Aproape 55% dintre angajați se simt obosiţi sau suprasolicitaţi zilnic sau de câteva ori pe săptămână, în timp ce peste 16% afirmă că se confruntă frecvent cu epuizare profesională (burnout) sau sunt
Aproape 55% dintre angajați se simt obosiţi sau suprasolicitaţi zilnic sau de câteva ori pe săptămână, în timp ce peste 16% afirmă că se confruntă frecvent cu epuizare profesională (burnout) sau sunt
Circulaţia pe Podul Prieteniei Giurgiu-Ruse este restricţionată temporar, în perioada 26‑29 octombrie, în fiecare zi între orele 9:00 şi 17:00, pentru efectuarea unor lucrări de construcţie şi montarea
Senatul a adoptat, luni, un proiect de lege care stabileşte obligaţia purtării căştii de protecţie la deplasarea pe drumurile publice pentru toți conducătorii de trotinete electrice şi biciclete electrice,
Premierul Luca Niculescu s‑a aflat marţi la Chișinău, în prima sa vizită externă de la preluarea mandatului de prim‑ministru. Luca Niculescu a avut întrevederi cu omologul moldovean, Vasile Tofan, împreună
În perioada premergătoare reducerilor de Black Friday, Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) îi sfătuiește pe consumatori să nu ia decizii de cumpărare sub presiunea mesajelor
Noul ministru al educaţiei, Sorin Costreie, susţine o „schimbare a paradigmei educaţionale”, deoarece, în prezent, „elevii învaţă mai mult să răspundă bine la teste” şi nu acumulează informaţiile
Preşcolarii şi elevii intră sâmbătă, 24 octombrie, în vacanța de toamnă, prima din anul școlar 2026-2027. Cursurile se vor relua luni, 2 noiembrie, al doilea modul de învăţare urmând să se desfăşoare
Miniştrii cabinetului condus de Luca Niculescu şi-au preluat miercuri mandatele. La Ministerul Educaţiei şi Cercetării, noul ministru, Sorin Costreie, va face echipă cu Sorin-Gabriel Ionescu, numit ministru
Ministerul Educaţiei şi Cercetării (MEC) a publicat forma finală a calendarului de desfăşurare a Evaluării Naţionale pentru absolvenţii clasei a VIII-a, în anul şcolar 2026-2027. Prima probă scrisă a
Asociația „Academia de Zâmbete București” a organizat, în vara acestui an, trei tabere care au oferit bucurie copiilor și adolescenților cu vârste între 7 și 17 ani. Echipa formată din pr. Gheorghe
La Palatul Culturii din Iași va fi inaugurată, pe 3 noiembrie, o expoziție inedită de picturi şi lucrări semnate de pictorul francez Henri Matisse, unul dintre cei mai importanţi artişti ai secolului XX.
La Muzeul Național de Istorie a României (MNIR) din București va avea loc joi, 29 octombrie 2026, o nouă dezbatere din seria „Întâlnirile de pe Victoriei 12”, la care vor participa doi istorici specializați î
În cadrul Festivalului de artă creștină Sacrum de la Iași, între zecile de evenimente culturale și artistice se află și expoziția „Iconari contemporani”, care mai poate fi vizitată până la 30
La Palatul Suțu - Muzeul Municipiului București va fi vernisată miercuri, 28 octombrie, la ora 18:00, expoziția internațională „Monede biblice - Banii în Vechiul și Noul Testament”. Aceasta propune o
La Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” din București a avut loc duminică vernisajul expoziției omagiale „Pavel Caba - O viață dedicată lemnului”, în cadrul Târgului de Sfântul Dumitru.
