Experienţa României privind anularea rezultatelor alegerilor prezidenţiale din 2024 a reprezentat un prilej important de reflecţie asupra noilor provocări la adresa securităţii şi democraţiei, a declarat
Experienţa României privind anularea rezultatelor alegerilor prezidenţiale din 2024 a reprezentat un prilej important de reflecţie asupra noilor provocări la adresa securităţii şi democraţiei, a declarat
Directorul general al Agenţiei Naţionale pentru Plăţi şi Inspecţie Socială (ANPIS), Daniela Moroşanu, a declarat miercuri, la Vaslui, că România se confruntă cu o îmbătrânire a populaţiei, subliniind
Şase femei care au lucrat ca operatori într-un call center fraudulos, în cursul anului 2025, au fost trimise de procurori în instanţă pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune, fiind acuzate că au
Anul acesta a fost unul record pentru turismul de observare a păsărilor (birdwatching) în Delta Dunării, comparabil cu anii anteriori pandemiei. Potrivit proprietarului unei agenţii de turism specializate pe
Numărul cererilor de negociere cu băncile şi instituţiile financiare nebancare transmise de consumatori către Centrul de Soluţionare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar a ajuns la 3.394 în primele nouă
Asociația „Academia de Zâmbete București” a organizat, în vara acestui an, trei tabere care au oferit bucurie copiilor și adolescenților cu vârste între 7 și 17 ani. Echipa formată din pr. Gheorghe
Manualele şcolare pentru clasa a IX-a care au fost declarate câştigătoare în urma licitaţiilor au fost încărcate, în format digital şi PDF, pe platforma dedicată - manuale.edu.ro, potrivit unui anunţ al
Înscrierile pentru FLEX Global sunt deschise până în data de 22 octombrie 2026, elevii selectaţi având oportunitatea să studieze un an şcolar la un liceu din Statele Unite ale Americii. Ei vor locui alături de
Elevii din învăţământul preuniversitar de stat beneficiază de gratuitate la călătoriile cu trenul, în timp ce studenţii pot obţine reduceri de 90% dacă studiază în ţară, respectiv 50% dacă studiază în
Rata de promovare a probei de evaluare a competenţelor din cadrul concursului pentru directori şi directori adjuncţi a fost de 69,05% înainte de rezolvarea contestaţiilor, a transmis, într-un comunicat, Ministerul
Un site dedicat și o lucrare aflată la al doilea volum, care cuprinde surse istorice primare din secolul al XVII-lea şi începutul secolului al XVIII-lea, au fost lansate la începutul acestei săptămâni la Muzeul
La Muzeul „Poni-Cernătescu” din Iași va avea loc, în 30 octombrie 2026, vernisajul expoziției de goblenuri „Cronografia firelor - O istorie de familie țesută în memoria timpului”, semnată de Daniela
La Arhivele Naționale din București va putea fi vizitată, până pe 24 ianuarie 2027, expoziţia „De la Atlantic la Pacific. Vizita reginei Maria în America”. Dedicată împlinirii a 100 de ani de la deplasarea
La sediul Muzeului Național de Istorie a României (MNIR) vor avea loc, pe 26 octombrie, începând cu ora 17:00, lansarea catalogului donației și expoziției „Corina Chiriac, istoriile unei mari artiste” și
