Experienţa României privind anularea rezultatelor alegerilor prezidenţiale din 2024 a reprezentat un prilej important de reflecţie asupra noilor provocări la adresa securităţii şi democraţiei, a declarat
Experienţa României privind anularea rezultatelor alegerilor prezidenţiale din 2024 a reprezentat un prilej important de reflecţie asupra noilor provocări la adresa securităţii şi democraţiei, a declarat
Directorul general al Agenţiei Naţionale pentru Plăţi şi Inspecţie Socială (ANPIS), Daniela Moroşanu, a declarat miercuri, la Vaslui, că România se confruntă cu o îmbătrânire a populaţiei, subliniind
Şase femei care au lucrat ca operatori într-un call center fraudulos, în cursul anului 2025, au fost trimise de procurori în instanţă pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune, fiind acuzate că au
Anul acesta a fost unul record pentru turismul de observare a păsărilor (birdwatching) în Delta Dunării, comparabil cu anii anteriori pandemiei. Potrivit proprietarului unei agenţii de turism specializate pe
Numărul cererilor de negociere cu băncile şi instituţiile financiare nebancare transmise de consumatori către Centrul de Soluţionare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar a ajuns la 3.394 în primele nouă
Asociația „Academia de Zâmbete București” a organizat, în vara acestui an, trei tabere care au oferit bucurie copiilor și adolescenților cu vârste între 7 și 17 ani. Echipa formată din pr. Gheorghe
Manualele şcolare pentru clasa a IX-a care au fost declarate câştigătoare în urma licitaţiilor au fost încărcate, în format digital şi PDF, pe platforma dedicată - manuale.edu.ro, potrivit unui anunţ al
Înscrierile pentru FLEX Global sunt deschise până în data de 22 octombrie 2026, elevii selectaţi având oportunitatea să studieze un an şcolar la un liceu din Statele Unite ale Americii. Ei vor locui alături de
Elevii din învăţământul preuniversitar de stat beneficiază de gratuitate la călătoriile cu trenul, în timp ce studenţii pot obţine reduceri de 90% dacă studiază în ţară, respectiv 50% dacă studiază în
Rata de promovare a probei de evaluare a competenţelor din cadrul concursului pentru directori şi directori adjuncţi a fost de 69,05% înainte de rezolvarea contestaţiilor, a transmis, într-un comunicat, Ministerul
Un site dedicat și o lucrare aflată la al doilea volum, care cuprinde surse istorice primare din secolul al XVII-lea şi începutul secolului al XVIII-lea, au fost lansate la începutul acestei săptămâni la Muzeul
La Muzeul „Poni-Cernătescu” din Iași va avea loc, în 30 octombrie 2026, vernisajul expoziției de goblenuri „Cronografia firelor - O istorie de familie țesută în memoria timpului”, semnată de Daniela
La Arhivele Naționale din București va putea fi vizitată, până pe 24 ianuarie 2027, expoziţia „De la Atlantic la Pacific. Vizita reginei Maria în America”. Dedicată împlinirii a 100 de ani de la deplasarea
La sediul Muzeului Național de Istorie a României (MNIR) vor avea loc, pe 26 octombrie, începând cu ora 17:00, lansarea catalogului donației și expoziției „Corina Chiriac, istoriile unei mari artiste” și
Galeria de Artă „Rudolf Schweitzer-Cumpăna” din Pitești, parte integrantă din Muzeul Județean Argeș, și-a redeschis recent porțile pentru publicul larg, după ce clădirea de secol XIX care adăpostește
Pancreasul este o glandă cu rol în digestie și reglarea glicemiei. Cancerul apare când celulele sale se înmulțesc necontrolat. Cele mai multe tumori sunt adenocarcinoame. Boala poate evolua fără semne clare și
Somnul se modifică odată cu înaintarea în vârstă, iar unele schimbări sunt firești. Vârstnicii pot adormi mai devreme, se pot trezi mai devreme dimineața și pot avea un somn mai superficial, cu mai multe
Puține obiecte au intrat în viața noastră atât de repede și atât de adânc ca telefonul. Astăzi îl găsim în buzunarul fiecăruia, de la copil la vârstnic. Ne ține aproape de cei dragi, ne pune în
Toamna, imunitatea ne este pusă la încercare. Scăderea temperaturii și variațiile acesteia pe parcursul zilei ne scot șervețele din buzunare și ceaiurile de prin dulapuri. Deși imunitatea și rezistența în
Uneori, în spatele unei boli se află o întrebare care rămâne ani întregi fără răspuns: „De ce?” De ce un copil are o întârziere în dezvoltare? De ce un adult a dezvoltat o boală neobișnuită la o
În pofida uriașei personalități, Simion Mehedinți (1868-1962) este încă foarte puțin cunoscut. Întemeietor al Catedrei de geografie la Universitatea din București (1900), autor al tratatului „Terra”, unic
