Experienţa României privind anularea rezultatelor alegerilor prezidenţiale din 2024 a reprezentat un prilej important de reflecţie asupra noilor provocări la adresa securităţii şi democraţiei, a declarat
Experienţa României privind anularea rezultatelor alegerilor prezidenţiale din 2024 a reprezentat un prilej important de reflecţie asupra noilor provocări la adresa securităţii şi democraţiei, a declarat
Directorul general al Agenţiei Naţionale pentru Plăţi şi Inspecţie Socială (ANPIS), Daniela Moroşanu, a declarat miercuri, la Vaslui, că România se confruntă cu o îmbătrânire a populaţiei, subliniind
Şase femei care au lucrat ca operatori într-un call center fraudulos, în cursul anului 2025, au fost trimise de procurori în instanţă pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune, fiind acuzate că au
Anul acesta a fost unul record pentru turismul de observare a păsărilor (birdwatching) în Delta Dunării, comparabil cu anii anteriori pandemiei. Potrivit proprietarului unei agenţii de turism specializate pe
Numărul cererilor de negociere cu băncile şi instituţiile financiare nebancare transmise de consumatori către Centrul de Soluţionare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar a ajuns la 3.394 în primele nouă
Asociația „Academia de Zâmbete București” a organizat, în vara acestui an, trei tabere care au oferit bucurie copiilor și adolescenților cu vârste între 7 și 17 ani. Echipa formată din pr. Gheorghe
Manualele şcolare pentru clasa a IX-a care au fost declarate câştigătoare în urma licitaţiilor au fost încărcate, în format digital şi PDF, pe platforma dedicată - manuale.edu.ro, potrivit unui anunţ al
Înscrierile pentru FLEX Global sunt deschise până în data de 22 octombrie 2026, elevii selectaţi având oportunitatea să studieze un an şcolar la un liceu din Statele Unite ale Americii. Ei vor locui alături de
Elevii din învăţământul preuniversitar de stat beneficiază de gratuitate la călătoriile cu trenul, în timp ce studenţii pot obţine reduceri de 90% dacă studiază în ţară, respectiv 50% dacă studiază în
Rata de promovare a probei de evaluare a competenţelor din cadrul concursului pentru directori şi directori adjuncţi a fost de 69,05% înainte de rezolvarea contestaţiilor, a transmis, într-un comunicat, Ministerul
Un site dedicat și o lucrare aflată la al doilea volum, care cuprinde surse istorice primare din secolul al XVII-lea şi începutul secolului al XVIII-lea, au fost lansate la începutul acestei săptămâni la Muzeul
La Muzeul „Poni-Cernătescu” din Iași va avea loc, în 30 octombrie 2026, vernisajul expoziției de goblenuri „Cronografia firelor - O istorie de familie țesută în memoria timpului”, semnată de Daniela
La Arhivele Naționale din București va putea fi vizitată, până pe 24 ianuarie 2027, expoziţia „De la Atlantic la Pacific. Vizita reginei Maria în America”. Dedicată împlinirii a 100 de ani de la deplasarea
La sediul Muzeului Național de Istorie a României (MNIR) vor avea loc, pe 26 octombrie, începând cu ora 17:00, lansarea catalogului donației și expoziției „Corina Chiriac, istoriile unei mari artiste” și
Galeria de Artă „Rudolf Schweitzer-Cumpăna” din Pitești, parte integrantă din Muzeul Județean Argeș, și-a redeschis recent porțile pentru publicul larg, după ce clădirea de secol XIX care adăpostește
Pancreasul este o glandă cu rol în digestie și reglarea glicemiei. Cancerul apare când celulele sale se înmulțesc necontrolat. Cele mai multe tumori sunt adenocarcinoame. Boala poate evolua fără semne clare și
