Persoanele singure şi familiile care îndeplinesc condiţiile legale vor putea beneficia şi în luna noiembrie de ajutorul pentru încălzirea locuinţei „dacă vor depune solicitările, însoţite de documente
Persoanele singure şi familiile care îndeplinesc condiţiile legale vor putea beneficia şi în luna noiembrie de ajutorul pentru încălzirea locuinţei „dacă vor depune solicitările, însoţite de documente
Echipe multidisciplinare de medici de la Spitalul Clinic „Dr. C.I. Parhon” şi Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii „Sf. Maria” din Iaşi au efectuat două transplanturi renale unor copii de 2 şi 6 ani,
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, s-a aflat luni la Bucureşti, unde a avut întâlniri cu preşedintele Nicuşor Dan şi premierul Luca Niculescu. Aceasta a anunţat că Uniunea Europeană pune
Peste un milion de români au accesat, în primele zece luni ale anului 2026, portalul Pilonului 2 de pensii. Potrivit Asociaţiei pentru Pensiile Administrate Privat din România, citată de Agerpres, cei 8,5 milioane
Un studiu reprezentativ la nivel naţional iniţiat de Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție şi sprijinit de UNICEF relevă că, într-un singur an, aproximativ 600.000 de copii di
Dragii mei elevi, anul acesta, școala noastră împlinește 90 de ani de existență, 90 de ani de când poartă numele marelui cronicar Miron Costin. Este momentul să aflăm cine a fost el, ce a reprezentat pentru noi și ce a lăsat posterității. Pentru voi, dragii mei, voi scutura colbul de pe filele îngălbenite ale cursurilor și seminarelor de literatură veche, din vremea studenției mele, și voi împărtăși cu dragoste și cu bucurie ceea ce și eu am primit în dar, acum 30 de ani, de la domnul meu profesor, Valeriu Bălteanu, dascălul care a reușit să ne facă să ne îndrăgostim de cei care au pus temeliile literaturii române.
Fundația Regală Margareta a României a dat startul înscrierilor pentru cea de-a 19-a ediție a programului național „Tinere Talente”. Elevii și studenții pasionați de muzică clasică și arte vizuale, din Ro
O primă întâlnire între cele trei federaţii sindicale reprezentative din învăţământ şi noua conducere a Ministerului Educaţiei şi Cercetării a avut loc în această săptămână, la discuţii participând
Liceenii vor avea, începând cu anul şcolar 2027-2028, o nouă disciplină opţională, „Inteligenţă artificială şi cetăţenie digitală”, introdusă în contextul în care „tranziția rapidă către o
Universitatea Naţională de Ştiinţă şi Tehnologie Politehnica Bucureşti organizează, în perioada 17-18 noiembrie 2026, cea de-a noua ediţie a târgului de cariere POLIJOBS. Peste o sută de companii din mai mu
O serie de imagini astronomice realizate de doi astronomi amatori și astrofotografi din Iași și Vaslui, Robert Delcea și Sorin Mungiu, vor fi expuse, începând din 14 noiembrie, la Observatorul Astronomic al
Muzeul Național al Literaturii Române găzduiește joi, 19 noiembrie 2026, de la ora 18:00, la sediul din strada Nicolae Crețulescu nr. 8 din București, lansarea volumului „Reporterul de teren. De la realitatea
Sub titlul „Teritorii fragile. Arta ca spațiu emoțional”, va fi inaugurat, în 12 noiembrie, Salonul Artelor Vizuale, ediţia a doua, în cadrul spațiilor medievale ale Muzeului Național Cotroceni. Printre
Institutul Cultural Român din Madrid a găzduit, recent, un eveniment literar dedicat poeziei românești, în care amfitrioni au fost Maria Pop, directoarea Institutului Cultural Român din Madrid, scriitorul și
Cântărețul Marcel Pavel revine, pe 7 decembrie 2026, pe scena Operei Naționale București cu concertul de Crăciun „Steaua de la Răsărit”. „De la emoția profundă a colindelor autentice românești și a
Menopauza este o etapă firească în viața femeii, marcată de încetarea menstruațiilor și de scăderea producției de estrogeni. Deși nu este o boală, schimbările hormonale pot aduce bufeuri, transpirații
Microcirculația este esențială sistemului vascular, asigurând schimburile de oxigen și nutrienți dintre sânge și țesuturi. Deși capilarele sunt cele mai mici vase, modificările lor pot reflecta procese
