Aproape 55% dintre angajați se simt obosiţi sau suprasolicitaţi zilnic sau de câteva ori pe săptămână, în timp ce peste 16% afirmă că se confruntă frecvent cu epuizare profesională (burnout) sau sunt
Aproape 55% dintre angajați se simt obosiţi sau suprasolicitaţi zilnic sau de câteva ori pe săptămână, în timp ce peste 16% afirmă că se confruntă frecvent cu epuizare profesională (burnout) sau sunt
Circulaţia pe Podul Prieteniei Giurgiu-Ruse este restricţionată temporar, în perioada 26‑29 octombrie, în fiecare zi între orele 9:00 şi 17:00, pentru efectuarea unor lucrări de construcţie şi montarea
Senatul a adoptat, luni, un proiect de lege care stabileşte obligaţia purtării căştii de protecţie la deplasarea pe drumurile publice pentru toți conducătorii de trotinete electrice şi biciclete electrice,
Premierul Luca Niculescu s‑a aflat marţi la Chișinău, în prima sa vizită externă de la preluarea mandatului de prim‑ministru. Luca Niculescu a avut întrevederi cu omologul moldovean, Vasile Tofan, împreună
În perioada premergătoare reducerilor de Black Friday, Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) îi sfătuiește pe consumatori să nu ia decizii de cumpărare sub presiunea mesajelor
Noul ministru al educaţiei, Sorin Costreie, susţine o „schimbare a paradigmei educaţionale”, deoarece, în prezent, „elevii învaţă mai mult să răspundă bine la teste” şi nu acumulează informaţiile
Preşcolarii şi elevii intră sâmbătă, 24 octombrie, în vacanța de toamnă, prima din anul școlar 2026-2027. Cursurile se vor relua luni, 2 noiembrie, al doilea modul de învăţare urmând să se desfăşoare
Miniştrii cabinetului condus de Luca Niculescu şi-au preluat miercuri mandatele. La Ministerul Educaţiei şi Cercetării, noul ministru, Sorin Costreie, va face echipă cu Sorin-Gabriel Ionescu, numit ministru
Ministerul Educaţiei şi Cercetării (MEC) a publicat forma finală a calendarului de desfăşurare a Evaluării Naţionale pentru absolvenţii clasei a VIII-a, în anul şcolar 2026-2027. Prima probă scrisă a
Asociația „Academia de Zâmbete București” a organizat, în vara acestui an, trei tabere care au oferit bucurie copiilor și adolescenților cu vârste între 7 și 17 ani. Echipa formată din pr. Gheorghe
La Palatul Culturii din Iași va fi inaugurată, pe 3 noiembrie, o expoziție inedită de picturi şi lucrări semnate de pictorul francez Henri Matisse, unul dintre cei mai importanţi artişti ai secolului XX.
La Muzeul Național de Istorie a României (MNIR) din București va avea loc joi, 29 octombrie 2026, o nouă dezbatere din seria „Întâlnirile de pe Victoriei 12”, la care vor participa doi istorici specializați î
În cadrul Festivalului de artă creștină Sacrum de la Iași, între zecile de evenimente culturale și artistice se află și expoziția „Iconari contemporani”, care mai poate fi vizitată până la 30
La Palatul Suțu - Muzeul Municipiului București va fi vernisată miercuri, 28 octombrie, la ora 18:00, expoziția internațională „Monede biblice - Banii în Vechiul și Noul Testament”. Aceasta propune o
La Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” din București a avut loc duminică vernisajul expoziției omagiale „Pavel Caba - O viață dedicată lemnului”, în cadrul Târgului de Sfântul Dumitru.