Somnul se modifică odată cu înaintarea în vârstă, iar unele schimbări sunt firești. Vârstnicii pot adormi mai devreme, se pot trezi mai devreme dimineața și pot avea un somn mai superficial, cu mai multe
Puține obiecte au intrat în viața noastră atât de repede și atât de adânc ca telefonul. Astăzi îl găsim în buzunarul fiecăruia, de la copil la vârstnic. Ne ține aproape de cei dragi, ne pune în
Toamna, imunitatea ne este pusă la încercare. Scăderea temperaturii și variațiile acesteia pe parcursul zilei ne scot șervețele din buzunare și ceaiurile de prin dulapuri. Deși imunitatea și rezistența în
Uneori, în spatele unei boli se află o întrebare care rămâne ani întregi fără răspuns: „De ce?” De ce un copil are o întârziere în dezvoltare? De ce un adult a dezvoltat o boală neobișnuită la o
În pofida uriașei personalități, Simion Mehedinți (1868-1962) este încă foarte puțin cunoscut. Întemeietor al Catedrei de geografie la Universitatea din București (1900), autor al tratatului „Terra”, unic
Viața Sfintei Cuvioase Parascheva reprezintă un reper spiritual pentru tinerii aflați în căutarea identității și a sensului vieții. Exemplul ei vorbește despre credință, discernământ și curajul de a face
Familia și tinerii reprezintă două dintre cele mai importante realități asupra cărora se concentrează lucrarea pastorală a Bisericii. Într-o societate aflată într-o continuă schimbare, în care ritmul
Sănătatea nu înseamnă doar absența bolii. Ea depinde și de felul în care ne îngrijim corpul, ne gestionăm emoțiile și reacționăm atunci când apare o problemă medicală. Medicul Victor Budeanu,
În luna octombrie, capitala Moldovei găzduiește prima ediție a SACRUM Iași Art Festival, un eveniment dedicat artei sacre, patrimoniului și spiritualității. Despre ideea, viziunea și programul festivalului, la
Sfinții sunt Evanghelii vii, mărturisitori ai mesajului lui Hristos oricând, oriunde. Ei sunt „frați mai mari” din familia lui Dumnezeu, uniți cu noi în Trupul tainic al lui Hristos. Ei ne sprijină în
Sala Baptisteriu a Muzeului Mitropolitan din Iași găzduiește până la sfârșitul lunii octombrie expoziția „Sacrul la feminin, de la Facerea lumii la «Rugăciunea» lui Brâncuși”. Peste 100 de lucrări și obiecte de artă și de cult orbitează în jurul sculpturii „Rugăciunea”, semnată de Constantin Brâncuși, oferind vizitatorilor un periplu expozițional „care pornește de la taina vieții, trece prin maternitate, sfințenie, jertfă și dăruire și ajunge la gestul interior al rugăciunii”. Vizitatorii și pelerinii au posibilitatea să admire printre exponate lucrări semnate de Nicolae Grigorescu și Nicolae Tonitza, precum și diferite reprezentări ale Sfintei Cuvioase Parascheva.
În peisajul duhovnicesc al României, figura Sfintei Cuvioase Parascheva strălucește ca o prezență vie, ocrotitoare și grabnic ajutătoare. Cunoscută în popor și sub numele de „Sfânta Vineri”, Cuvioasa
Mioveni este un oraș în județul Argeș, cunoscut în special pentru fabrica de autoturisme din apropiere, unde se produce de șase decenii mașina națională Dacia. De altfel, între 1964 și 1996, orașul s-a numit
Biserica „Sfinții Împărați Constantin și Elena”-Parcul Călăraşi, care are şi
Laureat al Premiului Nobel, în 1961, Ivo Andrić (1892-1973) a devenit un scriitor cunoscut în literatura română prin traducerile realizate, cu dăruire și profesionalism, după cele ale lui Gellu Naum (E un pod pe
Ciprian Voicilă (n. 1978, Buzău) este sociolog la Muzeul Ţăranului Român, dar și eseist și poet. A publicat eseuri în revistele Dilema veche, Cultura, Suplimentul de cultură, Observator cultural, Visul
