Vineri, 16 octombrie 2026, în paraclisul Facultății de Teologie Ortodoxă din Craiova, cu hramurile „Sfinţii Trei Ierarhi” şi „Sfinții Serghie și Vah”, Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul
Vineri, 16 octombrie 2026, în paraclisul Facultății de Teologie Ortodoxă din Craiova, cu hramurile „Sfinţii Trei Ierarhi” şi „Sfinții Serghie și Vah”, Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul
Pentru al șaptelea an consecutiv, racla cu cinstitele moaște ale Sfântului Mare Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava a pornit, luni, 19 octombrie 2026, într-o procesiune prin parohiile și mănăstirile Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților. Pelerinajul, desfășurat în zilele de 19 și 20 octombrie, a fost organizat cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților.
Duminică, 18 octombrie 2026, Parohia Ortodoxă Ucraineană „Sfântul Petru Movilă” din București a împlinit 10 ani de la înființare. Momentul aniversar evidențiază misiunea pastorală a comunității în cadrul Vicariatului Ortodox Ucrainean din România, precum și sprijinul oferit de Patriarhia Română credincioșilor ucraineni din Capitală.
La Mănăstirea „Înălțarea Sfintei Cruci”-Caraiman din județul Prahova au avut loc, în perioada 16-18 octombrie, lucrările Conferinței naționale a doctoranzilor din domeniul Teologie Ortodoxă. Întâlnirea este la a 9-a ediție și a reunit cadre didactice din mai multe centre universitare ale țării și teologi aflați la nivelul studiilor doctorale. Evenimentul academic a fost organizat de Școala Doctorală „Sfântul Dumitru Stăniloae” a Facultății de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din București.
În cadrul programului național „Școala altfel” și cu prilejul sărbătorii Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor, elevii clasei a II-a F de la Școala Gimnazială Nr. 79 din Capitală au vizitat sediile Publicațiilor „Lumina”, Trinitas TV și Radio Trinitas, descoperind activitatea instituțiilor media ale Patriarhiei Române. Însoțiți de prof. Mihaela Florescu și de părintele Ștefan Sfarghie, consilier patriarhal coordonator și director al Publicațiilor „Lumina”, copiii au participat și la un moment de rugăciune la Catedrala Patriarhală, unde s-au închinat la moaștele sfântului ocrotitor al Capitalei.
În perioada 9-11 octombrie 2026, 28 de preotese din cadrul Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Germaniei, Austriei și Luxemburgului s‑au reunit la Tübingen, Germania, pentru întâlnirea anuală a Grupului „Maria
Comunitatea ortodoxă românească din localitatea Verona, regiunea Veneto, Italia, a trăit sâmbătă, 26 septembrie, un moment cu o semnificație deosebită, care încununează un parcurs de mai mulți ani de construire, amenajare și înfrumusețare a sfântului lăcaș și a ansamblului parohial, și anume târnosirea bisericii parohiale cu hramul „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul”.
Preasfințitul Părinte Timotei, Episcopul ortodox român al Spaniei și Portugaliei, a săvârșit duminică, 20 septembrie, Sfânta Liturghie în Parohia ortodoxă română „Sfântul Cuvios Siluan Athonitul” din Alcorcón, Spania, sărbătorind cu anticipaţie hramul acesteia. Alături de ierarh au slujit părintele Paul Teodorescu, parohul comunității, şi părintele arhidiacon Spiridon Burlacu, consilier eparhial.
Preasfințitul Părinte Nectarie, Episcopul ortodox român al Irlandei și Islandei, a săvârșit duminică, 20 septembrie, Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, în Parohia „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” și „Sfântul Columba” din Blanchardstown, Dublin, Irlanda. În cuvântul rostit după citirea Sfintei Evanghelii, Preasfințitul Părinte Nectarie a vorbit despre taina crucii și despre lepădarea de sine: „Asumarea crucii nu înseamnă o simplă renunțare sau acceptarea pasivă a încercărilor vieții, ci constituie un drum al transformării lăuntrice și al apropierii de Dumnezeu. Crucea, primită cu credință și asumată în viața de zi cu zi, devine astfel o cale spre înnoirea omului și spre dobândirea adevăratei libertăți duhovnicești. În lumina Jertfei Mântuitorului Iisus Hristos, creștinul este chemat să își unească propria viață cu Hristos, prin credință, rugăciune și iubire față de aproapele”.
