Experienţa României privind anularea rezultatelor alegerilor prezidenţiale din 2024 a reprezentat un prilej important de reflecţie asupra noilor provocări la adresa securităţii şi democraţiei, a declarat
Experienţa României privind anularea rezultatelor alegerilor prezidenţiale din 2024 a reprezentat un prilej important de reflecţie asupra noilor provocări la adresa securităţii şi democraţiei, a declarat
Directorul general al Agenţiei Naţionale pentru Plăţi şi Inspecţie Socială (ANPIS), Daniela Moroşanu, a declarat miercuri, la Vaslui, că România se confruntă cu o îmbătrânire a populaţiei, subliniind
Şase femei care au lucrat ca operatori într-un call center fraudulos, în cursul anului 2025, au fost trimise de procurori în instanţă pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune, fiind acuzate că au
Anul acesta a fost unul record pentru turismul de observare a păsărilor (birdwatching) în Delta Dunării, comparabil cu anii anteriori pandemiei. Potrivit proprietarului unei agenţii de turism specializate pe
Numărul cererilor de negociere cu băncile şi instituţiile financiare nebancare transmise de consumatori către Centrul de Soluţionare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar a ajuns la 3.394 în primele nouă
Asociația „Academia de Zâmbete București” a organizat, în vara acestui an, trei tabere care au oferit bucurie copiilor și adolescenților cu vârste între 7 și 17 ani. Echipa formată din pr. Gheorghe
Manualele şcolare pentru clasa a IX-a care au fost declarate câştigătoare în urma licitaţiilor au fost încărcate, în format digital şi PDF, pe platforma dedicată - manuale.edu.ro, potrivit unui anunţ al
Înscrierile pentru FLEX Global sunt deschise până în data de 22 octombrie 2026, elevii selectaţi având oportunitatea să studieze un an şcolar la un liceu din Statele Unite ale Americii. Ei vor locui alături de
Elevii din învăţământul preuniversitar de stat beneficiază de gratuitate la călătoriile cu trenul, în timp ce studenţii pot obţine reduceri de 90% dacă studiază în ţară, respectiv 50% dacă studiază în
Rata de promovare a probei de evaluare a competenţelor din cadrul concursului pentru directori şi directori adjuncţi a fost de 69,05% înainte de rezolvarea contestaţiilor, a transmis, într-un comunicat, Ministerul
Un site dedicat și o lucrare aflată la al doilea volum, care cuprinde surse istorice primare din secolul al XVII-lea şi începutul secolului al XVIII-lea, au fost lansate la începutul acestei săptămâni la Muzeul
La Muzeul „Poni-Cernătescu” din Iași va avea loc, în 30 octombrie 2026, vernisajul expoziției de goblenuri „Cronografia firelor - O istorie de familie țesută în memoria timpului”, semnată de Daniela
La Arhivele Naționale din București va putea fi vizitată, până pe 24 ianuarie 2027, expoziţia „De la Atlantic la Pacific. Vizita reginei Maria în America”. Dedicată împlinirii a 100 de ani de la deplasarea
La sediul Muzeului Național de Istorie a României (MNIR) vor avea loc, pe 26 octombrie, începând cu ora 17:00, lansarea catalogului donației și expoziției „Corina Chiriac, istoriile unei mari artiste” și
Galeria de Artă „Rudolf Schweitzer-Cumpăna” din Pitești, parte integrantă din Muzeul Județean Argeș, și-a redeschis recent porțile pentru publicul larg, după ce clădirea de secol XIX care adăpostește
Pancreasul este o glandă cu rol în digestie și reglarea glicemiei. Cancerul apare când celulele sale se înmulțesc necontrolat. Cele mai multe tumori sunt adenocarcinoame. Boala poate evolua fără semne clare și
Somnul se modifică odată cu înaintarea în vârstă, iar unele schimbări sunt firești. Vârstnicii pot adormi mai devreme, se pot trezi mai devreme dimineața și pot avea un somn mai superficial, cu mai multe
Puține obiecte au intrat în viața noastră atât de repede și atât de adânc ca telefonul. Astăzi îl găsim în buzunarul fiecăruia, de la copil la vârstnic. Ne ține aproape de cei dragi, ne pune în
Toamna, imunitatea ne este pusă la încercare. Scăderea temperaturii și variațiile acesteia pe parcursul zilei ne scot șervețele din buzunare și ceaiurile de prin dulapuri. Deși imunitatea și rezistența în