Galeria de Artă „Rudolf Schweitzer-Cumpăna” din Pitești, parte integrantă din Muzeul Județean Argeș, și-a redeschis recent porțile pentru publicul larg, după ce clădirea de secol XIX care adăpostește
Pancreasul este o glandă cu rol în digestie și reglarea glicemiei. Cancerul apare când celulele sale se înmulțesc necontrolat. Cele mai multe tumori sunt adenocarcinoame. Boala poate evolua fără semne clare și
Somnul se modifică odată cu înaintarea în vârstă, iar unele schimbări sunt firești. Vârstnicii pot adormi mai devreme, se pot trezi mai devreme dimineața și pot avea un somn mai superficial, cu mai multe
Puține obiecte au intrat în viața noastră atât de repede și atât de adânc ca telefonul. Astăzi îl găsim în buzunarul fiecăruia, de la copil la vârstnic. Ne ține aproape de cei dragi, ne pune în
Toamna, imunitatea ne este pusă la încercare. Scăderea temperaturii și variațiile acesteia pe parcursul zilei ne scot șervețele din buzunare și ceaiurile de prin dulapuri. Deși imunitatea și rezistența în
Uneori, în spatele unei boli se află o întrebare care rămâne ani întregi fără răspuns: „De ce?” De ce un copil are o întârziere în dezvoltare? De ce un adult a dezvoltat o boală neobișnuită la o
În pofida uriașei personalități, Simion Mehedinți (1868-1962) este încă foarte puțin cunoscut. Întemeietor al Catedrei de geografie la Universitatea din București (1900), autor al tratatului „Terra”, unic
Viața Sfintei Cuvioase Parascheva reprezintă un reper spiritual pentru tinerii aflați în căutarea identității și a sensului vieții. Exemplul ei vorbește despre credință, discernământ și curajul de a face
Familia și tinerii reprezintă două dintre cele mai importante realități asupra cărora se concentrează lucrarea pastorală a Bisericii. Într-o societate aflată într-o continuă schimbare, în care ritmul
Sănătatea nu înseamnă doar absența bolii. Ea depinde și de felul în care ne îngrijim corpul, ne gestionăm emoțiile și reacționăm atunci când apare o problemă medicală. Medicul Victor Budeanu,
În luna octombrie, capitala Moldovei găzduiește prima ediție a SACRUM Iași Art Festival, un eveniment dedicat artei sacre, patrimoniului și spiritualității. Despre ideea, viziunea și programul festivalului, la
Sfinții sunt Evanghelii vii, mărturisitori ai mesajului lui Hristos oricând, oriunde. Ei sunt „frați mai mari” din familia lui Dumnezeu, uniți cu noi în Trupul tainic al lui Hristos. Ei ne sprijină în
Sala Baptisteriu a Muzeului Mitropolitan din Iași găzduiește până la sfârșitul lunii octombrie expoziția „Sacrul la feminin, de la Facerea lumii la «Rugăciunea» lui Brâncuși”. Peste 100 de lucrări și obiecte de artă și de cult orbitează în jurul sculpturii „Rugăciunea”, semnată de Constantin Brâncuși, oferind vizitatorilor un periplu expozițional „care pornește de la taina vieții, trece prin maternitate, sfințenie, jertfă și dăruire și ajunge la gestul interior al rugăciunii”. Vizitatorii și pelerinii au posibilitatea să admire printre exponate lucrări semnate de Nicolae Grigorescu și Nicolae Tonitza, precum și diferite reprezentări ale Sfintei Cuvioase Parascheva.
