Un mare număr de credincioși bucureșteni a luat parte în seara zilei de vineri, 6 noiembrie, la debutul evenimentelor liturgice prilejuite de sărbătoarea Sfântului Ierarh Nectarie de la Eghina, ocrotitorul
Un mare număr de credincioși bucureșteni a luat parte în seara zilei de vineri, 6 noiembrie, la debutul evenimentelor liturgice prilejuite de sărbătoarea Sfântului Ierarh Nectarie de la Eghina, ocrotitorul
Miercuri, 4 noiembrie, Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, și Preasfințitul Părinte Teofil Trotușanul, Episcop-vicar al aceleiași eparhii, înconjurați de un sobor de
Joi, 5 noiembrie 2026, a avut loc, la Bârlad, în prezența Preasfințitului Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, Conferința semestrială de toamnă a preoților din cele trei protopopiate ale eparhiei (Huși, Vaslui
Joi, 5 noiembrie 2026, preoții Cercului pastoral Valea Drajnei, din cadrul Protoieriei Vălenii de Munte, judeţul Prahova, s‑au reunit în biserica Parohiei Posești pentru susținerea lucrărilor de
Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei, a fost prezent joi, 5 noiembrie, în mijlocul clericilor din Protopopiatul Târgu Mureș, cu ocazia conferinței preoțești de toamnă. Evenimentul a
Credincioșii Parohiei ortodoxe române „Acoperământul Maicii Domnului” din Bielefeld, Germania, au participat duminică, 1 noiembrie, la sfințirea noii catapetesme a bisericii și la Sfânta Liturghie săvârșite de Înaltpreasfințitul Părinte Serafim, Mitropolitul ortodox român al Germaniei, Europei Centrale și de Nord, împreună Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord, înconjurați de un sobor de slujitori. La programul liturgic au participat numeroși români ortodocși din Bielefeld și din localitățile învecinate.
Mănăstirea „Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou” din orașul american Middletown, statul New York, și-a serbat și în acest an hramul de toamnă, sâmbătă, 24 octombrie. Ca de fiecare dată, Înaltpreasfințitul Părinte Nicolae, Mitropolitul ortodox român al celor două Americi, a fost prezent în mijlocul obștii și închinătorilor, fiind înconjurat de un sobor de preoți și diaconi din mai multe jurisdicții ortodoxe.
Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord, a desfășurat, în perioada 22-25 octombrie 2026, o amplă vizită pastorală în Regatul Danemarcei, marcată de slujiri arhierești cu
Zilele de 16-18 octombrie 2026 au fost prilej de aleasă bucurie, comuniune frățească și împlinire duhovnicească pentru credincioșii Episcopiei Ortodoxe Române a Europei de Nord. De la întâlnirea tinerelor
Preasfințitul Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, a săvârșit duminică, 18 octombrie 2026, Sfânta Liturghie în Parohia Ortodoxă Românească „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din Bristol, Marea Britanie, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Atanasie, Arhiepiscopul ortodox al Marii Britanii și Irlandei de Nord. În cuvântul de învățătură, ierarhul a vorbit despre compasiunea autentică, subliniind că aceasta presupune asumarea suferinței aproapelui.
Federația Filantropia a Patriarhiei Române a venit în sprijinul a 100 de persoane vârstnice din județul Alba, în cadrul campaniei „Ajută un bătrân să zâmbească”. Seniorii din localitățile Hopârta și Fărău au avut parte de consultații oftalmologice gratuite, iar pe baza rezultatelor examinării, vor primi ochelari de vedere fără nici un cost.
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Nifon, Arhiepiscopul Târgoviştei, Mitropolit onorific şi Exarh patriarhal, în protoieriile Găești, Pucioasa și Titu, judeţul Dâmboviţa, s‑a desfășurat recent partea a doua a campaniei eparhiale „Donează sânge, salvează o viață!”, la care au participat 216 persoane, fiind colectați 97 litri de sânge. Preoți și credincioși din cele trei protoierii au mers la Centrul de Transfuzii Dâmbovița, oferind un gest concret de solidaritate față de persoanele aflate în suferință și contribuind la refacerea rezervelor de sânge necesare actului medical.
În cadrul programului eparhial de sprijinire a instituțiilor sociale din județul Dâmbovița, inițiat de Înaltpreasfințitul Părinte Nifon, Arhiepiscopul Târgoviştei, Mitropolit onorific şi Exarh patriarhal, Fundația „Parohia Eroilor” din Târgoviște a primit miercuri, 28 octombrie, produse igienico-sanitare necesare activității instituției. Această acțiune filantropică s-a desfășurat cu implicarea mai multor parohii din Protoieria Târgoviște Nord: Bărbuleț, Manga, Priseaca, „Sfinţii Voievozi Mihail și Gavriil” și Tătărani, ai căror preoți slujitori, împreună cu tineri din comitetele parohiale, au oferit sprijin concret instituției, contribuind la îmbunătățirea activităților sociale și la susținerea persoanelor aflate în dificultate.