Mulți dintre noi am făcut, de-a lungul timpului, diverse investigații imagistice: o radiografie, o tomografie (CT) sau un RMN. De obicei, medicul radiolog privește aceste imagini și descrie ce vede. Însă o
Rahitismul este o afecțiune a copilăriei caracterizată prin mineralizarea insuficientă a oaselor aflate în creștere. Atunci când organismul nu dispune de suficient calciu și fosfor, scheletul nu se dezvoltă
Eventrația, numită și hernie incizională, apare atunci când țesuturile sau organele abdominale protruzionează printr-un defect al peretelui abdominal, la nivelul unei incizii chirurgicale mai vechi. Este o
Pancreasul este o glandă cu rol în digestie și reglarea glicemiei. Cancerul apare când celulele sale se înmulțesc necontrolat. Cele mai multe tumori sunt adenocarcinoame. Boala poate evolua fără semne clare și
Somnul se modifică odată cu înaintarea în vârstă, iar unele schimbări sunt firești. Vârstnicii pot adormi mai devreme, se pot trezi mai devreme dimineața și pot avea un somn mai superficial, cu mai multe
Într-o discuție pe care Părintele Arsenie Papacioc a avut-o cu tinerii veniți la Mănăstirea „Sfânta Maria” din Techirghiol, el i-a întrebat așa: „Ce credeți că i-a costat pe sfinți de au ajuns la
În pofida uriașei personalități, Simion Mehedinți (1868-1962) este încă foarte puțin cunoscut. Întemeietor al Catedrei de geografie la Universitatea din București (1900), autor al tratatului „Terra”, unic
Viața Sfintei Cuvioase Parascheva reprezintă un reper spiritual pentru tinerii aflați în căutarea identității și a sensului vieții. Exemplul ei vorbește despre credință, discernământ și curajul de a face
Familia și tinerii reprezintă două dintre cele mai importante realități asupra cărora se concentrează lucrarea pastorală a Bisericii. Într-o societate aflată într-o continuă schimbare, în care ritmul
Sănătatea nu înseamnă doar absența bolii. Ea depinde și de felul în care ne îngrijim corpul, ne gestionăm emoțiile și reacționăm atunci când apare o problemă medicală. Medicul Victor Budeanu,
Comunitatea românilor din Sevilla, Spania, este ocrotită de ani buni de Sfântul Dimitrie cel Nou din Basarabi. Rugăciunile înălţate Sfântului Dimitrie cel Nou au adus ajutor duhovnicesc familiilor de români
În zilele de sărbătorire a hramului de toamnă al Catedralei Patriarhale istorice din Bucureşti, pe Colina Bucuriei se adună mii de credincioși și pelerini pentru a-l cinsti pe Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Capitalei. Acest eveniment de mare amploare este realizat și cu ajutorul Grupului de voluntari „Tineri în acțiune” al Arhiepiscopiei Bucureștilor.
Săptămâna aceasta, Iașiul a fost pentru al 14-lea an la rând un oraș cucerit de cărți și de iubitori ai cărților. Sute de scriitori și traducători au interacționat cu publicul în cele aproape 200 de
În aceste zile de sărbătoare, Colina Bucuriei se umple de rugăciune și de pașii miilor de pelerini veniți din toate colțurile țării pentru a aduce cinstire Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul
Sfinții sunt Evanghelii vii, mărturisitori ai mesajului lui Hristos oricând, oriunde. Ei sunt „frați mai mari” din familia lui Dumnezeu, uniți cu noi în Trupul tainic al lui Hristos. Ei ne sprijină în
Laureat al Premiului Nobel, în 1961, Ivo Andrić (1892-1973) a devenit un scriitor cunoscut în literatura română prin traducerile realizate, cu dăruire și profesionalism, după cele ale lui Gellu Naum (E un pod pe
Ciprian Voicilă (n. 1978, Buzău) este sociolog la Muzeul Ţăranului Român, dar și eseist și poet. A publicat eseuri în revistele Dilema veche, Cultura, Suplimentul de cultură, Observator cultural, Visul
La margine Doar o lumină sus, la etajul Vântului șuierător, Coloane de neliniști și rar, Foarte rar, câte un zbor... Clădiri înalte în adiere, Cu ulmi uscați Peste bălți,
Iordan Datcu și Eugen Simion au fost colegi de facultate la Universitatea din București în perioada 1952-1957. Prietenia care i-a legat a fost statornică și fructuoasă, o prietenie de o viață. În numele acestui
