Producătorii vitivinicoli pot depune până la 19 octombrie 2026 cereri de finanţare pentru investiţii, prin două intervenţii pentru care sunt disponibile fonduri totale de 11,04 milioane de euro, a informat
Producătorii vitivinicoli pot depune până la 19 octombrie 2026 cereri de finanţare pentru investiţii, prin două intervenţii pentru care sunt disponibile fonduri totale de 11,04 milioane de euro, a informat
La București și la Iași, în organizarea universităților agronomice din cele două orașe, au loc în acest weekend expoziții cu vânzare sub genericul „Zilele Recoltei”, la care participă zeci de
Uniunea Europeană nu intenţionează să renegocieze cotele de export convenite cu Ucraina, a declarat un purtător de cuvânt al Comisiei, respingând solicitarea Kievului de a obţine acces suplimentar pe piaţa
Ministerul Agriculturii a publicat în transparenţă decizională proiectul de Hotărâre a Guvernului privind acordarea unui sprijin de urgenţă pentru compensarea creşterii preţurilor la îngrăşăminte, în
Senatul a adoptat, miercuri, un proiect de lege prin care luna mai se declară Luna Horticulturii. Potrivit actului normativ, manifestările dedicate Lunii Horticulturii au ca scop: promovarea producţiei horticole
Centrul Național de Competențe în Stilul de Viață Sănătos, cofondat de Academia Română și Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca (UBB), a lansat, în 30 septembrie 2026, prima parte a „Strategiei
Luni, 5 octombrie, preşcolarii, elevii și profesorii din învăţământul preuniversitar vor fi liberi cu ocazia Zilei Internaționale a Educației, cunoscută la nivel internațional ca „World Teachers’ Day -
Sistemul de învăţământ românesc se confruntă cu mai multe probleme, de la deficitul de profesori şi subfinanţare până la pierderea „pe drum” a tinerilor cu vârsta cuprinsă între 18 şi 24 de ani, care
Ministrul interimar al educaţiei şi cercetării, Mihai Dimian, a anunţat lansarea unui nou program de burse postdoctorale, cu scopul de a sprijini tranziţia de la doctorat către o carieră universitară sau de
Cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, și a Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului, în localitatea Micești,
Clubul Academicienilor al Academiei Române (AR) organizează, în 6 octombrie 2026, conferința „Quo Vadis, energia în era Inteligenței Artificiale”, susținută de conf. dr. Nelu Mihai, CEO și fondator al
MARQ - Museo Arqueológico Provincial de Alicante din Spania a găzduit, pe 26 septembrie 2026, festivitatea de premiere a instituțiilor muzeale europene care oferă noi forme de relație cu publicul - European
La Librăria „Orest Tafrali” din incinta Universității „Alexandru Ioan Cuza” (UAIC) din Iași a fost lansat, la începutul acestei săptămâni, un volum colectiv inedit, dedicat personalităților presei
La Institutul de Cercetare a Calității Vieții al Academiei Române (ICCV) are loc azi, 1 octombrie 2026, dezbaterea cu tema „Ziua Vârstnicului. Împreună pentru o îmbătrânire activă și demnă”, eveniment pr
În Aula Academiei Române va avea loc mâine, 1 octombrie 2026, începând cu ora 17:30, conferința intitulată „Aurul Mării Negre. De la staterii de tip Alexandru cel Mare la cei de tip Lysimach”, susținută de
Litiaza coledociană reprezintă prezența calculilor în coledoc, canalul care duce bila din ficat în duoden. În majoritatea cazurilor, calculii migrează din vezicula biliară, unde aproximativ 10% dintre adulți pre
Odată cu înaintarea în vârstă, este firesc ca organismul să treacă prin anumite schimbări. Totuși, scăderea evidentă a forței, mersul tot mai lent, oboseala persistentă sau pierderea involuntară în
Medicina a înregistrat de-a lungul timpului progrese remarcabile datorită evoluției științei și tehnicii. Poveștile unor medici inventatori și ingineri sunt fascinante. Consecințele acestei dezvoltări le
Una dintre cele mai frecvente întrebări pe care le primește un nutriționist este: Ce să mănânc seara încât să nu îmi fie foame și, totuși, să nu mă îngraș sau, și mai bine, să slăbesc? Există la fel
Cancerul colorectal se numără printre cele mai frecvente neoplazii în România, iar aproximativ o treime din cazuri sunt localizate la nivelul rectului. Majoritatea tumorilor se dezvoltă lent, pe parcursul mai
În școala românească de astăzi, preocuparea pentru performanță și evaluare este însoțită de necesitatea formării elevilor ca persoane responsabile, echilibrate și implicate în viața comunității. Pr.