În peisajul duhovnicesc al României, figura Sfintei Cuvioase Parascheva strălucește ca o prezență vie, ocrotitoare și grabnic ajutătoare. Cunoscută în popor și sub numele de „Sfânta Vineri”, Cuvioasa
Mioveni este un oraș în județul Argeș, cunoscut în special pentru fabrica de autoturisme din apropiere, unde se produce de șase decenii mașina națională Dacia. De altfel, între 1964 și 1996, orașul s-a numit
Biserica „Sfinții Împărați Constantin și Elena”-Parcul Călăraşi, care are şi
Laureat al Premiului Nobel, în 1961, Ivo Andrić (1892-1973) a devenit un scriitor cunoscut în literatura română prin traducerile realizate, cu dăruire și profesionalism, după cele ale lui Gellu Naum (E un pod pe
Ciprian Voicilă (n. 1978, Buzău) este sociolog la Muzeul Ţăranului Român, dar și eseist și poet. A publicat eseuri în revistele Dilema veche, Cultura, Suplimentul de cultură, Observator cultural, Visul
La margine Doar o lumină sus, la etajul Vântului șuierător, Coloane de neliniști și rar, Foarte rar, câte un zbor... Clădiri înalte în adiere, Cu ulmi uscați Peste bălți,
Iordan Datcu și Eugen Simion au fost colegi de facultate la Universitatea din București în perioada 1952-1957. Prietenia care i-a legat a fost statornică și fructuoasă, o prietenie de o viață. În numele acestui
N-am zis nimic și asta e greșeală Poemul de azi e ca o jelanie care umple văzduhul. Nu mă ascund, un vuiet se aude în depărtări, iar blândețea se joacă de-a neprevăzutul. De câți arginți e
Înaltpreasfinţitul Părinte Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului, a săvârşit luni, 23 martie, slujba Deniei Canonului cel Mare în Catedrala Mitropolitană „Sfânta Treime” din Sibiu.
Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, s-a rugat duminică, 22 martie, împreună cu preotul și credincioșii Parohiei Topleț din Protopopiatul Băile Herculane, județul Caraș-Severin, prilej cu care a și binecuvântat lucrările săvârșite la biserica parohială.
Parohia Adâncata, din cadrul Protopopiatului Urziceni, Episcopia Sloboziei și Călărașilor, județul Ialomița, participă în acest an, pentru prima dată, la Concursul Național Catehetic, cu proiectul intitulat
50 de copii și tineri membri ai Grupului de cateheză „Sfânta Cuvioasă Parascheva” al Parohiei Apărătorii Patriei I din București, alături de părinți și voluntari, au efectuat sâmbătă, 21 martie, un pelerinaj pe urmele sfintelor femei românce recent canonizate. Ei au poposit la mănăstirile Cernica, Pasărea și Samurcășești de lângă București, precum și la Biserica „Sfântul Gheorghe”-Nou din Capitală. În cadrul primului popas, la Mănăstirea Cernica pelerinii s-au închinat la moaștele Sfântului Cuvios Gheorghe și ale Sfântului Ierarh Calinic, dar și la cele ale Sfântului Preot Mărturisitor Dumitru Stăniloae, au vizitat muzeul și cimitirul mănăstirii.
Arhiepiscopia Craiovei, prin Sectorul de tineret și catehizare, în parteneriat cu mai multe instituții locale și asociații, a organizat în zilele de 20 și 21 martie acțiunea de împădurire „Plantează un copac în memoria copiilor care nu au avut șansa să se nască” și Crosul pentru viață „Alergăm pentru darul neprețuit al vieții”, informează mitropoliaolteniei.ro.
Capela „Sfânta Mare Muceniță Ecaterina” din cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Sector 1, din București, a găzduit marți, 24 martie, cea de-a treia sesiune a proiectului „Teologia - știință spre folosul aproapelui”, la care au participat preoți de caritate din Protopopiatul Sector 1 Capitală. Proiectul este realizat de Sectorul social-filantropic și misionar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, în colaborare cu Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din București.