Viața Sfintei Cuvioase Parascheva reprezintă un reper spiritual pentru tinerii aflați în căutarea identității și a sensului vieții. Exemplul ei vorbește despre credință, discernământ și curajul de a face
Familia și tinerii reprezintă două dintre cele mai importante realități asupra cărora se concentrează lucrarea pastorală a Bisericii. Într-o societate aflată într-o continuă schimbare, în care ritmul
Sănătatea nu înseamnă doar absența bolii. Ea depinde și de felul în care ne îngrijim corpul, ne gestionăm emoțiile și reacționăm atunci când apare o problemă medicală. Medicul Victor Budeanu,
În luna octombrie, capitala Moldovei găzduiește prima ediție a SACRUM Iași Art Festival, un eveniment dedicat artei sacre, patrimoniului și spiritualității. Despre ideea, viziunea și programul festivalului, la
Sfinții sunt Evanghelii vii, mărturisitori ai mesajului lui Hristos oricând, oriunde. Ei sunt „frați mai mari” din familia lui Dumnezeu, uniți cu noi în Trupul tainic al lui Hristos. Ei ne sprijină în
România celor care sunt credincioși intră în fiecare toamnă, în luna octombrie, într-un timp aparte. Acum au loc două dintre cele mai importante momente ale pelerinajului și vieții religioase contemporane: sărbătorile Sfintei Parascheva de la Iași și Sfântului Dimitrie cel Nou de la București. Poate că ar fi nimerit să reamintim ce înseamnă aceste evenimente: oameni fericiți, care sosesc cu trenul sau mașina de la sute de kilometri distanță.
Sala Baptisteriu a Muzeului Mitropolitan din Iași găzduiește până la sfârșitul lunii octombrie expoziția „Sacrul la feminin, de la Facerea lumii la «Rugăciunea» lui Brâncuși”. Peste 100 de lucrări și obiecte de artă și de cult orbitează în jurul sculpturii „Rugăciunea”, semnată de Constantin Brâncuși, oferind vizitatorilor un periplu expozițional „care pornește de la taina vieții, trece prin maternitate, sfințenie, jertfă și dăruire și ajunge la gestul interior al rugăciunii”. Vizitatorii și pelerinii au posibilitatea să admire printre exponate lucrări semnate de Nicolae Grigorescu și Nicolae Tonitza, precum și diferite reprezentări ale Sfintei Cuvioase Parascheva.
În peisajul duhovnicesc al României, figura Sfintei Cuvioase Parascheva strălucește ca o prezență vie, ocrotitoare și grabnic ajutătoare. Cunoscută în popor și sub numele de „Sfânta Vineri”, Cuvioasa
Mioveni este un oraș în județul Argeș, cunoscut în special pentru fabrica de autoturisme din apropiere, unde se produce de șase decenii mașina națională Dacia. De altfel, între 1964 și 1996, orașul s-a numit
Laureat al Premiului Nobel, în 1961, Ivo Andrić (1892-1973) a devenit un scriitor cunoscut în literatura română prin traducerile realizate, cu dăruire și profesionalism, după cele ale lui Gellu Naum (E un pod pe
Ciprian Voicilă (n. 1978, Buzău) este sociolog la Muzeul Ţăranului Român, dar și eseist și poet. A publicat eseuri în revistele Dilema veche, Cultura, Suplimentul de cultură, Observator cultural, Visul
La margine Doar o lumină sus, la etajul Vântului șuierător, Coloane de neliniști și rar, Foarte rar, câte un zbor... Clădiri înalte în adiere, Cu ulmi uscați Peste bălți,
Iordan Datcu și Eugen Simion au fost colegi de facultate la Universitatea din București în perioada 1952-1957. Prietenia care i-a legat a fost statornică și fructuoasă, o prietenie de o viață. În numele acestui
N-am zis nimic și asta e greșeală Poemul de azi e ca o jelanie care umple văzduhul. Nu mă ascund, un vuiet se aude în depărtări, iar blândețea se joacă de-a neprevăzutul. De câți arginți e
Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, i-a vizitat duminică pe credincioșii Parohiei Fîrliug, Protopopiatul Reșița, județul Caraș-Severin. Ierarhul a săvârșit Sfânta Liturghie împreună cu un sobor în biserica parohială cu hramul „Nașterea Maicii Domnului”. Au participat autorități locale, credincioși din parohie, printre care copii și tineri îmbrăcați în costume populare. Răspunsurile liturgice au fost date de Grupul psaltic „Ethos” al Episcopiei Caransebeșului. La finalul Sfintei Liturghii, copiii au interpretat un buchet de cântece bisericești, iar ierarhul le-a oferit mai multe daruri, cărți de rugăciune și iconițe. Episcopul Caransebeșului a vizitat în această perioadă comunitățile unde sunt necesare lucrări de consolidare, restaurare și înfrumusețare ale sfintelor lăcașuri.