Mulți dintre noi am făcut, de-a lungul timpului, diverse investigații imagistice: o radiografie, o tomografie (CT) sau un RMN. De obicei, medicul radiolog privește aceste imagini și descrie ce vede. Însă o
Rahitismul este o afecțiune a copilăriei caracterizată prin mineralizarea insuficientă a oaselor aflate în creștere. Atunci când organismul nu dispune de suficient calciu și fosfor, scheletul nu se dezvoltă
Eventrația, numită și hernie incizională, apare atunci când țesuturile sau organele abdominale protruzionează printr-un defect al peretelui abdominal, la nivelul unei incizii chirurgicale mai vechi. Este o
Pancreasul este o glandă cu rol în digestie și reglarea glicemiei. Cancerul apare când celulele sale se înmulțesc necontrolat. Cele mai multe tumori sunt adenocarcinoame. Boala poate evolua fără semne clare și
Somnul se modifică odată cu înaintarea în vârstă, iar unele schimbări sunt firești. Vârstnicii pot adormi mai devreme, se pot trezi mai devreme dimineața și pot avea un somn mai superficial, cu mai multe
Într-o discuție pe care Părintele Arsenie Papacioc a avut-o cu tinerii veniți la Mănăstirea „Sfânta Maria” din Techirghiol, el i-a întrebat așa: „Ce credeți că i-a costat pe sfinți de au ajuns la
În pofida uriașei personalități, Simion Mehedinți (1868-1962) este încă foarte puțin cunoscut. Întemeietor al Catedrei de geografie la Universitatea din București (1900), autor al tratatului „Terra”, unic
Viața Sfintei Cuvioase Parascheva reprezintă un reper spiritual pentru tinerii aflați în căutarea identității și a sensului vieții. Exemplul ei vorbește despre credință, discernământ și curajul de a face
Familia și tinerii reprezintă două dintre cele mai importante realități asupra cărora se concentrează lucrarea pastorală a Bisericii. Într-o societate aflată într-o continuă schimbare, în care ritmul
Sănătatea nu înseamnă doar absența bolii. Ea depinde și de felul în care ne îngrijim corpul, ne gestionăm emoțiile și reacționăm atunci când apare o problemă medicală. Medicul Victor Budeanu,
Comunitatea românilor din Sevilla, Spania, este ocrotită de ani buni de Sfântul Dimitrie cel Nou din Basarabi. Rugăciunile înălţate Sfântului Dimitrie cel Nou au adus ajutor duhovnicesc familiilor de români
În zilele de sărbătorire a hramului de toamnă al Catedralei Patriarhale istorice din Bucureşti, pe Colina Bucuriei se adună mii de credincioși și pelerini pentru a-l cinsti pe Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Capitalei. Acest eveniment de mare amploare este realizat și cu ajutorul Grupului de voluntari „Tineri în acțiune” al Arhiepiscopiei Bucureștilor.
Săptămâna aceasta, Iașiul a fost pentru al 14-lea an la rând un oraș cucerit de cărți și de iubitori ai cărților. Sute de scriitori și traducători au interacționat cu publicul în cele aproape 200 de
În aceste zile de sărbătoare, Colina Bucuriei se umple de rugăciune și de pașii miilor de pelerini veniți din toate colțurile țării pentru a aduce cinstire Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul
Sfinții sunt Evanghelii vii, mărturisitori ai mesajului lui Hristos oricând, oriunde. Ei sunt „frați mai mari” din familia lui Dumnezeu, uniți cu noi în Trupul tainic al lui Hristos. Ei ne sprijină în
Laureat al Premiului Nobel, în 1961, Ivo Andrić (1892-1973) a devenit un scriitor cunoscut în literatura română prin traducerile realizate, cu dăruire și profesionalism, după cele ale lui Gellu Naum (E un pod pe
Ciprian Voicilă (n. 1978, Buzău) este sociolog la Muzeul Ţăranului Român, dar și eseist și poet. A publicat eseuri în revistele Dilema veche, Cultura, Suplimentul de cultură, Observator cultural, Visul
La margine Doar o lumină sus, la etajul Vântului șuierător, Coloane de neliniști și rar, Foarte rar, câte un zbor... Clădiri înalte în adiere, Cu ulmi uscați Peste bălți,
Iordan Datcu și Eugen Simion au fost colegi de facultate la Universitatea din București în perioada 1952-1957. Prietenia care i-a legat a fost statornică și fructuoasă, o prietenie de o viață. În numele acestui
N-am zis nimic și asta e greșeală Poemul de azi e ca o jelanie care umple văzduhul. Nu mă ascund, un vuiet se aude în depărtări, iar blândețea se joacă de-a neprevăzutul. De câți arginți e
Mărturiile despre părintele Daniil Sandu Tudor - la care voi reveni constant, împrospătându-le - se cuvine a fi verificate cu faptele și opera acestuia. Iată de pildă, mai jos, un articol publicat în revista
Ziua de 16 iunie a acestui an prilejuiește, pentru a doua oară, în Biserica Ortodoxă Română, prăznuirea Sfântului Ierarh Martir Neofit Cretanul, Mitropolitul Țării Românești, după ce Sfântul Sinod al
Mănăstirea Pătroaia cu hramurile „Izvorul Tămăduirii”, „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” și „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie” se găsește de-a lungul unui drum singuratic, înspre marginea satului de
Mărturiile despre părintele Daniil Sandu Tudor (1896-1962) sunt uneori nedrepte, extrem de subiective, lipsite de maturitate spirituală. Angrenat în vâltorile social-politice ale interbelicului românesc, viitorul
Nu ne putem întoarce în istoria medicinei românești fără a evoca figura unuia dintre cei mai importanți profesori și cercetători, savantul Grigore T. Popa. Minte lucidă și prolifică a interbelicului,
Anul 1848 a reprezentat, așa cum istoriografia l-a descris, o veritabilă „primăvară a popoarelor”, pentru că, pe continentul european, popoarele s-au ridicat la luptă pentru drepturi și libertăți și nici
Încă șef de lucrări la Facultatea de Științe a Universității din București, în anul 1944, tocmai în preajma începuturilor întâlnirilor Rugului Aprins de la Mănăstirea Antim, la care a fost direct
De aproape două decenii, societatea românească și în special comunitatea școlară aniversează în data de 5 iunie Ziua învățătorului, iar cuvântul acesta este cuprinzător și nostalgic, totodată, pe de o
Preocuparea câtorva membri ai Rugului Aprins pentru îmbogățirea patrimoniului nostru editorial este o chestiune rarisim cercetată, chiar dacă se poate discuta concret și despre câteva remarcabile realizări.
