Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură a început vinerea trecută campania de plăți în avans aferentă anului de cerere 2026. Conform APIA, în perioada 16-20 octombrie, 395.533 de fermieri au fost
Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură a început vinerea trecută campania de plăți în avans aferentă anului de cerere 2026. Conform APIA, în perioada 16-20 octombrie, 395.533 de fermieri au fost
România ar urma să primească la 24 octombrie 1,1 milioane de doze de vaccin, dintre care 800.000 împotriva variolei ovine şi caprine şi 300.000 împotriva pestei micilor rumegătoare, după ce Comisia Europeană a
În perioada 24-25 octombrie, la Sibiu are loc cea de-a doua ediţie a Pieţei Produselor Montane. Potrivit Consiliului Județean Sibiu, 24 de producători din 11 judeţe vor prezenta 204 produse înregistrate în
Comisia Europeană a salutat acordul încheiat miercuri între Parlamentul European şi Consiliul UE privind modificarea anumitor norme de producţie, etichetare şi certificare, precum şi a normelor privind comerţul
Acoperirea integrală a necesarului de carne de porc din producţia internă până în 2028, continuarea programelor pentru legume în extrasezon, prioritizarea fondurilor care reduc deficitul comercial agroalimentar,
Preşcolarii şi elevii intră sâmbătă, 24 octombrie, în vacanța de toamnă, prima din anul școlar 2026-2027. Cursurile se vor relua luni, 2 noiembrie, al doilea modul de învăţare urmând să se desfăşoare
Ministerul Educaţiei şi Cercetării (MEC) a publicat forma finală a calendarului de desfăşurare a Evaluării Naţionale pentru absolvenţii clasei a VIII-a, în anul şcolar 2026-2027. Prima probă scrisă a
Miniştrii cabinetului condus de Luca Niculescu şi-au preluat miercuri mandatele. La Ministerul Educaţiei şi Cercetării, noul ministru, Sorin Costreie, va face echipă cu Sorin-Gabriel Ionescu, numit ministru
Noul ministru al educaţiei, Sorin Costreie, susţine o „schimbare a paradigmei educaţionale”, deoarece, în prezent, „elevii învaţă mai mult să răspundă bine la teste” şi nu acumulează informaţiile
Asociația „Academia de Zâmbete București” a organizat, în vara acestui an, trei tabere care au oferit bucurie copiilor și adolescenților cu vârste între 7 și 17 ani. Echipa formată din pr. Gheorghe
În Aula Academiei Române din București se va desfășura marţi, 27 octombrie, simpozionul omagial „E. Lovinescu 145”. Evenimentul este organizat de Muzeul Naţional al Literaturii Române, în parteneriat cu
Un site dedicat și o lucrare aflată la al doilea volum, care cuprinde surse istorice primare din secolul al XVII-lea şi începutul secolului al XVIII-lea, au fost lansate la începutul acestei săptămâni la Muzeul
La Muzeul „Poni-Cernătescu” din Iași va avea loc, în 30 octombrie 2026, vernisajul expoziției de goblenuri „Cronografia firelor - O istorie de familie țesută în memoria timpului”, semnată de Daniela
La Arhivele Naționale din București va putea fi vizitată, până pe 24 ianuarie 2027, expoziţia „De la Atlantic la Pacific. Vizita reginei Maria în America”. Dedicată împlinirii a 100 de ani de la deplasarea
La sediul Muzeului Național de Istorie a României (MNIR) vor avea loc, pe 26 octombrie, începând cu ora 17:00, lansarea catalogului donației și expoziției „Corina Chiriac, istoriile unei mari artiste” și
Pancreasul este o glandă cu rol în digestie și reglarea glicemiei. Cancerul apare când celulele sale se înmulțesc necontrolat. Cele mai multe tumori sunt adenocarcinoame. Boala poate evolua fără semne clare și
Somnul se modifică odată cu înaintarea în vârstă, iar unele schimbări sunt firești. Vârstnicii pot adormi mai devreme, se pot trezi mai devreme dimineața și pot avea un somn mai superficial, cu mai multe
Puține obiecte au intrat în viața noastră atât de repede și atât de adânc ca telefonul. Astăzi îl găsim în buzunarul fiecăruia, de la copil la vârstnic. Ne ține aproape de cei dragi, ne pune în
Toamna, imunitatea ne este pusă la încercare. Scăderea temperaturii și variațiile acesteia pe parcursul zilei ne scot șervețele din buzunare și ceaiurile de prin dulapuri. Deși imunitatea și rezistența în
