Anul trecut, în Uniunea Europeană s-au înregistrat 3,1 miliarde de nopţi petrecute în unităţi de cazare turistică, o creştere de 4,1% faţă de cele 3 miliarde de înnoptări în 2024 şi un avans de 26,5%
Anul trecut, în Uniunea Europeană s-au înregistrat 3,1 miliarde de nopţi petrecute în unităţi de cazare turistică, o creştere de 4,1% faţă de cele 3 miliarde de înnoptări în 2024 şi un avans de 26,5%
Dr. habil. Ecaterina Balica, cercetătoare la Institutul de Sociologie al Academiei Române și coordonatoarea Observatorului Român pentru Analiza și Prevenirea Omorurilor din cadrul acestui institut, a elaborat pr
În pofida faptului că 2025 a fost un an agricol bun, patru companii din agricultură din 10 au probleme financiare, iar rata cea mai mare de insolvenţă este în zona de creştere a animalelor şi cultivării
Luni şi marţi, a avut loc la Luxemburg reuniunea Consiliului Agricultură şi Pescuit (AgriFish) a miniștrilor agriculturii din cele 27 de state UE, unde s-au discutat teme de interes major pentru fermierii europeni,
Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) va dezvolta un portal unic destinat fermierilor, care va facilita accesul la informaţiile şi serviciile instituţiei şi va sprijini gestionarea
Peste 36.000 de studenţi vor primi, în anul universitar 2026-2027, burse sociale printr-un proiect implementat de Unitatea Executivă pentru Finanţarea Învăţământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării şi
Sprijinirea elevilor din comunităţile vulnerabile, recuperarea lacunelor de învăţare şi dezvoltarea educaţiei fizice şi a sportului ar trebui să fie prioritare, în demersul de îmbunătăţire a
Ministerul Educaţiei şi Cercetării se află în discuţii „foarte avansate” cu instituţii de învăţământ superior din toată ţara pentru cooptarea lor în derularea olimpiadelor şcolare naţionale.
Universitatea Naţională de Ştiinţă şi Tehnologie Politehnica Bucureşti organizează, în perioada 30 octombrie - 1 noiembrie 2026, cea de-a V-a ediţie a ROBOFEST, cel mai mare eveniment dedicat roboticii din
Ministerul Educaţiei şi Cercetării (MEC) a publicat forma finală a calendarului de desfăşurare a Evaluării Naţionale pentru absolvenţii clasei a VIII-a, în anul şcolar 2026-2027. Prima probă scrisă a
O serie de evenimente se vor desfăşura, în perioada 2-6 noiembrie, la Iași, în cadrul programului Zilelor Bibliotecii Centrale Universitare „Mihai Eminescu” (BCU). Vor avea loc lansări de carte, o întâlnire
Primăria Sibiu va aloca 800.000 de lei pentru amenajarea, la Muzeul ASTRA, a unui pavilion cu cinci sisteme tradiţionale de gătit, reprezentative pentru mai multe zone ale ţării. Pavilionul, cu structură şi
Galeria Madrigal din Bucureşti propune vizitatorilor, în 31 octombrie 2026, trei ore fără telefon, printre cărţi, artă şi muzică, altfel spus experienţa „Offline la Madrigal”. Evenimentul se doreşte a fi
La Palatul Culturii din Iași va fi inaugurată, pe 3 noiembrie, o expoziție inedită de picturi şi lucrări semnate de pictorul francez Henri Matisse, unul dintre cei mai importanţi artişti ai secolului XX.
La Muzeul Național de Istorie a României (MNIR) din București va avea loc joi, 29 octombrie 2026, o nouă dezbatere din seria „Întâlnirile de pe Victoriei 12”, la care vor participa doi istorici specializați î
Mulți dintre noi am făcut, de-a lungul timpului, diverse investigații imagistice: o radiografie, o tomografie (CT) sau un RMN. De obicei, medicul radiolog privește aceste imagini și descrie ce vede. Însă o
Rahitismul este o afecțiune a copilăriei caracterizată prin mineralizarea insuficientă a oaselor aflate în creștere. Atunci când organismul nu dispune de suficient calciu și fosfor, scheletul nu se dezvoltă
Eventrația, numită și hernie incizională, apare atunci când țesuturile sau organele abdominale protruzionează printr-un defect al peretelui abdominal, la nivelul unei incizii chirurgicale mai vechi. Este o
Pancreasul este o glandă cu rol în digestie și reglarea glicemiei. Cancerul apare când celulele sale se înmulțesc necontrolat. Cele mai multe tumori sunt adenocarcinoame. Boala poate evolua fără semne clare și
Somnul se modifică odată cu înaintarea în vârstă, iar unele schimbări sunt firești. Vârstnicii pot adormi mai devreme, se pot trezi mai devreme dimineața și pot avea un somn mai superficial, cu mai multe
Arhimandritul Vasile Prescure a trecut la Domnul, la Mănăstirea Prislop din Episcopia Devei și Hunedoarei, în dimineața zilei de duminică, 25 octombrie. Părintele Vasile Prescure a văzut lumina zilei la data de
Preoţii din Cercul pastoral-misionar Ilva Mică, coordonaţi de pr. Iuliu Brici, s-au întâlnit în Parohia Feldru din Protopopiatul Năsăud. De asemenea, preoții din Cercul pastoral Beclean, coordonați de pr. Alin
Biblioteca Judeţeană „ASTRA” din Sibiu va găzdui şi în acest an, în perioada 5-8 noiembrie, o nouă ediţie a Târgului de Carte şi Revistă Religioasă, un eveniment care a devenit o manifestare importantă
La Mănăstirea „Brâncoveanu” de la Sâmbăta de Sus, judeţul Braşov, a fost omagiat la sfârşitul săptămânii trecute părintele Teofil Părăian, de la a cărui trecere la Domnul s-au împlinit şase ani.