Hipertensiunea arterială (HTA) este una dintre cele mai frecvente boli cronice, adesea fără simptome, dar cu consecințe grave asupra sănătății. La nivel mondial, în 2024, aproximativ 1,4 miliarde de adulți
În câteva zile vom intra în perioada de pregătire trupească și sufletească pentru marea și frumoasa sărbătoare a Nașterii Domnului nostru Iisus Hristos. Din punct de vedere alimentar, aceasta înseamnă că,
Multă vreme am privit dinții ca pe o problemă separată de restul corpului: ne doare o măsea, mergem la stomatolog, apoi uităm. Stomatologia de astăzi vede lucrurile altfel. Gura este poarta de intrare în
Utilizarea excesivă a tehnologiei poate afecta atenția, echilibrul emoțional și capacitatea copiilor de a construi relații autentice. Profesoara Cristina Benga, doctor în științele educației, vorbește despre
Franța se află în stare de șoc după tulburările din ultima perioadă. Oare Macron a subestimat nemulțumirea din țară? Politologul Jacob Ross vorbește despre acuzațiile aduse președintelui - și despre
Educația nu înseamnă doar acumularea de informații și obținerea unor rezultate școlare bune. Prof. univ. dr. emerit Constantin Cucoș, de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, vorbește despre
Într-o discuție pe care Părintele Arsenie Papacioc a avut-o cu tinerii veniți la Mănăstirea „Sfânta Maria” din Techirghiol, el i-a întrebat așa: „Ce credeți că i-a costat pe sfinți de au ajuns la
În pofida uriașei personalități, Simion Mehedinți (1868-1962) este încă foarte puțin cunoscut. Întemeietor al Catedrei de geografie la Universitatea din București (1900), autor al tratatului „Terra”, unic
Mănăstirea Bic din judeţul Sălaj, cu cele două biserici, clădirile gospodăreşti, obştea şi credincioșii care o cercetează neîncetat, este rodul rugăciunilor, credinţei şi activităţii neobosite a maicii
Inginerul Vasile Balcan este unul dintre cei mai cunoscuți fermieri și antreprenori din agrobusinessul românesc, care activează pe raza județului Neamț, la Roman. Pe lângă sectorul vegetal pe care l-a dezvoltat
Nu putem vorbi despre valoarea arhitecturii moldovenești fără a ne aminti de moștenirea lăsată de familiile boierești care au deținut până în zorii veacului al XX-lea proprietăți și moșii în toată regiunea. Castelul Sturdza de la Miclăușeni, din județul Iași, este un asemenea exemplu. Astăzi, dă mărturie despre epoca în care a fost ridicat și povestește despre bogăția neogoticului. Restaurat exemplar în ultimii doi ani, edificiul a fost redeschis recent publicului, oferind un model de recuperare patrimonială și de amenajare muzeală.
Comunitatea românilor din Sevilla, Spania, este ocrotită de ani buni de Sfântul Dimitrie cel Nou din Basarabi. Rugăciunile înălţate Sfântului Dimitrie cel Nou au adus ajutor duhovnicesc familiilor de români
Volum migălit, Scris „întru neuitare” - Gânduri ofrandă. * Cartea cuprinde Teme de meditații, Itinerare... * Smerită lucrare Invită, printre rânduri, Și alți
Icoane medievale, broderii liturgice de o rară valoare artistică și artefacte preistorice s-au întâlnit, până la sfârșitul lunii octombrie, în Sala Baptisteriu a Muzeului Mitropolitan din Iași, în cadrul
Rugăciunea Călugării tăiați în rugăciune tresar acum în stratul de cărbune, se răsucesc în vorbele străbune, parcă ar vrea, prin noi, să se răzbune. ...Călugării tăiați în
Visez că am devenit un psalm Pitită într-o strană, visez că vocea mea s-a făcut atât de melodioasă încât o întrece pe cea a cântăreților și a imnografilor, că am devenit un psalm dintr-o
Laureat al Premiului Nobel, în 1961, Ivo Andrić (1892-1973) a devenit un scriitor cunoscut în literatura română prin traducerile realizate, cu dăruire și profesionalism, după cele ale lui Gellu Naum (E un pod pe
Cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, părintele arhimandrit Augustin Coman, consilier patriarhal la Sectorul relații creștine, interreligioase și comunități românești externe, l-a primit marți, 30 iunie, pe Înaltpreasfințitul Părinte Efrem, Mitropolit de Alep, din Patriarhia Antiohiei, la Palatul Patriarhiei din București. La eveniment a participat și o delegație venită din Patriarhia Antiohiei și a Întregului Orient.
