Un mare număr de credincioși bucureșteni a luat parte în seara zilei de vineri, 6 noiembrie, la debutul evenimentelor liturgice prilejuite de sărbătoarea Sfântului Ierarh Nectarie de la Eghina, ocrotitorul
Un mare număr de credincioși bucureșteni a luat parte în seara zilei de vineri, 6 noiembrie, la debutul evenimentelor liturgice prilejuite de sărbătoarea Sfântului Ierarh Nectarie de la Eghina, ocrotitorul
Miercuri, 4 noiembrie, Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, și Preasfințitul Părinte Teofil Trotușanul, Episcop-vicar al aceleiași eparhii, înconjurați de un sobor de
Joi, 5 noiembrie 2026, a avut loc, la Bârlad, în prezența Preasfințitului Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, Conferința semestrială de toamnă a preoților din cele trei protopopiate ale eparhiei (Huși, Vaslui
Joi, 5 noiembrie 2026, preoții Cercului pastoral Valea Drajnei, din cadrul Protoieriei Vălenii de Munte, judeţul Prahova, s‑au reunit în biserica Parohiei Posești pentru susținerea lucrărilor de
Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei, a fost prezent joi, 5 noiembrie, în mijlocul clericilor din Protopopiatul Târgu Mureș, cu ocazia conferinței preoțești de toamnă. Evenimentul a
Credincioșii Parohiei ortodoxe române „Acoperământul Maicii Domnului” din Bielefeld, Germania, au participat duminică, 1 noiembrie, la sfințirea noii catapetesme a bisericii și la Sfânta Liturghie săvârșite de Înaltpreasfințitul Părinte Serafim, Mitropolitul ortodox român al Germaniei, Europei Centrale și de Nord, împreună Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord, înconjurați de un sobor de slujitori. La programul liturgic au participat numeroși români ortodocși din Bielefeld și din localitățile învecinate.
Mănăstirea „Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou” din orașul american Middletown, statul New York, și-a serbat și în acest an hramul de toamnă, sâmbătă, 24 octombrie. Ca de fiecare dată, Înaltpreasfințitul Părinte Nicolae, Mitropolitul ortodox român al celor două Americi, a fost prezent în mijlocul obștii și închinătorilor, fiind înconjurat de un sobor de preoți și diaconi din mai multe jurisdicții ortodoxe.
Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord, a desfășurat, în perioada 22-25 octombrie 2026, o amplă vizită pastorală în Regatul Danemarcei, marcată de slujiri arhierești cu
Zilele de 16-18 octombrie 2026 au fost prilej de aleasă bucurie, comuniune frățească și împlinire duhovnicească pentru credincioșii Episcopiei Ortodoxe Române a Europei de Nord. De la întâlnirea tinerelor
Preasfințitul Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, a săvârșit duminică, 18 octombrie 2026, Sfânta Liturghie în Parohia Ortodoxă Românească „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din Bristol, Marea Britanie, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Atanasie, Arhiepiscopul ortodox al Marii Britanii și Irlandei de Nord. În cuvântul de învățătură, ierarhul a vorbit despre compasiunea autentică, subliniind că aceasta presupune asumarea suferinței aproapelui.
Federația Filantropia a Patriarhiei Române a venit în sprijinul a 100 de persoane vârstnice din județul Alba, în cadrul campaniei „Ajută un bătrân să zâmbească”. Seniorii din localitățile Hopârta și Fărău au avut parte de consultații oftalmologice gratuite, iar pe baza rezultatelor examinării, vor primi ochelari de vedere fără nici un cost.
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Nifon, Arhiepiscopul Târgoviştei, Mitropolit onorific şi Exarh patriarhal, în protoieriile Găești, Pucioasa și Titu, judeţul Dâmboviţa, s‑a desfășurat recent partea a doua a campaniei eparhiale „Donează sânge, salvează o viață!”, la care au participat 216 persoane, fiind colectați 97 litri de sânge. Preoți și credincioși din cele trei protoierii au mers la Centrul de Transfuzii Dâmbovița, oferind un gest concret de solidaritate față de persoanele aflate în suferință și contribuind la refacerea rezervelor de sânge necesare actului medical.
În cadrul programului eparhial de sprijinire a instituțiilor sociale din județul Dâmbovița, inițiat de Înaltpreasfințitul Părinte Nifon, Arhiepiscopul Târgoviştei, Mitropolit onorific şi Exarh patriarhal, Fundația „Parohia Eroilor” din Târgoviște a primit miercuri, 28 octombrie, produse igienico-sanitare necesare activității instituției. Această acțiune filantropică s-a desfășurat cu implicarea mai multor parohii din Protoieria Târgoviște Nord: Bărbuleț, Manga, Priseaca, „Sfinţii Voievozi Mihail și Gavriil” și Tătărani, ai căror preoți slujitori, împreună cu tineri din comitetele parohiale, au oferit sprijin concret instituției, contribuind la îmbunătățirea activităților sociale și la susținerea persoanelor aflate în dificultate.
