Joi, 22 octombrie, la Mănăstirea Mihai Vodă din București, Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop‑vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, a oficiat slujba Privegherii cu prilejul proclamării locale a
Joi, 22 octombrie, la Mănăstirea Mihai Vodă din București, Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop‑vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, a oficiat slujba Privegherii cu prilejul proclamării locale a
La Palatul Patriarhiei din București a avut loc în această seară, 22 octombrie 2026, cea de‑a opta ediție a evenimentului cultural „Istorie și artă în România”. Manifestarea a cuprins vernisajul unei
În cadrul Parohiei „Sfântul Nicolae” din Giulești‑Sârbi, Protoieria Sector 6 Capitală, sub îndrumarea diaconului Marius Daniel Armășelu, s‑a desfășurat o serie de ateliere de meșteșuguri cu motive
Elevii Seminarului Teologic Ortodox „Veniamin Costachi” de la Mănăstirea Neamț au marcat împlinirea a 65 de ani de la trecerea în veșnicie a scriitorului Mihail Sadoveanu printr-o activitate organizată de Catedra de limba și literatura română.
La Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din București a avut loc astăzi, 22 octombrie, deschiderea expoziției „Din atelierele studenților. Icoane, studii de atelier, proiecte de restaurare”. Organizată de Departamentul de teologie sistematică, practică și artă sacră, cu prilejul sărbătorii Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor, expoziţia reunește lucrări semnate de studenți, absolvenți și profesori ai specializării Artă sacră.
Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură a început vinerea trecută campania de plăți în avans aferentă anului de cerere 2026. Conform APIA, în perioada 16-20 octombrie, 395.533 de fermieri au fost
România ar urma să primească la 24 octombrie 1,1 milioane de doze de vaccin, dintre care 800.000 împotriva variolei ovine şi caprine şi 300.000 împotriva pestei micilor rumegătoare, după ce Comisia Europeană a
În perioada 24-25 octombrie, la Sibiu are loc cea de-a doua ediţie a Pieţei Produselor Montane. Potrivit Consiliului Județean Sibiu, 24 de producători din 11 judeţe vor prezenta 204 produse înregistrate în
Comisia Europeană a salutat acordul încheiat miercuri între Parlamentul European şi Consiliul UE privind modificarea anumitor norme de producţie, etichetare şi certificare, precum şi a normelor privind comerţul
Acoperirea integrală a necesarului de carne de porc din producţia internă până în 2028, continuarea programelor pentru legume în extrasezon, prioritizarea fondurilor care reduc deficitul comercial agroalimentar,
Preşcolarii şi elevii intră sâmbătă, 24 octombrie, în vacanța de toamnă, prima din anul școlar 2026-2027. Cursurile se vor relua luni, 2 noiembrie, al doilea modul de învăţare urmând să se desfăşoare
Ministerul Educaţiei şi Cercetării (MEC) a publicat forma finală a calendarului de desfăşurare a Evaluării Naţionale pentru absolvenţii clasei a VIII-a, în anul şcolar 2026-2027. Prima probă scrisă a
Miniştrii cabinetului condus de Luca Niculescu şi-au preluat miercuri mandatele. La Ministerul Educaţiei şi Cercetării, noul ministru, Sorin Costreie, va face echipă cu Sorin-Gabriel Ionescu, numit ministru
Noul ministru al educaţiei, Sorin Costreie, susţine o „schimbare a paradigmei educaţionale”, deoarece, în prezent, „elevii învaţă mai mult să răspundă bine la teste” şi nu acumulează informaţiile
Asociația „Academia de Zâmbete București” a organizat, în vara acestui an, trei tabere care au oferit bucurie copiilor și adolescenților cu vârste între 7 și 17 ani. Echipa formată din pr. Gheorghe
În Aula Academiei Române din București se va desfășura marţi, 27 octombrie, simpozionul omagial „E. Lovinescu 145”. Evenimentul este organizat de Muzeul Naţional al Literaturii Române, în parteneriat cu
Un site dedicat și o lucrare aflată la al doilea volum, care cuprinde surse istorice primare din secolul al XVII-lea şi începutul secolului al XVIII-lea, au fost lansate la începutul acestei săptămâni la Muzeul