În perioada 30-31 martie, va avea loc la Biblioteca Academiei Române din București Simpozionul național interdisciplinar „Mărturii bizantine”, un eveniment academic dedicat explorării moștenirii bizantine din perspective multiple: istorie, teologie, artă, arhitectură, filologie și studii culturale. Simpozionul a ajuns anul acesta la cea de-a 5-a ediție și se desfășoară sub genericul „Spațiul bizantin. Tipologii și semnificații”. Evenimentul își propune să aducă în prim-plan contribuții relevante privind influența civilizației bizantine în spațiul românesc și european, reunind cercetători, cadre universitare și specialiști din diverse domenii. Comunicările susținute vor evidenția atât dimensiunea istorică, cât și actualitatea studiilor bizantine în contextul cercetării contemporane. Evenimentul va include prezentări științifice, dezbateri și sesiuni tematice, oferind un cadru de dialog interdisciplinar și schimb de idei între participanți. De asemenea, simultan cu desfășurarea simpozionului, în foaierul Bibliotecii Academiei Române se va desfășura și expoziția cu lucrările elevilor din ciclul gimnazial și liceal înscrise în cadrul concursului interdisciplinar „Mărturii bizantine”. Lucrările sunt selectate dintre cele mai frumoase din secțiuni precum: arhitectură culoare; arhitectură grafică; grafică; acuarelă; detaliu bizantin; mozaic; grafică carte; colaj; machete; vitralii; icoane pe lemn/ sticlă/ hârtie/ pânză; fotografie. Prin tematica abordată și nivelul academic al contribuțiilor, simpozionul se adresează atât comunității științifice, cât și publicului interesat de patrimoniul cultural și spiritual bizantin.
Pelerinii și vizitatorii care doresc să ajungă la Catedrala Națională au, începând de miercuri, 25 martie, un motiv de bucurie, întrucât două noi magazine de obiecte bisericești au fost deschise în incinta monumentalului edificiu religios. Cu acest prilej, toți cei care doresc să viziteze Catedrala Națională vor avea acces pe esplanada din fața lăcașului de închinare pentru a putea admira îndeaproape măreția acestui simbol al credinței românești.
Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a efectuat o vizită pastorală la Institutul Regional de Gastroenterologie și Hepatologie „Prof. Dr. Octavian Fodor” din Cluj-Napoca.
În Duminica a 4-a din Postul Mare, a Sfântului Cuvios Ioan Scărarul, Înaltpreasfinţitul Părinte Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului, a liturghisit în Biserica „Sfântul Evanghelist Luca” din Sibiu. Cuvântul de învăţătură al ierarhului a evidenţiat rolul tămăduitor al Sfintelor Taine primite în Biserică.
Parohia Cintei din Protopopiatul Arad a fost duminică, 22 martie, gazda unui moment deosebit de binecuvântare, prilejuit de prezența Înaltpreasfințitului Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, în contextul desfășurării celei de-a 23-a ediții a „Săptămâni duhovnicești”.
Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, a prezidat joi, 19 martie, Sinaxa monahală a părinților stareți și duhovnicilor și a maicilor starețe ale așezămintelor monahale din județul Caraș-Severin. Întâlnirea s-a desfășurat la Mănăstirea „Adormirea Maicii Domnului” Teiuș-Caransebeș și a debutat cu o slujbă de Te Deum în biserica așezământului monahal. După momentul de rugăciune, în ansamblul mănăstiresc a fost susținută o prelegere de către arhidiaconul Vicențiu Românu, profesor la Seminarul Teologic „Episcop Ioan Popasu” din Caransebeș, cu tema: „Modele de educație în familie. Mamele Sfinților Trei Ierarhi”. Pe marginea temei prezentate au fost mai multe luări de cuvânt din partea monahilor prezenți, pentru a puncta probleme concrete cu care se confruntă părinții duhovnici.
Pictura Bisericii „Sfântul Sfințit Mucenic Teodosie de la Mănăstirea Brazi” din municipiul Buzău a fost sfințită duminică, 22 martie, de Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei, în prezența a numeroși credincioși din parohie, precum și din alte zone ale orașului.
Înaltpreasfinţitul Părinte Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului, a sfinţit duminică, 22 martie, piatra de temelie pentru biserica din Şelimbăr-Cartierul Tineretului, judeţul Sibiu. Noul lăcaş de cult va avea hramurile „Întâmpinarea Domnului” şi „Sfânta Cuvioasă Emilia”.
A patra duminică din Postul Mare, 22 martie 2026, a fost prilej de comuniune în rugăciune la Catedrala Arhiepiscopală din Suceava, Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, slujind Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie împreună cu un sobor de preoți și diaconi la Altarul exterior al ansamblului monastic închinat Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruință, și Sfântului Mare Mucenic Ioan cel Nou.