În perioada 12-14 septembrie, în zona orașului Edmonton, capitala provinciei canadiene Alberta, s-a desfășurat un atelier în cadrul cursului de muzică bisericească și slujire la strană al Episcopiei Ortodoxe Române a Canadei, curs demarat în primăvara anului 2026. Timp de trei zile, întâlnirile de lucru s-au împletit în mod firesc cu rugăciunea și participarea la sfintele slujbe săvârșite de ierarhul locului.
Sectorul social‑filantropic și misionar al Arhiepiscopiei Buzăului și Vrancei, în colaborare cu Federația Filantropia a Patriarhiei Române, a derulat, în perioada 12‑13 octombrie, o acțiune de ajutorare a
Protoieria Râmnicu Sărat din județul Buzău a organizat de curând o nouă acțiune de donare de sânge, în cadrul campaniei naționale a Patriarhiei Române „Donează sânge, salvează o viață!”. Evenimentul
În preajma sărbătorii ocrotitoarei sale, Parohia „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din municipiul Galați a desfășurat o amplă acțiune social‑filantropică pentru mângâierea și sprijinul material al
La Biserica „Sfântul Elefterie”‑Nou, Paraclis Patriarhal, din București, s‑a desfășurat sâmbătă, 10 octombrie, activitatea „Darurile toamnei, darurile lui Dumnezeu”, dedicată copiilor din comunitate.
Joi, 1 octombrie 2026, la praznicul Acoperământului Maicii Domnului, comunitatea din satul Rucăreni, comuna Soveja, județul Vrancea, a trăit momente de profundă emoție și recunoștință. Înaltpreasfințitul Pă
Ofertele cu reduceri disproporţionate, mesajele care pun presiune asupra cumpărătorilor şi preţurile prea mici pot ascunde tentative de fraudă, produse contrafăcute sau costuri suplimentare, avertizează Centrul
Autoritățile județene și centrale, parlamentari au pus în discuție creșterea măsurilor de siguranță în școli și deblocarea în Parlament a legislației care protejează copiii pe reţelele sociale după ce,
După audieri în comisiile parlamentare de specialitate în care toți miniştrii propuși au obținut aviz favorabil, Guvernul Luca Niculescu a primit ieri votul de învestitură în plenul reunit al Parlamentului,
Debitul Dunării la intrarea în ţară se va menţine la aproximativ 1.300 mc/s până la finele săptămânii, de trei ori mai mic decât media multianuală a lunii, de 3.900 mc/s, potrivit prognozei Institutului
Circa 4,67 milioane de pensionari erau înregistraţi la finele lunii septembrie 2026, cu 2.725 mai puţini decât în august, iar pensia medie a fost de 2.785 de lei, conform datelor Casei Naţionale de Pensii Publice,
Toamna, imunitatea ne este pusă la încercare. Scăderea temperaturii și variațiile acesteia pe parcursul zilei ne scot șervețele din buzunare și ceaiurile de prin dulapuri. Deși imunitatea și rezistența în
Cancerul colorectal, adică cancerul de colon și de rect, este unul dintre cele mai frecvente cancere în România. Vestea bună este că, spre deosebire de multe alte boli, el poate fi adesea prevenit. Majoritatea
Uneori, în spatele unei boli se află o întrebare care rămâne ani întregi fără răspuns: „De ce?” De ce un copil are o întârziere în dezvoltare? De ce un adult a dezvoltat o boală neobișnuită la o
Cercetarea medicală progresează mai repede atunci când specialiștii își împărtășesc ideile, experiența și resursele. În acest spirit a fost creat Virtual Research Center (VRC), o platformă de colaborare
Luna octombrie, sau Brumărel, cum este denumită în tradiția populară, una dintre cele mai frumoase luni ale anului, ne oferă un spectacol de culoare, când frunzele îşi intensifică nuanţele, variind de la
Sfinții sunt Evanghelii vii, mărturisitori ai mesajului lui Hristos oricând, oriunde. Ei sunt „frați mai mari” din familia lui Dumnezeu, uniți cu noi în Trupul tainic al lui Hristos. Ei ne sprijină în
Sala Baptisteriu a Muzeului Mitropolitan din Iași găzduiește până la sfârșitul lunii octombrie expoziția „Sacrul la feminin, de la Facerea lumii la «Rugăciunea» lui Brâncuși”. Peste 100 de lucrări și obiecte de artă și de cult orbitează în jurul sculpturii „Rugăciunea”, semnată de Constantin Brâncuși, oferind vizitatorilor un periplu expozițional „care pornește de la taina vieții, trece prin maternitate, sfințenie, jertfă și dăruire și ajunge la gestul interior al rugăciunii”. Vizitatorii și pelerinii au posibilitatea să admire printre exponate lucrări semnate de Nicolae Grigorescu și Nicolae Tonitza, precum și diferite reprezentări ale Sfintei Cuvioase Parascheva.
