În a patra zi din Postul Sfintelor Paști, la Catedrala Mitropolitană din Iași, Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, a săvârșit slujba Pavecerniței Mari, în cadrul căreia a
26 Feb, 2026
x
În a patra zi din Postul Sfintelor Paști, la Catedrala Mitropolitană din Iași, Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, a săvârșit slujba Pavecerniței Mari, în cadrul căreia a
La Catedrala Patriarhală din București a continuat, astă-seară, 26 februarie, rânduiala specifică perioadei Postului Mare prin citirea ultimei părți a Canonului de pocăință în cadrul Pavecerniței Mari.
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Teofan, în perioada februarie-martie 2026, Centrul de Formare Continuă al Arhiepiscopiei Iașilor organizează un nou program de formare dedicat mentorilor care își desfășoară activitatea în cadrul seminariilor teologice.
Marți, 24 februarie 2026, seara, numeroși credincioși s-au adunat în rugăciune de pocăință, alături de Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, și Preasfințitul Părinte Episcop-vicar Teofil Trotușanul la slujba Canonului Sfântului Andrei Criteanul.
În prima zi a Postului Sfintelor Paști, luni, 23 februarie 2026, Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, a săvârșit slujba Pavecerniței Mari unită cu Canonul Sfântului Andrei Criteanul în paraclisul Catedralei Arhiepiscopale din Suceava.
De şase ani, aduce la aceeași masă teologi și specialiști în sănătate mintală. Sociologul Diana Parizianu, jurnalist la Radio TRINITAS, realizator al emisiunii „Viața de familie” și moderator al „Cursurilor duhovnicești pentru specialiștii în sănătate mintală” din cadrul proiectului Hristocentric ne-a vorbit despre dialogul dintre teologie şi psihologie.
Ziua Mondială a Cercetășiei este sărbătorită, anual, la 22 februarie, marcând astfel ziua de naștere a iniţiatorului mișcării „Scout”, britanicul Robert Baden Powell. Dincolo de educaţia prin aventură,
Un actor nu face şuruburi, nu plantează flori în parcuri, nu pune produse pe rafturi în supermarket, nu stă la ghişeu sau la birou 8 ore ca un funcţionar. Nu, menirea lui e să-i ajute pe oameni
Constantin Brâncuși s-a născut în 19 februarie 1876, în satul Hobița, județul Gorj, al șaselea copil al lui Radu Nicolae Brâncuși și al Mariei Brâncuși. A fugit de acasă la 6, la 9 și la 11 ani,
L-au cunoscut mulți dintre contemporanii săi - artiști, scriitori, fotografi, intelectuali iubitori ai artelor din toată lumea. Dar numai câțiva au lăsat mărturii scrise despre asta. L-au cunoscut apoi și ni l-a
Viața Sfintei Cuvioase Elisabeta de la Pasărea (1970-2014), recent canonizată de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, s-a petrecut în rugăciune, post și nevoință, numeroase mărturii vorbind despre
Astăzi se împlinesc 146 de ani de la naşterea lui Dimitrie Gusti, cărturarul care a lăsat urme semnificative în cercetarea sociologică, a înființat instituții noi pentru România începutului de secol XX și a
Parohia Iancu Nou-Bălăneanu din Bucureşti, târnosită în 1873:
Precum cornul inorogului (după Psalmul 91- În Casa Dreptății și cea mai mică flacără primește binecuvântarea arderii) Cu zece coarde cântă-mi, ba chiar cu alăuta, Când jertfa băuturii cu Mielul
Dă-mi, Doamne! Dă-mi, Doamne, inimă precum a Ta Să am doar dragoste în ea, Ca să nu fiu aramă sunătoare, Cât voi trăi în lumea asta mare. Dă-mi hărnicia ce-o are o albină Ce zboară ziua-ntreagă
Cercetarea exilului cultural (1945-1989), exilul creator, cum îl numește, preluând această sintagmă relevantă de la George Băjenaru, Cititor în exilul creator (2001), ce privește „grupul de intelectuali român
Brâncușiană La MASA TĂCERII A sufletului meu m-am așezat și ți-am scris, sărutând, în gând, o floare... COLOANA INFINITULUI Se înălța spre tine, Spre sufletul tău Și te-ndemna Să
Când Tatăl și Fiul și Duhul voiesc Să redeschidă ușa prezentului veșnic, Lumina divină se pune în sfeșnic. Pământul și cerul se reînnoiesc. Când Domnul va fi văzut întru slavă, Zidi-
Prima săptămână a Postului Mare este strigătul de dor al Tatălui către pruncii Săi. Obștea cea mare a umanității este chemată la venirea în sine (Lc 15, 17), asemenea fiului risipitor, și la
Este nevoie de o viziune realistă, nuanțată, capabilă să dea sens unui efort extraordinar pe care viața de familie îl presupune astăzi și să motiveze unele schimbări în viața concretă. Nu este suficient
Am auzit mai mulți preoți povestind că au observat în casele oamenilor, atunci când au mers cu Ajunul Crăciunului, la finele anului trecut, și cu Ajunul Bobotezei, la începutul anului 2026, că cele mai
Într-o epocă în care teologia academică tinde, nu de puține ori, să se cantoneze într-un discurs istoricist arid, alienat de pulsația vie a experienței ecleziale, iar spațiul secular se zbate în coordonatele
În ajunul începutului Sfântului și Marelui Post, în Mitropolia de Veria, Naousa și Kampania, s‑a desfășurat un moment de recunoștință și adâncă memorie: lansarea volumului omagial închinat arhimandritului Pantelimon Corfiotachis, cel care, împreună cu Mitropolitul Veriei, Pantelimon, a ridicat din nou la viață Mănăstirea Panaghia Dovra, așezată ca o strajă de rugăciune deasupra pământului sfințit de pașii Sfântului Apostol Pavel.