Numeroși pelerini și credincioși, împreună cu turiști aflați în Munții Bucegi, au participat luni, 29 iunie, de sărbătoarea Sfinților Apostoli Petru și Pavel, la Sfânta Liturghie săvârșită de Înaltpreasfințitul Părinte Nifon, Arhiepiscopul Târgoviştei, Mitropolit onorific şi Exarh patriarhal, cu prilejul hramului, la Altarul de vară de lângă biserica nouă a Mănăstirii Peștera Ialomiței, judeţul Dâmboviţa.
La sărbătoarea Sfinților Apostoli Petru și Pavel, 29 iunie, Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, a slujit la Schitul Bogâltin din județul Caraș-Severin. De dimineață, ierarhul a binecuvântat paraclisul cu hramul „Sfântul Iosif cel Nou de la Partoș”, care a fost ridicat recent, după care a săvârșit Sfânta Liturghie alături de un sobor de preoți și diaconi la Altarul de vară al așezământului monahal, ocrotit de Sfinții Apostoli Petru și Pavel. Răspunsurile liturgice au fost date de Grupul psaltic „Ethos” al Episcopiei Caransebeșului. Au participat la sărbătoarea hramului autorități locale și numeroși credincioși din localitățile apropiate, dar și pelerini din alte zone ale țării.
Aula Magna „Teoctist Patriarhul” a Palatului Patriarhiei a găzduit astăzi, 30 iunie 2026, ceremonia de absolvire a studenților înscriși la programele de licență și masterat ale Facultății de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din București. La încheierea festivității, absolvenții au depus jurământul de credință față de Biserica Ortodoxă Română. Evenimentul a fost onorat de Patriarhul României, care a transmis cuvântul intitulat „Vocația didactică și misionară a Teologiei”.
În Duminica a 4-a după Rusalii (a vindecării slugii sutașului), 28 iunie, Înaltpreasfinţitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului şi Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului, a sfinţit Biserica „Soborul Maicii Domnului” din Florești.
În Duminica a 4-a după Rusalii, cei doi ierarhi ai Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Ioachim și Preasfințitul Părinte Episcop-vicar Teofil Trotușanul, au săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Catedrala Arhiepiscopală „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din Roman. În cadrul Sfintei Liturghii, diaconul Vasile Nunu a fost hirotonit preot pe seama Parohiei Huțu, com. Găiceana, Protopopiatul Sascut. Tot în acest context liturgic, cei doi ierarhi au înălțat rugăciuni de pomenire pentru sufletul Episcopului Emilian Crișanul, trecut în odihna lui Dumnezeu în data de 26 iunie.
Credincioșii din cartierul Dărmănești, municipiul Piatra-Neamț, au trăit miercuri, 24 iunie, momente de aleasă bucurie duhovnicească. În ziua praznicului Nașterii Sfântului Ioan Botezătorul, Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, a săvârșit slujba de sfințire a pietrei de temelie pentru noua biserică a Parohiei „Duminica Sfinților Români”.
În Duminica a 4-a după Pogorârea Sfântului Duh, 28 iunie 2026, Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, a săvârșit Sfânta Liturghie la Altarul de vară al Mănăstirii „Sfântul Ioan cel Nou” din Suceava. În cuvântul de învățătură, ierarhul a subliniat că „credința sutașului este remediul suferinței slujitorului său, dar și motivul vindecării sale”, arătând că smerenia și credința neclintită rămân calea spre mântuire.