În ziua de 28 octombrie, vremea neprietenoasă nu i-a descurajat pe credincioşii bucureşteni şi pelerinii veniți din mai multe zone ale țării din râvna lor şi dorinţa de a aştepta la rând pentru a se închina la raclele cu moaşte din „Baldachinul Sfinților” din București. Efortul acestora a fost ușurat şi de un dar de hrană trupească oferit de Protoieria Ploiești Nord, judeţul Prahova.
În ziua sărbătorii Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, 27 octombrie, credincioşii au aşteptat cu răbdare pentru a ajunge la „Baldachinul Sfinţilor” din Bucureşti. Vremea ploioasă şi frigul de toamnă nu i-au descurajat pe credincioşii şi pelerinii veniţi din numeroase zone ale ţării, iar aşteptarea lor a fost îndulcită şi de o gustare oferită de Protoieriile Sector 2 şi Sector 6 Capitală şi de Protoieria Vălenii de Munte din judeţul Prahova.
Universitatea Naţională de Ştiinţă şi Tehnologie Politehnica Bucureşti organizează, în perioada 17-18 noiembrie 2026, cea de-a noua ediţie a târgului de cariere POLIJOBS. Peste o sută de companii din mai mu
Fundația Regală Margareta a României a dat startul înscrierilor pentru cea de-a 19-a ediție a programului național „Tinere Talente”. Elevii și studenții pasionați de muzică clasică și arte vizuale, din Ro
O primă întâlnire între cele trei federaţii sindicale reprezentative din învăţământ şi noua conducere a Ministerului Educaţiei şi Cercetării a avut loc în această săptămână, la discuţii participând
Liceenii vor avea, începând cu anul şcolar 2027-2028, o nouă disciplină opţională, „Inteligenţă artificială şi cetăţenie digitală”, introdusă în contextul în care „tranziția rapidă către o
„Oare cine este Acesta, că poruncește și vânturilor și apei, și ascultă de El?” (Luca 8, 25) Ei, pescari deprinși cu stihiile repezi ale văzduhului, se cutremurau acum la vederea Lui simplă și atât de lin
La începutul acestei săptămâni a început transferul obiectelor din patrimoniul Muzeului Naţional „George Enescu” din Bucureşti, în contextul procesului de restaurare și consolidare a muzeului din Capitală.
Galeriile de Artă „Ștefan Luchian” din Botoșani găzduiesc azi, 5 noiembrie 2026, de la ora 13:00, vernisajul expoziției de pictură „Punctul. Linia. Crucea”, semnată de Horea Paștina, membru fondator al gr
Muzeul Național de Istorie a României se va afla, în perioada 2028-2033, într-un amplu proces de restaurare și consolidare, proiect care va fi finanțat cu 150 de milioane de euro. „Proiectul este finalizat şi î
Muzeul de Artă Populară „Dr. Nicolae Minovici” găzduiește azi, 4 noiembrie 2026, de la ora 16:00, vernisajul expoziției „Memorii pe sticlă: O călătorie fotografică în România interbelică”. Proiectul
La Cupola Palatului Braunstein din Iași va avea loc azi, 3 noiembrie 2026, începând cu ora 16:00, conferința „Osteneli cu dragoste pentru lumina Cuvântului. Aspecte privind arta și tehnica tiparului”,
Multă vreme am privit dinții ca pe o problemă separată de restul corpului: ne doare o măsea, mergem la stomatolog, apoi uităm. Stomatologia de astăzi vede lucrurile altfel. Gura este poarta de intrare în
Caria și boala gingiilor, principalele motive pentru care pierdem dinții, au aceeași cauză: placa bacteriană, un strat fin și lipicios de microbi care se formează zilnic pe dinți. Ambele avansează încet și, de
Puține domenii ale medicinei s-au schimbat atât de vizibil în ultimii ani precum stomatologia. Cabinetul stomatologic de astăzi seamănă tot mai puțin cu cel din amintirile copilăriei. Esența schimbării nu stă
Unul dintre cele mai importante sisteme ale organismului nostru, de care depinde starea de bine fizică și psihică, este sistemul muscular. Format din peste 600 de mușchi scheletici, sistemul muscular reprezintă
Mulți dintre noi am făcut, de-a lungul timpului, diverse investigații imagistice: o radiografie, o tomografie (CT) sau un RMN. De obicei, medicul radiolog privește aceste imagini și descrie ce vede. Însă o
O clădire cât Sala Polivalentă din București - dar mai frumoasă! Înăuntru, o sală de 70 pe 40 de metri, aproape goală, prin care trec cele două trasee ale celui mai puternic laser din lume. Pe lateralele
De 15 ani, părintele Ionuţ Apostol şi preoteasa Alina încearcă din răsputeri să schimbe în bine comunitatea din care fac parte. Tineri, cu energie şi entuziasm, şi-au dat seama că traversăm vremuri dificile,
În lumina blândă a acestui sfârșit de octombrie îl sărbătorim pe Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor. Din cerul tomnatic coboară picuri de har peste Catedrala Patriarhală din Capitală.
