Experienţa României privind anularea rezultatelor alegerilor prezidenţiale din 2024 a reprezentat un prilej important de reflecţie asupra noilor provocări la adresa securităţii şi democraţiei, a declarat
Experienţa României privind anularea rezultatelor alegerilor prezidenţiale din 2024 a reprezentat un prilej important de reflecţie asupra noilor provocări la adresa securităţii şi democraţiei, a declarat
Directorul general al Agenţiei Naţionale pentru Plăţi şi Inspecţie Socială (ANPIS), Daniela Moroşanu, a declarat miercuri, la Vaslui, că România se confruntă cu o îmbătrânire a populaţiei, subliniind
Şase femei care au lucrat ca operatori într-un call center fraudulos, în cursul anului 2025, au fost trimise de procurori în instanţă pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune, fiind acuzate că au
Anul acesta a fost unul record pentru turismul de observare a păsărilor (birdwatching) în Delta Dunării, comparabil cu anii anteriori pandemiei. Potrivit proprietarului unei agenţii de turism specializate pe
Numărul cererilor de negociere cu băncile şi instituţiile financiare nebancare transmise de consumatori către Centrul de Soluţionare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar a ajuns la 3.394 în primele nouă
Asociația „Academia de Zâmbete București” a organizat, în vara acestui an, trei tabere care au oferit bucurie copiilor și adolescenților cu vârste între 7 și 17 ani. Echipa formată din pr. Gheorghe
Manualele şcolare pentru clasa a IX-a care au fost declarate câştigătoare în urma licitaţiilor au fost încărcate, în format digital şi PDF, pe platforma dedicată - manuale.edu.ro, potrivit unui anunţ al
Înscrierile pentru FLEX Global sunt deschise până în data de 22 octombrie 2026, elevii selectaţi având oportunitatea să studieze un an şcolar la un liceu din Statele Unite ale Americii. Ei vor locui alături de
Elevii din învăţământul preuniversitar de stat beneficiază de gratuitate la călătoriile cu trenul, în timp ce studenţii pot obţine reduceri de 90% dacă studiază în ţară, respectiv 50% dacă studiază în
Rata de promovare a probei de evaluare a competenţelor din cadrul concursului pentru directori şi directori adjuncţi a fost de 69,05% înainte de rezolvarea contestaţiilor, a transmis, într-un comunicat, Ministerul
Un site dedicat și o lucrare aflată la al doilea volum, care cuprinde surse istorice primare din secolul al XVII-lea şi începutul secolului al XVIII-lea, au fost lansate la începutul acestei săptămâni la Muzeul
La Muzeul „Poni-Cernătescu” din Iași va avea loc, în 30 octombrie 2026, vernisajul expoziției de goblenuri „Cronografia firelor - O istorie de familie țesută în memoria timpului”, semnată de Daniela
La Arhivele Naționale din București va putea fi vizitată, până pe 24 ianuarie 2027, expoziţia „De la Atlantic la Pacific. Vizita reginei Maria în America”. Dedicată împlinirii a 100 de ani de la deplasarea
La sediul Muzeului Național de Istorie a României (MNIR) vor avea loc, pe 26 octombrie, începând cu ora 17:00, lansarea catalogului donației și expoziției „Corina Chiriac, istoriile unei mari artiste” și
