Joi, 22 octombrie, la Mănăstirea Mihai Vodă din București, Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop‑vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, a oficiat slujba Privegherii cu prilejul proclamării locale a
Joi, 22 octombrie, la Mănăstirea Mihai Vodă din București, Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop‑vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, a oficiat slujba Privegherii cu prilejul proclamării locale a
La Palatul Patriarhiei din București a avut loc în această seară, 22 octombrie 2026, cea de‑a opta ediție a evenimentului cultural „Istorie și artă în România”. Manifestarea a cuprins vernisajul unei
În cadrul Parohiei „Sfântul Nicolae” din Giulești‑Sârbi, Protoieria Sector 6 Capitală, sub îndrumarea diaconului Marius Daniel Armășelu, s‑a desfășurat o serie de ateliere de meșteșuguri cu motive
Elevii Seminarului Teologic Ortodox „Veniamin Costachi” de la Mănăstirea Neamț au marcat împlinirea a 65 de ani de la trecerea în veșnicie a scriitorului Mihail Sadoveanu printr-o activitate organizată de Catedra de limba și literatura română.
La Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din București a avut loc astăzi, 22 octombrie, deschiderea expoziției „Din atelierele studenților. Icoane, studii de atelier, proiecte de restaurare”. Organizată de Departamentul de teologie sistematică, practică și artă sacră, cu prilejul sărbătorii Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor, expoziţia reunește lucrări semnate de studenți, absolvenți și profesori ai specializării Artă sacră.
Zilele de 16-18 octombrie 2026 au fost prilej de aleasă bucurie, comuniune frățească și împlinire duhovnicească pentru credincioșii Episcopiei Ortodoxe Române a Europei de Nord. De la întâlnirea tinerelor
Preasfințitul Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, a săvârșit duminică, 18 octombrie 2026, Sfânta Liturghie în Parohia Ortodoxă Românească „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din Bristol, Marea Britanie, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Atanasie, Arhiepiscopul ortodox al Marii Britanii și Irlandei de Nord. În cuvântul de învățătură, ierarhul a vorbit despre compasiunea autentică, subliniind că aceasta presupune asumarea suferinței aproapelui.
În perioada 9-11 octombrie 2026, 28 de preotese din cadrul Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Germaniei, Austriei și Luxemburgului s‑au reunit la Tübingen, Germania, pentru întâlnirea anuală a Grupului „Maria
Comunitatea ortodoxă românească din localitatea Verona, regiunea Veneto, Italia, a trăit sâmbătă, 26 septembrie, un moment cu o semnificație deosebită, care încununează un parcurs de mai mulți ani de construire, amenajare și înfrumusețare a sfântului lăcaș și a ansamblului parohial, și anume târnosirea bisericii parohiale cu hramul „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul”.
Preasfințitul Părinte Timotei, Episcopul ortodox român al Spaniei și Portugaliei, a săvârșit duminică, 20 septembrie, Sfânta Liturghie în Parohia ortodoxă română „Sfântul Cuvios Siluan Athonitul” din Alcorcón, Spania, sărbătorind cu anticipaţie hramul acesteia. Alături de ierarh au slujit părintele Paul Teodorescu, parohul comunității, şi părintele arhidiacon Spiridon Burlacu, consilier eparhial.
Sectorul social‑filantropic și misionar al Arhiepiscopiei Buzăului și Vrancei, în colaborare cu Federația Filantropia a Patriarhiei Române, a derulat, în perioada 12‑13 octombrie, o acțiune de ajutorare a
Protoieria Râmnicu Sărat din județul Buzău a organizat de curând o nouă acțiune de donare de sânge, în cadrul campaniei naționale a Patriarhiei Române „Donează sânge, salvează o viață!”. Evenimentul
În preajma sărbătorii ocrotitoarei sale, Parohia „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din municipiul Galați a desfășurat o amplă acțiune social‑filantropică pentru mângâierea și sprijinul material al
La Biserica „Sfântul Elefterie”‑Nou, Paraclis Patriarhal, din București, s‑a desfășurat sâmbătă, 10 octombrie, activitatea „Darurile toamnei, darurile lui Dumnezeu”, dedicată copiilor din comunitate.