N-am zis nimic și asta e greșeală Poemul de azi e ca o jelanie care umple văzduhul. Nu mă ascund, un vuiet se aude în depărtări, iar blândețea se joacă de-a neprevăzutul. De câți arginți e
În fiecare an, la 21 mai, Catedrala Patriarhală a Bisericii Ortodoxe Române îşi sărbătoreşte hramul istoric. Ocrotitorii ei sunt Sfinţii Împăraţi Constantin şi mama sa, Elena, cinstiţi întocmai cu
În istoria creştinismului Sfântul Împărat Constantin cel Mare are un rol important, pentru că el scoate Biserica din catacombe şi-i oferă un rol central în societatea romană. Cinstirea lui se datorează
Cine ar fi bănuit? În 1769, când Nicolas-Joseph Cugnot a construit un vehicul cu trei roți propulsat prin forța aburului, invenția n-a stârnit mare interes. Nici în 1801, când Richard Trevithick a realizat un
Între cei care s-au învrednicit de slujirea apostoliei se numără şi Sfinţii Andronic şi soţia sa, Iunia. Prăznuiţi în ziua de 17 mai, lucrarea lor misionară îi aduce aproape de Sfântul Apostol Pavel, cu
Duminica a 3-a după Paşti este dedicată Femeilor Mironosiţe, primii martori ai Învierii Domnului. În duminica ce urmează sărbătorim pe femeile purtătoare de miruri de mare preţ, care s-au dus să ungă trupul
Traversăm cu toții un timp pascal special, cel al Săptămânii Mari, marcat, în cultura tradițională, de o succesiune de evenimente ale căror semnificații și sensuri profunde nu s-au diluat în timp, în ciuda
Paraclisul istoric cu hramul „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe”, integrat în ansamblul Palatului Reședinței Patriarhale, datează, în forma actuală, din prima jumătate a secolului al 18-lea şi este situat
Biserica sărbătoreşte în Sâmbăta Floriilor minunea învierii lui Lazăr, care este văzută de tradiţia patristică drept o adeverire a învierii de obşte de la Parusie. Acest adevăr teologic este exprimat
Duminica a 5-a din Postul Mare ne oferă modelul de pocăință al Sfintei Cuvioase Maria Egipteanca. Viața ei este un exemplu despre cum un om căzut în cele mai grele păcate prin pocăință ajunge la sfințenie. Ci
În 9 aprilie 2021 a trecut la cele veşnice prinţul Filip, duce de Edinburgh şi consort al reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii. În zilele premergătoare funeraliilor stabilite pentru sâmbătă, 17 aprilie,
Sfântul Mucenic Sava de la Buzău, străromân care a pătimit în părțile Buzăului de astăzi, este legat cu numele de şase „Scrisori creştine, adevărate pagini patristice”, care au circulat la nord de
Sfântul Ioan Sinaitul sau Scolasticul (579-649), dar mai cunoscut după eponimul faimosului său tratat ascetico-mistic „Scara dumnezeiescului urcuș”, rămâne o piatră de hotar pentru spiritualitatea
Deși afirma adesea că ar dori să se dedice exclusiv studiului și vieții contemplative, Episcopul Synesius nu a lipsit vreodată din viața publică a cetății și provinciei sale, pe care le-a animat prin realul s
Învățătura de credință a Bisericii a mărturisit dintotdeauna că scopul vieții creștine este îndumnezeirea, atingerea potențialului maxim al persoanei umane. Chemarea la sfințenie nu presupune numai
Sfârşitul războiului Crimeei, dus între imperiile Țarist şi Otoman (1853-1856), a avut ca urmare încheierea Tratatului de pace de la Paris din martie 1856, prin care s-a hotărât ca trei judeţe din sudul
În Biserica Ortodoxă cinstirea Sfintei Cruci ocupă un loc special, deoarece ea este altarul pe care Hristos Domnul S-a adus jertfă pentru mântuirea noastră. Prin Cruce El a omorât cu moartea Sa moartea şi ne-a iz
Cuviosul Ioan Scărarul, egumenul Mănăstirii Sinai, ne-a lăsat unul dintre cele mai vii şi frumoase îndrumare despre felul în care sufletul omului atent la dialogul cu Dumnezeu poate urca pe treptele nevoinţelor
Vocaţia martirică şi mărturisitoare a românilor este strâns legată de o moştenire genuină pe care ne-am asumat-o încă din primele veacuri creştine. În acest context istoric încărcat de valoare sacramentală se remarcă doi mucenici daco-romani aleşi, soţ şi soţie, care s-au jertfit pentru credinţa în Mântuitorul Hristos pe vremea împăratului Diocleţian (304). Sfinţii Montanus preotul şi Maxima prezbitera se numără, aşadar, între primii martiri ai neamului nostru.