Galeria de Artă „Rudolf Schweitzer-Cumpăna” din Pitești, parte integrantă din Muzeul Județean Argeș, și-a redeschis recent porțile pentru publicul larg, după ce clădirea de secol XIX care adăpostește
Pancreasul este o glandă cu rol în digestie și reglarea glicemiei. Cancerul apare când celulele sale se înmulțesc necontrolat. Cele mai multe tumori sunt adenocarcinoame. Boala poate evolua fără semne clare și
Somnul se modifică odată cu înaintarea în vârstă, iar unele schimbări sunt firești. Vârstnicii pot adormi mai devreme, se pot trezi mai devreme dimineața și pot avea un somn mai superficial, cu mai multe
Puține obiecte au intrat în viața noastră atât de repede și atât de adânc ca telefonul. Astăzi îl găsim în buzunarul fiecăruia, de la copil la vârstnic. Ne ține aproape de cei dragi, ne pune în
Toamna, imunitatea ne este pusă la încercare. Scăderea temperaturii și variațiile acesteia pe parcursul zilei ne scot șervețele din buzunare și ceaiurile de prin dulapuri. Deși imunitatea și rezistența în
Uneori, în spatele unei boli se află o întrebare care rămâne ani întregi fără răspuns: „De ce?” De ce un copil are o întârziere în dezvoltare? De ce un adult a dezvoltat o boală neobișnuită la o
În pofida uriașei personalități, Simion Mehedinți (1868-1962) este încă foarte puțin cunoscut. Întemeietor al Catedrei de geografie la Universitatea din București (1900), autor al tratatului „Terra”, unic
Viața Sfintei Cuvioase Parascheva reprezintă un reper spiritual pentru tinerii aflați în căutarea identității și a sensului vieții. Exemplul ei vorbește despre credință, discernământ și curajul de a face
Familia și tinerii reprezintă două dintre cele mai importante realități asupra cărora se concentrează lucrarea pastorală a Bisericii. Într-o societate aflată într-o continuă schimbare, în care ritmul
Sănătatea nu înseamnă doar absența bolii. Ea depinde și de felul în care ne îngrijim corpul, ne gestionăm emoțiile și reacționăm atunci când apare o problemă medicală. Medicul Victor Budeanu,
În luna octombrie, capitala Moldovei găzduiește prima ediție a SACRUM Iași Art Festival, un eveniment dedicat artei sacre, patrimoniului și spiritualității. Despre ideea, viziunea și programul festivalului, la
Sfinții sunt Evanghelii vii, mărturisitori ai mesajului lui Hristos oricând, oriunde. Ei sunt „frați mai mari” din familia lui Dumnezeu, uniți cu noi în Trupul tainic al lui Hristos. Ei ne sprijină în
Sala Baptisteriu a Muzeului Mitropolitan din Iași găzduiește până la sfârșitul lunii octombrie expoziția „Sacrul la feminin, de la Facerea lumii la «Rugăciunea» lui Brâncuși”. Peste 100 de lucrări și obiecte de artă și de cult orbitează în jurul sculpturii „Rugăciunea”, semnată de Constantin Brâncuși, oferind vizitatorilor un periplu expozițional „care pornește de la taina vieții, trece prin maternitate, sfințenie, jertfă și dăruire și ajunge la gestul interior al rugăciunii”. Vizitatorii și pelerinii au posibilitatea să admire printre exponate lucrări semnate de Nicolae Grigorescu și Nicolae Tonitza, precum și diferite reprezentări ale Sfintei Cuvioase Parascheva.