La Muzeul „Poni-Cernătescu” din Iași va avea loc, în 30 octombrie 2026, vernisajul expoziției de goblenuri „Cronografia firelor - O istorie de familie țesută în memoria timpului”, semnată de Daniela
La Arhivele Naționale din București va putea fi vizitată, până pe 24 ianuarie 2027, expoziţia „De la Atlantic la Pacific. Vizita reginei Maria în America”. Dedicată împlinirii a 100 de ani de la deplasarea
La sediul Muzeului Național de Istorie a României (MNIR) vor avea loc, pe 26 octombrie, începând cu ora 17:00, lansarea catalogului donației și expoziției „Corina Chiriac, istoriile unei mari artiste” și
Pancreasul este o glandă cu rol în digestie și reglarea glicemiei. Cancerul apare când celulele sale se înmulțesc necontrolat. Cele mai multe tumori sunt adenocarcinoame. Boala poate evolua fără semne clare și
Somnul se modifică odată cu înaintarea în vârstă, iar unele schimbări sunt firești. Vârstnicii pot adormi mai devreme, se pot trezi mai devreme dimineața și pot avea un somn mai superficial, cu mai multe
Puține obiecte au intrat în viața noastră atât de repede și atât de adânc ca telefonul. Astăzi îl găsim în buzunarul fiecăruia, de la copil la vârstnic. Ne ține aproape de cei dragi, ne pune în
Toamna, imunitatea ne este pusă la încercare. Scăderea temperaturii și variațiile acesteia pe parcursul zilei ne scot șervețele din buzunare și ceaiurile de prin dulapuri. Deși imunitatea și rezistența în
Uneori, în spatele unei boli se află o întrebare care rămâne ani întregi fără răspuns: „De ce?” De ce un copil are o întârziere în dezvoltare? De ce un adult a dezvoltat o boală neobișnuită la o
În pofida uriașei personalități, Simion Mehedinți (1868-1962) este încă foarte puțin cunoscut. Întemeietor al Catedrei de geografie la Universitatea din București (1900), autor al tratatului „Terra”, unic
Viața Sfintei Cuvioase Parascheva reprezintă un reper spiritual pentru tinerii aflați în căutarea identității și a sensului vieții. Exemplul ei vorbește despre credință, discernământ și curajul de a face
Familia și tinerii reprezintă două dintre cele mai importante realități asupra cărora se concentrează lucrarea pastorală a Bisericii. Într-o societate aflată într-o continuă schimbare, în care ritmul
Sănătatea nu înseamnă doar absența bolii. Ea depinde și de felul în care ne îngrijim corpul, ne gestionăm emoțiile și reacționăm atunci când apare o problemă medicală. Medicul Victor Budeanu,
În luna octombrie, capitala Moldovei găzduiește prima ediție a SACRUM Iași Art Festival, un eveniment dedicat artei sacre, patrimoniului și spiritualității. Despre ideea, viziunea și programul festivalului, la
Sfinții sunt Evanghelii vii, mărturisitori ai mesajului lui Hristos oricând, oriunde. Ei sunt „frați mai mari” din familia lui Dumnezeu, uniți cu noi în Trupul tainic al lui Hristos. Ei ne sprijină în
România celor care sunt credincioși intră în fiecare toamnă, în luna octombrie, într-un timp aparte. Acum au loc două dintre cele mai importante momente ale pelerinajului și vieții religioase contemporane: sărbătorile Sfintei Parascheva de la Iași și Sfântului Dimitrie cel Nou de la București. Poate că ar fi nimerit să reamintim ce înseamnă aceste evenimente: oameni fericiți, care sosesc cu trenul sau mașina de la sute de kilometri distanță.
Sala Baptisteriu a Muzeului Mitropolitan din Iași găzduiește până la sfârșitul lunii octombrie expoziția „Sacrul la feminin, de la Facerea lumii la «Rugăciunea» lui Brâncuși”. Peste 100 de lucrări și obiecte de artă și de cult orbitează în jurul sculpturii „Rugăciunea”, semnată de Constantin Brâncuși, oferind vizitatorilor un periplu expozițional „care pornește de la taina vieții, trece prin maternitate, sfințenie, jertfă și dăruire și ajunge la gestul interior al rugăciunii”. Vizitatorii și pelerinii au posibilitatea să admire printre exponate lucrări semnate de Nicolae Grigorescu și Nicolae Tonitza, precum și diferite reprezentări ale Sfintei Cuvioase Parascheva.