Joi, 1 octombrie 2026, la praznicul Acoperământului Maicii Domnului, comunitatea din satul Rucăreni, comuna Soveja, județul Vrancea, a trăit momente de profundă emoție și recunoștință. Înaltpreasfințitul Pă
Preşcolarii şi elevii intră sâmbătă, 24 octombrie, în vacanța de toamnă, prima din anul școlar 2026-2027. Cursurile se vor relua luni, 2 noiembrie, al doilea modul de învăţare urmând să se desfăşoare
Ministerul Educaţiei şi Cercetării (MEC) a publicat forma finală a calendarului de desfăşurare a Evaluării Naţionale pentru absolvenţii clasei a VIII-a, în anul şcolar 2026-2027. Prima probă scrisă a
Miniştrii cabinetului condus de Luca Niculescu şi-au preluat miercuri mandatele. La Ministerul Educaţiei şi Cercetării, noul ministru, Sorin Costreie, va face echipă cu Sorin-Gabriel Ionescu, numit ministru
Noul ministru al educaţiei, Sorin Costreie, susţine o „schimbare a paradigmei educaţionale”, deoarece, în prezent, „elevii învaţă mai mult să răspundă bine la teste” şi nu acumulează informaţiile
Asociația „Academia de Zâmbete București” a organizat, în vara acestui an, trei tabere care au oferit bucurie copiilor și adolescenților cu vârste între 7 și 17 ani. Echipa formată din pr. Gheorghe
În Aula Academiei Române din București se va desfășura marţi, 27 octombrie, simpozionul omagial „E. Lovinescu 145”. Evenimentul este organizat de Muzeul Naţional al Literaturii Române, în parteneriat cu
Un site dedicat și o lucrare aflată la al doilea volum, care cuprinde surse istorice primare din secolul al XVII-lea şi începutul secolului al XVIII-lea, au fost lansate la începutul acestei săptămâni la Muzeul
La Muzeul „Poni-Cernătescu” din Iași va avea loc, în 30 octombrie 2026, vernisajul expoziției de goblenuri „Cronografia firelor - O istorie de familie țesută în memoria timpului”, semnată de Daniela
La Arhivele Naționale din București va putea fi vizitată, până pe 24 ianuarie 2027, expoziţia „De la Atlantic la Pacific. Vizita reginei Maria în America”. Dedicată împlinirii a 100 de ani de la deplasarea
La sediul Muzeului Național de Istorie a României (MNIR) vor avea loc, pe 26 octombrie, începând cu ora 17:00, lansarea catalogului donației și expoziției „Corina Chiriac, istoriile unei mari artiste” și
Masticul se obține din rășina unui arbore exotic, Pistacia lenticus, care se găsește în mod tradițional în insula greacă Chios, unde se produce de asemenea și uleiul de mastic, o raritate pe piață. Este
Durerile coloanei vertebrale sau ale articulațiilor nu trec de la sine și pot indica una dintre cele două boli autoimune diagnosticate cel mai adesea la persoane tinere, nu la persoane în vârstă: spondilita
Cunoscutul medic pediatru Mihai Craiu vine cu o serie de precizări privind utilizarea siropurilor de tuse la copii, recomandând mai degrabă un ceai cald cu miere sau câteva lingurițe de miere. Siropurile de tuse
Medical, râsul poate fi descris ca o mobilizare generală între gând și musculatură, nu doar musculatura feței, ci antrenează tot corpul. Râsul este un mister, unul dintre cele zece mistere ale creierului, care
Jocurile video de luptă și competitive pot provoca aritmii periculoase copiilor care au probleme cardiace nediagnosticate. Copiii care au stări de leșin în timp ce joacă astfel de jocuri ar trebui să fie văzuţi
Pacienții cu gonartroză sau osteoartrita genunchiului pot obține o ameliorare semnificativă și pot evita limitarea funcțională a genunchiului mergând pe jos pe distanțe mai lungi. Potrivit unui studiu publicat
Remediile pe bază de obligeană s-au dovedit deosebit de eficiente în combaterea durerilor stomacale, cu specificitate în gastrite, ulcer gastric şi duodenal, hiperaciditate, balonări, enterite, colite abdominale
Cultura de cânepa este una dintre cele mai vechi de pe pământ, fiind cunoscută pretutindeni. Semințele de cânepă au avut foarte multă vreme o reputație proastă datorită asocierii cu canabisul, însă ele nu
Urșii mănâncă peste măsură înainte de hibernare și cu toate acestea nu fac diabet. Înțelegerea mecanismului care îi protejează de diabet ar putea revoluționa în viitor tratamentele împotriva acestei
Medicamentele și mai ales automedicația pot avea consecințe pe termen lung pentru cei care nu se informează cu privire la reacțiile adverse, interacțiunile cu alte medicamente, când trebuie administrate unele
Aproximativ 1.000 de persoane din mediul rural vor beneficia de testări medicale gratuite, în cadrul celei de-a doua ediții a caravanei „Nu am făcut destul”, organizată de Federația Asociațiilor Bolnavilor de
Persoanele care au trecut de vârsta de 40 de ani ar trebui să facă periodic controale oftalmologice constând în examinarea acuității vizuale, examenul fundului de ochi și tomografia de retină (OCT), recomandă
În ultimele decenii, populaţiile din ţările moderne au înlocuit mişcarea în aer liber şi activităţile fizice cu un sedentarism prelungit, cu statul frecvent în faţa televizorului sau a internetului. Acest
Nucșoara este unul din cele două condimente produse de arborele peren Myristica fragans sau arborele de nucşoară, originar din Indonezia. Nucșoara este sămânța, iar macis, condiment mai puțin cunoscut, care
Este foarte posibil ca anul acesta atât virozele, cât și gripa să fie mai prezente decât în anii trecuți, având în vedere că s-a renunțat în mare parte la măsurile de prevenție a infecțiilor COVID.
