților Creștin‑Ortodocși Români - filiala Iași a organizat joi seară, 2 aprilie, cea de‑a treia conferință din Postul Sfintelor Paști, susținută de Înaltpreasfințitul Părinte Casian, Arh
În perioada prepascală, județul Bihor a devenit, și în acest an, un spațiu al întâlnirii dintre tradiție, cultură și solidaritate, prin proiectul județean „Lumină din Lumină”, ajuns la cea de‑a patra
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Laurențiu, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului, a fost organizat joi, 2 aprilie, la Centrul de zi „Sfânta Treime” aflat în curtea Catedralei
La Centrul pentru patrimoniu cultural „Sfântul Constantin Brâncoveanu” din Capitală, a avut loc joi, 2 aprilie, întrunirea comisiei de evaluare a lucrărilor înscrise în Concursul național „Icoana ortodoxă - lumina credinței”, ediția a 15-a. Au fost evaluate 35 de lucrări, dintre care 22 de miniaturi și 13 icoane. Membrii comisiei au apreciat lucrările ținând cont de trei criterii principale: valoarea artistică și calitatea execuției tehnice, încadrarea tematică și stilistică în conceptul concursului și ermeneutica liturgică.
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului, 750 de copii din comuna Micești, județul Argeș, au primit joi, 2 aprilie, Biblia pentru copii și Monografia
Preasfințitul Părinte Vincențiu, Episcopul Sloboziei și Călărașilor, i‑a primit miercuri, 1 aprilie, la Centrul eparhial pe elevii Seminarului Teologic Ortodox „Sfântul Ioan Gură de Aur” din Slobozia,
Cea de-a 25-a ediție a Seminarului internațional de medicină și teologie, cu tema principală „Dezbateri creștine în bioetica contemporană”, având ca motto versetul: „Și a făcut Dumnezeu pe om după chipul Său; după chipul lui Dumnezeu l-a făcut; a făcut bărbat și femeie” (Facerea 1, 27), a avut loc marţi, 31 martie, în mediul online. Evenimentul a reunit ierarhi, profesori, medici, teologi și cercetători din țară și din străinătate, într-o serie de dezbateri științifice și teologice dedicate bioeticii contemporane și provocărilor actuale din domeniul sănătății trupești și sufletești.
În perioada premergătoare praznicului Floriilor şi în cadrul programului şcolar „Săptămâna verde”, două grupuri de elevi de la Liceul Tehnologic „Matei Basarab“ din localitatea Măxineni, județul Brăila, și de la Școala Gimnazială „Vlaicu Vodă“-Brăila au vizitat marți, 31 martie, mănăstirea voievodală Măxineni. Programul elevilor a debutat cu vizitarea expoziției muzeale a mănăstirii, alcătuită din icoane, cărți și obiecte de cult vechi, artefacte găsite la săpăturile arheologice, dar și din imagini care ilustrează parcursul edificiului mănăstiresc după anii 1990. În continuare, a fost vizitată biserica voievodală a acestei vetre monahale brăilene, unde copiii s-au rugat pentru sănătatea lor și a părinților și pentru săvârşirea bună a lucrării lor de plantare a mai multor copaci și trandafiri în curtea mănăstirii. La ora prânzului, monahii mănăstirii au pregătit o masă pentru ajutoarele de nădejde care au lucrat cu drag și spor în această zi. Copiii s-au despărțit cu greu de curtea mănăstirii, dar au plecat cu daruri sfinte și au promis că vor reveni să vadă roadele dragostei și ostenelii lor.
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Irineu, Mitropolitul Olteniei, marți, 31 martie, a avut loc la Craiova ediţia a 25-a a Festivalului-concurs „Îngerul a strigat”. Evenimentul s-a adresat elevilor şi grupurilor parohiale din întreaga regiune a Olteniei şi a fost organizat de Arhiepiscopia Craiovei prin Fundaţia „Cuvântul care zideşte” în parteneriat cu Sectorul cultural şi Sectorul învăţământ. Mesajul de binecuvântare al Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Irineu a fost transmis de pr. dr. Adrian Lupu, consilier eparhial. Cristina Stamatoiu, președinta Fundaţiei „Cuvântul care zideşte”, a adăugat: „Festivalul se adresează copiilor şi grupurilor parohiale din întreaga Oltenie și este dedicat sărbătorii Învierii Mântuitorului Iisus Hristos. Cu o lungă tradiţie în Arhiepiscopia Craiovei, Festivalul «Îngerul a strigat» nu este doar ca o simplă manifestare culturală, ci un adevărat reper duhovnicesc și misionar, o lumină călăuzitoare în lucrarea de cultivare și transmitere a valorilor creștine autentice. Prin frumusețea tradițiilor populare și prin bogăția educației religioase pe care le insuflă tinerei generații, acest festival devine un spațiu viu de întâlnire între credință și cultură, între moștenirea străbună și responsabilitatea prezentului”.
Preasfințitul Părinte Visarion, Episcopul Tulcii, a participat miercuri, 1 aprilie, la două evenimente organizate în municipiul Tulcea: o activitate educativ-catehetică dedicată Postului Mare și oratoriul „În vremea aceea” susținut de Corala bărbătească „Armonia” din Constanța. La prezentarea oratoriului a participat și Înaltpreasfințitul Părinte Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului.
Duminica a 23-a după Rusalii (Vindecarea demonizatului din ținutul Gherghesenilor) Luca 8, 26-39 În vremea aceea a venit Iisus cu corabia în ținutul Gherghesenilor, care este în fața Galileei. Și, ieșind pe
„În vremea aceea a auzit Irod tetrarhul toate cele făcute de Iisus și era nedumerit, că se zicea de către unii că Ioan s-a sculat din morți; iar de unii, că Ilie s-a arătat, iar de alții, că un proroc
Fraților, acum mă bucur de suferințele mele pentru voi și împlinesc, în trupul meu, lipsurile necazurilor lui Hristos, pentru trupul Lui, care este Biserica, al cărei slujitor m-am făcut, potrivit iconomiei lui
Sfântul Ierarh Averchie, Episcopul Ierapolei, cel întocmai cu Apostolii (†167), a fost contemporan cu împăratul roman Marc Aureliu (161-180). La una dintre sărbătorile păgâne s-au adunat mulţi păgâni,
Arhimandrit Ioanichie Bălan, Patericul Românesc, Ediția a VI-a, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2011, pp. 286-287 „Pustnicul Sebastian era cu metania din Mănăstirea Bogdana Ocna, unde s-a nevoit în primii ani ai
România prăznuiește în fiecare toamnă, în luna octombrie, doi sfinți, pe Sfânta Parascheva și Sfântul Dimitrie cel Nou, prin pelerinaje de anvergură națională. Sărbătorirea celor doi cuvioși la Iași și
Pelerinajul sau închinarea la moaștele sfinților înseamnă căutarea sfințeniei, care nu are izvorul în lumea aceasta, ci în Dumnezeu, Cel singur Sfânt, iar întâlnirea cu sfinții este întâlnire cu
Veacul trecut a fost un secol al unor schimbări fundamentale, manifestate asupra lumii și a omului. Unele dintre acestea au vizat viața de familie, „leagănul” civilizației și al vieții umane. Relațiile