Construită în stil bizantin, Catedrala Mitropolitană „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir~, este una dintre cele mai frumoase biserici ale oraşului Craiova. Păreri neconfirmate documentar
Pe 16 octombrie a.c., săptămânalul „Lumina de Duminică” a împlinit 15 ani. O „vârstă” adolescentină, care însumează însă o impresionantă lucrare ziditoare a sufletelor, după cum o mărturi
Profesorul de religie Vasile Postolachi, prin campaniile culturale și umanitare pe care le desfășoară, face un adevărat apostolat nu doar pentru elevii săi de la Școala Gimnazială nr. 1 din Rădăuți-Prut,
Cuvioasa Parascheva este una dintre cele mai populare sfinte din ţara noastră. Cinstirea ei pe meleaguri româneşti a început încă din anul 1641, când domnitorul filantrop Vasile Lupu al Moldovei a primit din
În 1957, la Măgurele, o comună cu doar câteva mii de locuitori, se inaugura primul reactor nuclear din România și primul ciclotron din Europa de Est, ambele de fabricație sovietică, în cadrul Institutului de
Colțul Chiliilor este un loc hărăzit iubitorilor de viață îngerească, de isihie, de rugăciune necontenită și ascultare. Așezată în Masivul Piatra Craiului din judeţul Braşov, actuala mănăstire continuă
Fiind aşezat pe versantul de sud al Carpaţilor de Curbură şi Meridionali, judeţul Prahova se bucură de o excepţională aşezare, fiind intersectat de paralela 45 latitudine nordică, care trece prin
Muzeul Etnografic al Moldovei din Iași propune vizitatorilor, până la 15 noiembrie, o expoziție inedită de obiecte și fotografie, realizată în colaborare cu Departamentul de Etnografie și Folclor al
Născută într-o familie româno-japoneză, Sara Nukina este o tânără ambasadoare a muzicii tradiționale românești și japoneze și o voluntară dedicată persoanelor aflate în suferință. Elevă de nota 10,
Dragi copii, dacă vreți să conduceți o rachetă, să operați un pacient, să creați pești, să manipulați roboți, să cântați la clopoței, să deveniți oameni de radio ori de televiziune, să pilotați un
O frumoasă şi unică îmbinare între arta sacră şi spaţiul înconjurător al unei biserici poate fi admirată la Mănăstirea „Sfânta Maria”-Techirghiol, stavropighie patriarhală unde, lângă noua biserică
Pe 30 septembrie se împlinesc 13 ani de la întronizarea celui de-al şaselea Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române. În 30 septembrie 2007, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel primea însemnele celei mai înalte de
Urmând cursul drumului ce pleacă de la Sihăstria Putnei, prin pădure, se ajunge după un urcuș de vreo două ore la Mănăstirea „Sfântul Daniil Sihastrul”, aflată într-un luminiș, nu departe de granița cu Ucraina, sub straja munților semeți ai Bucovinei. Așezarea atât de retrasă a mănăstirii, dar și drumul până acolo aduc liniștea și pacea oricui se încumetă să o viziteze. Este o rupere de lume, chiar și pentru câteva ore, care aduce o nespusă bucurie sufletească.
Pentru mulți dintre credincioși, activitatea unui ierarh al Bisericii Ortodoxe Române începe și se termină cu momentele festive, sărbători religioase, sfințiri de biserici, hramuri, pelerinaje - cu alte
La ieșirea din Iași spre aeroport, pe o suprafață de 24 de hectare, se întinde Cimitirul „Eternitatea”, loc în care, din secolul al 19-lea și până în prezent, au fost înhumate aproape 1.000 de
La Mănăstirea Brebu din judeţul Prahova, istoria se odihnește în Biserica „Sfinţii Arhangheli Mihail și Gavriil” și într-un peisaj ce poartă sufletul în rugăciune de slavă și mulțumire lui Dumnezeu.