În peisajul duhovnicesc al României, figura Sfintei Cuvioase Parascheva strălucește ca o prezență vie, ocrotitoare și grabnic ajutătoare. Cunoscută în popor și sub numele de „Sfânta Vineri”, Cuvioasa
Mioveni este un oraș în județul Argeș, cunoscut în special pentru fabrica de autoturisme din apropiere, unde se produce de șase decenii mașina națională Dacia. De altfel, între 1964 și 1996, orașul s-a numit
Biserica „Sfinții Împărați Constantin și Elena”-Parcul Călăraşi, care are şi
Laureat al Premiului Nobel, în 1961, Ivo Andrić (1892-1973) a devenit un scriitor cunoscut în literatura română prin traducerile realizate, cu dăruire și profesionalism, după cele ale lui Gellu Naum (E un pod pe
Ciprian Voicilă (n. 1978, Buzău) este sociolog la Muzeul Ţăranului Român, dar și eseist și poet. A publicat eseuri în revistele Dilema veche, Cultura, Suplimentul de cultură, Observator cultural, Visul
La margine Doar o lumină sus, la etajul Vântului șuierător, Coloane de neliniști și rar, Foarte rar, câte un zbor... Clădiri înalte în adiere, Cu ulmi uscați Peste bălți,
Iordan Datcu și Eugen Simion au fost colegi de facultate la Universitatea din București în perioada 1952-1957. Prietenia care i-a legat a fost statornică și fructuoasă, o prietenie de o viață. În numele acestui
N-am zis nimic și asta e greșeală Poemul de azi e ca o jelanie care umple văzduhul. Nu mă ascund, un vuiet se aude în depărtări, iar blândețea se joacă de-a neprevăzutul. De câți arginți e
În Amfiteatrul „Prof. Dr. Teodor M. Popescu” al Facultății de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din București au avut loc astăzi, 2 iunie, susţinerea publică a două noi teze de doctorat care
Sectorul social-filantropic al Arhiepiscopiei Sibiului a organizat de Ziua Internaţională a Copilului o activitate dedicată preşcolarilor şi elevilor din localitatea Noiștat, județul Sibiu. De asemenea, beneficiarii Centrului de recuperare „Sfântul Nectarie” din Sibiu au primit vizita studenţilor teologi.
Sinodul Mitropoliei Munteniei și Dobrogei s-a reunit în această seară, 2 iunie, în sesiunea de lucru, în Sala Sinodală a Reședinței Patriarhale din Capitală. La şedinţa prezidată de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, au participat ierarhii eparhiilor sufragane ale acestei mitropolii. Ordinea de zi a cuprins subiecte de ordin administrativ, proclamarea locală a canonizării mai multor sfinte femei românce, primirea de fragmente de sfinte moaște din alte părți, precum și pelerinajele cu sfinte moaște dintr-o eparhie în alta.
Împodobită cu ramuri verzi şi flori, ca pentru marele praznic premergător hramului, Catedrala Mitropolitană „Sfânta Treime” din Sibiu şi-a aşteptat credincioşii de Rusalii pentru a-L mări şi a-I mulţumi lui Dumnezeu, dar şi pentru a se ruga Preasfintei Treimi ca să primească ocrotire.
În Duminica Pogorârii Sfântului Duh (numită și a Cincizecimii sau a Rusaliilor), 31 mai, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a liturghisit la Catedrala Mitropolitană. După Vecernia plecării genunchilor, a avut loc tradiţionala procesiune de Rusalii, desfășurată în centrul municipiului Cluj-Napoca.
În Duminica Pogorârii Duhului Sfânt, Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, a oficiat Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie și Vecernia plecării genunchilor în Catedrala Arhiepiscopală „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din Roman. Din soborul preoților care au participat la acest praznic împărătesc au făcut parte preacuviosul părinte arhimandrit Nectarie Eftime, mare eclesiarh al Catedralei Arhiepiscopale din Roman, preacuviosul părinte arhimandrit Andrei Ioniță, cărora s-au adăugat părinți ieromonahi și ierodiaconi ai sfântului lăcaș mușatin.
Jurnaliștii Patriarhiei Române au sărbătorit astăzi, 1 iunie, hramul Centrului de Presă BASILICA, închinat praznicului Sfintei Treimi. Sfânta Liturghie şi slujba de Te Deum au fost săvârșite la Catedrala Patriarhală din București de Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop-vicar patriarhal, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, ostenitori ai presei creștine. În continuare, în cadrul unui moment festiv desfășurat la Palatul Patriarhiei, angajații și colaboratorii instituției mediatice au fost binecuvântați de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, iar unii dintre aceștia au primit distincții din partea fondatorului Centrului de Presă BASILICA.
În Catedrala Mitropolitană „Sfânta Treime” din Sibiu a avut loc sâmbătă, 30 mai, Adunarea naţională a Asociației Ortodoxe „Oastea Domnului”. Sute de membri din întreaga țară s-au adunat la Sibiu la tradiționalul eveniment organizat de Rusalii și s-au rugat împreună la slujba Vecerniei oficiată de un sobor de preoți și diaconi.