La margine Doar o lumină sus, la etajul Vântului șuierător, Coloane de neliniști și rar, Foarte rar, câte un zbor... Clădiri înalte în adiere, Cu ulmi uscați Peste bălți,
Iordan Datcu și Eugen Simion au fost colegi de facultate la Universitatea din București în perioada 1952-1957. Prietenia care i-a legat a fost statornică și fructuoasă, o prietenie de o viață. În numele acestui
N-am zis nimic și asta e greșeală Poemul de azi e ca o jelanie care umple văzduhul. Nu mă ascund, un vuiet se aude în depărtări, iar blândețea se joacă de-a neprevăzutul. De câți arginți e
În Duminica Înfricoșătoarei Judecăți (a Lăsatului sec de carne), 15 februarie, ierarhii din eparhiile Mitropoliei Munteniei și Dobrogei au săvârșit Sfânta Liturghie la catedrale eparhiale sau la biserici de
Credincioșii Parohiei Sub Margine, județul Caraș-Severin, au participat duminică, 15 februarie, la Sfânta Liturghie săvârșită de Preasfințitul Părinte Episcop Lucian, Episcopul Caransebeșului, în Biserica parohială „Înălțarea Domnului”, împreună cu un sobor de preoți și diaconi. „Deși avem sub 140 de credincioși în această localitate, în fiecare duminică și sărbătoare biserica este neîncăpătoare, plină de credincioși, tineri și vârstnici. Ne bucurăm că și aici avem tineri și copii în biserică, care se împărtășesc des cu Sfintele Taine”, a afirmat PS Părinte Lucian. La sfânta slujbă au participat autorități locale, credincioși din parohie, copii și tineri îmbrăcați în costume populare. Răspunsurile liturgice au fost date de Grupul psaltic „Ethos” al Episcopiei Caransebeșului. La final, părintele paroh Ioan Sârbu i-a oferit ierarhului, din partea comunității, o icoană cu Maica Domnului.
Credincioșii Parohiei ortodoxe române Satu Mare, județul Arad, au trăit duminică, 15 februarie, momente de bucurie duhovnicească prilejuită de vizita Înaltpreasfințitului Părinte Timotei, Arhiepiscopul
Credincioșii Parohiei „Sfântul Nicolae”-Poenari Enuță din comuna Ulmi, județul Giurgiu, au avut bucuria de a-l primi în mijlocul lor, duminică, 15 februarie, pe Preasfințitul Părinte Ambrozie, Episcopul Giurgiului. Chiriarhul a săvârșit Sfânta Liturghie înconjurat de un sobor de preoți și diaconi și a binecuvântat noul ansamblu parohial, format din capelă, clopotniță și sală de mese.
Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a rostit în Duminica Înfricoșătoarei Judecăți (a Lăsatului sec de carne), 15 februarie 2026, un cuvânt de învățătură la finalul Sfintei
Mulţimi de credincioşi, membri ai Asociaţiei Ortodoxe „Oastea Domnului”, au participat sâmbătă, 14 februarie, la Adunarea Naţională de la Sibiu a asociaţiei, prilejuită în fiecare an de comemorarea preotului Iosif Trifa, întemeietorul „Oastei Domnului”. Oaspeţii au primit binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului.
Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, a săvârșit duminică, 15 februarie, Sfânta Liturghie la Catedrala Patriarhală din București, împreună cu un sobor de preoți și diaconi. După citirea Sfintei Evanghelii, ierarhul a rostit un cuvânt de învățătură în care a explicat motivul pentru care Judecata de apoi este numită „Înfricoșătoare”.
Credincioșii Bisericii Domniţa Bălaşa, Paraclis Patriarhal, din centrul Capitalei, au fost vizitați duminică, 15 februarie, de Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop-vicar patriarhal, care a săvârșit Sfânta Liturghie, împreună cu un sobor de preoți și diaconi.