În ziua de 28 octombrie, vremea neprietenoasă nu i-a descurajat pe credincioşii bucureşteni şi pelerinii veniți din mai multe zone ale țării din râvna lor şi dorinţa de a aştepta la rând pentru a se închina la raclele cu moaşte din „Baldachinul Sfinților” din București. Efortul acestora a fost ușurat şi de un dar de hrană trupească oferit de Protoieria Ploiești Nord, judeţul Prahova.
În ziua sărbătorii Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, 27 octombrie, credincioşii au aşteptat cu răbdare pentru a ajunge la „Baldachinul Sfinţilor” din Bucureşti. Vremea ploioasă şi frigul de toamnă nu i-au descurajat pe credincioşii şi pelerinii veniţi din numeroase zone ale ţării, iar aşteptarea lor a fost îndulcită şi de o gustare oferită de Protoieriile Sector 2 şi Sector 6 Capitală şi de Protoieria Vălenii de Munte din judeţul Prahova.
Universitatea Naţională de Ştiinţă şi Tehnologie Politehnica Bucureşti organizează, în perioada 17-18 noiembrie 2026, cea de-a noua ediţie a târgului de cariere POLIJOBS. Peste o sută de companii din mai mu
Fundația Regală Margareta a României a dat startul înscrierilor pentru cea de-a 19-a ediție a programului național „Tinere Talente”. Elevii și studenții pasionați de muzică clasică și arte vizuale, din Ro
O primă întâlnire între cele trei federaţii sindicale reprezentative din învăţământ şi noua conducere a Ministerului Educaţiei şi Cercetării a avut loc în această săptămână, la discuţii participând
Liceenii vor avea, începând cu anul şcolar 2027-2028, o nouă disciplină opţională, „Inteligenţă artificială şi cetăţenie digitală”, introdusă în contextul în care „tranziția rapidă către o
„Oare cine este Acesta, că poruncește și vânturilor și apei, și ascultă de El?” (Luca 8, 25) Ei, pescari deprinși cu stihiile repezi ale văzduhului, se cutremurau acum la vederea Lui simplă și atât de lin
La începutul acestei săptămâni a început transferul obiectelor din patrimoniul Muzeului Naţional „George Enescu” din Bucureşti, în contextul procesului de restaurare și consolidare a muzeului din Capitală.
Galeriile de Artă „Ștefan Luchian” din Botoșani găzduiesc azi, 5 noiembrie 2026, de la ora 13:00, vernisajul expoziției de pictură „Punctul. Linia. Crucea”, semnată de Horea Paștina, membru fondator al gr
Muzeul Național de Istorie a României se va afla, în perioada 2028-2033, într-un amplu proces de restaurare și consolidare, proiect care va fi finanțat cu 150 de milioane de euro. „Proiectul este finalizat şi î
Muzeul de Artă Populară „Dr. Nicolae Minovici” găzduiește azi, 4 noiembrie 2026, de la ora 16:00, vernisajul expoziției „Memorii pe sticlă: O călătorie fotografică în România interbelică”. Proiectul
La Cupola Palatului Braunstein din Iași va avea loc azi, 3 noiembrie 2026, începând cu ora 16:00, conferința „Osteneli cu dragoste pentru lumina Cuvântului. Aspecte privind arta și tehnica tiparului”,
Multă vreme am privit dinții ca pe o problemă separată de restul corpului: ne doare o măsea, mergem la stomatolog, apoi uităm. Stomatologia de astăzi vede lucrurile altfel. Gura este poarta de intrare în
Caria și boala gingiilor, principalele motive pentru care pierdem dinții, au aceeași cauză: placa bacteriană, un strat fin și lipicios de microbi care se formează zilnic pe dinți. Ambele avansează încet și, de
Puține domenii ale medicinei s-au schimbat atât de vizibil în ultimii ani precum stomatologia. Cabinetul stomatologic de astăzi seamănă tot mai puțin cu cel din amintirile copilăriei. Esența schimbării nu stă
Unul dintre cele mai importante sisteme ale organismului nostru, de care depinde starea de bine fizică și psihică, este sistemul muscular. Format din peste 600 de mușchi scheletici, sistemul muscular reprezintă
Mulți dintre noi am făcut, de-a lungul timpului, diverse investigații imagistice: o radiografie, o tomografie (CT) sau un RMN. De obicei, medicul radiolog privește aceste imagini și descrie ce vede. Însă o
Șase mii de membri în 80 de organizații locale răspândite pe tot cuprinsul țării, plus organizația-mamă la nivel național, funcționând încă din 1990. Cercetașii României! Tineri, frumoși, bravi și
