Aproape 55% dintre angajați se simt obosiţi sau suprasolicitaţi zilnic sau de câteva ori pe săptămână, în timp ce peste 16% afirmă că se confruntă frecvent cu epuizare profesională (burnout) sau sunt
Aproape 55% dintre angajați se simt obosiţi sau suprasolicitaţi zilnic sau de câteva ori pe săptămână, în timp ce peste 16% afirmă că se confruntă frecvent cu epuizare profesională (burnout) sau sunt
Circulaţia pe Podul Prieteniei Giurgiu-Ruse este restricţionată temporar, în perioada 26‑29 octombrie, în fiecare zi între orele 9:00 şi 17:00, pentru efectuarea unor lucrări de construcţie şi montarea
Senatul a adoptat, luni, un proiect de lege care stabileşte obligaţia purtării căştii de protecţie la deplasarea pe drumurile publice pentru toți conducătorii de trotinete electrice şi biciclete electrice,
Premierul Luca Niculescu s‑a aflat marţi la Chișinău, în prima sa vizită externă de la preluarea mandatului de prim‑ministru. Luca Niculescu a avut întrevederi cu omologul moldovean, Vasile Tofan, împreună
În perioada premergătoare reducerilor de Black Friday, Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) îi sfătuiește pe consumatori să nu ia decizii de cumpărare sub presiunea mesajelor
Noul ministru al educaţiei, Sorin Costreie, susţine o „schimbare a paradigmei educaţionale”, deoarece, în prezent, „elevii învaţă mai mult să răspundă bine la teste” şi nu acumulează informaţiile
Preşcolarii şi elevii intră sâmbătă, 24 octombrie, în vacanța de toamnă, prima din anul școlar 2026-2027. Cursurile se vor relua luni, 2 noiembrie, al doilea modul de învăţare urmând să se desfăşoare
Miniştrii cabinetului condus de Luca Niculescu şi-au preluat miercuri mandatele. La Ministerul Educaţiei şi Cercetării, noul ministru, Sorin Costreie, va face echipă cu Sorin-Gabriel Ionescu, numit ministru
Ministerul Educaţiei şi Cercetării (MEC) a publicat forma finală a calendarului de desfăşurare a Evaluării Naţionale pentru absolvenţii clasei a VIII-a, în anul şcolar 2026-2027. Prima probă scrisă a
Asociația „Academia de Zâmbete București” a organizat, în vara acestui an, trei tabere care au oferit bucurie copiilor și adolescenților cu vârste între 7 și 17 ani. Echipa formată din pr. Gheorghe
La Palatul Culturii din Iași va fi inaugurată, pe 3 noiembrie, o expoziție inedită de picturi şi lucrări semnate de pictorul francez Henri Matisse, unul dintre cei mai importanţi artişti ai secolului XX.
La Muzeul Național de Istorie a României (MNIR) din București va avea loc joi, 29 octombrie 2026, o nouă dezbatere din seria „Întâlnirile de pe Victoriei 12”, la care vor participa doi istorici specializați î
În cadrul Festivalului de artă creștină Sacrum de la Iași, între zecile de evenimente culturale și artistice se află și expoziția „Iconari contemporani”, care mai poate fi vizitată până la 30
La Palatul Suțu - Muzeul Municipiului București va fi vernisată miercuri, 28 octombrie, la ora 18:00, expoziția internațională „Monede biblice - Banii în Vechiul și Noul Testament”. Aceasta propune o
La Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” din București a avut loc duminică vernisajul expoziției omagiale „Pavel Caba - O viață dedicată lemnului”, în cadrul Târgului de Sfântul Dumitru.