Cercetătorii australieni au descoperit că leucemia acută mieloidă, o formă agresivă de cancer al sângelui, reușește să păcălească sistemul imunitar cu ajutorul unei proteine cunoscute sub denumirea MHC
Despre vitamina D se știe că este importantă pentru sănătatea oaselor și pentru imunitate, dar rolul ei nu se limitează la aceasta. Vitamina D este la fel de importantă în cazul diabeticilor, ea având și
Specialiștii în Chirurgie Plastică şi Microchirurgie Reconstructivă din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş au reuşit să-i replanteze mâna dreaptă unui tânăr din judeţul Sibiu care
Incidenţa tuberculozei în România a fost anul trecut de 39,5 cazuri la 100.000 de locuitori, iar la persoanele care au beneficiat de screening incidența a fost de șase ori mai mare față de 2020 și de patru ori ma
În scopuri terapeutice şi alimentare sunt folosite atât fructele proaspete, afumate şi uscate, cât şi diferite produse prelucrate casnic sau industrial. Dintre proprietăţile terapeutice ale acestor fructe, cele
După cum arată şi denumirea, micile fructe de afin siberian se trag din sălbăticia înghețată a Siberiei şi sunt printre cele mai sănătoase din lume, cu antioxidanţi de 13 ori mai mult decât în afinele
Există oameni care se plâng mereu că le este frig și care poartă haine mai groase chiar și în toiul verii, femeile fiind mai predispuse decât bărbații să perceapă mai intens senzația de frig. Cercetătorii
Cei care donează frecvent sânge nu trebuie să se teamă că acest lucru le-ar pune în pericol sănătatea și că i-ar expune riscului de a deveni anemici. Mai mult, scăderea nivelului de fier după mai multe
O tulpină modificată a virusului herpetic ar putea deveni soluția împotriva cancerului, indică rezultatele unui studiu clinic prezentate recent la o conferință pe teme oncologice, desfășurată la Paris. Terapia
Duminica a 23-a după Rusalii (Vindecarea demonizatului din ținutul Gherghesenilor) Luca 8, 26-39 În vremea aceea a venit Iisus cu corabia în ținutul Gherghesenilor, care este în fața Galileei. Și, ieșind pe
„În vremea aceea a auzit Irod tetrarhul toate cele făcute de Iisus și era nedumerit, că se zicea de către unii că Ioan s-a sculat din morți; iar de unii, că Ilie s-a arătat, iar de alții, că un proroc
Fraților, acum mă bucur de suferințele mele pentru voi și împlinesc, în trupul meu, lipsurile necazurilor lui Hristos, pentru trupul Lui, care este Biserica, al cărei slujitor m-am făcut, potrivit iconomiei lui
Sfântul Ierarh Averchie, Episcopul Ierapolei, cel întocmai cu Apostolii (†167), a fost contemporan cu împăratul roman Marc Aureliu (161-180). La una dintre sărbătorile păgâne s-au adunat mulţi păgâni,
Arhimandrit Ioanichie Bălan, Patericul Românesc, Ediția a VI-a, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2011, pp. 286-287 „Pustnicul Sebastian era cu metania din Mănăstirea Bogdana Ocna, unde s-a nevoit în primii ani ai
Prin modul său de a redefini spiritualitatea și teologia într-o cheie existențială și integrală, în afirmarea legăturii reale „Dumnezeu-Cosmos-Om”, Sfântul Preot Mărturisitor Dumitru Stăniloae a dorit
România prăznuiește în fiecare toamnă, în luna octombrie, doi sfinți, pe Sfânta Parascheva și Sfântul Dimitrie cel Nou, prin pelerinaje de anvergură națională. Sărbătorirea celor doi cuvioși la Iași și
În urmă cu 160 de ani, la 25 octombrie 1866, pe una dintre înălțimile stațiunii Baden-Baden din Germania era sfințită Capela Sturdza, o remarcabilă ctitorie ortodoxă ridicată de fostul domnitor al Moldovei,
Una din preocupările mele recurente este cea de recuperare a personalităților care au contribuit prin viața lor la formarea unor modele demne de urmat, într-o societate care, cel puțin la vârful ei, pare să nu ma