Uneori, în spatele unei boli se află o întrebare care rămâne ani întregi fără răspuns: „De ce?” De ce un copil are o întârziere în dezvoltare? De ce un adult a dezvoltat o boală neobișnuită la o
În pofida uriașei personalități, Simion Mehedinți (1868-1962) este încă foarte puțin cunoscut. Întemeietor al Catedrei de geografie la Universitatea din București (1900), autor al tratatului „Terra”, unic
Viața Sfintei Cuvioase Parascheva reprezintă un reper spiritual pentru tinerii aflați în căutarea identității și a sensului vieții. Exemplul ei vorbește despre credință, discernământ și curajul de a face
Familia și tinerii reprezintă două dintre cele mai importante realități asupra cărora se concentrează lucrarea pastorală a Bisericii. Într-o societate aflată într-o continuă schimbare, în care ritmul
Sănătatea nu înseamnă doar absența bolii. Ea depinde și de felul în care ne îngrijim corpul, ne gestionăm emoțiile și reacționăm atunci când apare o problemă medicală. Medicul Victor Budeanu,
În luna octombrie, capitala Moldovei găzduiește prima ediție a SACRUM Iași Art Festival, un eveniment dedicat artei sacre, patrimoniului și spiritualității. Despre ideea, viziunea și programul festivalului, la
Sfinții sunt Evanghelii vii, mărturisitori ai mesajului lui Hristos oricând, oriunde. Ei sunt „frați mai mari” din familia lui Dumnezeu, uniți cu noi în Trupul tainic al lui Hristos. Ei ne sprijină în
România celor care sunt credincioși intră în fiecare toamnă, în luna octombrie, într-un timp aparte. Acum au loc două dintre cele mai importante momente ale pelerinajului și vieții religioase contemporane: sărbătorile Sfintei Parascheva de la Iași și Sfântului Dimitrie cel Nou de la București. Poate că ar fi nimerit să reamintim ce înseamnă aceste evenimente: oameni fericiți, care sosesc cu trenul sau mașina de la sute de kilometri distanță.
Sala Baptisteriu a Muzeului Mitropolitan din Iași găzduiește până la sfârșitul lunii octombrie expoziția „Sacrul la feminin, de la Facerea lumii la «Rugăciunea» lui Brâncuși”. Peste 100 de lucrări și obiecte de artă și de cult orbitează în jurul sculpturii „Rugăciunea”, semnată de Constantin Brâncuși, oferind vizitatorilor un periplu expozițional „care pornește de la taina vieții, trece prin maternitate, sfințenie, jertfă și dăruire și ajunge la gestul interior al rugăciunii”. Vizitatorii și pelerinii au posibilitatea să admire printre exponate lucrări semnate de Nicolae Grigorescu și Nicolae Tonitza, precum și diferite reprezentări ale Sfintei Cuvioase Parascheva.
În peisajul duhovnicesc al României, figura Sfintei Cuvioase Parascheva strălucește ca o prezență vie, ocrotitoare și grabnic ajutătoare. Cunoscută în popor și sub numele de „Sfânta Vineri”, Cuvioasa
Laureat al Premiului Nobel, în 1961, Ivo Andrić (1892-1973) a devenit un scriitor cunoscut în literatura română prin traducerile realizate, cu dăruire și profesionalism, după cele ale lui Gellu Naum (E un pod pe
Ciprian Voicilă (n. 1978, Buzău) este sociolog la Muzeul Ţăranului Român, dar și eseist și poet. A publicat eseuri în revistele Dilema veche, Cultura, Suplimentul de cultură, Observator cultural, Visul
La margine Doar o lumină sus, la etajul Vântului șuierător, Coloane de neliniști și rar, Foarte rar, câte un zbor... Clădiri înalte în adiere, Cu ulmi uscați Peste bălți,
Iordan Datcu și Eugen Simion au fost colegi de facultate la Universitatea din București în perioada 1952-1957. Prietenia care i-a legat a fost statornică și fructuoasă, o prietenie de o viață. În numele acestui
N-am zis nimic și asta e greșeală Poemul de azi e ca o jelanie care umple văzduhul. Nu mă ascund, un vuiet se aude în depărtări, iar blândețea se joacă de-a neprevăzutul. De câți arginți e
A noua ediţie a manifestărilor dedicate sărbătorii Sfântului Ierarh Andrei Şaguna, Mitropolitul Transilvaniei, au început luni, 24 noiembrie, cu prima conferinţă preoţească de toamnă din acest an în Arhiepiscopia Sibiului. Au participat preoţii din cele cinci protopopiate din judeţul Sibiu.