În peisajul duhovnicesc al României, figura Sfintei Cuvioase Parascheva strălucește ca o prezență vie, ocrotitoare și grabnic ajutătoare. Cunoscută în popor și sub numele de „Sfânta Vineri”, Cuvioasa
Mioveni este un oraș în județul Argeș, cunoscut în special pentru fabrica de autoturisme din apropiere, unde se produce de șase decenii mașina națională Dacia. De altfel, între 1964 și 1996, orașul s-a numit
Biserica „Sfinții Împărați Constantin și Elena”-Parcul Călăraşi, care are şi
Când îmi fuge privirea pe cuvintele scrise de poetul Liviu Ioan Stoiciu, ele îmi apar alcătuiri vii, fiinţe întrupate în chip natural, la modul poetic. Măruntele lucruri pe care le atinge, cu un fel de ritual, o
Un poem de Giorgios Seferis conține versul: „Primul lucru pe care l-a făcut Dumnezeu a fost iubirea”. Prin urmare, ce putea scrie poetul și prietenul nostru nemțean Gheorghe Simon, după volumele „Agapia pe
Un fenomen cultural aparte care datează de mai mult de un secol este apariția în zona Banatului a țăranilor scriitori și gazetari. Avântul plugarilor spre îndeletnicirea scrisului a luat amploare mai ales după
Românie, Țara mea Românie, Țara mea, A sosit și ziua ta! Cu emoții și cu dor Te sărbătorim cu-onor. La Alba Iulia, Mulți români se adună Să dea mână cu mână, Să-nvârtă hora
Poeţii sunt steaua vegherii pe cerul limbii române. Ei sunt restaurarea noastră prin cuvânt. Prin Eminescu, poezia se întoarce acasă, prin puterea vie a Cuvântului dintâi: Ordinea divină e Cuvântul. Urgenţa
Au trecut 170 de ani de la nașterea lui Eminescu și încă nu ne-am achitat datoria față de el. „Daţi-i lui Eminescu ceea ce i se cuvine: neuitarea”, spune poetul Ștefan Radu Mușat, însumând în această
Nicolae Labiș (1935-1956), de la a cărui naștere s-au împlinit, în 2 decembrie, 84 de ani, a fost evocat recent în Sala Perpessicius a Muzeului Național al Literaturii Române din București. Au participat cele
Poezia lui Dumitru Ichim este încărcată de sensuri, ce vin dintr-o sensibilitate subtilă sau din semnificații religioase, cu trimiteri la teme filosofice și la înțelepciunea cărților sfinte. Poetul o face cu fa
Iubitorii de manscrise vechi pot vedea până pe 13 decembrie 2019 expoziția „Scurtă incursiune în arta miniaturii”, vernisată la Biblioteca Academiei Române (BAR) - curator Gabriela Dumitrescu. Sunt expuse
Ediția cu numărul 26 a Târgului Gaudeamus Radio România, găzduită de Pavilionul B2 Romexpo în perioada 20-24 noiembrie, s-a încheiat duminică seară, iar organizatorii au comunicat că le-au trecut pragul în
Priveam lanurile de grâu de pe celălalt deal şi vedeam cum, sub arşiţa amiezilor de vară, îşi schimbau de la o zi la alta culoarea, devenind tot mai blonde, asemenea codanelor satului. De dimineaţă ne-a trezit
S-a născut la 19 noiembrie 1973 la Adjud, județul Vrancea. Studii: Liceul Teoretic „Emil Botta” din Adjud; Seminarul Teologic „Sfântul Gheorghe” din Roman (1990-1995), Facultatea de Teologie Ortodoxă din
O scufundătoare pricepută în reologia sangvină a cuvântului, Liliana Ursu realizează o cartografiere subtilă a geomorfologiilor interioare, așezând cu precizie coordonatele sufletești ale omului pornind de la
Orbita nouă 1- se poate întâmpla şi altfel dar nu se întâmplă poemul era pregătit pentru orice însă nu şi pentru mine nu mă pricep la certitudini şi nu pot spune când voi fi pregătită trăiri
Lucrarea „Romanul capodoperă Sacrificiul, epopee națională a românilor” este o antologie apărută în 2019 la Editura Magic Print, de peste 700 de pagini, cuprinzând studii, eseuri, cronici și articole
