Nu multe biserici din România au intrat în patrimoniul UNESCO, primind astfel o recunoaștere mondială pentru valoarea lor. Biserica din satul Rogoz, județul Maramureș, este una dintre ele. Preotul care slujește ai
Nu multe biserici din România au intrat în patrimoniul UNESCO, primind astfel o recunoaștere mondială pentru valoarea lor. Biserica din satul Rogoz, județul Maramureș, este una dintre ele. Preotul care slujește ai
Încheiem drumul bisericilor monument UNESCO din nordul Moldovei cu un popas la Voroneț, poate cea mai cunoscută dintre mănăstirile românești. Considerat unic în lume, grație coloritului picturii e
În ultimii ani, în tot mai multe zone din țară se înregistrează progrese în ceea ce privește cunoașterea, aducerea în atenția publică și inventarierea bisericilor de lemn vechi, unele aproape neștiute.
Ridicată în anul 1643, Biserica „Sfântul Ierarh Nicolae” de la Budeşti-Josani a fost înscrisă în patrimoniul UNESCO în decembrie 1999, fiind un monument de arhitectură reprezentativ pentru Maramureşul
Uneori, singurătatea, pustiul, se poate preschimba în iubire. O formă tainică de dragoste, când putem obține totul, voind a nu mai avea nimic. Sunt lucruri pe care le înțelegem greu, mai bine din
Nu poți înțelege revirimentul produs în arta românească la răscrucea veacurilor 17-18 fără să vezi Hurezii, cea dintâi mănăstire zidită de Domnitorul Martir Constantin Brâncoveanu. Pentru că aici, la picioarele Munților Căpățânii din Vâlcea, s-a cristalizat, s-a rafinat și apoi s-a așezat în potrivite tipare ceea ce avea să rămână cunoscut în istoria culturii noastre drept stilul brâncovenesc. Statutul de monument UNESCO, primit în 1993, certifică valoarea acestei ctitorii în patrimoniul cultural universal.
Am poposit, din nou, la poalele Builei, unde începe drumul spre sihaștri. Mergând pe șoseaua îngustă ce traversează localitatea vâlceană Cheia, m-am trezit pe un drum forestier, iar frumusețea era tot mai
La Bârsana, o localitate istorică de pe Valea Izei, se află lăcaşul de cult cu hramul „Intrarea în biserică a Maicii Domnului”, monument UNESCO. Biserica, ridicată în anul 1711, a fost a unei mănăstiri,
Slujirea celor doi preoți din Parohia Unirea, Protopopiatul Călărași, Episcopia Sloboziei și Călărașilor, este definită cel mai elocvent de cuvintele lui Clement Alexandrinul: „Cel de lângă noi este un alt
În satul Plopiş se află unul dintre cele opt lăcaşe de cult înscrise în patrimoniul UNESCO din judeţul Maramureş, Biserica „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil”. În acest sat, în urmă cu 100 de ani, s
Sunt locuri unde timpul pare a se fi oprit, împietrind totul jur-împrejur. Doar omul continuă să se simtă ca o frunză, să cadă pe pământul de sub arborele veșnic al vieții, să urce apoi, firesc, în ramuri,
Biserica „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil” din satul maramureşean Rogoz a fost construită în anul 1663 din lemn de ulm, pe locul unei biserici mai vechi care a fost distrusă de tătari, în
Despre biserica din satul Gorgota, județul Prohova, veche de peste un secol și cu o istorie tumultuoasă, am stat de vorbă cu părintele paroh Florin Brăslașu și preotul slujitor Valentin Bucur. Cei doi clerici
Chiar dacă ştii din cărţile de istorie şi de artă sacră că biserica Mănăstirii Dragomirna este una aparte, abia după ce păşeşti pe poarta aşezământului monahal din judeţul Suceava te convingi de toate m
În drumul dinspre Săveni spre valea Prutului, ascuns după două dealuri, se iţeşte satul Ichimeni (comuna Avrămeni, județul Botoșani), unul dintre cele mai vechi din zonă, cândva centru administrativ cu şcoal
Părintele Dumitru Stăniloae spunea că, „prin blândețe, sufletul se apropie de simplitate, care este idealul ființei spirituale”. De aceea nu poate exista măreție fără simplitate, atribut al ființei umane,
Aduşi din Baia de Aramă în satul din Mărginimea Sibiului în urmă cu aproape 200 de ani, băieşii din Jina formează acum o comunitate solidă, de 1.800 de oameni, pentru care s-a construit în ultimii ani o
Mănăstirea Frăsinei se numără printre cele mai vechi aşezăminte monahale din Mitropolia Olteniei. În tradiţia sa seculară, aşezământul împărtăşeşte, sub ocrotirea Maicii Domnului şi a Sfântului
Într-o perioadă luminată de sărbătoarea Sfintei Parascheva, facem un popas într-o bisericuță de lemn din Oltenia, care poartă chiar acest hram. Ridicat într-un sat de păstori ardeleni veniți din Mărginimea
Biserica „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din Poienile Izei, judeţul Maramureş, este un monument de arhitectură, înscris din anul 1999 în lista monumentelor de patrimoniu mondial UNESCO, fiind una din cele mai
Biserica de lemn „Sfânta Parascheva” din Desești, judeţul Maramureş, a fost inclusă în 1999 pe lista patrimoniului mondial UNESCO şi este unul dintre cele mai reprezentative monumente specifice zonei