Evenimentele liturgice care au loc cu prilejul proclamării locale a canonizării Sfântului Cuvios Mărturisitor Arsenie de la Prislop vor avea loc la Mănăstirea Prislop din județul Hunedoara, în perioada 27‑28 no
Numeroși credincioși din București și pelerini din alte zone au poposit astăzi, 25 noiembrie, la biserica Parohiei „Sfântul Mare Mucenic Mercurie” din Protoieria Sector 3 Capitală, pentru a-l sărbători pe ocrotitorul spiritual al sfântului lăcaș. Cu acest prilej, credincioșii au putut să se închine la o părticică din moaștele Sfântului Mare Mucenic Mercurie, aflate în patrimoniul bisericii bucureștene.
Înaltpreasfințitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, a săvârșit duminică, 23 noiembrie, Sfânta Liturghie la Paraclisul arhiepiscopal „Sfântul Apostol Andrei” din incinta Centrului Medical „Laser System” Vladimirescu, județul Arad.
Sâmbătă, 22 noiembrie, un grup de 30 de enoriaşi ai Parohiei Parcul Călăraşi din Protoieria Sector 2 Capitală au mers în pelerinaj la aşezăminte monahale din judeţul Vâlcea. Pelerinii au fost însoţiţi
La praznicul Intrării în biserică a Maicii Domnului, vineri, 21 noiembrie, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a liturghisit în Parohia „Intrarea în biserică a Maicii Domnului” din Gherla, cu prilejul hramului.
A doua duminică a Postului Naşterii Domnului a adunat numeroşi credincioşi la Catedrala Mitropolitană „Sfânta Treime” din Sibiu, unde Înaltpreasfinţitul Părinte Laurențiu, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului, a săvârşit Sfânta Liturghie împreună cu un sobor de preoţi şi diaconi.
Duminică dimineața, Parohia „Soborul Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil” din localitatea Tudor Vladimirescu, județul Botoșani, a trăit momente de aleasă bucurie duhovnicească. Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, a poposit în mijlocul comunității, aducând binecuvântare, întărire și nădejde credincioșilor prezenți.
Vineri, 21 noiembrie, în ziua de sărbătoare închinată Intrării în biserică a Maicii Domnului, Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, a săvârșit Sfânta Liturghie în Parohia „Izvorul Tămăduirii” din Bacău. Cu acest prilej au fost sfințite noile clopote ale bisericii.
Obștea așezământului monahal s-a rugat sâmbătă dimineață pentru sufletele cuvioșilor care s-au nevoit de-a lungul anilor la Sihăstria, județul Neamț. Părinții mănăstirii i-au pomenit la Sfânta Liturghie pe marii duhovnici care au marcat prin viața și lucrarea lor istoria recentă a monahismului românesc.
În ziua praznicului Intrării în biserică a Maicii Domnului, 21 noiembrie, Înaltpreasfinţitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, împreună cu Preasfințitul Părinte Emilian Crișanul, Episcop-vicar al aceleiași eparhii, au fost prezenți în mijlocul obştii monahale şi al pelerinilor de la Mănăstirea Hodoş-Bodrog pentru a prăznui hramul bisericii vechi (1370). Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Timotei a săvârșit Sfânta Liturghie, împreună cu Preasfințitul Părinte Emilian Crișanul, înconjurați de un ales sobor de slujitori. În cuvântul de învățătură, intitulat ,,Împlinirea făgăduinţei”, Înaltpreasfințitul Părinte Timotei a spus că templul Vechiului Testament, în alcătuirea sa, prefigurează Biserica Mântuitorului, Trupul Său tainic al cărui Cap este. Răspunsurile liturgice au fost date de obștea mănăstirii.