Goarna lui Tuturuz (Editura Rao, 2019) cred că i-ar face geloși până și pe cei mai importanți scriitori sud-americani, fiindcă fantezia lor educată să dea mare dimensiune fabulosului ar trece în umbră în
Constantin Iancu a debutat târziu şi a fost destul de zgârcit cu apariţiile editoriale, nepublicând până acum decât cinci volume de versuri, dintre care unul pentru copii. Decenţa, o anume timiditate,
Ștefan Scripcariu (n. 22 martie 1964) a debutat cu versuri în revista „Pentru patrie”, la recomandarea Zoei Dumitrescu-Bușulenga, a publicat poezii religioase în revista „Lumea credinței” și într-un
„Eu am văzut în țăran un om chinuit al pământului; n-am putut să-l văd în acea atmosferă în care l-a văzut Alecsandri în pastelele sale și nici n-am putut să-l văd încadrat în acea lumină şi
Volumul de poezie „Psalmi de Zi(s)”, apărut la editura Doxologia în 2018, a primit premiul Ziarului Lumina pentru literatură religioasă la cea de-a XXXI-a ediție a Concursului Național de Creație Literară
Andrei Dimitriu, directorul general al Filarmonicii „George Enescu”, ne-a primit în biroul său de la Ateneul Român, cu mobilier vechi de o sută de ani, impecabil întreținut, și în care se află o mulțime de
„Câmpiile verticale” este titlul sub care expoziția de pictură laică și religioasă a artistului plastic Valeriu Stoica a poposit la Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” din București, pentru mai bi
I. Mărginean (n. 1954, jud. Bistriţa-Năsăud), preot (în Mitropolia Clujului, Maramureşului şi Sălajului, Protopopiatul Dej), absolvent al Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Sibiu (1977); a debutat ca poet
Trebuie spus, de la început, că poezia lui Ioan Petraş ne apare ca predominant muzicală, psalmodiind pronia lui Dumnezeu. Efectul melic este fie unul instrumental (produs prin repetiţii frecvente, prin structuri
Duminica a 23-a după Rusalii (Vindecarea demonizatului din ținutul Gherghesenilor) Luca 8, 26-39 În vremea aceea a venit Iisus cu corabia în ținutul Gherghesenilor, care este în fața Galileei. Și, ieșind pe
„În vremea aceea a început a umbla Iisus prin cetăți și prin sate, propovăduind și binevestind Împărăția lui Dumnezeu, și cei doisprezece erau cu El, și unele femei care fuseseră vindecate de boli, de
Pavel, apostol al lui Hristos Iisus prin voința lui Dumnezeu, și Timotei, fratele nostru, sfinților și credincioșilor frați întru Hristos, care sunt în Colose: Har vouă și pace de la Dumnezeu, Tatăl nostru, ș
Sfântul Mare Mucenic Artemie (†362) s-a născut în Egipt, la sfârşitul veacului al treilea. De tânăr a intrat în armata romană, unde s-a remarcat prin vitejia sa. Sfântul Împărat Constantin cel Mare
Arhimandrit Ioanichie Bălan, Patericul Românesc, Ediția a VI-a, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2011, p. 252 „(Sf. Cuv. Teodora de la Sihla), acest fericit vlăstar al monahismului românesc a fost din pruncie ale
Prin modul său de a redefini spiritualitatea și teologia într-o cheie existențială și integrală, în afirmarea legăturii reale „Dumnezeu-Cosmos-Om”, Sfântul Preot Mărturisitor Dumitru Stăniloae a dorit
România prăznuiește în fiecare toamnă, în luna octombrie, doi sfinți, pe Sfânta Parascheva și Sfântul Dimitrie cel Nou, prin pelerinaje de anvergură națională. Sărbătorirea celor doi cuvioși la Iași și
Doina românească a fost inclusă în Lista patrimoniului cultural imaterial al umanității UNESCO la 2 octombrie 2009, ca recunoaștere a valorii ei unice în tezaurul spiritualității noastre. Prin articolul
Una din preocupările mele recurente este cea de recuperare a personalităților care au contribuit prin viața lor la formarea unor modele demne de urmat, într-o societate care, cel puțin la vârful ei, pare să nu ma