În Duminica a patra din Postul Mare, Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, a săvârșit Sfânta Liturghie a Sfântului Vasile cel Mare la Catedrala Arhiepiscopală „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din Roman.
Într-un context în care nevoia de sprijin duhovnicesc și de repere autentice este tot mai evidentă, tinerii aflați în Centrul pentru tineri privați de libertate din Târgu Ocna, județul Bacău, au avut bucuria de a-l primi la sfârșitul săptămânii trecute pe părintele profesor Constantin Necula, de la Facultatea de Teologie „Sfântul Ierarh Andrei Șaguna” din Sibiu, care a susținut conferința „Crucea tinereții, cale spre Înviere”.
La sediul Institutului de Cercetare a Calității Vieții (ICCV) al Academiei Române a avut loc vineri, 20 martie, susținerea publică a tezei de doctorat „Dimensiuni sociologico-teologice ale consilierii pastorale în context urban contemporan”. Cercetarea a fost realizată de părintele arhid. Marinel Laurențiu Marcu, redactor-șef al revistei „Biserica Ortodoxă Română”, Buletinul oficial al Patriarhiei Române, sub coordonarea științifică a acad. prof. univ. dr. Ilie Bădescu, directorul Institutului de Sociologie al Academiei Române, în cadrul Școlii Doctorale de Sociologie și Științe Juridice.
La Parohia Afumați 2 din județul Ilfov a avut loc vineri, 20 martie, conferința preoților slujitori în cimitirele de stat din București. Lucrările au fost precedate de săvârșirea Tainei Sfântului Maslu în biserica parohială, de către un sobor de preoți, sub protia părintelui Gheorghe Dilirici, coordonatorul preoților slujitori în cimitirele de stat din Capitală, în prezența credincioșilor și a reprezentanților autorităților locale.
Preasfințitul Părinte Ambrozie, Episcopul Giurgiului, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, a săvârșit duminică, 22 martie, Sfânta Liturghie în biserica din localitatea Puțu Greci, comuna Greaca, Protopopiatul Hotarele, județul Giurgiu, ce a fost construită în anul 1933. În cuvântul de învățătură, ierarhul a vorbit despre pericopa evanghelică, dar și despre Sfântul Ioan Scărarul, cel care a scris lucrarea „Scara dumnezeiescului urcuș”. A fost săvârșită o slujbă de pomenire pentru ctitorii sfântului lăcaș trecuți la cele veșnice. La final, Preasfinția Sa l-a felicitat pe părintele paroh Eduard Dumitrache pentru activitatea pastoral-misionară desfășurată și a dăruit parohiei icoana sfintelor femei canonizate recent, după care i-a binecuvântat pe credincioșii prezenți, oferindu-le publicații ortodoxe, iconițe, iar copiilor daruri și dulciuri.
Preasfințitul Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, a poposit, în Duminica a 4-a din Postul Mare, 22 martie, în mijlocul obștii monahale a Mănăstirii „Sfântul Trifon” din localitatea Cernetu, județul Teleorman. Cu acest prilej, ierarhul a săvârșit Sfânta Liturghie în biserica așezământului monahal, împreună cu un sobor de preoți și diaconi. Din sobor au făcut parte părintele protosinghel Victor Iancu, starețul obştii monahale; părintele Sorin Marian Nistor, protopop de Alexandria; arhidiaconul Dimitrie Gabor, precum și alți slujitori. Episcopul Alexandriei și Teleormanului a subliniat în omilia rostită că rugăciunea, credința și postul sunt pilonii vieții duhovnicești: „Sfânta Evanghelie din această zi și prăznuirea Sfântului Cuvios Ioan Scărarul reprezintă prilejuri prețioase de a învăța cele folositoare vieții noastre duhovnicești. Trebuie să ne apropiem de Dumnezeu cu toată inima, cu o credință sinceră și neclintită, așa cum ne arată cuvintele Mântuitorului: «Credința ta te-a mântuit». Credința autentică nu se măsoară doar prin vorbe, ci se trăiește ca o atitudine vie, prin rugăciune neîncetată, dragoste sinceră față de Dumnezeu și aproapele, și prin respectarea poruncilor Sale. Numai prin postul asumat cu evlavie și prin rugăciunea stăruitoare poate fi alungat diavolul, căci acestea două sunt arme puternice împotriva vrăjmașului nevăzut”.