În Duminica Înfricoșătoarei Judecăți, 15 februarie 2026, biserica Parohiei Parcul Călărași din sectorul 2 al Capitalei a îmbrăcat haine de sărbătoare. În mijlocul credincioșilor adunați în rugăciune a poposit Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop-vicar patriarhal, care a săvârșit slujba de sfințire a picturii restaurate din naosul și pronaosul lăcașului de închinare și Sfânta Liturghie. Bucuria comunității parohiale a fost sporită și de hirotonia întru preot a arhidiaconului Alexandru Briciu, slujitor al acestei biserici și redactor-șef al cotidianului Patriarhiei Române.
În sala de conferințe „Capernaum” a Căminului bisericesc „Peregrinus” din Alba Iulia, au avut loc, în data de 12 februarie, ședința anuală a membrilor Casei de Ajutor Reciproc (CAR) și ședința de lucru cu părinții protopopi din Arhiepiscopia Alba Iuliei, în prezența Înaltpreasfințitului Părinte Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei. Conform Arhiepiscopiei Alba Iuliei, la ședința membrilor CAR au fost prezentate rapoartele cenzorilor și darea de seamă contabilă aferentă anului trecut.
Cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Aula Magna „Teoctist Patriarhul” a Palatului Patriarhiei a găzduit, în seara zilei de joi, 12 februarie, proiecția filmului documentar intitulat: „Nectarul iertării - Sfântul Nectarie de la Eghina”. La eveniment a participat o delegație din Grecia, în frunte cu Înaltpreasfinţitul Părinte Pantelimon, Mitropolit de Veria, Naousa și Kampania, Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, precum și numeroși ostenitori ai Administrației Patriarhale și Administrației eparhiale a Arhiepiscopiei Bucureștilor.
Preasfințitul Părinte Timotei Sătmăreanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Maramureșului și Sătmarului, a prezidat, joi, 12 februarie, ședința anuală a membrilor Casei de Ajutor Reciproc (CAR) din cadrul Eparhiei Maramureşului şi Sătmarului, care a avut loc în Sala „Sfântul Ierarh Iosif Mărturisitorul” din incinta Catedralei Episcopale din Baia Mare.
Arhiepiscopia Alba Iulia continuă să susțină serviciile sociale din eparhie prin intermediul campaniei „Faptele Credinței” 2025, în cadrul căreia au fost vizitate persoane vulnerabile, copii aflați în dificultate, persoane vârstnice fără sprijin și persoane cu dizabilități.
Joi, 12 februarie 2026, la Centrul eparhial de la Roman a avut loc întâlnirea corespondenților mass‑media din protopopiatele Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului, eveniment devenit deja o tradiție în
Într-o societate în care întrebările legate de viitorul tinerei generații devin tot mai apăsătoare, iar nevoia de repere sigure se face simțită în fiecare comunitate, la Suceava a fost prezentat proiectul național „Centrul de activități cu tineretul «Sfântul Ilie Tesviteanul»”, implementat de Patriarhia Română - o inițiativă ce transformă grija pentru copii într-un program concret de formare, sprijin și însoțire.
Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a primit în audiență astăzi, 13 februarie, în Salonul „Sfinții Români” al Reședinței Patriarhale din București, o delegație a Mitropoliei de Veria, Naousa și Kampania din Grecia, formată din clerici și mireni. Delegația, condusă de către Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Pantelimon, se află în București cu ocazia târgului de turism, care se desfășoară la Romexpo, în perioada 12-15 februarie 2026.
Biserica Parohiei Andronache din București a găzduit, în seara zilei de joi, 12 februarie, prima întâlnire din acest an a clericilor membri ai Cercului pastoral-misionar numărul 1 din Protoieria Sector 2 Capitală, coordonat de părintele Ștefan Ionuț Dragomir. Ședința de lucru s-a desfășurat sub supravegherea părintelui protopop Mihai Cristian Popescu.
Asociația Studenților Creștin-Ortodocși Români (ASCOR) - filiala Oradea, a organizat sâmbătă, 7 februarie, o seară caritabilă de muzică și dansuri tradiționale bihorene, intitulată „Dragostile noastre, bade, mărg pă drum cătă Orade’”, eveniment aflat la cea de-a doua ediție. Manifestarea a avut loc la restaurantul Hanul Pescarilor din Săldăbagiu de Munte, reunind aproximativ 120 de participanți, majoritatea tineri - elevi și studenți - îmbrăcați în port popular, într-o atmosferă de autenticitate, bucurie și solidaritate creștină. Scopul evenimentului a fost unul caritabil: strângerea de fonduri pentru Ema, o fetiță de 13 ani, diagnosticată cu o formă extrem de rară de cancer și aflată în prezent la tratament într-un spital din Germania.