Ieri am sărbătorit Buna Vestire, ziua Întrupării Fiului lui Dumnezeu, Domnul nostru Iisus Hristos. Acest lucru este mărturisit şi de troparul praznicului: „Astăzi este începutul mântuirii noastre şi
„Întruparea Cuvântului a fost nu numai lucrarea Tatălui și a puterii Lui și a Duhului, ci și a voinței și a credinței Fecioarei. Fără încuviințarea ei, nu s-ar fi putut realiza această lucrare și nici
Perioada târzie a Antichității a cunoscut, odată cu evoluția creștinismului spre statutul de religie majoritară în spațiul mediteraneean, concomitentă cu criza finală a Imperiului Roman, separat de
Prin aceste cuvinte descrie Sfântul Ioan Hrisostom, în „Tratatul despre preoție”, demnitatea la care este înălțat și responsabilizat omul prin Taina hirotoniei: „Oameni care trăiesc pe pământ și locuiesc pe el au primit îngăduința să administreze cele cerești și au o putere pe care Dumnezeu nu a dat-o nici îngerilor, nici arhanghelilor”. Harul preoției poate fi privit doar din perspectiva dinamicii sale lucrătoare care îl transformă pe cleric într-un veritabil slujitor al Mântuitorului Iisus Hristos. În Sfânta Scriptură, precum și în scrierile patristice, preotul, din punctul de vedere al misiunii sale, este asemănat fie cu un bun păstor în mijlocul oilor sale, fie cu un lucrător în vie, fie cu un ostaș pe câmpul de luptă.
Cu ani buni în urmă, Mitropolitul Tit Simedrea nota, la o recepție de pictură în Catedrala Dunării de Jos, ca reprezentant al Comisiei de Pictură Bisericească a Patriarhiei Române, o constatare privitoare la
Proclamarea anului 2021 de către Biserica Ortodoxă Română drept „An omagial al pastoraţiei românilor din afara României” ne oferă o excelentă ocazie de a rememora trecutul şi istoriile sale din care nu
Duminica a 22-a după Rusalii (Bogatul nemilostiv şi săracul Lazăr) Luca 16, 19-31 Zis-a Domnul: Era un om bogat care se îmbrăca în porfiră şi în vison, veselindu-se în toate zilele în chip strălucit. Iar
„Zis-a Domnul către ucenicii Săi: Puneți în urechile voastre cuvintele acestea: Fiul Omului va fi dat în mâinile oamenilor. Iar ei nu înțelegeau cuvântul acesta, căci era ascuns pentru ei, ca să nu-l
Fraților, orice ați face, cu cuvântul sau cu fapta, toate să le faceți în numele Domnului Iisus și prin El să mulțumiți lui Dumnezeu-Tatăl. Femeilor, supuneți-vă bărbaților voștri, precum se cuvine, în
Sfântul Ierarh Iachint, Mitropolitul Ţării Româneşti (†1372), s-a născut la sfârşitul veacului al XIII-lea. A urmat şcoli ale vremii, desăvârşindu-şi cunoaşterea teologică la Constantinopol. Aici a
Arhimandrit Ioanichie Bălan, Patericul Românesc, Ediția a VI-a, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2011, pp. 82-83 „(Sfânta Muceniță Filofteia), această sfântă fecioară și mielușea iubită a lui Hristos era
Există drumuri pe care omul le străbate pentru a ajunge într-un loc și există drumuri pe care le începe pentru a se regăsi pe sine. Pelerinajul creștin le cuprinde pe amândouă, fiindcă pașii îndreptați
De peste două veacuri şi jumătate, ziua de 27 octombrie este pentru români momentul anual când îl sărbătorim pe Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor, ale cărui sfinte moaşte se află în
Veacul trecut a fost un secol al unor schimbări fundamentale, manifestate asupra lumii și a omului. Unele dintre acestea au vizat viața de familie, „leagănul” civilizației și al vieții umane. Relațiile


