Academia Regală Suedeză de Științe a decis să acorde Premiul Nobel pentru Fizică pe 2026 lui Francis Halzen, „pentru contribuțiile decisive la Observatorul de Neutrini IceCube și pentru descoperirea
Academia Regală Suedeză de Științe a decis să acorde Premiul Nobel pentru Fizică pe 2026 lui Francis Halzen, „pentru contribuțiile decisive la Observatorul de Neutrini IceCube și pentru descoperirea
În condițiile în care peste 40% dintre români locuiesc în gospodării supraaglomerate, faţă de 16,9% în UE, nevoia de dezvoltare a proiectelor rezidențiale la preţuri accesibile, în special în marile
Scăderea nivelului de trai şi sărăcia sunt principalele motive de îngrijorare pentru români, iar temerile lor sunt mai accentuate decât în majoritatea statelor Uniunii Europene, arată datele din Eurobarometrul
Preşedintele Nicuşor Dan l-a desemnat luni seară pe Luca Niculescu, secretar de stat în Ministerul Afacerilor Externe, să formeze Guvernul. Este a patra nominalizare de premier, după demiterea Guvernului
Circulaţia rutieră pe autostrada A1, sectorul între nodurile de la Boiţa şi Cisnădie/Şelimbăr, a fost închisă până la 19 decembrie, pentru construcţia pasajului peste breteaua care asigură descărcarea în
Începând cu anul școlar 2026-2027, învățământul liceal românesc intră într-o nouă etapă a procesului de reformă curriculară, prin aplicarea noilor programe școlare și, în consecință, prin
Ministrul interimar al educaţiei şi cercetării, Mihai Dimian, a anunţat lansarea unui nou program de burse postdoctorale, cu scopul de a sprijini tranziţia de la doctorat către o carieră universitară sau de
Centrul Național de Competențe în Stilul de Viață Sănătos, cofondat de Academia Română și Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca (UBB), a lansat, în 30 septembrie 2026, prima parte a „Strategiei
Sistemul de învăţământ românesc se confruntă cu mai multe probleme, de la deficitul de profesori şi subfinanţare până la pierderea „pe drum” a tinerilor cu vârsta cuprinsă între 18 şi 24 de ani, care
Luni, 5 octombrie, preşcolarii, elevii și profesorii din învăţământul preuniversitar vor fi liberi cu ocazia Zilei Internaționale a Educației, cunoscută la nivel internațional ca „World Teachers’ Day -
Fundaţia de protejare a monumentelor istorice din Bihor - Oradea Heritage organizează, între 8 și 11 octombrie, un maraton de evenimente culturale în cadrul FestiFall, dedicat zilelor orașului. Vor avea loc
În Aula Academiei Române - Filiala Iași va avea loc, în 12 octombrie 2026, lansarea volumului „Academia Română - Filiala Iași. Opt decenii în viața cultural-științifică a Iașului”, eveniment
Ajuns la cea de-a 38-a ediție, Concursul Național de Creație Literară „Vasile Voiculescu” și-a premiat câștigătorii în ziua de 3 octombrie 2026. Premiul Ziarului Lumina a mers la Șerban Madgearu pentru
Copiii din Maramureș sunt așteptați, în perioada 13-23 octombrie 2026, în „Laborator - Știința în joacă”, pentru a afla lucruri despre știință prin joc și experiment, dar și pentru a vizita
Opera Națională București și-a deschis stagiunea de toamnă 2026-2027 cu premiera operei „Tannhäuser” de Richard Wagner, spectacolul din deschidere fiind condus de dirijorul Cristian Mandeal, regia
Odată cu venirea frigului, mulți oameni observă că pielea devine mai uscată, mai aspră și începe să provoace mâncărime. Uneori, senzația poate deveni atât de supărătoare încât să tulbure somnul sau
Abia a împlinit 38 de ani. Și-a sărbătorit aniversarea alături de frumoasa lui soție și cei doi copilași. Când a suflat în lumânări și și-a pus o dorință, s-au amestecat multe aspirații familiale,
Timp de decenii, pacienții cu insuficiență renală terminală (cei ai căror rinichi nu mai funcționează aproape deloc) au fost nevoiți să își modifice drastic viața. Pentru milioane de oameni din întreaga
Tofu. Tempeh. Seitan. Câteva apariții relativ noi pe piața românească. Denumirile străine ne determină o oarecare reticență, astfel că, de multe ori, rămân neobservate pe rafturile supermarketurilor. Și,
Litiaza coledociană reprezintă prezența calculilor în coledoc, canalul care duce bila din ficat în duoden. În majoritatea cazurilor, calculii migrează din vezicula biliară, unde aproximativ 10% dintre adulți pre
Sănătatea nu înseamnă doar absența bolii. Ea depinde și de felul în care ne îngrijim corpul, ne gestionăm emoțiile și reacționăm atunci când apare o problemă medicală. Medicul Victor Budeanu,
În luna octombrie, capitala Moldovei găzduiește prima ediție a SACRUM Iași Art Festival, un eveniment dedicat artei sacre, patrimoniului și spiritualității. Despre ideea, viziunea și programul festivalului, la
În școala românească de astăzi, preocuparea pentru performanță și evaluare este însoțită de necesitatea formării elevilor ca persoane responsabile, echilibrate și implicate în viața comunității. Pr.