La Mănăstirea „Sfântul Ierarh Nicolae” din Miercurea Ciuc, județul Harghita, a avut loc miercuri, 11 februarie, Sinaxa monahală a Episcopiei Covasnei și Harghitei, la care au participat stareții, starețele și duhovnicii așezămintelor monahale din cuprinsul eparhiei.
Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei, a efectuat miercuri, 11 februarie, o vizită pastorală la Mănăstirea Dumbrava, judeţul Alba. Conform Arhiepiscopiei Alba Iuliei, ierarhul s‑a
Marți, 10 februarie, în ziua de pomenire a Sfântului Sfințit Mucenic Haralambie, la Parohia „Sfântul Ilie” din Lilieci, Bacău, a avut loc sinaxa preoților care coordonează centrele de socializare pentru vârstnici din Protoieria Bacău. Delegat al Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Ioachim a fost Preasfințitul Părinte Teofil Trotușanul, Episcop-vicar al Eparhiei Romanului și Bacăului.
Marți, 10 februarie, au avut loc, în sala de ședințe a Protopopiatului Huși, lansarea și prezentarea proiectului „Centrul de activități cu tineretul «Sfântul Ilie Tesviteanul»”, implementat de Patriarhia
În cadrul Editurii Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă, din inițiativa și cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a fost realizat volumul al VI-lea din
Biserica Ortodoxă l‑a pomenit astăzi, 12 februarie, pe Sfântul Ierarh Meletie, Arhiepiscopul Antiohiei. Pentru că a apărat prin semne învățătura despre Sfânta Treime în timp ce un eretic i‑a acoperit
Duminica a 23-a după Rusalii (Vindecarea demonizatului din ținutul Gherghesenilor) Luca 8, 26-39 În vremea aceea a venit Iisus cu corabia în ținutul Gherghesenilor, care este în fața Galileei. Și, ieșind pe
„În vremea aceea a auzit Irod tetrarhul toate cele făcute de Iisus și era nedumerit, că se zicea de către unii că Ioan s-a sculat din morți; iar de unii, că Ilie s-a arătat, iar de alții, că un proroc
Fraților, acum mă bucur de suferințele mele pentru voi și împlinesc, în trupul meu, lipsurile necazurilor lui Hristos, pentru trupul Lui, care este Biserica, al cărei slujitor m-am făcut, potrivit iconomiei lui
Sfântul Ierarh Averchie, Episcopul Ierapolei, cel întocmai cu Apostolii (†167), a fost contemporan cu împăratul roman Marc Aureliu (161-180). La una dintre sărbătorile păgâne s-au adunat mulţi păgâni,
Arhimandrit Ioanichie Bălan, Patericul Românesc, Ediția a VI-a, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2011, pp. 286-287 „Pustnicul Sebastian era cu metania din Mănăstirea Bogdana Ocna, unde s-a nevoit în primii ani ai
România prăznuiește în fiecare toamnă, în luna octombrie, doi sfinți, pe Sfânta Parascheva și Sfântul Dimitrie cel Nou, prin pelerinaje de anvergură națională. Sărbătorirea celor doi cuvioși la Iași și
Pelerinajul sau închinarea la moaștele sfinților înseamnă căutarea sfințeniei, care nu are izvorul în lumea aceasta, ci în Dumnezeu, Cel singur Sfânt, iar întâlnirea cu sfinții este întâlnire cu
Veacul trecut a fost un secol al unor schimbări fundamentale, manifestate asupra lumii și a omului. Unele dintre acestea au vizat viața de familie, „leagănul” civilizației și al vieții umane. Relațiile