Uneori, în spatele unei boli se află o întrebare care rămâne ani întregi fără răspuns: „De ce?” De ce un copil are o întârziere în dezvoltare? De ce un adult a dezvoltat o boală neobișnuită la o
În pofida uriașei personalități, Simion Mehedinți (1868-1962) este încă foarte puțin cunoscut. Întemeietor al Catedrei de geografie la Universitatea din București (1900), autor al tratatului „Terra”, unic
Viața Sfintei Cuvioase Parascheva reprezintă un reper spiritual pentru tinerii aflați în căutarea identității și a sensului vieții. Exemplul ei vorbește despre credință, discernământ și curajul de a face
Familia și tinerii reprezintă două dintre cele mai importante realități asupra cărora se concentrează lucrarea pastorală a Bisericii. Într-o societate aflată într-o continuă schimbare, în care ritmul
Sănătatea nu înseamnă doar absența bolii. Ea depinde și de felul în care ne îngrijim corpul, ne gestionăm emoțiile și reacționăm atunci când apare o problemă medicală. Medicul Victor Budeanu,
În luna octombrie, capitala Moldovei găzduiește prima ediție a SACRUM Iași Art Festival, un eveniment dedicat artei sacre, patrimoniului și spiritualității. Despre ideea, viziunea și programul festivalului, la
Sfinții sunt Evanghelii vii, mărturisitori ai mesajului lui Hristos oricând, oriunde. Ei sunt „frați mai mari” din familia lui Dumnezeu, uniți cu noi în Trupul tainic al lui Hristos. Ei ne sprijină în
Sala Baptisteriu a Muzeului Mitropolitan din Iași găzduiește până la sfârșitul lunii octombrie expoziția „Sacrul la feminin, de la Facerea lumii la «Rugăciunea» lui Brâncuși”. Peste 100 de lucrări și obiecte de artă și de cult orbitează în jurul sculpturii „Rugăciunea”, semnată de Constantin Brâncuși, oferind vizitatorilor un periplu expozițional „care pornește de la taina vieții, trece prin maternitate, sfințenie, jertfă și dăruire și ajunge la gestul interior al rugăciunii”. Vizitatorii și pelerinii au posibilitatea să admire printre exponate lucrări semnate de Nicolae Grigorescu și Nicolae Tonitza, precum și diferite reprezentări ale Sfintei Cuvioase Parascheva.
În peisajul duhovnicesc al României, figura Sfintei Cuvioase Parascheva strălucește ca o prezență vie, ocrotitoare și grabnic ajutătoare. Cunoscută în popor și sub numele de „Sfânta Vineri”, Cuvioasa
Mioveni este un oraș în județul Argeș, cunoscut în special pentru fabrica de autoturisme din apropiere, unde se produce de șase decenii mașina națională Dacia. De altfel, între 1964 și 1996, orașul s-a numit
Biserica „Sfinții Împărați Constantin și Elena”-Parcul Călăraşi, care are şi
Laureat al Premiului Nobel, în 1961, Ivo Andrić (1892-1973) a devenit un scriitor cunoscut în literatura română prin traducerile realizate, cu dăruire și profesionalism, după cele ale lui Gellu Naum (E un pod pe
Ciprian Voicilă (n. 1978, Buzău) este sociolog la Muzeul Ţăranului Român, dar și eseist și poet. A publicat eseuri în revistele Dilema veche, Cultura, Suplimentul de cultură, Observator cultural, Visul
La margine Doar o lumină sus, la etajul Vântului șuierător, Coloane de neliniști și rar, Foarte rar, câte un zbor... Clădiri înalte în adiere, Cu ulmi uscați Peste bălți,
Iordan Datcu și Eugen Simion au fost colegi de facultate la Universitatea din București în perioada 1952-1957. Prietenia care i-a legat a fost statornică și fructuoasă, o prietenie de o viață. În numele acestui
N-am zis nimic și asta e greșeală Poemul de azi e ca o jelanie care umple văzduhul. Nu mă ascund, un vuiet se aude în depărtări, iar blândețea se joacă de-a neprevăzutul. De câți arginți e
În a treia zi a Sfintelor Paști, marți, 14 aprilie, Înaltpreasfinţitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului şi Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului, a sfinţit noua biserică a Parohiei „Sfântul Apostol și Evanghelist Marcu” din Florești. În a doua zi a Sfintelor Paști, luni, 13 aprilie, ierarhul s-a aflat în mijlocul credincioșilor bistrițeni.