În peisajul duhovnicesc al României, figura Sfintei Cuvioase Parascheva strălucește ca o prezență vie, ocrotitoare și grabnic ajutătoare. Cunoscută în popor și sub numele de „Sfânta Vineri”, Cuvioasa
Laureat al Premiului Nobel, în 1961, Ivo Andrić (1892-1973) a devenit un scriitor cunoscut în literatura română prin traducerile realizate, cu dăruire și profesionalism, după cele ale lui Gellu Naum (E un pod pe
Ciprian Voicilă (n. 1978, Buzău) este sociolog la Muzeul Ţăranului Român, dar și eseist și poet. A publicat eseuri în revistele Dilema veche, Cultura, Suplimentul de cultură, Observator cultural, Visul
La margine Doar o lumină sus, la etajul Vântului șuierător, Coloane de neliniști și rar, Foarte rar, câte un zbor... Clădiri înalte în adiere, Cu ulmi uscați Peste bălți,
Iordan Datcu și Eugen Simion au fost colegi de facultate la Universitatea din București în perioada 1952-1957. Prietenia care i-a legat a fost statornică și fructuoasă, o prietenie de o viață. În numele acestui
N-am zis nimic și asta e greșeală Poemul de azi e ca o jelanie care umple văzduhul. Nu mă ascund, un vuiet se aude în depărtări, iar blândețea se joacă de-a neprevăzutul. De câți arginți e
Intrarea Domnului în Ierusalim s-a petrecut cu puține zile înainte de răspunsul judecății nedrepte pe care fariseii și cărturarii au dat-o Fiului lui Dumnezeu Întrupat, Unul din Treime. Prin aceasta, s-a
Lumea părinților deșertului nu este mereu ușor de înțeles. Patericul îți oferă piesele unui puzzle, pe care oricum le-ai întoarce, la final nu ai o imagine foarte clară asupra întregului și se poate
Unul dintre cei mai cunoscuți egumeni ai Schitului Vovidenia din secolul XX a fost arhimandritul Mina Prodan. Născut în ținutul Iașilor, Andrieșeni, la 30 octombrie 1883, pe tânărul Mihalache l-au crescut
Eu nu cred că există cu adevărat vreo persoană fără de Dumnezeu. Există, însă, prea adesea, oameni care își „confecționează” un zeu din resturile aduse la mal de valurile vieții, pentru ca, apoi, să
Voroneţ, un tezaur al istoriei, culturii, trăirilor sau al șoptirii Rugăciunii lui Iisus. Cine poate scrie îndeajuns despre nevoința ascunsă de ochii celor mulți, a sihaștrilor care au preferat întâlnirea cu
Învățătura teologică a Duminicii Mariei Egipteanca, cuvioasă care e sărbătorită în fiecare an la 1 aprilie, dar și în această duminică, a cincea din Postul cel Mare, poate fi sintetizată în câteva
Dacă nu era calul să-i spună că se întoarce iarăși cu mâna goală de la târg, bunicul nu și-ar fi adus aminte că-i promisese bunicii c-o să-i cumpere și ei ceva. Dar și dacă și-ar fi amintit, n-ar fi a
Poate n-ai fost de mult, aproapele meu, să-i cercetezi pe cei țintuiți pe un pat de spital, dar Sfânta Evanghelie din Duminica a 2-a a Postului Sfintelor Paști, închinată Sfântului Ierarh Grigorie Palama, m-a
Apropierea de momentul sărbătorii Învierii Domnului ar trebui să reprezinte certitudinea că am mai urcat câte o treaptă duhovnicească și am biruit câte un gând rău. Faptele, postul, lacrimile și, în
Pentru părinții deșertului minunile nu sunt o prioritate și nici măcar o preocupare. Mai mult decât atât, ele nu sunt vreodată un argument pentru credință. Dacă se întâmplă, este pentru tainice rațiuni
Iaşi e un oraş fascinant. Cetatea e privită, totuşi, cu condescendență, cu superioritate, ba chiar cu un anume dispreţ de unii români. Aceste atitudini se nasc poate din lipsa de respect faţă de moldoveni, pe
Într-un articol publicat în Ziarul Lumina, intitulat „Piciorul teologiei academice și țepușa limbii grecești”, atrăgeam atenția asupra insuficientei cunoașteri a limbii grecești din partea celor care fac
Suntem în Postul Mare, cea mai importantă perioadă duhovnicească din timpul anului bisericesc. Acum postim pentru a ne pregăti pentru Sărbătoarea sărbătorilor, Învierea Domnului - Sfintele Paşti. Postul
Purta pe umerii ei mici un munte de suferință. Rămăsese văduvă de două ori. Primul bărbat îi murise în Primul Război Mondial. Al doilea, în timpul celui de-al doilea, dar nu din cauza războiului, ci de