Brazi falnici seculari înconjoară protector poiana luminoasă de sub Jepi, unde pelerini din toate colțurile țării își pleacă genunchii la Mănăstirea „Înălțarea Sfintei Cruci” - Caraiman din Bușteni, ju
Între multele locuri binecuvântate de Dumnezeu cu darul rugăciunii neîncetate se numără şi mănăstirea cu hramurile „Sfânta Treime” şi „Acoperământul Maicii Domnului” din vecinătatea localităţii
Zilele trecute am avut bucuria și onoarea de a discuta cu Horea Paștina pe marginea expoziției sale „Lumina vine de la Răsăritul cel de Sus”, deschisă la Galeria Romană din București. Pictorul vorbește
La ceas de sărbătorire a Nașterii Maicii Domnului, vă prezentăm Mănăstirea Cudalbi, purtând acest minunat hram și aflată în zona centrală a podişului Covurluiului, la 55 de kilometri nord de municipiul
Mănăstirea Cudalbi din județul Galați își sărbătorește hramul: „Nașterea Maicii Domnului”. Totul a fost pregătit cu grijă și cu dragoste, la fel ca în fiecare an, chiar dacă acum
Soborul Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil și al tuturor cereștilor puteri (Luca 10, 16-21) „Cel ce vă ascultă pe voi pe Mine Mă ascultă, şi cel ce se leapădă de voi se leapădă de Mine; iar cine se
„Zis-a Domnul: Cel ce nu este cu Mine, este împotriva Mea; și cel ce nu adună cu Mine, risipește. Când duhul cel necurat iese din om, umblă prin locuri fără apă căutând odihnă și, negăsind, zice: Mă voi
Fraților, voi v-ați făcut următori ai Bisericilor lui Dumnezeu, care sunt în Iudeea, întru Hristos Iisus, pentru că ați suferit și voi aceleași, de la cei de un neam cu voi, după cum și ele de la iudei, care
Sfinții 33 de Mucenici din Melitina (+290) au pătimit pentru Hristos în vremea împăraților romani persecutori ai creștinilor, Dioclețian (284–305) și Maximian (286–305). „Sfântul Ieron era un bărbat
Arhimandrit Ioanichie Bălan, Patericul Românesc, Ediția a VI-a, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2011, pp. 339-340 „Adunându-se frații în jurul Sfântului Gheorghe (de la Cernica), când zăcea în pat, au
Tradiția patristică, fundamentată pe revelația biblică, ne vorbește despre o taină a omului, ascunsă în el chiar de la creație, anume că bărbatul și femeia, egali în fața lui Dumnezeu din punctul de vedere al chemării lor la desăvârșire, au totuși vocații diferite și complementare, în sensul că se întregesc și se împlinesc unul prin celălalt. Părinții Bisericii au prețuit profund femeia creștină, evocând chipuri luminoase de femei - mironosițe, mucenițe, fecioare, cuvioase sau mame -, culminând cu Maica Domnului, modelul desăvârșit al femeii creștine, cea care este cu adevărat „simbol al Bisericii”. Prezența Maicii Domnului în viața și lucrarea Fiului lui Dumnezeu în lume, o prezență vie, dar discretă, smerită, a devenit paradigma slujirii femeii în Biserică.
Când ne gândim la sfințenie, ne imaginăm adesea o existență retrasă din lume, departe de tumultul vieții cotidiene și de grijile care ne consumă timpul. Viața Sfântului Ierarh Nectarie de Eghina ne
Ziua de 9 noiembrie a fiecărui an este un prilej binecuvântat pentru a-l cinsti în mod solemn pe Sfântul Ierarh Nectarie, cel care este o lumină călăuzitoare pentru cei aflați în întunericul necazurilor și nep
Au trecut cinci ani de când Episcopul Gurie s-a mutat la viața veșnică, dar la Deva prezența sa este vie. Pacea și blândețea și starea de bucurie cerească radiantă pe care o purta în suflet cel dintâi arhipăstor al Devei și Hunedoarei au rămas neșterse în amintirea celor care l-au cunoscut. Mormântul său din Catedrala Episcopală din Deva a devenit un loc de reculegere, meditație, rugăciune și inspirație. Sunt oameni, preoți sau credincioși care, văzându-l o singură dată, au rămas marcați pentru veșnicie de prezența sa duhovnicească transformatoare. Privirea lui blândă care învăluia cu dragoste și bunătate divină persoana interlocutorului și rugăciunea sa vie aduceau îmbărbătare, spor de credință și nădejde. Cuvintele lui erau la fel de vii, mergeau la inimă. Și astăzi, citindu-le, luminează sufletul și întăresc dragostea de Dumnezeu.