În noaptea sfântă a Învierii Domnului, credincioșii din sectorul Ciocana al municipiului Chișinău s-au adunat în număr mare la Biserica „Sfântul Ioan Iacob Hozevitul”, unde au luat parte la slujba pascală săvârșită de Înaltpreasfințitul Părinte Petru, Arhiepiscopul Chișinăului, Mitropolitul Basarabiei și Exarhul Plaiurilor.
Peste două mii de credincioși romașcani au participat la slujba Învierii Domnului, oficiată în Duminica Sfintelor Paști din data de 12 aprilie la Catedrala Arhiepiscopală „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din Roman de un sobor de preoți și diaconi, sub protia Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului.
Cu nemăsurată emoție și bucurie a fost sărbătorită în Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților Învierea Domnului, cel mai important și cel mai așteptat praznic al creștinătății. În Duminica
Credincioşii arădeni au participat la slujba Învierii şi la Sfânta Liturghie din ziua praznicului, 12 aprilie, la Catedrala Arhiepiscopală din Arad. Slujbele au fost oficiate de Înaltpreasfinţitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi. În seara zilei de 11 aprilie, pe platoul din faţa Catedralei Arhiepiscopale, ierarhul împreună cu oficialități locale, primari, preoţi și credincioși din județul Arad au întâmpinat Sfânta Lumină adusă de la Mormântul Domnului din Ierusalim, prin purtarea de grijă a Preafericitului Părinte Patriarh Daniel. Cu acest prilej, Înaltpreasfinţitul Părinte Timotei a subliniat, în cuvântul de învățătură, însemnătatea profundă a Sfintei Lumini de la Ierusalim pentru viața credincioșilor. A explicat că această Lumină nu este doar o manifestare văzută, ci o mărturie vie a biruinței lui Hristos asupra întunericului păcatului și al morții: „În fiecare an, această minune se face pentru a ne întări credința și pentru a ne arăta că Învierea nu este doar un eveniment al trecutului, ci o realitate vie, care se continuă în viața Bisericii și în sufletul fiecărui credincios. Astfel, primind Sfânta Lumină, suntem chemați să o ducem mai departe, ca pe un dar sfânt, în casele și în inimile noastre”.
Mulți credincioși s-au adunat și în fața Catedralei Episcopale din Caransebeș în noaptea sfântă a Paștilor, 12 aprilie, au primit lumină din Lumina lui Hristos, iar după prima parte a slujbei Învierii, care s-a oficiat pe esplanada catedralei, au intrat în biserică și au participat la Canonul Paștilor. Credincioșii au primit Sfânta Lumină de la Preasfințitul Părinte Episcop Lucian, adusă și în acest an de la Mormântul Domnului din Ierusalim. Sfânta Lumină a fost adusă în Episcopia Caransebeșului de o delegație de la Centrul eparhial, care a întâmpinat-o pe Aeroportul Internațional din Timișoara. După slujba Învierii, ierarhul, potrivit obiceiului, a sfințit „paştile”, pâinea și vinul din care credincioșii gustă în fiecare zi din Săptămâna Luminată.
În a treia zi de Paști, 14 aprilie, la Mănăstirea Dobrești, județul Timiș, Sfânta Liturghie a fost oficiată de către Preasfințitul Părinte Paisie Lugojeanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timișoarei, înconjurat de un sobor de slujitori din eparhie.
În a treia zi de Paști, marți, 14 aprilie, capela Mausoleului Eroilor de la Mărășești, județul Vrancea, și-a sărbătorit al doilea hram, închinat praznicului Învierii Domnului. Sfânta Liturghie a fost săvârșită de Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei, împreună cu un sobor de șase clerici: pr. Mădălin-Marius Alexe, consilier eparhial; pr. Cristian Asănache și pr. Cătălin Andreiu, protoierei ai protopopiatelor Râmnicu Sărat, respectiv Buzău I; pr. Alexandru Savin, slujitor la Catedrala Unirii din Focșani; arhid. Laurențiu Manea și diac. Anastasie Ion, inspector eparhial.
În primele trei zile de prăznuire a Învierii Domnului nostru Iisus Hristos, Înaltpreasfințitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, a participat la o suită de evenimente liturgice, pastoral-misionare și social-filantropice menite să aducă vestea cea bună a Învierii în inimile tuturor credincioșilor, atât ale celor prezenți la slujbele Bisericii, cât mai ales ale celor aflați în suferință și încercare.