Mulţimi de credincioşi au participat şi în acest an la hramul Catedralei Mitropolitane „Sfânta Treime” din Sibiu şi au primit binecuvântarea celor şase arhierei şi a soborului slujitor. Sfânta Liturghie din
În ziua cinstirii Preasfintei Treimi, Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, s-a aflat în mijlocul obștii monahale de la Mănăstirea Balș. Cu prilejul hramului așezământului monahal, ierarhul a săvârșit Sfânta Liturghie.
Numeroși credincioși din Capitală, precum și pelerini veniți din diferite zone ale țării, au participat astăzi, 31 mai 2026, la slujbele prilejuite de praznicul Pogorârii Sfântului Duh, săvârșite la istorica Catedrală Patriarhală din București. Sfânta Liturghie a fost oficiată de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, slujitori ai catedralei.
În Duminica cea Mare a praznicului Pogorârii Duhului Sfânt, 31 mai, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a rostit un cuvânt de învățătură după săvârșirea Sfintei Liturghii în Paraclisul istoric „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” al Reședinței Patriarhale. Preafericirea Sa a pus în lumină că Duhul Sfânt „confirmă lucrarea Fiului și împărtășește lumii viața lui Hristos Cel răstignit, înviat și înălțat la cer”.
Duminică, de marele praznic al Pogorârii Duhului Sfânt, la Catedrala Mitropolitană din Iași, Sfânta Liturghie a fost săvârșită de Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, împreună cu Preasfințitul Părinte Damaskinos Olkinuora, Episcop de Haapsalu (Estonia).
În Aula „Mitropolit Ioan Meţianu” a Facultăţii de Teologie Ortodoxă „Sfântul Andrei Şaguna” din Sibiu a avut loc joi, 28 mai, şedinţa solemnă de constituire a noii Adunări eparhiale şi a noului Consiliu eparhial al Arhiepiscopiei Sibiului, prezidată de Înaltpreasfinţitul Părinte Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului.
Comandamentul Componentei Aeriene „General comandant aviator Ermil Gheorghiu” a împlinit astăzi 76 de ani de la înființare. Momentul aniversar a fost marcat printr‑o ceremonie militară și religioasă la unitatea din localitatea Moara Vlăsiei, județul Ilfov. La eveniment a participat și Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop‑vicar patriarhal.
Ședința de constituire a noii Adunări eparhiale a Arhiepiscopiei Bucureștilor a avut loc astăzi, 29 mai, în Aula Magna „Teoctist Patriarhul” a Palatului Patriarhiei, sub președinția Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, care este și Arhiepiscopul Bucureștilor. Lucrările au marcat începutul mandatului 2026-2030 pentru membrii aleși în scrutinurile din cele zece circumscripții electorale ale eparhiei în data de 30 aprilie a acestui an.
Patru coruri au urcat pe scena Centrului de evenimente „Agora” joi, 28 mai, la Concertul de final al Festivalului de Muzică Bizantină de la Iași. La eveniment au luat parte și cântăreții bisericești din
Cu șapte zile înainte de proclamarea locală a canonizării Sfintei Cuvioase Filofteia de la Pasărea, mama Sfântului Ierarh Calinic de la Cernica, și a Sfintei Cuvioase Elisabeta de la Pasărea, la mănăstirea
Clericii din Protopopiatul Năsăud s-au reunit marţi, 26 mai, în cadrul conferinței preoțești de primăvară. Conferința a fost precedată de săvârșirea unui Te Deum, în Biserica „Sfântul Ierarh Nicolae”, cunoscută și sub denumirea de „Catedrala din Năsăud”, în prezența Preasfințitului Părinte Samuel Bistrițeanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului. După momentul de rugăciune, lucrările conferinței s-au desfășurat în sala de ședințe a protopopiatului, în prezența ierarhului și a preoților din cuprinsul protopopiatului.