Nevoile emoționale ale copiilor, provocările legate de educarea actualei generații şi navigarea prin incertitudinea prezentului sunt doar câteva dintre subiectele la care pot răspunde specialiștii. Lavinia Stan
Stresul este o parte constantă a vieții moderne, iar modul în care îl gestionăm influențează sănătatea psihică și calitatea vieții. În acest interviu, dr. Iuliana Apetri, master coach, trainer și
Brașovul oferă iubitorilor de cultură și istorie, localnici și turiști deopotrivă, șansa de a descoperi universul cultural, istoric și uman al lui Andrei Mureșanu, cel care a scris memorabilele versuri ale
Este concluzia unei serii de studii și analize bazate pe cifre oficiale, publicată de prof. univ. dr. Dumitru Sandu, de la Facultatea de Sociologie și Asistență Socială a Universității București. Cele mai multe reveniri în țară se înregistrează în localitățile cu o ofertă socială mai bună, precum municipiul București și cele „apropiate de marile orașe, mai ales în regiunile de dezvoltare Nord‑Est, Vest și Nord‑Vest”. Neatractive rămân „localitățile mai sărace din Sud‑Muntenia și Sud‑Vest (Oltenia)”. Pentru a inversa trendul și pentru a crește numărul migranților români care doresc să se întoarcă acasă sunt necesare schimbări de profunzime în politicile publice, printre care „promovarea profesională meritocratică și transparentă și reducerea corupției instituționale”, după cum apreciază prof. Sandu.
I-am întâlnit la Vidra, așezare dintr-o regiune vestită pentru munții ce și-au făcut loc până la noi mai întâi prin legenda Vrâncioaiei. Într-o șezătoare pe care au înființat-o la imboldul inginerului
Parohia ortodoxă din cartierul Ortelec al municipiului Zalău are hramul principal „Nașterea Maicii Domnului” și este formată din 300 de familii de credincioși. Fosta așezare aflată la marginea Zalăului a dev
Încă neexplorată pe cât merită, încă neștiută pe cât ar trebui să fie, Țara Vrancei, regiune submontană și montană aflată în arealul județului Vrancea, este un ținut pe care trebuie să-l străbați și să-l descoperi măcar o dată în viață. Biserici de lemn, mănăstiri vechi, legende și personaje ale memoriei noastre colective, văi largi, cu o deschidere spectaculoasă, peisaje montane blânde și aerul care te ajută să-ți reamintești că ai plămâni. Iată numai câteva motive pentru a o vizita.
Doina românească a fost inclusă în Lista patrimoniului cultural imaterial al umanității UNESCO la 2 octombrie 2009, ca recunoaștere a valorii ei unice în tezaurul spiritualității noastre. Prin articolul
Echinox Acum cea mai înaltă zi a echinoxului se trezi. Aur era și miere-n toate cele; pe fundul florilor grele adormeau bondarii, albinele, arborii își uitau rădăcinile, clătinându-se-n
N-am zis nimic și asta e greșeală Poemul de azi e ca o jelanie care umple văzduhul. Nu mă ascund, un vuiet se aude în depărtări, iar blândețea se joacă de-a neprevăzutul. De câți arginți e
Ca dorul Sulamitei! Ce fel de strajă-i mintea, când roabă-i stă ispitei De-a răscoli tot praful pe drumul spre Emaus? Am ochii plini de ceață iar harta-i numai haos De ce n-o rupi Iisuse când treci prin
Cu o frumoasă copertă ilustrată cu lucrarea lui Camilian Demetrescu, „Tapiserie. Drumul Damascului”, noua lucrare a lui Dan Anghelescu, de aproape 500 de pagini, Exilul versus Utopia (Reflecții în siajul unei
Cu prilejul sărbătorii Soborului Înaintemergătorului Domnului, Preasfințitul Părinte Visarion, Episcopul Tulcii, a oficiat miercuri, 7 ianuarie, Sfânta Liturghie în Biserica „Sfântul Ioan Botezătorul” din localitatea Băltenii de Sus, județul Tulcea.
Mai multe lăcașuri din județul Caraș-Severin au fost vizitate zilele trecute de către Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, care a săvârșit Sfânta Liturghie și i-a binecuvântat pe clerici și credincioși cu Agheasmă Mare, făcând și pomenirea unor ierarhi care au slujit în Banatul Montan.
De sărbătoarea Soborului Sfântului Proroc Ioan Botezătorul, 7 ianuarie, Înaltpreasfințitul Părinte Ioan, Mitropolitul Banatului, a ales să-și petreacă onomastica în mijlocul pacienților Spitalului de Psihiatrie și pentru Măsuri de Siguranță din Jebel, județul Timiș, se arată pe mitropolia-banatului.ro.