Nevoile emoționale ale copiilor, provocările legate de educarea actualei generații şi navigarea prin incertitudinea prezentului sunt doar câteva dintre subiectele la care pot răspunde specialiștii. Lavinia Stan
Stresul este o parte constantă a vieții moderne, iar modul în care îl gestionăm influențează sănătatea psihică și calitatea vieții. În acest interviu, dr. Iuliana Apetri, master coach, trainer și
Astăzi, „Universul Euharistic” este gata. Potirul monumental din marmură străjuiește lângă Catedrala Arhiepiscopală din Roman și își așteaptă inaugurarea. Cu o lună în urmă, când l-am întâlnit pe
I-am întâlnit la Vidra, așezare dintr-o regiune vestită pentru munții ce și-au făcut loc până la noi mai întâi prin legenda Vrâncioaiei. Într-o șezătoare pe care au înființat-o la imboldul inginerului
Parohia ortodoxă din cartierul Ortelec al municipiului Zalău are hramul principal „Nașterea Maicii Domnului” și este formată din 300 de familii de credincioși. Fosta așezare aflată la marginea Zalăului a dev
Doina românească a fost inclusă în Lista patrimoniului cultural imaterial al umanității UNESCO la 2 octombrie 2009, ca recunoaștere a valorii ei unice în tezaurul spiritualității noastre. Prin articolul
N-am zis nimic și asta e greșeală Poemul de azi e ca o jelanie care umple văzduhul. Nu mă ascund, un vuiet se aude în depărtări, iar blândețea se joacă de-a neprevăzutul. De câți arginți e
Echinox Acum cea mai înaltă zi a echinoxului se trezi. Aur era și miere-n toate cele; pe fundul florilor grele adormeau bondarii, albinele, arborii își uitau rădăcinile, clătinându-se-n
Ca dorul Sulamitei! Ce fel de strajă-i mintea, când roabă-i stă ispitei De-a răscoli tot praful pe drumul spre Emaus? Am ochii plini de ceață iar harta-i numai haos De ce n-o rupi Iisuse când treci prin
Cu o frumoasă copertă ilustrată cu lucrarea lui Camilian Demetrescu, „Tapiserie. Drumul Damascului”, noua lucrare a lui Dan Anghelescu, de aproape 500 de pagini, Exilul versus Utopia (Reflecții în siajul unei
Începutul acestui an, dar cu precădere ultimele săptămâni au dus, în toată țara, la extinderea unui fenomen periculos - incendiile de vegetație. În Moldova, și mai ales în județul
În fiecare an, la data de 4 aprilie, Academia Română, cel mai însemnat for cultural şi ştiinţific al ţării noastre, îşi aniversează ziua, iar acest fapt are legătură desigur cu momentul
Duminica a patra din Postul Mare este închinată Sfântului Ioan Scărarul. El este un părinte al rugăciunii şi exemplu de trăire duhovnicească pentru creştini. Lucrarea sa fundamentală
Iubitor al rânduielilor pe care le deprinsese la Muntele Athos, al ascezei filocalice înalte, Cuviosul Paisie de la Neamţ îi sfătuia pe frații din mănăstire să dobândească necontenit
Istoria ne arată că una dintre principalele preocupări ale începuturilor medicinei a fost găsirea unor spații liniștite și retrase, din nevoia de ocrotire și izolare a bolnavilor. Aceste spații se puteau
În fiecare an, la data de 22 martie, este marcată Ziua Mondială a Apei, moment potrivit pentru autoritățile din domeniu să pună pe agenda publică tema importanței unei resurse considerate strategice. Anul
Caracteristica adevăratei rugăciuni creştine este curăţia: curăţia rugăciunii este pe măsura celei a inimii şi a minţii celui care se roagă. Dacă sufletul omului este stăpânit de patimi, acesta nu se
Biserica îl prăznuiește în data de 17 martie pe Sfântul Cuvios Alexie, omul lui Dumnezeu. La Schitul Darvari, Paraclis Patriarhal, din Capitală, se păstrează o părticică din sfintele sale
Sfântul Sofronie se numără între cei mai renumiţi patriarhi ai Ierusalimului. El este recunoscut în întreaga creştinătate pentru erudiţia sa extraordinară, pentru cunoaşterea Sfintei Scripturi, dar şi pentru calităţile pastorale şi diplomatice de care a dat dovadă de-a lungul întregii vieţi, în special în momentele grele petrecute în scaunul patriarhal al cetăţii sfinte. Născut la Damasc, în preajma anului 560 sau chiar mai devreme, în jurului anului 550, Sfântul Sofronie făcea parte dintr-o familie cu origini siriace ori arabe. A primit o educaţie creştină încă din copilărie. A studiat şi ştiinţele profane ale vremii, remarcându-se îndeosebi prin talentul său oratoric, calităţile în această privinţă atrăgându-i şi supranumele de „Sofistul”.