Biserica a avut dintotdeauna slujitori vrednici ai Sfintelor Altare. Pe unii îi cunoaştem din arhivele vremii, însă numele celor mai mulţi rămân scrise doar pe răbojul lui Dumnezeu. De aceea, atunci când
Ridicată în apropierea satului Pelișor din județul Sibiu, Mănăstirea „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul” a devenit loc de pelerinaj și de rugăciune pentru numeroși credincioși din comunitățile aflate în
Cel puțin de la Icar încoace, zborul a fost cel mai îndrăzneț dintre visurile umane, multă vreme fiind considerat o utopie. Dar până la urmă s-a materializat și istoria cuceririi spațiului - deopotrivă în
Anul acesta se împlinesc trei veacuri de la plecarea la Domnul a Sfântului Antonie de la Iezer, Cuviosul care, din dragoste pentru Dumnezeu, s-a lepădat de lume la 64 de ani și s-a lipit de Creator cu totul, îmbrăcându-se în rugăciunea inimii. În peștera lui din apropierea Mănăstirii Iezer, judeţul Vâlcea, continuă să fie o vie prezență, să dialogheze cu pustnicii, cu lumea rătăcită și cu veșnicia. Închinându-ne și noi în acest loc, am dobândit pentru o vreme cununa unei nemaicunoscute bucurii și liniștiri a firii, dar și atributul descoperirii în tăcere a sinelui nostru și a lui Dumnezeu.
Dacă turiştii iubitori de artă ar cunoaşte cât de preţioase sunt picturile şi sculpturile pe care le adăposteşte Muzeul de Artă din Braşov, cu siguranţă, acesta ar fi un prim obiectiv căruia i-ar trece prag
Anul trecut, prin noiembrie am vizitat Muzeul de Istorie și Arheologie „Callatis” din Mangalia, dar nu am reușit să ajung la Documaci din cauza vremii. Și de data aceasta ploua, dar nu m-am mai lăsat intimidat
În luna septembrie a acestui an se deschide grădiniţa „Buna Vestire” a Patriarhiei Române, într-o veche casă boierească din apropierea Pieţei Unirii şi a Parcului Carol. Grădiniţa îşi aşteaptă micii
O casă, cea mai veche din Capitală, cu o istorie spectaculoasă, o colecție de artă care a cunoscut o mică odisee înainte să-și găsească locul permanent și un muzeu purtând numele unui mare pictor român.
Arta luteriei este asociată adesea cu legendarii Stradivari, Guarneri sau Amati care au atras faima orășelului italian Cremona din Lombardia. Lutieri din toată lumea vin aici pentru a-și însuși subtilitățile
Profesoara Carmen Dimitriu promovează, de 2 ani, valorile culturii și limbii române la Universitatea de Stat din Comrat, regiunea separatistă Găgăuzia din Republica Moldova. Își îndeplinește misiunea de dascăl
Grija față de copii, mai ales de cei aflați în nevoi, reprezintă un act de filantropie. Nu de puține ori, din cine știe ce motive, familia nu-și mai exercită vocația de a fi cu adevărat „Biserica de
A depăși 70, 80 sau chiar 100 de ani nu înseamnă neapărat retragerea într-un loc ascuns și monoton, nici lipsa de activitate ori distracții. O dovedesc cu prisosință vârstnicii înscriși în programele
La subsolul Bisericii Montriond din Lausanne, în capela ortodoxă a românilor din acest oraş elveţian, părintele Adrian Diaconu împreună cu românii pe care-i păstoreşte întreţin flacăra credinţei, a
Părintele este cunoscut în zonă pentru milostenia sa duhovnicească (material nu are nimic), ajutând, cercetând spitale, penitenciare, în Dej, Gherla, Bistrița, Zalău, grijindu-se deopotrivă de tinerii
Fruntariile Bucureștilor de pe șoseaua Olteniței sunt străjuite de o ctitorie patriarhală așezată providențial sub ocrotirea tuturor Sfinților Români. Vrednicul de pomenire Patriarh Teoctist Arăpașu
De un secol încoace, medici, avocați, diplomați, actori, istorici și artiști au donat în beneficiul publicului neprețuite colecții de opere de artă, mobilier, țesături, obiecte decorative, bijuterii,
Fiecare dintre noi este încercat, pe parcursul vieţii, de probleme, fie că este vorba de sănătate, fie că este un necaz de natură financiară sau socială. În multe asemenea cazuri, cel care poate ajuta este
Vă este cu siguranță cunoscută imaginea monumentului de la Adamclisi și știți că este o reconstituire recentă (1977) a celui antic. În plus, nu se vizitează în interior, așa că prea multe n-ar fi de văzut