În Duminica a 4‑a din Postul Mare, 22 martie, a Sfântului Cuvios Ioan Scărarul, Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, a poposit la Paraclisul Catedralei Naționale din București,
Peste 90 de tineri au participat, la finalul săptămânii trecute, la cea de-a cincea ediție a Congresului Tinerilor Pro-Viață. Întâlnirea a fost organizată, în 21 martie, de Asociația „Studenți pentru viață”, filialele din București și din Iași, în colaborare cu Organizația Tinerilor București și cu ATOR Banatul de Munte, și a reunit membri ai mai multor organizații de tineret din țară și din străinătate.
Urcușul duhovnicesc al Postului Mare a fost împlinit în Arhiepiscopia Dunării de Jos printr-o exemplară împletire a rugăciunii cu filantropia. Dragostea față de semeni s-a materializat vineri, 20 martie, într-o nouă acțiune socială desfășurată în Protopopiatul Covurlui, la Centrul Medico-Social din localitatea Pechea, județul Galați. Comunitatea gălățeană s-a unit, pe urmă, în rugăciune la Sfânta Liturghie săvârșită duminică, 22 martie, la Catedrala Arhiepiscopală din Galați de către Înaltpreasfințitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos.
Duminica a 23-a după Rusalii (Vindecarea demonizatului din ținutul Gherghesenilor) Luca 8, 26-39 În vremea aceea a venit Iisus cu corabia în ținutul Gherghesenilor, care este în fața Galileei. Și, ieșind pe
„În vremea aceea a auzit Irod tetrarhul toate cele făcute de Iisus și era nedumerit, că se zicea de către unii că Ioan s-a sculat din morți; iar de unii, că Ilie s-a arătat, iar de alții, că un proroc
Fraților, acum mă bucur de suferințele mele pentru voi și împlinesc, în trupul meu, lipsurile necazurilor lui Hristos, pentru trupul Lui, care este Biserica, al cărei slujitor m-am făcut, potrivit iconomiei lui
Sfântul Ierarh Averchie, Episcopul Ierapolei, cel întocmai cu Apostolii (†167), a fost contemporan cu împăratul roman Marc Aureliu (161-180). La una dintre sărbătorile păgâne s-au adunat mulţi păgâni,
Arhimandrit Ioanichie Bălan, Patericul Românesc, Ediția a VI-a, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2011, pp. 286-287 „Pustnicul Sebastian era cu metania din Mănăstirea Bogdana Ocna, unde s-a nevoit în primii ani ai
România prăznuiește în fiecare toamnă, în luna octombrie, doi sfinți, pe Sfânta Parascheva și Sfântul Dimitrie cel Nou, prin pelerinaje de anvergură națională. Sărbătorirea celor doi cuvioși la Iași și
Pelerinajul sau închinarea la moaștele sfinților înseamnă căutarea sfințeniei, care nu are izvorul în lumea aceasta, ci în Dumnezeu, Cel singur Sfânt, iar întâlnirea cu sfinții este întâlnire cu
Veacul trecut a fost un secol al unor schimbări fundamentale, manifestate asupra lumii și a omului. Unele dintre acestea au vizat viața de familie, „leagănul” civilizației și al vieții umane. Relațiile