Preasfințitul Părinte Vincențiu, Episcopul Sloboziei și Călărașilor, a săvârșit duminică, 23 noiembrie, Sfânta Liturghie în biserica Parohiei „Nașterea Maicii Domnului” din municipiul Slobozia, împreună cu un sobor din care a făcut parte părintele arhim. Rafail Mâț, vicar eparhial, părinți consilieri eparhiali, slujitori din Slobozia se arată pe site-ul eparhiei, sfesc.ro. Răspunsurile la strană au fost date de Corul „Fidelis” al Catedralei Episcopale din Slobozia. În cadrul Sfintei Liturghii, ierarhul l-a hirotonit întru preot pe diaconul Ionuț Larion, pe seama Parohiei Perișoru II din Protopopiatul Fetești, județul Călărași.
Înaltpreasfințitul Părinte Nifon, Arhiepiscopul Târgoviștei, Mitropolit onorific și Exarh patriarhal, a săvârșit duminică, 23 noiembrie, Sfânta Liturghie la Catedrala Arhiepiscopală din Târgoviște, împreună cu un sobor de preoți și diaconi.
Biserica Parohiei Smârdanul Mic din satul Mitropolia, comuna Brădeanu, județul Buzău, a fost sfințită sâmbătă, 22 noiembrie 2025, după ce a trecut printr-o serie de lucrări de renovare și înfrumusețare, în perioada 2020-2025.
În Duminica a 26-a după Rusalii, 23 noiembrie, Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului, s-a aflat la schitul cu hramurile „Sfântul Ierarh Nifon, Patriarhul Constantinopolului” și „Sfânta Cuvioasă Teodora de la Sihla”, din satul Oeștii Pământeni, comuna Corbeni, județul Argeș. Cu această ocazie, chiriarhul a oficiat Sfânta Liturghie în noua biserică, împreună cu un sobor de preoți și diaconi, se arată pe arhiepiscopiaargesuluisimuscelului.ro.
Cu prilejul sărbătorii Intrării în biserică a Maicii Domnului, Înaltpreasfințitul Părinte Ioan, Mitropolitul Banatului, a participat la Sfânta Liturghie oficiată în Biserica „Sfântul Proroc Ilie
Mănăstirea Frăsinei, judeţul Vâlcea, a prăznuit vineri, 21 noiembrie, „Intrarea în biserică a Maicii Domnului”. Numeroși credincioși s-au rugat în așezământul monahal din Țara Loviștei, unde slujba Privegherii și Sfânta Liturghie au fost săvârșite de Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Mitropolitul Olteniei.
Praznicul Intrării în biserică a Maicii Domnului a fost un important popas duhovnicesc şi parte integrantă a manifestărilor spirituale organizate de Arhiepiscopia Dunării de Jos în luna dedicată Sfântului Apostol Andrei, ocrotitorul spiritual al oraşului Galaţi. Sfânta Liturghie a fost oficiată vineri, 21 noiembrie, de către Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, în istorica Biserică Vovidenia din centrul oraşului de la Dunăre. La slujba săvârşită cu prilejul hramului au participat credincioşi din urbea gălăţeană, profesori şi oameni de cultură, membri din cadrul SNFOR, dar şi copii şi tineri, mulţi dintre aceştia fiind împărtăşiţi cu sfintele taine la momentul cuvenit.
Preasfințitul Părinte Visarion, Episcopul Tulcii, s-a aflat în Duminica a 26-a după Rusalii, 23 noiembrie, în mijlocul credincioșilor Parohiei „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din localitatea Mineri, județul Tulcea. Cu acest prilej, Preasfinția Sa a sfințit lucrările efectuate la biserică, între care se numără noul iconostas și icoanele în mozaic de pe fațada lăcașului de cult. A urmat oficierea Sfintei Liturghii, în cadrul căreia ierarhul a rostit un cuvânt de învățătură la Duminica a 26-a după Rusalii, tâlcuind Pilda bogatului căruia i-a rodit țarina.
Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, i-a vizitat duminică, 23 noiembrie, pe credincioșii din Filia Iam, Protopopiatul Moldova Nouă, județul Caraș-Severin. Aici, ierarhul a fost întâmpinat de fanfara localității Coștei din Serbia. În continuare, a binecuvântat lucrările executate în ultima perioadă la interiorul Bisericii „Înălțarea Domnului”. După slujba de sfințire, ierarhul, împreună cu un sobor de preoți și diaconi, a săvârșit Sfânta Liturghie, la care au participat autoritățile locale, precum și credincioși din comunitate, printre care copii îmbrăcați în costume populare.
În Duminica a 26-a după Rusalii, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a rostit un cuvânt de învățătură în Paraclisul istoric „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Reședința Patriarhală. Preafericirea Sa a evidenţiat că Evanghelia duminicală care înfățișează Pilda bogatului căruia i-a rodit țarina (Luca 12, 16-21) conține „drama bogatului nerecunoscător și nemilostiv: hambare pline, dar suflet gol”.
Bucuria și nădejdea au fost sentimentele care au descris Duminica a 26-a după Rusalii, 23 noiembrie, prăznuită la Parohia Domneștii de Jos, județul Ilfov, prin oficierea Sfintei Liturghii de către delegatul Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop-vicar patriarhal. Cu acest prilej a avut loc sfințirea Altarului de vară aflat în proximitatea sfântului lăcaș.
Înaltpreasfinţitul Părinte Laurențiu, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului, a liturghisit vineri, 21 noiembrie, în Catedrala Mitropolitană „Sfânta Treime” din Sibiu, în ziua de prăznuire a Intrării în biserică a Maicii Domnului.
În ziua prăznuirii Intrării în biserică a Maicii Domnului, vineri, 21 noiembrie, Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei, a fost prezent în mijlocul credincioșilor din Parohia Băgaciu, Protopopiatul Târnăveni, unde a târnosit Biserica „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil”, apoi a celebrat Dumnezeiasca Liturghie și a rostit cuvântul de învățătură.
Duminica a 23-a după Rusalii (Vindecarea demonizatului din ținutul Gherghesenilor) Luca 8, 26-39 În vremea aceea a venit Iisus cu corabia în ținutul Gherghesenilor, care este în fața Galileei. Și, ieșind pe
„În vremea aceea, venind la Iisus, cei doisprezece I-au spus: Dă drumul mulțimii să se ducă prin satele și prin orașele dimprejur, ca să poposească și să-și găsească hrană, că aici suntem în loc
Fraților, acum mă bucur de suferințele mele pentru voi și împlinesc, în trupul meu, lipsurile necazurilor lui Hristos, pentru trupul Lui, care este Biserica, al cărei slujitor m-am făcut, potrivit iconomiei lui
Sfântul Apostol Iacob, rudenia Domnului, întâiul episcop al Ierusalimului (†63), este numit fratele Domnului (Galateni 1, 19). El a fost primul episcop al Ierusalimului. „Ca arhipăstor al creştinilor din
Arhimandrit Ioanichie Bălan, Patericul Românesc, Ediția a VI-a, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2011, pp. 286-287 „Pustnicul Sebastian era cu metania din Mănăstirea Bogdana Ocna, unde s-a nevoit în primii ani ai
România prăznuiește în fiecare toamnă, în luna octombrie, doi sfinți, pe Sfânta Parascheva și Sfântul Dimitrie cel Nou, prin pelerinaje de anvergură națională. Sărbătorirea celor doi cuvioși la Iași și
Pelerinajul sau închinarea la moaștele sfinților înseamnă căutarea sfințeniei, care nu are izvorul în lumea aceasta, ci în Dumnezeu, Cel singur Sfânt, iar întâlnirea cu sfinții este întâlnire cu
Veacul trecut a fost un secol al unor schimbări fundamentale, manifestate asupra lumii și a omului. Unele dintre acestea au vizat viața de familie, „leagănul” civilizației și al vieții umane. Relațiile