Intrând pe poarta sfintei mănăstiri cu hramul „Înălțarea Sfintei Cruci”, ochii scapă îndată spre înălțimile copleșitoare ale vârfului Caraiman și se prosternează la picioarele Crucii care domină
Întâlnim în perioada Postului Mare minunatele chipuri ale celor care au trăit în duhul Evangheliei și au urmat calea cea strâmtă, unii fiind virtuoși dintru început, iar alții descoperind acest drum mai
Ce ar fi fost dacă? Întrebarea aceasta cred că nu a ocolit pe nimeni. Ne construim viața transformând mereu posibilități în realitate. Niciodată însă nu putem actualiza toate posibilitățile și foarte rar av
Călătoria duhovnicească spre Sărbătoarea sărbătorilor continuă! Duminicile Postului Mare reprezintă tot atâtea popasuri duhovnicești menite să ne întărească forțele spre a birui în lupta cu păcatele
În iubirea-I fără de sfârșit Iisus pe cerul lumii S-a ivit; Lumină Sfântă tuturor a dat Și întunericul l-a îngropat. Cuvântul Lui frumos ca o poveste Am înțeles că de la Tatăl este
Se întâmpla uneori ca străzile acelui oraș să se umple de tristețe. Întocmai cum se umpleau iarna de zăpadă. Ieșeau oamenii cu lopețile să înlăture nămeții mai înalți decât ei, dar tristețea se
Oricine a avut măcar o dată prilejul şi s-a lăsat îndemnat de Duhul să înceapă „călătoria către Paşti” (Sfântul şi Marele Post), participând la cele cinci seri (primele patru din prima săptămână
Adeseori, drumul vieții este anevoios, presărat cu greutăți apăsătoare, parcurs de multe ori prin secetă și caniculă. De aceea, Părinţii Bisericii, statornicind cinstirea Sfintei Cruci la mijlocul Post
Pe teritoriul satului Cârja, oraşul Murgeni, judeţul Vaslui, au fiinţat trei biserici, dintre care în prezent mai există două: cea mai veche se afla în Cârja de Jos, în prezent demolată şi înlocuită cu
Patericul este, în mod esențial, o carte a întâlnirilor, a dialogului, a întrebărilor și a răspunsurilor. Dacă te uiți cu atenție la schimburile de replici ale asceților, vei constata că există ceva ce
Duminica a 23-a după Rusalii (Vindecarea demonizatului din ținutul Gherghesenilor) Luca 8, 26-39 În vremea aceea a venit Iisus cu corabia în ținutul Gherghesenilor, care este în fața Galileei. Și, ieșind pe
„În vremea aceea, venind la Iisus, cei doisprezece I-au spus: Dă drumul mulțimii să se ducă prin satele și prin orașele dimprejur, ca să poposească și să-și găsească hrană, că aici suntem în loc
Fraților, vreau să știți cât de mare luptă am pentru voi și pentru cei din Laodiceea și pentru toți câți n-au văzut fața mea în trup, ca să se mângâie inimile lor, și ca ei, strâns uniți în iubire,
Sfântul Apostol Iacob, rudenia Domnului, întâiul episcop al Ierusalimului (†63), este numit fratele Domnului (Galateni 1, 19). El a fost primul episcop al Ierusalimului. „Ca arhipăstor al creştinilor din
Arhimandrit Ioanichie Bălan, Patericul Românesc, Ediția a VI-a, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2011, pp. 458-459 „În ziua hirotoniei sale în arhiereu, Episcopul Andrei Șaguna a rostit aceste cuvinte: –
Prin modul său de a redefini spiritualitatea și teologia într-o cheie existențială și integrală, în afirmarea legăturii reale „Dumnezeu-Cosmos-Om”, Sfântul Preot Mărturisitor Dumitru Stăniloae a dorit
În urmă cu 160 de ani, la 25 octombrie 1866, pe una dintre înălțimile stațiunii Baden-Baden din Germania era sfințită Capela Sturdza, o remarcabilă ctitorie ortodoxă ridicată de fostul domnitor al Moldovei,
Pelerinajul sau închinarea la moaștele sfinților înseamnă căutarea sfințeniei, care nu are izvorul în lumea aceasta, ci în Dumnezeu, Cel singur Sfânt, iar întâlnirea cu sfinții este întâlnire cu
Una din preocupările mele recurente este cea de recuperare a personalităților care au contribuit prin viața lor la formarea unor modele demne de urmat, într-o societate care, cel puțin la vârful ei, pare să nu ma
Veacul trecut a fost un secol al unor schimbări fundamentale, manifestate asupra lumii și a omului. Unele dintre acestea au vizat viața de familie, „leagănul” civilizației și al vieții umane. Relațiile