La sărbătoarea Soborului Sfântului Proroc Ioan Botezătorul, Înaltpreasfințitul Părinte Laurențiu, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului, a liturghisit în Biserica „Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul” din Sibiu. În cuvântul de învăţătură, ierarhul a vorbit despre misiunea Înaintemergătorului Mântuitorului Iisus Hristos.
În a doua zi după Bobotează, miercuri, 7 ianuarie, când Sfinții Părinți ai Bisericii au rânduit a se prăznui Soborul Sfântului Proroc Ioan Botezătorul, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, s-a aflat în Parohia „Sfântul Proroc Ioan Botezătorul” din Bistrița.
Marți, 6 ianuarie 2026, de sărbătoarea Bobotezei, Preasfințitul Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, a oficiat Sfânta Liturghie și slujba Aghesmei Mari la Catedrala Episcopală din Huși. Din soborul
În ziua cinstirii Soborului Sfântului Proroc Ioan, 7 ianuarie, Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, a săvârșit Sfânta Liturghie la Biserica „Sfântul Ierarh Nicolae” din Hârlău, județul Iași.
Marți, 6 ianuarie, municipiul Comănești a fost gazda manifestărilor liturgice prilejuite de sărbătoarea Botezului Domnului, organizate de Arhiepiscopia Romanului și Bacăului, prin Parohia „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din localitate, în colaborare cu Primăria municipiului Comănești.
În ziua Soborului Sfântului Proroc Ioan Botezătorul, 7 ianuarie, Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, s-a aflat în mijlocul slujitorilor și credincioșilor din parohia gălăţeană ce-l are ca ocrotitor spiritual pe Înaintemergătorul Domnului.
Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, a săvârșit Sfânta Liturghie în ziua praznicului Botezului Domnului și slujba Aghesmei Mari la Catedrala Arhiepiscopală din Râmnicu Vâlcea,
De sărbătoarea Botezului Domnului, Catedrala Arhiepiscopală „Sfânta Treime” din Arad a fost loc de rugăciune și de bucurie duhovnicească, prin săvârșirea Sfintei Liturghii de către Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Timotei, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi.
La praznicul Botezului Domnului, Preasfințitul Părinte Ieronim, Episcopul Daciei Felix, a săvârșit Sfânta Liturghie, urmată de Sfințirea Mare a apei la Catedrala Episcopală „Înălțarea Domnului” din
Astăzi, 8 ianuarie, este ultima zi în care Catedrala Națională din Capitală poate fi vizitată. Pe întreaga perioadă a sărbătorilor Nașterii Domnului, Anului Nou și Botezului Domnului, credincioșii din București, alături de pelerinii veniți din întreaga țară, au avut posibilitatea de a vizita Catedrala Națională și de a participa la slujbele religioase oficiate la paraclisul aflat în apropierea acestui important lăcaș-monument al României.
De sărbătoarea Teofaniei, Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului, a săvârșit Sfânta Liturghie în noua Catedrală Arhiepiscopală din Curtea de Argeș. La final, ierarhul a o
Botezul Domnului a fost întâmpinat și în acest an, cu multă bucurie duhovnicească, de credincioșii ortodocși români de la Catedrala Episcopală din Giula și de la celelalte biserici ortodoxe românești din Ungaria. După Sfânta Liturghie săvârșită în lăcașul de cult de Preasfințitul Părinte Siluan, Episcopul ortodox român al Ungariei, a urmat slujba Aghesmei Mari, potrivit rânduielii Bisericii Ortodoxe, la finalul căreia ierarhul a binecuvântat prin stropire cu apă sfințită lăcașul și credincioșii prezenți. În cuvântul de învățătură rostit, Preasfinția Sa a vorbit despre semnificația sărbătorii Bobotezei și a Aghesmei Mari.
Sărbătoarea Soborului Sfântului Ioan Botezătorul a adus multă bucurie duhovnicească în comunitatea parohială din cartierul Poștă al municipiului Buzău. În ziua hramului lăcașului de cult, miercuri, 7
Sărbătoarea Botezului Domnului, cunoscută în popor ca Boboteaza, a fost celebrată cu evlavie marți dimineață la Catedrala Mitropolitană din Iași. Evenimentul a început cu săvârșirea Sfintei Liturghii, oficiată de Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, împreună cu un sobor de preoți și diaconi. După rugăciunea Amvonului, ierarhul a săvârșit slujba Sfințirii Mari a apei pe esplanada catedralei, în prezența a sute de credincioși.