Într-o zi cu rezonanță pentru sufletul românesc - împlinirea a 150 de ani de la nașterea lui Constantin Brâncuși -, gândul meu s-a aşezat între piatră și rugăciune, între istorie și veșnicie. Un popas al recunoștinței, în care chipul artistului se deslușește nu doar în oglinda artei universale, ci mai ales în lumina credinței care l-a plămădit ca om și ca ziditor de simboluri.
Este nevoie de o viziune realistă, nuanțată, capabilă să dea sens unui efort extraordinar pe care viața de familie îl presupune astăzi și să motiveze unele schimbări în viața concretă. Nu este suficient
Am auzit mai mulți preoți povestind că au observat în casele oamenilor, atunci când au mers cu Ajunul Crăciunului, la finele anului trecut, și cu Ajunul Bobotezei, la începutul anului 2026, că cele mai
Corupția arată că, înainte de a fi o problemă naturală, este în primul rând o derivă morală, pentru că, așa cum există o corupție a trupului, există și una a sufletului. În acest context, păcatul este
Prima parte a Triodului, o pregătire pentru postul înțeles ca un parcurs mistagogic în taina morții făcătoare de viață a Domnului nostru Iisus Hristos, abundă în sugestii legate de tensiunea postirii (și a lucrării virtuților) ca experiență lăuntrică și exteriorizarea acesteia (cf. Matei 6, 16-18). Smerenia, pocăința și mila sunt opozabile lăudăroșeniei fariseului cu privire la performanțele sale morale și rituale, ascultării interesate și arogante a fiului mare și insensibilității și indiferenței rapace a celor care trăiesc pentru dobândirea comorilor din această lume, unde strălucirea este pe cât de orbitoare (în interior și în afară), pe atât de irevocabil supusă deteriorării treptate și distrugerii progresive.
Un vechi aforism, atribuit filozofului Pitagora, ne spune că „în viață, unii apar cu o natură slugarnică, vânători de glorie și câștig, pe când filozofii caută numai adevărul” (apud Diogenes Laertios, D
Klaus Schwab, fostul președinte al Forumului Economic Mondial de la Davos, organizație care adună oameni politici importanți, președinți de state și premieri, mari bancheri și CEO de companii multinaționale de
Prima săptămână a Postului Mare este strigătul de dor al Tatălui către pruncii Săi. Obștea cea mare a umanității este chemată la venirea în sine (Lc 15, 17), asemenea fiului risipitor, și la
Într-o epocă în care teologia academică tinde, nu de puține ori, să se cantoneze într-un discurs istoricist arid, alienat de pulsația vie a experienței ecleziale, iar spațiul secular se zbate în coordonatele
În ajunul începutului Sfântului și Marelui Post, în Mitropolia de Veria, Naousa și Kampania, s‑a desfășurat un moment de recunoștință și adâncă memorie: lansarea volumului omagial închinat arhimandritului Pantelimon Corfiotachis, cel care, împreună cu Mitropolitul Veriei, Pantelimon, a ridicat din nou la viață Mănăstirea Panaghia Dovra, așezată ca o strajă de rugăciune deasupra pământului sfințit de pașii Sfântului Apostol Pavel.
Într-o zi cu rezonanță pentru sufletul românesc - împlinirea a 150 de ani de la nașterea lui Constantin Brâncuși -, gândul meu s-a aşezat între piatră și rugăciune, între istorie și veșnicie. Un popas al recunoștinței, în care chipul artistului se deslușește nu doar în oglinda artei universale, ci mai ales în lumina credinței care l-a plămădit ca om și ca ziditor de simboluri.