În Duminica a 4-a după Rusalii, 28 iunie, Înaltpreasfințitul Părinte Ioan, Mitropolitul Banatului, s-a aflat în mijlocul credincioșilor Parohiei Fratelia din Timișoara și a participat la Sfânta Liturghie, împărtășind bucuria rugăciunii și a comuniunii euharistice cu cei prezenți. În cuvântul de învățătură rostit, ierarhul a tâlcuit pericopa evanghelică a vindecării slugii sutașului (Matei 8, 5-13). Ierarhul a subliniat că iubirea milostivă a lui Dumnezeu se revarsă asupra întregii omeniri, iar chemarea la mântuire este adresată tuturor celor care trăiesc pe acest pământ: „Prin minunea aceasta, în mod cu totul vădit și deschis, Hristos Domnul deschide ușa lumii păgâne. În Vechiul Testament, Dumnezeu Și-a ales poporul Israel, din care avea să Se întrupeze Mântuitorul. De acum însă, Hristos vine în lume și spune: «Nu numai pentru voi am venit, ci pentru toată lumea, de la răsărit și până la apus». Astăzi, pe pământ trăiesc opt miliarde de oameni, iar dintre aceștia, puțin peste două miliarde sunt creștini. De aceea, Mântuitorul nostru Iisus Hristos mai are încă șase miliarde de suflete cărora dorește să li Se descopere”.
În Duminica a 4-a după Rusalii, 28 iunie, Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului, s-a aflat în mijlocul credincioșilor adunați în rugăciune la Schitul „Sfântul Ierarh Nifon, Patriarhul Constantinopolului” și „Sfânta Cuvioasă Teodora de la Sihla”, situat în satul Oeștii-Pământeni din comuna argeșeană Corbeni. Cu acest prilej, chiriarhul a săvârșit Sfânta Liturghie în noua biserică a așezământului monahal, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, în prezența credincioșilor veniți să participe la slujbă și să primească binecuvântarea arhierească.
La biserica românească din Micherechi, Ungaria, a avut loc sâmbătă, 27 iunie, un concurs de toacă pentru copiii din localitate și împrejurimi. Concursul a fost organizat de părintele paroh Ionuț Teodor Negrău și de alți credincioși și binefăcători din localitate, între care și Maria Márkné Bordaș, ne-a transmis Biroul de presă al Eparhiei ortodoxe româneşti din Ungaria.
Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Ciprian i-a binecuvântat duminică, 28 iunie 2026, pe credincioșii parohiei buzoiene Spătaru, săvârșind Sfânta Liturghie în biserica din localitate, aflată sub ocrotirea Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil.
Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, a slujit în Duminica a 4-a după Rusalii, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, în Parohia Biniș din Protopopiatul Reșița, anticipând hramul bisericii parohiale, „Sfinții Apostoli Petru și Pavel”. Răspunsurile liturgice au fost date de Grupul psaltic „Ethos” al Episcopiei Caransebeșului. Au fost înălțate și rugăciuni pentru sufletul Preasfințitului Părinte Emilian.
În ziua prăznuirii Sfinților Apostoli Petru și Pavel, astăzi, 29 iunie, Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop-vicar patriarhal, a săvârșit Sfânta Liturghie în Catedrala Patriarhală din București, înconjurat de un sobor de slujitori ai sfântului lăcaș. Ierarhul a rostit un cuvânt de învățătură în care a evidențiat semnificația duhovnicească a acestei mari sărbători închinate celor doi corifei ai Apostolilor Mântuitorului Iisus Hristos.
Sfinții Apostoli Petru și Pavel au fost cinstiți astăzi, 29 iunie, la Paraclisul istoric „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” al Reședinței Patriarhale. Cu această ocazie, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a rostit un profund cuvânt de învățătură în care a subliniat faptul că aceşti doi apostoli au fost chemați de Domnul Iisus Hristos în moduri unice să slujească planului de mântuire a lumii și că, în ciuda parcursurilor distincte, ei sunt profund uniți prin mărturisirea dumnezeirii Mântuitorului, experiența pocăinței, iubirea statornică față de Biserică și jertfa lor martirică.
Ziua cinstirii Sfinților Apostoli Petru și Pavel reprezintă și hramul Mănăstirii Cetățuia din municipiul Iași. În această dimineață, obștea monahală, precum și numeroși ieșeni din diferite cartiere ale
În Duminica a 4‑a după Rusalii, 28 iunie, când la Sfânta Liturghie a fost rânduită spre lectură Evanghelia vindecării slugii sutașului (Matei 8, 5‑13), Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul,
Cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, în data de 29 iunie, de sărbătoarea Sfinților Apostoli Petru și Pavel, a avut loc proclamarea locală a canonizării Sfintei Cuvioase Filotimia, mama Sfântului Cuvios Dometie cel Milostiv de la Râmeț. Evenimentul solemn a avut loc la Mănăstirea Râmeț din jud. Alba, de sărbătoarea hramului noii biserici a așezământului monahal, în contextul Anului comemorativ al sfintelor femei din calendar (mironosițe, mucenițe, monahii, soții și mame). Sfânta Cuvioasă Filotimia va fi cinstită în data de 6 iulie a fiecărui an, alături de Sfântul Cuvios Dometie cel Milostiv de la Râmeț.