Marți, 6 ianuarie, în ziua de serbare a Botezului Domnului, Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, a săvârșit Sfânta Liturghie și Sfințirea cea Mare a apei la Catedrala Arhiepiscopală „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din Roman. Alături de ierarh s-au aflat în rugăciune soborul preoților și diaconilor Catedralei Arhiepiscopale și mulțime de credincioși romașcani.
Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, a săvârșit Sfânta Liturghie de sărbătoarea Bobotezei împreună cu Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop-vicar, înconjurați de un sobor de slujitori.
Praznicul Botezului Domnului a adunat şi în acest an mulțimi de credincioşi la Catedrala Mitropolitană „Sfânta Treime” din Sibiu pentru a participa la Sfânta Liturghie şi Sfinţirea cea Mare a apei. Slujbele religioase au fost săvârşite de Înaltpreasfinţitul Părinte Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului.
În ziua praznicului împărătesc al Botezului Domnului, marți, 6 ianuarie, mii de credincioși și-au îndreptat pașii spre Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca, unde au participat la Sfânta Liturghie arhierească, urmată de Sfințirea cea Mare a apei.
Mii de credincioși au participat marți, 6 ianuarie, la slujba Aghesmei Mari și la binecuvântarea apelor Mării Negre și Dunării. Ierarhii din eparhiile scăldate de mare și fluviu au mers în procesiuni împreună cu clerul și poporul, au sfințit apele și au aruncat, după tradiție, crucea în valuri pentru a fi recuperată de credincioșii temerari care au înotat după sfântul odor.
Praznicul Botezului Domnului și ziua de cinstire a Sfântului Proroc Ioan Botezătorul au fost încununate și în acest an de un program liturgic special la Paraclisul Catedralei Naționale din București. Cu acest prilej, Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop-vicar patriarhal, a oficiat Sfânta Liturghie în cele două zile de sărbătoare, împreună cu slujitorii paraclisului.
De Botezul Domnului, 6 ianuarie, Înaltpreasfințitul Părinte Ioan, Mitropolitul Banatului, a slujit la Catedrala Mitropolitană „Sfinții Trei Ierarhi” din Timișoara. Chiriarhul a săvârșit Sfânta Liturghie, urmată de slujba Aghesmei Mari, spre bucuria sutelor de credincioși prezenți.
Duminica a 19-a după Rusalii (Predica de pe munte - Iubirea vrăjmașilor) Luca 6, 31-36 „Zis-a Domnul: Precum voiți să vă facă vouă oamenii, faceți-le și voi asemenea. Și, dacă iubiți pe cei ce vă
„În vremea aceea toți se mirau de cuvintele harului care ieșeau din gura lui Iisus și ziceau: Nu este, oare, Acesta fiul lui Iosif? Și El le‑a zis: Cu adevărat, Îmi veți spune această pildă: Doctore,
Fraților, faceți în toată vremea, în Duhul, tot felul de rugăciuni și de cereri, și întru aceasta priveghind cu toată stăruința și rugăciunea pentru toți sfinții. Rugați-vă și pentru mine, ca să mi se
Sfântul Sfinţit Mucenic Ciprian s‑a născut într‑o familie păgână bogată, care l‑a dat de mic să se iniţieze în cultul zeităţii păgâne Apolo. La vârsta de 10 ani a fost trimis de părinţi la
Arhimandrit Ioanichie Bălan, Patericul Românesc, Ediția a VI‑a, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2011, p. 388 „Viețile și laudele sfinților se aseamănă strălucirii stelelor. Că stelele sunt așezate și
Avem o slăbiciune pentru schimbare. Cuvântul sună bine, promite prospețime și ne scutește, măcar pentru o vreme, de obligația de a spune încotro vrem să mergem. Suntem, probabil, mai impresionați de ceea ce începe decât de ceea ce durează. Continuitatea are, în schimb, o reputație mai puțin seducătoare. Pare prăfuită, defensivă, uneori chiar suspectă. Și totuși, când lucrurile încep să se clatine, nu alergăm după ceea ce este nou, ci căutăm ceea ce ține. Descoperim atunci, poate puțin târziu, că stabilitatea nu este absența mișcării, ci una dintre condițiile ei.
La Părinții pustiei paza limbii ține de însăși lucrarea lăuntrică a omului. Cuvântul dezvăluie ceea ce se petrece în inimă, iar odată rostit, se întoarce asupra inimii și o poate tulbura sau, dimpotrivă,
Domnitorii români au fost stâlpii principali ai apărării identității neamului românesc, credința ortodoxă fiind un element central al acesteia, devenind și scut de apărare a pământului strămoșesc, dar