Românii stabiliți în zona orașului Grenoble din Franța au ca punct de reper pentru spiritualitatea lor biserica românească „Toți Sfinții”. Părintele Ioan Neculai Căpuțan este păstorul acestei
Fascinația de a descoperi într-un perimetru relativ restrâns al unei curți de biserică din municipiul Râmnicu Vâlcea valențele integrale ale slujirii pastoral-misionare, spiritual-culturale și educaționale,
În Duminica întâi după Rusalii cinstim sfinţii de pretutindeni, înveşniciţi prin hotărâri sinodale în calendar, dar şi pe cei mulţi bineplăcuţi lui Dumnezeu, rămaşi necunoscuţi pentru noi cei de astăzi
Mănăstirea Buciumeni, din județul Galați, şi-a serbat hramul la praznicul Sfintei Treimi. Slujba a fost săvârşită de Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, la Altarul de vară. De
Închinat Adormirii Maicii Domnului, locașul de rugăciune al credincioșilor din Satulung-Săcele, județul Brașov, poartă de peste două veacuri patrimoniul spiritual și de cultură al unei vechi așezări de
Soborul Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil și al tuturor cereștilor puteri (Luca 10, 16-21) „Cel ce vă ascultă pe voi pe Mine Mă ascultă, şi cel ce se leapădă de voi se leapădă de Mine; iar cine se
„Zis-a Domnul: Cel ce nu este cu Mine, este împotriva Mea; și cel ce nu adună cu Mine, risipește. Când duhul cel necurat iese din om, umblă prin locuri fără apă căutând odihnă și, negăsind, zice: Mă voi
Fraților, voi v-ați făcut următori ai Bisericilor lui Dumnezeu, care sunt în Iudeea, întru Hristos Iisus, pentru că ați suferit și voi aceleași, de la cei de un neam cu voi, după cum și ele de la iudei, care
Sfinții 33 de Mucenici din Melitina (+290) au pătimit pentru Hristos în vremea împăraților romani persecutori ai creștinilor, Dioclețian (284–305) și Maximian (286–305). „Sfântul Ieron era un bărbat
Arhimandrit Ioanichie Bălan, Patericul Românesc, Ediția a VI-a, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2011, pp. 339-340 „Adunându-se frații în jurul Sfântului Gheorghe (de la Cernica), când zăcea în pat, au
Tradiția patristică, fundamentată pe revelația biblică, ne vorbește despre o taină a omului, ascunsă în el chiar de la creație, anume că bărbatul și femeia, egali în fața lui Dumnezeu din punctul de vedere al chemării lor la desăvârșire, au totuși vocații diferite și complementare, în sensul că se întregesc și se împlinesc unul prin celălalt. Părinții Bisericii au prețuit profund femeia creștină, evocând chipuri luminoase de femei - mironosițe, mucenițe, fecioare, cuvioase sau mame -, culminând cu Maica Domnului, modelul desăvârșit al femeii creștine, cea care este cu adevărat „simbol al Bisericii”. Prezența Maicii Domnului în viața și lucrarea Fiului lui Dumnezeu în lume, o prezență vie, dar discretă, smerită, a devenit paradigma slujirii femeii în Biserică.
Când ne gândim la sfințenie, ne imaginăm adesea o existență retrasă din lume, departe de tumultul vieții cotidiene și de grijile care ne consumă timpul. Viața Sfântului Ierarh Nectarie de Eghina ne
Ziua de 9 noiembrie a fiecărui an este un prilej binecuvântat pentru a-l cinsti în mod solemn pe Sfântul Ierarh Nectarie, cel care este o lumină călăuzitoare pentru cei aflați în întunericul necazurilor și nep
Au trecut cinci ani de când Episcopul Gurie s-a mutat la viața veșnică, dar la Deva prezența sa este vie. Pacea și blândețea și starea de bucurie cerească radiantă pe care o purta în suflet cel dintâi arhipăstor al Devei și Hunedoarei au rămas neșterse în amintirea celor care l-au cunoscut. Mormântul său din Catedrala Episcopală din Deva a devenit un loc de reculegere, meditație, rugăciune și inspirație. Sunt oameni, preoți sau credincioși care, văzându-l o singură dată, au rămas marcați pentru veșnicie de prezența sa duhovnicească transformatoare. Privirea lui blândă care învăluia cu dragoste și bunătate divină persoana interlocutorului și rugăciunea sa vie aduceau îmbărbătare, spor de credință și nădejde. Cuvintele lui erau la fel de vii, mergeau la inimă. Și astăzi, citindu-le, luminează sufletul și întăresc dragostea de Dumnezeu.