În Parohia Ortodoxă Iclod, a avut loc întâlnirea tinerilor ortodocși din Protopopiatul Gherla. Întâlnirea a debutat la biserica cu hramul „Sfântul Nicolae”, unde a fost săvârșită Sfânta Liturghie, în so
Credincioşii clujeni vor avea privilegiul şi bucuria de a se închina Cinstitului Brâu al Maicii Domnului, care va fi adus la Cluj-Napoca la începutul lunii noiembrie 2015, de la Mănăstirea Kato Xenia, din
La Biserica „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” din oraşul Victoria, Protopopiatul Făgăraş II, judeţul Braşov, a fost organizată cea de-a zecea ediţie a Expoziţiei „Drumul Icoanei pe sticlă”, de
Parohia „Nașterea Domnului”, păstorită de părintele Nicolae Buda, a organizat un pelerinaj pentru corul parohiei, în Țara Lăpușului. Și acum, ca în fiecare an, membrii corului și alți credincioși din
Mai multe locaşuri de cult din Transilvania l-au sărbătorit pe ocrotitorul lor spiritual, Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir. Cu această ocazie, ierarhii i-au îndemnat pe credincioşi să fie
Solişti de la Operele Naţionale din Bucureşti şi Timişoara, invitaţi din Ungaria, Serbia, SUA, Opera Maghiară din Cluj, Teatrul Naţional de Operă şi Balet „Oleg Danovski" din Constanţa, studenţi şi
În Duminica a 23-a după Rusalii, după Sfânta Liturghie au avut loc mai multe manifestări dedicate Zilei Armatei, sărbătorită pe 25 octombrie. La Mănăstirea Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus, judeţul
Ministrul Apărării Naţionale, Mircea Duşa, a alergat, sâmbătă, alături de militarii voluntari ai grupului Invictus România în penultima etapă a „Ştafetei Veteranilor", predând drapelul autorităţilor
Preasfinţitul Iustin Sigheteanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului a binecuvântat noul amplasament în care funcţionează cel de-al treilea proiect realizat pe fonduri europene, din
Asociația Tinerilor Creștini Ortodocși „Sfinții Martiri Năsăudeni” organizează în perioada 5-8 noiembrie, la Sângeorz-Băi, o tabără de pregătire a voluntarilor, intitulată
Consiliul Judeţean Satu Mare a aprobat proiectul tehnic pentru refacerea bisericii de lemn din satul Soconzel, monument istoric care a ars în anul 2009, finanţarea fiind asigurată din bugetul judeţului, conform
Luni, 26 octombrie, când Biserica Ortodoxă îl sărbătoreşte pe Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, Înaltpreasfinţitul Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului, of
Aproape 25 de vârstnici vor beneficia de îngrijire și găzduire în condiții moderne în localitatea bistrițeană Maieru. Aici a fost inaugurat joi, 22 octombrie, Centrul
Preasfințitul Gurie, Episcopul Devei și Hunedoarei, a oficiat sâmbătă, 24 octombrie, în Biserica „Nașterea Maicii Domnului” a Parohiei Vulcan – Centru Vechi din cadrul Protopopiatului Petroșani, județul Hu
În prezența Preasfințitului Sofronie, Episcopul Oradiei, vineri, 23 octombrie, în ziua prăznuirii Sfântului Apostol Iacov, ruda Domnului, a avut loc reuniunea cadrelor didactice
Parohia „Sfinții Cuvioși Mărturisitori ai Ortodoxiei Visarion Sarai, Sofronie de la Cioara și Sfântul Mucenic Oprea Miclăuș” din localitatea clujeană Chinteni și-a sărbătorit hramul. Sfânta Liturghie a fo
În duminica a 23-a după Rusalii, Înaltpreasfinţitul Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului, oficiază Sfânta Liturghie, alături de Preasfinţitul Ilarion Făgărăşanul,
Peste 35 de artişti internaţionali vor face parte din programul festivalului SoNoRo, ediţa a 10-a, cele 18 concerte urmând să aibă loc în Bucureşti, Arad, Cluj-Napoca şi Bistriţa.
Muzeul Etnografic al Transilvaniei (MET) găzduiește azi, între orele 15.00-18.00, un eveniment obișnuit în mediul rural şi complet uitat în cel urban: o șezătoare a iubitoarelor și iubitorilor lucrului manual,
Biroul de Asistenţă Socială din cadrul Protopopiatului Ortodox Român Cluj II, prin asistenta socială Bianca Dumitraşcu, organizează de două ori pe an, primăvara şi toamna, pelerinaje de o zi pentru preotesele
„În vremea aceea a ales Domnul alți șaptezeci (și doi) de ucenici și i-a trimis câte doi, înaintea feței Sale, în fiecare cetate și loc unde Însuși avea să vină. Și zicea către ei: Secerișul este
Sfântul Sfinţit Mc. Zenovie, Episcopul Ciliciei, şi sora sa, Zenovia (†285) erau din oraşul Egeea, din Cilicia (Asia Mică). Ei s-au născut în prima jumătate a secolului al III-lea după Hristos.