Zoe Brâncoveanu s-a născut în 26 februarie 1805 la Iași, prima din cei cinci copii ai lui Alexandru Mavrocordat (mare logofăt al Moldovei și nepot al voievodului Constantin Mavrocordat) și ai Catrinei Balș (fiica lui Teodor, logofăt al Moldovei, și a Zoei Rosetti). Soții Grigore Brâncoveanu și Safta Balș - el fiind ultimul descendent pe linie masculină din familia voievodului-martir, iar ea soră mai mare a Catrinei - vor decide să o adopte pe nepoata lor, alintată Zoița, fapt întărit de Grigore Ghica și adeverit de Divanul Domnesc, urmărind continuitatea neamului Brâncovenilor.
În 22 mai 2024, părintele profesor Nicolae Ioan Bordașiu ar fi împlinit aici pe pământ un secol de la naștere. Nu a mai zăbovit. A plecat grăbit să sărbătorească momentul întru veșnicie, alături de Hristos, de Cel pe care L-a iubit atât de mult și pe care L-a slujit cu devotament până la capăt. L-a slujit în Biserica Lui, dar și la cârma și catedra Seminarului Teologic din București. L-a slujit ca persecutat al regimului ateu comunist, condamnat fiind în lipsă la 20 de ani de temniță grea: mai întâi prin cei 7 ani petrecuți în clandestinitate, ulterior întemnițat, colindând peste 9 ani prin bezna penitenciarelor. Aidoma după eliberare, umilit de comuniști încă o seamă de ani, obligat să subziste la marginea societății, ca muncitor necalificat.
Normalitatea este afirmarea adevărului fără jurământ, însă pentru asigurarea integrității și mărturisirii adevărului este nevoie să intervină jurământul (făgăduința). Idealul sfințeniei se confruntă
Războaiele sunt cea mai neagră amintire a celor care le-au prins și spaima celor care au auzit de ele. Înainte de declanșarea celui de-Al Doilea Război Mondial, părintele profesor Dumitru Stăniloae publica pe o pagină din „Telegraful român”, numărul 43 din 1938, articolul „Pentru apărarea țării”, din care este bine de reținut: „Vor fi războaie pentru că vor fi păcate. Desăvârșirea deplină și a tuturor nu se realizează pe lumea aceasta. Și precum siguranța că vor fi păcate nu echivalează pentru creștinism cu o împăcare cu ele sau cu o încetare a luptei contra lor, dar, în orice caz, ea impune anumite măsuri de precauție împotriva efectelor prea stricăcioase ale lor, la fel siguranța că vor fi războaie nu însemnează o împăcare cu ele, o justificare a lor, dar, pe lângă propovăduirea contra lor, creștinismul trebuie să admită luarea de măsuri de precauție contra lor”.
Este unul dintre cei mai mari compozitori români din secolul XX, după George Enescu, dar aportul lui Paul Constantinescu (1909-1963) la fenomenul Rugului Aprins a rămas încă insuficient cercetat. În mod cert,
În fiecare an la 21 mai Biserica Ortodoxă îi sărbătorește pe Sfinții Împărați și întocmai cu Apostolii Constantin și mama sa, Elena. Prăznuirea lor de astăzi se datorează rolului major pe care l-au avut în istoria creștinismului. Sfântul Constantin este cel care a dat libertate creștinismului. În timpul domniei lui începe transformarea Imperiului Roman dintr-un stat păgân în unul creștin. Împărăteasa Elena este cea care a descoperit Sfânta Cruce la Ierusalim, având un rol determinant în politica în favoarea creștinismului pe care a dus-o fiul ei, împăratul Constantin cel Mare.