De Întâmpinarea Domnului, 2 februarie, Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Mitropolitul Olteniei, a săvârșit Sfânta Liturghie în biserica Mănăstirii Jitianu după ce duminică, 1 februarie, a poposit la Mănăstirea „Sfântul Mucenic Trifon” din Segarcea, ambele din județul Dolj.
În ziua praznicului Întâmpinării Domnului, 2 februarie, Mănăstirea „Acoperământul Maicii Domnului” din apropierea orașului Năvodari, județul Constanţa, și-a sărbătorit hramul. Sfânta Liturghie a fost oficiată de IPS Părinte Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, împreună cu un sobor de preoți și diaconi. În cadrul Sfintei Liturghii, ierarhul a hirotonit un diacon. În cuvântul de învățătură, ierarhul a vorbit despre legământul pe care Dumnezeu l-a făcut cu Dreptul Simeon, că acesta nu va muri până ce nu va vedea pe Fiul lui Dumnezeu întrupat.
Parohia Ceamurlia de Sus, Protopopiatul Babadag, județul Tulcea, a trăit un moment de aleasă bucurie duhovnicească sâmbătă, 31 ianuarie, cu prilejul sfințirii clopotelor și a clopotniței bisericii parohiale. Evenimentul a avut loc în contextul vizitelor pastorale efectuate în mai multe parohii tulcene de către Preasfințitul Părinte Visarion, Episcopul Tulcii. Ziua a început cu oficierea Sfintei Liturghii de ierarh, împreună cu un sobor de preoți și diaconi. În cadrul slujbei, Preasfinția Sa a săvârșit și o hirotonie de diacon.
Prima duminică din perioada Triodului a adunat mulţimi de credincioşi la Sfânta Liturghie săvârşită în Catedrala Mitropolitană „Sfânta Treime” din Sibiu de Înaltpreasfințitul Părinte Laurențiu,
Cu prilejul sărbătoririi Sfinților Trei Ierarhi, Vasile cel Mare, Grigorie Teologul și Ioan Gură de Aur, ocrotitorii învățământului teologic ortodox, vineri, 30 ianuarie, la Sfânta Liturghie săvârșită în Catedrala Arhiepiscopală din Târgoviște a fost prezent și Înaltpreasfințitul Părinte Nifon, Arhiepiscopul Târgoviștei, Mitropolit onorific și Exarh patriarhal.
Sfinții Trei Ierarhi, Vasile cel Mare, Grigorie Teologul și Ioan Gură de Aur, au fost sărbătoriți în chip deosebit vineri, 30 ianuarie, ca ocrotitori ai Seminarului Teologic Ortodox „Chesarie Episcopul” și ai Catedralei Arhiepiscopale „Înălțarea Domnului” din municipiul Buzău.