Mulți dintre noi am făcut, de-a lungul timpului, diverse investigații imagistice: o radiografie, o tomografie (CT) sau un RMN. De obicei, medicul radiolog privește aceste imagini și descrie ce vede. Însă o
Rahitismul este o afecțiune a copilăriei caracterizată prin mineralizarea insuficientă a oaselor aflate în creștere. Atunci când organismul nu dispune de suficient calciu și fosfor, scheletul nu se dezvoltă
Eventrația, numită și hernie incizională, apare atunci când țesuturile sau organele abdominale protruzionează printr-un defect al peretelui abdominal, la nivelul unei incizii chirurgicale mai vechi. Este o
Pancreasul este o glandă cu rol în digestie și reglarea glicemiei. Cancerul apare când celulele sale se înmulțesc necontrolat. Cele mai multe tumori sunt adenocarcinoame. Boala poate evolua fără semne clare și
Somnul se modifică odată cu înaintarea în vârstă, iar unele schimbări sunt firești. Vârstnicii pot adormi mai devreme, se pot trezi mai devreme dimineața și pot avea un somn mai superficial, cu mai multe
Într-o discuție pe care Părintele Arsenie Papacioc a avut-o cu tinerii veniți la Mănăstirea „Sfânta Maria” din Techirghiol, el i-a întrebat așa: „Ce credeți că i-a costat pe sfinți de au ajuns la
În pofida uriașei personalități, Simion Mehedinți (1868-1962) este încă foarte puțin cunoscut. Întemeietor al Catedrei de geografie la Universitatea din București (1900), autor al tratatului „Terra”, unic
Viața Sfintei Cuvioase Parascheva reprezintă un reper spiritual pentru tinerii aflați în căutarea identității și a sensului vieții. Exemplul ei vorbește despre credință, discernământ și curajul de a face
Familia și tinerii reprezintă două dintre cele mai importante realități asupra cărora se concentrează lucrarea pastorală a Bisericii. Într-o societate aflată într-o continuă schimbare, în care ritmul
Sănătatea nu înseamnă doar absența bolii. Ea depinde și de felul în care ne îngrijim corpul, ne gestionăm emoțiile și reacționăm atunci când apare o problemă medicală. Medicul Victor Budeanu,
Comunitatea românilor din Sevilla, Spania, este ocrotită de ani buni de Sfântul Dimitrie cel Nou din Basarabi. Rugăciunile înălţate Sfântului Dimitrie cel Nou au adus ajutor duhovnicesc familiilor de români
În zilele de sărbătorire a hramului de toamnă al Catedralei Patriarhale istorice din Bucureşti, pe Colina Bucuriei se adună mii de credincioși și pelerini pentru a-l cinsti pe Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Capitalei. Acest eveniment de mare amploare este realizat și cu ajutorul Grupului de voluntari „Tineri în acțiune” al Arhiepiscopiei Bucureștilor.
Săptămâna aceasta, Iașiul a fost pentru al 14-lea an la rând un oraș cucerit de cărți și de iubitori ai cărților. Sute de scriitori și traducători au interacționat cu publicul în cele aproape 200 de
În aceste zile de sărbătoare, Colina Bucuriei se umple de rugăciune și de pașii miilor de pelerini veniți din toate colțurile țării pentru a aduce cinstire Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul
Sfinții sunt Evanghelii vii, mărturisitori ai mesajului lui Hristos oricând, oriunde. Ei sunt „frați mai mari” din familia lui Dumnezeu, uniți cu noi în Trupul tainic al lui Hristos. Ei ne sprijină în
Laureat al Premiului Nobel, în 1961, Ivo Andrić (1892-1973) a devenit un scriitor cunoscut în literatura română prin traducerile realizate, cu dăruire și profesionalism, după cele ale lui Gellu Naum (E un pod pe
Ciprian Voicilă (n. 1978, Buzău) este sociolog la Muzeul Ţăranului Român, dar și eseist și poet. A publicat eseuri în revistele Dilema veche, Cultura, Suplimentul de cultură, Observator cultural, Visul
La margine Doar o lumină sus, la etajul Vântului șuierător, Coloane de neliniști și rar, Foarte rar, câte un zbor... Clădiri înalte în adiere, Cu ulmi uscați Peste bălți,
Iordan Datcu și Eugen Simion au fost colegi de facultate la Universitatea din București în perioada 1952-1957. Prietenia care i-a legat a fost statornică și fructuoasă, o prietenie de o viață. În numele acestui
N-am zis nimic și asta e greșeală Poemul de azi e ca o jelanie care umple văzduhul. Nu mă ascund, un vuiet se aude în depărtări, iar blândețea se joacă de-a neprevăzutul. De câți arginți e
Sfântul nostru părinte Cleopa distingea opt grade sau trepte de împărtășire a creștinului cu Hristos. Primele se referă la împărtășirea prin vedere, prin contemplarea sfintelor icoane și a frescelor
Anvergura cultural-spirituală a profesorului Alexandru Duțu, întrecută doar de smerenia sa, pare inspirată din pildele Sfinților Părinți ai primelor veacuri creștine. Această binefăcătoare smerenie
Istoria României, mai ales cea modernă și contemporană, a fost supusă în mai mare și mai directă măsură presiunilor, manipulărilor politice și falsificărilor generate de diferite regimuri, în cazul de față cel comunist. Ca urmare, ea nu duce lipsă, din păcate, de personalități de mare anvergură, cu ale căror înfăptuiri azi statul român și instituțiile sale se mândresc, dar a căror amintire, din păcate, a fost în cel mai fericit caz perpetuată doar de mediul academic sau bisericesc, ea fiind de cele mai multe ori ocultată marelui public, din motive care țineau de ideologia specifică regimurilor totalitare. Într-o astfel de situație se află și faimosul magnat și colecționar din perioada interbelică, inginer Constantin Orghidan, ale cărui memorie și fapte au fost, ca ale multor altora, ocultate între 1948 și 1989.