Preasfințitul Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, a fost prezent duminică, 12 aprilie, în mijlocul obștii monahale de la Mănăstirea Pantocrator din localitatea Drăgănești-Vlașca, județul Teleorman. Cu acest prilej, ierarhul a oficiat slujba Vecerniei speciale, cunoscută și sub denumirea de „A doua Înviere”, în biserica mare a mănăstirii, împreună cu un sobor de preoți și diaconi. Din rândul slujitorilor care s-au rugat împreună cu Preasfinția Sa au făcut parte părintele arhimandrit Serafim Baciu, vicar administrativ al Episcopiei Alexandriei și Teleormanului; părintele arhimandrit Sebastian Serdaru, starețul așezământului monahal, precum și alți clerici.
Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, a săvârșit în Duminica Sfintelor Paști, 12 aprilie, slujba din noaptea de Înviere la Catedrala Arhiepiscopală din Râmnicu Vâlcea și a oferit Sfânta Lumină preoților și credincioșilor prezenți. Înaltpreasfinția Sa a rostit cu această ocazie un cuvânt de învățătură, încredințându-i pe cei prezenți că „Lumina Celui înviat este lumina vieții dumnezeiești, care izvorăște din iubirea veșnică a lui Dumnezeu”. „Aceasta nu luminează numai ochii trupului, ci, mai ales, ochii sufletului, făcându-l pe om să vadă adevărul propriei chemări: aceea de a trăi în comuniune cu Dumnezeu. În această lumină, întunericul păcatului se risipește, iar rănile firii omenești încep să se vindece”, a mai explicat ierarhul, informează arhiepiscopiaramnicului.ro.
În a doua zi de Paști, 13 aprilie, Preasfințitul Părinte Sebastian, Episcopul Slatinei și Romanaților, s-a aflat în mijlocul credincioșilor din Parohia Mircești, comuna Tătulești, județul Olt, păstorită de preotul Octavian-Petruț Savu din anul 2025, informează episcopiaslatinei.ro. Ierarhul a binecuvântat lucrările săvârșite la biserica parohială. În anul care s-a scurs de la numirea sa, preotul paroh a reparat pridvorul bisericii, a construit un grup sanitar nou, racordat la rețelele publice de curent și apă, și a restaurat catapeteasma, lucrare executată de pictorul Ilie Chiriță. Cu prilejul sfințirii, preotul și sprijinitorii lucrărilor au primit Distincția de vrednicie a Episcopiei Saltinei și Romanaților.
Cu prilejul sărbătorii Sfintelor Paşti şi a Sfântului Ierarh Calinic de la Cernica, în zilele de luni şi marţi, 13-14 aprilie, Mănăstirea Frăsinei din județul Vâlcea, sfânt lăcaș ctitorit şi ocrotit de sfântul ierarh pomenit, a devenit loc de pelerinaj și rugăciune pentru numeroși credincioși și clerici veniți din întreaga Oltenie. Evenimentul a fost încununat de prezența și slujirea Înaltpreasfințitului Părinte Irineu, Mitropolitul Olteniei.
În noaptea sfântă a Învierii Domnului, Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei și Mitropolitul Olteniei, a oficiat slujba Învierii la Catedrala Mitropolitană din Craiova, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi.
În a doua zi a Sfintelor Paști, luni, 13 aprilie, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, s-a aflat în mijlocul
Mii de credincioși au participat, în noaptea de 12 aprilie, la slujba de Înviere de la Catedrala Mitropolitană „Sfinții Trei Ierarhi”, oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Ioan, Mitropolitul Banatului, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi. Chemarea „Veniți de luați lumină!” a străbătut noaptea, iar flacăra s-a transmis din lumânare în lumânare până când întreg centrul orașului a devenit un ocean de foc tremurător. Dangătul clopotelor și sunetul de toacă au însoțit apoi procesiunea tradițională în jurul catedralei.
În a doua zi a praznicului Sfintelor Paști, luni, 13 aprilie 2026, Catedrala „Sfântul Mucenic Sava” din municipiul Buzău și-a cinstit ocrotitorul. Cu prilejul hramului, Sfânta Liturghie a fost săvârșită de
Ierarhii eparhiilor din Mitropolia Munteniei și Dobrogei au împărțit anul acesta credincioșilor Lumina Sfântă de la Ierusalim în noaptea de Paști, la momentul rânduit, proclamând Învierea Domnului. După slujba Învierii săvârșită în aer liber, aceștia au oficiat în catedrale eparhiale și alte lăcașuri Sfânta Liturghie a praznicului, binecuvântându-i pe credincioși și rostind bogate cuvinte de învățătură.