Folosim adesea, din pură obișnuință, diverse cuvinte fără să mai fim cu luare-aminte la semnificația lor, de-acum fiind una de la sine înțeleasă. Faptul că aceste cuvinte au ajuns să constituie expresii consacrate în limbajul cotidian devine un motiv implicit al folosirii lor pentru a descrie anumite situații și stări. Așa se întâmplă spre pildă și cu termenul „patimă”. Afirmăm bunăoară că „vorbim cu patimă” sau „ne împătimim de vreun lucru”, ba chiar „iubim cu patimă”, însă fără să ne propunem să intrăm mai adânc în înțelesul cuvântului; aceasta până într-o zi când realizăm că ne adresăm în comunicarea noastră mai mult mecanic decât conștient. Intuiam desigur că termenul „patimă” posedă mai multe semnificații, mai ales în funcție de contextul în care îl folosim. De asemenea, am observat la o primă vedere că „patimă” are o anumită conotație în limbajul cotidian și o alta în limbajul filocalic sau liturgic unde termenul ajunge să fie oarecum specializat. Însă ceea ce m-a făcut să abordez tema aceasta este unul dintre capetele Sfântului Antonie cel Mare din Filocalia românească, vol. 1, care, într-o primă fază, pur și simplu m-a bulversat: „Omul rațional este războit de simțurile trupului său, prin patimile sufletului. Iar simțurile trupului sunt cinci: văzul, auzul, gustul, mirosul şi pipăitul. Prin aceste cinci simțuri, căzând ticălosul suflet în cele patru patimi ale sale, se face rob. Iar cele patru patimi ale sufletului sunt: slava deşartă, bucuria, mânia şi frica”, Învăţături despre viaţa morală a oamenilor şi despre buna purtare, în 170 de capete (79).
Definitoriu pentru timpul spiritual al Postului Mare este Canonul cel Mare al Sfântului Andrei Criteanul, care se citeşte pe fragmente în primele patru zile din acest post, iar în săptămâna a cincea, integral,
Duminica izgonirii lui Adam din Rai (a lăsatului sec de brânză) Matei 6, 14-21 Dacă veţi ierta oamenilor greşalele lor, ierta-va şi vouă Tatăl vostru Cel ceresc; iar de nu veţi ierta oamenilor
„Zis-a Domnul către ucenicii Săi: Eu sunt vița cea adevărată și Tatăl Meu este lucrătorul. Orice mlădiță care nu aduce roadă întru Mine, El o taie; și orice mlădiță care aduce roadă, El o
Fraților, acum mântuirea este mai aproape de noi, decât atunci când am crezut. Noaptea e pe sfârșite; ziua este aproape. Să lepădăm dar lucrurile întunericului și să ne îmbrăcăm cu armele luminii. Să
Sfântul Cuvios Mărturisitor Procopie (†750) era de loc din Ţinutul Decapole (al celor 10 cetăţi pe care le cuprindea), care se afla lângă Marea Galileei. De tânăr a devenit monah şi, datorită trăirii sale
Arhimandrit Ioanichie Bălan, Patericul Românesc, Ediția a VI-a, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2011, pp. 626-627 „Spuneau ucenicii bătrânului că, pentru bunătatea și evlavia lui, (protosinghelul Mihail
În Balcani, bunicii reprezintă o instituţie în sine. Mai ales în România şi în Grecia. Desigur, părinţii sunt maxima autoritate în familie, dar ori de câte ori greşeam în faţa lor, iar bunicii sau măcar
Anița Nandriș-Cudla a fost o țărancă simplă, a cărei viață a fost spulberată într-o clipă de vifornița sângerie a comunismului. A fost una din zecile de mii de români din Bucovina și Basarabia deportați
Pentru că Duminica Ortodoxiei, prima din Postul Mare, din acest an, 2026, este în imediata apropiere a sărbătorii Sfântului Ioan Casian (28 februarie), am găsit de cuviință să aduc în prim plan un aspect
La 1 martie 1837, în Humulești, la poalele Cetății Neamțului, a văzut lumina zilei Ion Creangă, scriitorul care, prin inegalabila sa operă, ne redeschide mereu lumea curată a copilăriei și frumusețea
Cuvintele Sfântului Proroc Isaia despre postul care-i place lui Dumnezeu reprezintă, la fel ca acum două milenii şi jumătate, un semnal de alarmă pentru omul care alege să se mintă pe el însuşi şi pe alţii