Fiindcă astăzi, în ziua de 4 septembrie, în calendarul creștin-ortodox este sărbătorit Sfântul Proroc Moise, voi stărui în continuare asupra icoanei Rugului Aprins. În câteva scrieri ale rugătorilor din
A ne cerceta şi a ne cunoaşte tezaurul limbii române este o cale esenţială către regăsirea noastră de sine, un efort roditor de a ne întoarce la cine suntem. Găsirea drumului de întoarcere către ceea ce
La ședințele de lucru din 11-12 iulie 2024, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a trecut în Sinaxar 16 sfinți noi. Printre ei se numără și Sfântul Părinte Mărturisitor Ilie
Din lungul Ev Mediu românesc au supraviețuit numeroase dovezi de cultură materială și spirituală, cea mai mare parte dintre aceste elemente fiind reprezentate de biserici, unele dintre ele capodopere ale
După cum niciodată nu se poate vorbi de pom fără roada lui, sau de mlădiță fără de butucul ei, întocmai nu putem lipsi nici pe Sfântul Cuvios Visarion de perioada sa de formare monahală în Sfânta
Precum bună parte dintre personalitățile Rugului Aprins, profesorul Ștefan Todirașcu și-a dus crucea în deplină smerenie. Foarte activ și cu remarcabile rezultate profesionale înainte de instalarea regimului
De-a lungul istoriei sale, ortodoxia din spațiul transilvan s-a bucurat de o pleiadă de personalități ieșite din rândurile clerului român și care, prin viața şi activităţile lor, au slujit cu devotament
Anul acesta, 2024, în luna iulie, s-au împlinit 250 de ani de la aducerea moaștelor Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou din Basarabi la București. După zece ani de la momentul poposirii Sfântului Dimitrie cel Nou
În 2024, se împlinesc 310 ani de la tragica moarte a celui mai strălucit voievod român al veacului al XVIII-lea, Constantin Brâncoveanu, domnul de numele și faptele căruia se leagă o întreagă epocă și care, prin credința și dragostea sa față de țară, a lăsat urme nepieritoare în cultura materială și spirituală a acestor locuri. Din această perspectivă, am dorit să evocăm în rândurile următoare un personaj aparte, Anton-Maria del Chiaro, italianul care i-a fost un colaborator apropiat marelui domnitor și care a lăsat pentru posteritate o prețioasă mărturie a epocii brâncovenești, lucrarea „Revoluțiile Valahiei”.
A fost unul dintre oamenii din umbră cu rolul cel mai însemnat în fondarea mișcării Rugul Aprins, pornită la Mănăstirea Antim din București, dar și un protector al intelectualilor creștini. În timpul celui
Acuzațiile la adresa Părintelui Dumitru Stăniloae, de a fi fost un susținător al legionarilor, apărute după anunțul canonizării sale de către Sfântul Sinod, nu sunt noi. Ele au mai fost formulate de-a lungul
În literatura universală, dar și în cea română sunt puține exemple de autori care reușesc să străbată posteritatea grație unei singure opere, iar acest fapt se datorează forței mesajului și capacității
În constelația așezămintelor creștin-ortodoxe românești, Biserica „Sfântul Gheorghe”-Nou din București este și va rămâne pentru totdeauna o referință inconfundabilă grație voinței divine de a fi ctitoria și mai ales de a adăposti moaștele Sfinților Martiri Brâncoveni.