După Marea Unire de la 1 Decembrie 1918 și instaurarea administrației românești în Banat, la 3 august 1919, începe o perioadă de reorganizare administrativă a acestei străvechi provincii și de înființare a u
Pentru femeile mironosițe, slabe trupește, nici persecuția fariseilor, nici gărzile romane violente, nici oprobriul public de a cinsti un condamnat la o moarte atât de rușinoasă nu era, așadar, o grijă care să
Se împlinesc 132 de ani de la trecerea în veșnicie a ilustrului ierarh Melchisedec Ștefănescu († 16 mai 1892), prilej de aducere aminte și de cinstire a memoriei sale, dar și de cultivare a valorilor autentice ale Ortodoxiei și neamului românesc. „Această figură de uriaş al spiritualităţii noastre” a rămas pentru totdeauna în conştiinţa Bisericii Ortodoxe Române, mai întâi ca ierarh implicat în procesul de dobândire a Unirii Principatelor, de obținere a independenței și mai apoi a autocefaliei Bisericii Ortodoxe Române şi cu o laborioasă activitate în Sfântul Sinod, dar și ca om de ştiinţă cu o însemnată operă istorică.
După Marea Unire de la 1 Decembrie 1918, visul preoților, intelectualilor și credincioșilor bănățeni a fost acela de a reactiva străvechiul scaun eclesiastic al Timișoarei și de a construi o catedrală măreață, simbol al Ortodoxiei românești din acest colț de țară. „Plinirea vremii” pentru înfăptuirea celor două idealuri a venit abia în anul 1936, când Episcopul Andrei Magieru al Aradului a sfințit piatra fundamentală a catedralei, și în anul 1939, când a fost înființată Episcopia Timișoarei. Anul acesta se împlinesc opt decenii de la atacul barbar lansat de aviația nazistă asupra Catedralei Mitropolitane din Timișoara și de la salvarea ei de la distrugere prin puterea lui Dumnezeu.
De-a lungul anilor au fost rostite numeroase lucruri despre accidentul de avion al lui Sandu Tudor, viitorul părinte Daniil de la Rarău. Ajunsă deja aproape legendară, povestea acestui accident aduce inevitabil și
Prezența monahului Visarion Toia la Mănăstirea Lainici este contemporană, în mare parte, cu amplele lucrări de amenajare a căii ferate pe Defileul Jiului, ale cărei prime studii datează din 1922, dar șantierul
Nu există articole publicate în presa interbelică semnate de jurnalistul și poetul Sandu Tudor, viitorul întemeietor al Rugului Aprins, viitorul monah Daniil de la Rarău, care să nu fie impregnate de credința cre
Volumul Floarea de Foc a fost scris parcă dintr-o răsuflare, între 2 decembrie 1963 și 8 iulie 1964, imediat după ieșirea - petrecută în ziua de 13 noiembrie 1963 - din închisorile comuniste, unde Alexandru
Proeminenta creație și activitate a lui Vasile Voiculescu lasă impresia că se diminuează cronologic pe nedrept, când în substanță nu ar trebui să lipsească din nici un manual, fie de istorie, fie de limba și
Duminica a 22-a după Rusalii (Bogatul nemilostiv şi săracul Lazăr) Luca 16, 19-31 Zis-a Domnul: Era un om bogat care se îmbrăca în porfiră şi în vison, veselindu-se în toate zilele în chip strălucit. Iar
„Zis-a Domnul către ucenicii Săi: Puneți în urechile voastre cuvintele acestea: Fiul Omului va fi dat în mâinile oamenilor. Iar ei nu înțelegeau cuvântul acesta, căci era ascuns pentru ei, ca să nu-l
Fraților, orice ați face, cu cuvântul sau cu fapta, toate să le faceți în numele Domnului Iisus și prin El să mulțumiți lui Dumnezeu-Tatăl. Femeilor, supuneți-vă bărbaților voștri, precum se cuvine, în
Sfântul Ierarh Iachint, Mitropolitul Ţării Româneşti (†1372), s-a născut la sfârşitul veacului al XIII-lea. A urmat şcoli ale vremii, desăvârşindu-şi cunoaşterea teologică la Constantinopol. Aici a
Arhimandrit Ioanichie Bălan, Patericul Românesc, Ediția a VI-a, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2011, pp. 82-83 „(Sfânta Muceniță Filofteia), această sfântă fecioară și mielușea iubită a lui Hristos era
Există drumuri pe care omul le străbate pentru a ajunge într-un loc și există drumuri pe care le începe pentru a se regăsi pe sine. Pelerinajul creștin le cuprinde pe amândouă, fiindcă pașii îndreptați
De peste două veacuri şi jumătate, ziua de 27 octombrie este pentru români momentul anual când îl sărbătorim pe Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor, ale cărui sfinte moaşte se află în
Veacul trecut a fost un secol al unor schimbări fundamentale, manifestate asupra lumii și a omului. Unele dintre acestea au vizat viața de familie, „leagănul” civilizației și al vieții umane. Relațiile