În Biserica Ortodoxă sunt cinstiţi, pe 9 martie, Sfinţii 40 de Mucenici din Sevastia. Ei erau soldaţi creştini în armata romană. Făceau parte dintr-o legiune cantonată în partea de est a
Duminica Izgonirii lui Adam din Rai, așezată la începutul postului, ne reamintește că există Rai, dar noi am pierdut Raiul, nu suntem acolo. Am fost izgoniţi din el! Nu era al nostru, nu l-am făcut noi și
Gala Galaction a fost cunoscut elevilor români, în mod deosebit, prin textul nuvelei La vulturi! prezentă în manualele de limbă română. Câțiva pictori prieteni i-au pictat chipul: N.
Duminica a treia din timpul liturgic al Triodului este numită în calendarul bisericesc „a Înfricoşătoarei Judecăţi” sau „a Lăsatului sec de carne”. Prima denumire izvorăşt
Între marii apologeţi ai sfintelor icoane din secolul al 8-lea se numără şi Sfântul Ierarh Tarasie. Patriarh al Constantinopolului între anii 784 şi 806, acest mare mărturisitor al primului
Presa bisericească și laică din părțile Banatului a oferit preoților, învățătorilor, studenților în teologie şi credincioșilor articole și studii de teologie, dar a abordat și aspecte de natură
Se împlinesc astăzi 121 de ani de la naşterea vrednicului de pomenire Patriarh Justinian Marina. Grija manifestată pentru Mănăstirea Radu Vodă și dorința de a fi îngropat în această veche
Februarie e luna în care Ziarul Lumina își socotește existența în lumea presei scrise. Iar anul acesta încărcătura emoțională e dublă. Am marcat, pe 7 februarie, cei 17 ani de apariție ne
Pus să vorbească în public, la întruniri, în perspectiva „vieții noi aduse de biruința poporului rus în lume”, Gala Galaction subliniază mereu jertfa unică și definitivă a lui
Cele mai interesante mărturii memorialistice ale lui George Enescu se referă la capodopera sa Oedipe, terminată în 1931, în țară (la Tulcea sau la Tescani). Oricum, multă vreme l-a urmărit această
Biserica Ortodoxă o cinsteşte astăzi pe Sfânta Teodora împărăteasa, de numele căreia se leagă actul din 11 martie 843 pe care-l sărbătorim în fiecare an în Duminica Ortodoxiei. În a
Biserica Ortodoxă sărbătoreşte, astăzi, Întâmpinarea Domnului şi Dumnezeului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos, când L-a primit Dreptul Simeon
Actul martiric privind pătimirea Sfintelor Perpetua și Felicitas este una dintre cele mai frumoase lucrări ale literaturii vechi creștine şi poate unul dintre cele mai complete și prețioase martirologii pe care ni
Pomenirea Sfinților Trei Ierarhi în fiecare an reprezintă un eveniment bisericesc, teologic și duhovnicesc de o mare semnificație eclesială. Aceasta deoarece, pomenindu-i pe cei trei mari
Biserica Ortodoxă îi sărbătoreşte astăzi pe Sfinţii Cuvioşi Efrem Sirul şi Isaac Sirul. Ei sunt mari trăitori şi teologhisitori ai rugăciunii, care au viețuit în spaţiul binecuvântat al
Duminica a 21-a după Rusalii (Pilda semănătorului) Luca 8, 5-15 Zis-a Domnul pilda aceasta: Ieșit-a semănătorul să semene sămânța sa. Și, semănând el, una a căzut lângă drum și a fost călcată
„În vremea aceea s-au apropiat fariseii și cărturarii de Iisus și I-au zis: De ce ucenicii lui Ioan postesc adesea și fac rugăciuni, de asemenea și ai fariseilor, iar ai Tăi mănâncă și beau? Iar Iisus a
Fraților, voiesc ca voi să știți că cele petrecute cu mine s-au întors mai degrabă spre sporirea Evangheliei, încât lanțurile mele pentru Hristos au ajuns cunoscute în tot pretoriul și tuturor
Sfinţii Mari Mucenici Serghie şi Vah au trăit în timpul domniei împăratului Maximian (286-305). Făceau parte din familii nobile şi au avut dregătorii de frunte în armata romană. „Ei se bucurau de mare
Arhimandrit Ioanichie Bălan, Patericul Românesc, Ediția a VI-a, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2011, pp. 525-526 „(Monahia Maria Sturza), această călugăriță vrednică de pomenit fusese în tinerețe soția
Cât trăieşte, omul se întreabă despre sensul lucrurilor, evenimentelor şi al vieţii însăşi. De mic este învăţat ce este bine şi ce este rău, cum să dea bine în societate, ce trebuie să spună sau să fa
Biserica Ortodoxă prin credinţa şi cultul ei păstrează în conţinut aceeaşi credinţă şi acelaşi cult din primele secole creştine. Ea este Biserica lui Hristos care a păstrat credinţa nealterată în
Domnitorii români au fost stâlpii principali ai apărării identității neamului românesc, credința ortodoxă fiind un element central al acesteia, devenind și scut de apărare a pământului strămoșesc, dar