Parohia „Sfinții Trei Ierarhi” din municipiul Tulcea și-a sărbătorit vineri, 30 ianuarie, hramul. Preasfinţitul Părinte Episcop Visarion a săvârșit Sfânta Liturghie înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, la slujbă participând credincioși și din alte parohii tulcene, biserica fiind singura închinată celor trei mari dascăli ai Ortodoxiei. În cuvântul de învăţătură, ierarhul a vorbit despre valoarea deosebită a acestor propovăduitori ai dreptei credințe și lucrători ai faptelor bune pentru viața Bisericii și a credincioșilor. La Sfânta Liturghie s-au înălțat rugăciuni pentru ctitorii și binefăcătorii bisericii și au fost pomeniți cei adormiți întru Domnul. La final, au fost oferite pachete sociale pentru enoriași și pentru beneficiarii Centrului Social de Urgență din Tulcea.
În Duminica a 33-a după Rusalii, cunoscută ca Duminica Vameșului și a Fariseului, 1 februarie, Sfânta Liturghie de la Catedrala Mitropolitană din Iași a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Marcu, Episcop de Gaborone și Botswana, ierarh al Patriarhiei Alexandriei. În predica sa, Părintele Episcop i-a îndemnat pe credincioși să intre în această perioadă cu duh de smerenie și pocăință adevărată, arătând că întâlnirea cu Domnul nu se realizează prin aparențe exterioare, ci prin recunoașterea propriei neputințe și prin deschiderea sinceră a inimii către iubirea lui Dumnezeu.
Sâmbătă, 31 ianuarie, a avut loc Adunarea eparhială a Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților. Întrunirea a fost așezată sub semnul rugăciunii, la slujba de Te Deum săvârșită de Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop-vicar, participând Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Calinic, consilierii și inspectorii eparhiali, precum și membrii forului bisericesc.
La Catedrala Mitropolitană din Timișoara au fost cinstiți vineri Sfinții Trei mari dascăli ai Bisericii și Ierarhi, Vasile cel Mare, Grigorie Teologul și Ioan Gură de Aur. Hramul istoric al lăcașului a debutat în seara de ajun cu slujba Vecerniei cu Litia și Utrenia, oficiate de PS Părinte Paisie Lugojeanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timișoarei, împreună cu un sobor de preoți și diaconi. În ziua praznicului, Sfânta Liturghie a fost săvârșită de IPS Părinte Ioan, Mitropolitul Banatului, împreună cu PS Părinte Siluan, Episcopul ortodox român din Ungaria, și PS Părinte Paisie Lugojeanul. Din sobor au făcut parte clerici ostenitori de la Centrul eparhial, protopopii municipiului Timișoara, preoții și diaconii catedralei, clerici cadre didactice ale Facultății de Teologie, precum și stareți de la mănăstirile din cuprinsul eparhiei. Răspunsurile liturgice au fost date de corul Catedralei Mitropolitane, dirijat de prof. Bogdan Mureșan.
Sfinții Trei Ierarhi au fost cinstiți vineri, 30 ianuarie, și la Catedrala Episcopală din Caransebeș, de către elevii de la Seminarul Teologic „Episcop Ioan Popasu”. La Sfânta Liturghie săvârșită de PS Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, au participat părinții profesori ai seminarului și elevii instituției.
Catedrala Mitropolitană din Iași și-a sărbătorit luni hramul istoric, praznicul Întâmpinării Domnului Iisus Hristos. Cu această ocazie, Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie împreună cu patru ierarhi ai Bisericii noastre, înconjurați de un sobor de preoți și diaconi.
Mănăstirea „Sfântul Trifon” din localitatea Cernetu, județul Teleorman, aflată sub ocrotirea Sfântului Mucenic Trifon, și‑a sărbătorit duminică, 1 februarie 2026, hramul. Cu acest prilej, Preasfințitul
Praznicul Întâmpinării Domnului a fost sărbătorit luni, 2 februarie, la Catedrala Patriarhală din București, prin săvârșirea Sfintei Liturghii de către Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul,
Facultatea de Teologie Ortodoxă din Craiova și-a sărbătorit vineri, 30 ianuarie, ocrotitorii spirituali, pe Sfinții Trei Ierarhi, Vasile cel Mare, Grigorie Teologul și Ioan Gură de Aur. Acest eveniment a fost încununat anul acesta de prezența a trei ierarhi din Mitropolia Olteniei.