Catedrala Episcopală din Huși a îmbrăcat astăzi, 29 iunie, haine de sărbătoare, cu prilejul praznicului Sfinților Apostoli Petru și Pavel, ocrotitorii sfântului lăcaș ctitorit de Sfântul Voievod Ștefan cel Mare în anul 1495.
În Duminica a 4-a după Rusalii, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a rostit un cuvânt de învățătură la sfârșitul Sfintei Liturghii săvârșite în Paraclisul „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Reședința Patriarhală. Pornind de la textul evanghelic în care este relatată vindecarea slugii sutașului (Matei 8, 5-13), Preafericirea Sa a evidențiat virtuțile sutașului roman și a subliniat responsabilitatea pe care o avem de a rosti cuvinte care să zidească, să mângâie și să aducă alinare semenilor noștri.
În Duminica a 4‑a după Rusalii, la Catedrala Patriarhală din București, Sfânta Liturghie a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop‑vicar patriarhal. După citirea
Ierarhi, clerici și popor dreptcredincios din Arhiepiscopia Aradului s-au unit în rugăciune la Catedrala Veche din municipiu, în zilele de 27 și 28 iunie 2026, pentru a aduce un ultim și pios omagiu Preasfințitului Părinte Emilian Crișanul, trecut la Domnul vineri, 26 iunie. Soboare de ierarhi, preoți și diaconi au înălțat rugăciuni pentru odihna sufletului său și au fost rostite cuvinte de mângâiere și evocare a slujirii jertfelnice a acestuia. La finalul acestor momente, sicriul cu trupul neînsuflețit a fost purtat spre Mănăstirea Neamț, locul unde va fi săvârșită slujba Înmormântării.
Catedrala Mitropolitană „Sfânta Treime” din Sibiu a fost plină de credincioși în Duminica a 4-a după Rusalii, la Sfânta Liturghie. Slujba religioasă a fost săvârşită de Înaltpreasfințitul Părinte Laurențiu, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului.
Cu o zi înainte de sărbătoarea Sfinților Apostoli Petru și Pavel, în Duminica a 4‑a după Rusalii, 28 iunie, Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop‑vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, a
Soborul Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil și al tuturor cereștilor puteri (Luca 10, 16-21) „Cel ce vă ascultă pe voi pe Mine Mă ascultă, şi cel ce se leapădă de voi se leapădă de Mine; iar cine se
„Zis-a Domnul către iudeii care veniseră la Dânsul: Vai vouă, fariseilor! Că dați zeciuială din izmă și din untariță și din toate legumele și lăsați la o parte dreptatea și iubirea de Dumnezeu; pe
Fraților, vă rugăm și vă îndemnăm în Domnul Iisus, ca, așa cum se cuvine să umblați și să plăceți lui Dumnezeu – în care chip și umblați – așa să sporiți tot mai mult, fiindcă știți ce
Sfântul Mare Mucenic Mina a trăit în urmă cu peste 17 veacuri în timpul împăraţilor Dioclețian și Maximian, care au condus Imperiul Roman la cumpăna dintre cel de-al III-lea şi al IV-lea veac creştin, fiind
Arhimandrit Ioanichie Bălan, Patericul Românesc, Ediția a VI-a, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2011, pp. 528-529 „În anul 1898, Cuviosul schimonah Irinarh (Șișman) a fost îndemnat de Duhul Sfânt să scrie pe
Începutul fiecărui post reprezintă o șansă de a deveni mai liberi. Liberi de noi înșine, de sinele egoist, de propriile patimi pe care le sprijinim complice, liberi de a face binele, de a ne stăpâni lumea
Omul este supus greșelii, pentru că este om și nu poate fi desăvârșit. Adeseori, căderea îi este mai la îndemână decât ridicarea, iar slăbiciunea se dovedește mai puternică decât voința de a face
Mântuitorul nostru Iisus Hristos spune în Evanghelia de la Ioan: „Dacă nu vedeți semne și minuni, cu nici un chip nu credeți” (Ioan 4, 48), iar despre Sfântul Arhidiacon Ștefan citim în Faptele Apostolilor