Episcopia Ortodoxă Română a Oradiei are bucuria de a anunța lansarea noului site oficial al eparhiei, disponibil la adresa: episcopia‑oradiei.ro. Noul site al Episcopiei Oradiei se dorește a fi nu doar un
În ziua în care Biserica Ortodoxă l‑a cinstit pe Sfântul Ioan Rusul, 27 mai, Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Mitropolitul Olteniei, a săvârșit Sfânta Liturghie la biserica cu hramurile „Nașterea
În atmosfera Festivalului Internațional de Muzică Bizantină de la Iași, Liceul de Arte „Octav Băncilă” a găzduit Concursul național de muzică psaltică pentru seminariile și liceele teologice ortodoxe din cadrul Patriarhiei Române, ediția a VII-a. Evenimentul a reunit șapte coruri psaltice din întreaga țară, într-o zi dedicată rugăciunii prin cânt, frumuseții tradiției bizantine și comuniunii dintre tineri.
Centrul „Agora” a găzduit joi dimineață, 28 mai, un eveniment de o importanță deosebită pentru viața muzicală bisericească din Arhiepiscopia Iașilor: Întâlnirea cântăreților bisericești. Momentul a avut loc în cadrul Festivalului de Muzică Bizantină de la Iași și a reunit aproximativ 500 de cântăreți bisericești din cele 13 protopopiate ale eparhiei. Ziua a început cu Sfânta Liturghie, săvârșită de Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor.
La împlinirea a 50 de ani de la absolvirea Seminarului Teologic Ortodox din București, membrii promoţiei 1976 s-au reunit joi, 28 mai, la Mănăstirea Radu Vodă din Capitală. Momentul festiv a fost marcat prin oficierea Sfintei Liturghii de către Preasfințitul Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, înconjurat de un numeros sobor de clerici, colegi de generație.
Duminica a 23-a după Rusalii (Vindecarea demonizatului din ținutul Gherghesenilor) Luca 8, 26-39 În vremea aceea a venit Iisus cu corabia în ținutul Gherghesenilor, care este în fața Galileei. Și, ieșind pe
„În vremea aceea a auzit Irod tetrarhul toate cele făcute de Iisus și era nedumerit, că se zicea de către unii că Ioan s-a sculat din morți; iar de unii, că Ilie s-a arătat, iar de alții, că un proroc
Fraților, acum mă bucur de suferințele mele pentru voi și împlinesc, în trupul meu, lipsurile necazurilor lui Hristos, pentru trupul Lui, care este Biserica, al cărei slujitor m-am făcut, potrivit iconomiei lui
Sfântul Ierarh Averchie, Episcopul Ierapolei, cel întocmai cu Apostolii (†167), a fost contemporan cu împăratul roman Marc Aureliu (161-180). La una dintre sărbătorile păgâne s-au adunat mulţi păgâni,
Arhimandrit Ioanichie Bălan, Patericul Românesc, Ediția a VI-a, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2011, pp. 286-287 „Pustnicul Sebastian era cu metania din Mănăstirea Bogdana Ocna, unde s-a nevoit în primii ani ai
România prăznuiește în fiecare toamnă, în luna octombrie, doi sfinți, pe Sfânta Parascheva și Sfântul Dimitrie cel Nou, prin pelerinaje de anvergură națională. Sărbătorirea celor doi cuvioși la Iași și
Pelerinajul sau închinarea la moaștele sfinților înseamnă căutarea sfințeniei, care nu are izvorul în lumea aceasta, ci în Dumnezeu, Cel singur Sfânt, iar întâlnirea cu sfinții este întâlnire cu
Veacul trecut a fost un secol al unor schimbări fundamentale, manifestate asupra lumii și a omului. Unele dintre acestea au vizat viața de familie, „leagănul” civilizației și al vieții umane. Relațiile