Numită de părintele Andrei Scrima „întâlnirea fondatoare”, retragerea duhovnicească de la Cernăuți (1-7 august 1943), petrecută la invitația Mitropolitului Bucovinei Tit Simedrea, a fost un prilej de
Acum mai bine de patru secole, la 9 august 1601, domnitorul Mihai Viteazul era asasinat cu brutalitate pe Câmpia Turzii. Marele domnitor, care vremelnic stăpânise Ardealul, Moldova și Țara Românească, unindu-le pentru prima dată, părăsea scena istoriei și intra în legendă. Figura sa eroică avea să rămână în amintirea urmașilor săi, în cântece, povești și legende transmise de la o generație la alta. În veacul al 19-lea, personalitatea lui Mihai Viteazul a strălucit ca odinioară grație unei minunate scrieri, capodopera „Românii supt Mihai Voievod Viteazul”, scrisă de Nicolae Bălcescu în ultimii ani ai vieții sale. Avea să vadă lumina tiparului postum și să fie o carte de căpătâi, un imbold pentru generația care a înfăptuit la 1918 Marea Unire.
Părintele Ilie Lăcătușu a activat în Transnistria, în Parohia Șerșenița, în perioada 1 noiembrie 1942 - 27 martie 1943. La 29 ianuarie 1943, el a trimis un raport de activitate protoiereului St. Filimon.
Ca nepoată a Sfântului Alexandru Baltaga de la Călărași voi încerca să creionez o călătorie spirituală spre sufletul acestui martir al Bisericii Basarabene antebelice. Voi căuta să îl prezint cu toată râvna lui de a lucra cu demnitate în via Domnului, ocupându-se în mod nobil de obștea pe care o păstorea, de problemele bisericești ale timpului, de familia sa care însuma mai mulți preoți într-o generație.
Personalitate de primă mărime a creștinismului ortodox de secol XX, monahul Nicolae Steinhardt nu a fost membru al Rugului Aprins, dar s-a intersectat existențial cu câțiva dintre membrii acestei mișcări
Canonizarea sfinţilor români, cu prilejul centenarului Patriarhiei Române (1925-2025), a adus bucurie şi mulţumire în sufletele multor creştini care cu mult timp înainte au arătat evlavie şi respect faţă de
Astăzi ne sunt atacaţi sfinţii. Cu ură. Discursul urii a fost declanşat de decizia Sinodului Bisericii Ortodoxe Române de a canoniza 16 sfinţi. Decizie istorică, fără îndoială, care i-a stârnit pe
Acum câțiva ani a fost publicat online dosarul Rugului Aprins, pe site-ul CNSAS. Acțiunea de publicare online sau în format tipărit a dosarelor fostei Securități este absolut firească. Aceste dosare trebuie
Duminica a 22-a după Rusalii (Bogatul nemilostiv şi săracul Lazăr) Luca 16, 19-31 Zis-a Domnul: Era un om bogat care se îmbrăca în porfiră şi în vison, veselindu-se în toate zilele în chip strălucit. Iar
„Zis-a Domnul către ucenicii Săi: Puneți în urechile voastre cuvintele acestea: Fiul Omului va fi dat în mâinile oamenilor. Iar ei nu înțelegeau cuvântul acesta, căci era ascuns pentru ei, ca să nu-l
Fraților, orice ați face, cu cuvântul sau cu fapta, toate să le faceți în numele Domnului Iisus și prin El să mulțumiți lui Dumnezeu-Tatăl. Femeilor, supuneți-vă bărbaților voștri, precum se cuvine, în
Sfântul Ierarh Iachint, Mitropolitul Ţării Româneşti (†1372), s-a născut la sfârşitul veacului al XIII-lea. A urmat şcoli ale vremii, desăvârşindu-şi cunoaşterea teologică la Constantinopol. Aici a
Arhimandrit Ioanichie Bălan, Patericul Românesc, Ediția a VI-a, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2011, pp. 82-83 „(Sfânta Muceniță Filofteia), această sfântă fecioară și mielușea iubită a lui Hristos era
Există drumuri pe care omul le străbate pentru a ajunge într-un loc și există drumuri pe care le începe pentru a se regăsi pe sine. Pelerinajul creștin le cuprinde pe amândouă, fiindcă pașii îndreptați
De peste două veacuri şi jumătate, ziua de 27 octombrie este pentru români momentul anual când îl sărbătorim pe Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor, ale cărui sfinte moaşte se află în
Veacul trecut a fost un secol al unor schimbări fundamentale, manifestate asupra lumii și a omului. Unele dintre acestea au vizat viața de familie, „leagănul” civilizației și al vieții umane. Relațiile