Mulţimi de credincioşi din Sibiu au participat la slujba Vecerniei din Duminica Învierii, numită şi „A doua Înviere”, săvârşită la Catedrala Mitropolitană „Sfânta Treime” din oraş de
La Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca, în Duminica Sfintelor Paști, 12 aprilie, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și
Praznicul Învierii Domnului nostru Iisus Hristos a fost cinstit în mod deosebit și la Paraclisul Catedralei Naționale din București, care și-a sărbătorit hramul. Sărbătoarea a reunit numeroși credincioși în a doua zi de Paști, luni, 13 aprilie. Cu acest prilej, Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop-vicar patriarhal, a oficiat Sfânta Liturghie la Altarul de vară, înconjurat de soborul slujitorilor Paraclisului Catedralei Naționale.
Mănăstirea Cernica din județul Ilfov și-a sărbătorit, în a doua zi a Sfintelor Paşti, ocrotitorul spiritual, pe Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica, Episcopul Râmnicului. Luni, 13 aprilie, în mijlocul obștii monahale și al pelerinilor s-a aflat Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop-vicar patriarhal, delegatul Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române. Cu acest prilej, ierarhul a săvârșit Sfânta Liturghie în Biserica „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe”, ctitorie a Sfântului Ierarh Calinic, împreună cu un sobor de preoți și diaconi.
Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, împreună cu Preasfinţiţii Părinţi Episcopi-vicari Varlaam Ploieșteanul, Paisie Sinaitul și Timotei Prahoveanul, înconjurați de un sobor de clerici, au săvârșit rânduiala liturgică specifică slăvitului praznic al Învierii Domnului. La finalul acesteia, puţin după miezul nopții Sfintelor Paşti, în pridvorul Reședinței Patriarhale, Întâistătătorul Bisericii noastre a rostit un cuvânt de învățătură.
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie din noaptea de Paști a fost săvârșită în Catedrala Patriarhală de Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop-vicar patriarhal, dimpreună cu Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop-vicar patriarhal, și Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, înconjurați de un sobor de preoți și diaconi.
Duminica a 23-a după Rusalii (Vindecarea demonizatului din ținutul Gherghesenilor) Luca 8, 26-39 În vremea aceea a venit Iisus cu corabia în ținutul Gherghesenilor, care este în fața Galileei. Și, ieșind pe
„În vremea aceea a auzit Irod tetrarhul toate cele făcute de Iisus și era nedumerit, că se zicea de către unii că Ioan s-a sculat din morți; iar de unii, că Ilie s-a arătat, iar de alții, că un proroc
Fraților, acum mă bucur de suferințele mele pentru voi și împlinesc, în trupul meu, lipsurile necazurilor lui Hristos, pentru trupul Lui, care este Biserica, al cărei slujitor m-am făcut, potrivit iconomiei lui
Sfântul Ierarh Averchie, Episcopul Ierapolei, cel întocmai cu Apostolii (†167), a fost contemporan cu împăratul roman Marc Aureliu (161-180). La una dintre sărbătorile păgâne s-au adunat mulţi păgâni,
Arhimandrit Ioanichie Bălan, Patericul Românesc, Ediția a VI-a, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2011, pp. 286-287 „Pustnicul Sebastian era cu metania din Mănăstirea Bogdana Ocna, unde s-a nevoit în primii ani ai
România prăznuiește în fiecare toamnă, în luna octombrie, doi sfinți, pe Sfânta Parascheva și Sfântul Dimitrie cel Nou, prin pelerinaje de anvergură națională. Sărbătorirea celor doi cuvioși la Iași și
Pelerinajul sau închinarea la moaștele sfinților înseamnă căutarea sfințeniei, care nu are izvorul în lumea aceasta, ci în Dumnezeu, Cel singur Sfânt, iar întâlnirea cu sfinții este întâlnire cu
Veacul trecut a fost un secol al unor schimbări fundamentale, manifestate asupra lumii și a omului. Unele dintre acestea au vizat viața de familie, „leagănul” civilizației și al vieții umane. Relațiile