În Arhiepiscopia Dunării de Jos au avut loc sâmbătă, 31 ianuarie, lucrările Adunării eparhiale, desfăşurate sub preşedinţia Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop Casian în sala de conferinţe „Episcop Melchisedec Ştefănescu” a Centrului eparhial din Galați. Duminică, 1 februarie, ierarhul a săvârșit Sfânta Liturghie în Catedrala Arhiepiscopală și a vizitat Mănăstirea „Sfântul Trifon”-Şendreni.
În ziua praznicului Întâmpinării Domnului, 2 februarie, Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, a oficiat Sfânta Liturghie la Paraclisul Catedralei Naționale din București, împreună
Duminica a 33-a după Rusalii, a Vameșului și a Fariseului, marchează începutul perioadei liturgice a Triodului. Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a rostit un cuvânt de învățătură în Paraclisul istoric „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” al Reședinței Patriarhale în care a explicat că esența Evangheliei duminicale a vameşului şi a fariseului o reprezintă îndemnul de a uni fapta bună cu smerenia. Preafericirea Sa a subliniat că, în perioada Triodului, este necesară o intensificare a vieții duhovnicești.
Sfinţii Trei Ierarhi: Vasile cel Mare, Grigorie Teologul şi Ioan Gură de Aur au fost prăznuiţi vineri, 30 ianuarie, la Sibiu. Sfânta Liturghie a fost săvârşită de Înaltpreasfinţitul Părinte Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului. Sărbătoarea a continuat cu o sesiune de comunicări ştiinţifice la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Sfântul Andrei Şaguna” din Sibiu.
În ziua de prăznuire a Sfinților Trei Ierarhi: Vasile cel Mare, Grigorie Teologul și Ioan Gură de Aur, 30 ianuarie, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului şi Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului, și Preasfințitul Părinte Samuel Bistrițeanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, au liturghisit la Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca.
Colegiul Ortodox „Mitropolitul Nicolae Colan” din Cluj‑Napoca a organizat joi, 29 ianuarie, la Muzeul Mitropoliei Clujului, cea de‑a patra ediție a Simpozionului și concursului interjudețean de cultură
Primele trei volume din ediția „Opere complete”, care alcătuiesc trilogia „Cunoașterea prin tăcere”, semnate de părintele academician George Remete, au fost lansate vineri seara, 30 ianuarie, în Aula
În Duminica a 33‑a după Rusalii, a Vameșului și a Fariseului, 1 februarie 2026, Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop‑vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, a săvârșit Sfânta Liturghie la
Duminica a 23-a după Rusalii (Vindecarea demonizatului din ținutul Gherghesenilor) Luca 8, 26-39 În vremea aceea a venit Iisus cu corabia în ținutul Gherghesenilor, care este în fața Galileei. Și, ieșind pe
„În vremea aceea a auzit Irod tetrarhul toate cele făcute de Iisus și era nedumerit, că se zicea de către unii că Ioan s-a sculat din morți; iar de unii, că Ilie s-a arătat, iar de alții, că un proroc
Fraților, acum mă bucur de suferințele mele pentru voi și împlinesc, în trupul meu, lipsurile necazurilor lui Hristos, pentru trupul Lui, care este Biserica, al cărei slujitor m-am făcut, potrivit iconomiei lui
Sfântul Ierarh Averchie, Episcopul Ierapolei, cel întocmai cu Apostolii (†167), a fost contemporan cu împăratul roman Marc Aureliu (161-180). La una dintre sărbătorile păgâne s-au adunat mulţi păgâni,
Arhimandrit Ioanichie Bălan, Patericul Românesc, Ediția a VI-a, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2011, pp. 286-287 „Pustnicul Sebastian era cu metania din Mănăstirea Bogdana Ocna, unde s-a nevoit în primii ani ai
România prăznuiește în fiecare toamnă, în luna octombrie, doi sfinți, pe Sfânta Parascheva și Sfântul Dimitrie cel Nou, prin pelerinaje de anvergură națională. Sărbătorirea celor doi cuvioși la Iași și
Pelerinajul sau închinarea la moaștele sfinților înseamnă căutarea sfințeniei, care nu are izvorul în lumea aceasta, ci în Dumnezeu, Cel singur Sfânt, iar întâlnirea cu sfinții este întâlnire cu
Veacul trecut a fost un secol al unor schimbări fundamentale, manifestate asupra lumii și a omului. Unele dintre acestea au vizat viața de familie, „leagănul” civilizației și al vieții umane. Relațiile


