În cadrul Parohiei „Sfântul Nicolae” din Giulești‑Sârbi, Protoieria Sector 6 Capitală, sub îndrumarea diaconului Marius Daniel Armășelu, s‑a desfășurat o serie de ateliere de meșteșuguri cu motive
În cadrul Parohiei „Sfântul Nicolae” din Giulești‑Sârbi, Protoieria Sector 6 Capitală, sub îndrumarea diaconului Marius Daniel Armășelu, s‑a desfășurat o serie de ateliere de meșteșuguri cu motive
Elevii Seminarului Teologic Ortodox „Veniamin Costachi” de la Mănăstirea Neamț au marcat împlinirea a 65 de ani de la trecerea în veșnicie a scriitorului Mihail Sadoveanu printr-o activitate organizată de Catedra de limba și literatura română.
La Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din București a avut loc astăzi, 22 octombrie, deschiderea expoziției „Din atelierele studenților. Icoane, studii de atelier, proiecte de restaurare”. Organizată de Departamentul de teologie sistematică, practică și artă sacră, cu prilejul sărbătorii Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor, expoziţia reunește lucrări semnate de studenți, absolvenți și profesori ai specializării Artă sacră.
Astăzi, 22 octombrie 2026, Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop-vicar patriarhal, a primit, la Palatul Patriarhiei din București, vizita domnului Ioannis Loverdos, ministru adjunct al afacerilor externe al Republicii Elene. La întrevedere a participat și Excelența Sa doamna Evangelia Grammatika, ambasadoarea Greciei în România, și doamna Eleni Kyriakopoulou, director al Cabinetului diplomatic al ministrului adjunct.
În noaptea de 19 spre 20 octombrie, Preasfințitul Părinte Teofil Trotușanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului, a participat, alături de obștea Mănăstirii Giurgeni, la slujba Privegherii închinate Sfântului Cuvios Gherasim din Kefalonia.
Zilele de 16-18 octombrie 2026 au fost prilej de aleasă bucurie, comuniune frățească și împlinire duhovnicească pentru credincioșii Episcopiei Ortodoxe Române a Europei de Nord. De la întâlnirea tinerelor
Preasfințitul Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, a săvârșit duminică, 18 octombrie 2026, Sfânta Liturghie în Parohia Ortodoxă Românească „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din Bristol, Marea Britanie, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Atanasie, Arhiepiscopul ortodox al Marii Britanii și Irlandei de Nord. În cuvântul de învățătură, ierarhul a vorbit despre compasiunea autentică, subliniind că aceasta presupune asumarea suferinței aproapelui.
În perioada 9-11 octombrie 2026, 28 de preotese din cadrul Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Germaniei, Austriei și Luxemburgului s‑au reunit la Tübingen, Germania, pentru întâlnirea anuală a Grupului „Maria
Comunitatea ortodoxă românească din localitatea Verona, regiunea Veneto, Italia, a trăit sâmbătă, 26 septembrie, un moment cu o semnificație deosebită, care încununează un parcurs de mai mulți ani de construire, amenajare și înfrumusețare a sfântului lăcaș și a ansamblului parohial, și anume târnosirea bisericii parohiale cu hramul „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul”.
Preasfințitul Părinte Timotei, Episcopul ortodox român al Spaniei și Portugaliei, a săvârșit duminică, 20 septembrie, Sfânta Liturghie în Parohia ortodoxă română „Sfântul Cuvios Siluan Athonitul” din Alcorcón, Spania, sărbătorind cu anticipaţie hramul acesteia. Alături de ierarh au slujit părintele Paul Teodorescu, parohul comunității, şi părintele arhidiacon Spiridon Burlacu, consilier eparhial.
Sectorul social‑filantropic și misionar al Arhiepiscopiei Buzăului și Vrancei, în colaborare cu Federația Filantropia a Patriarhiei Române, a derulat, în perioada 12‑13 octombrie, o acțiune de ajutorare a
Protoieria Râmnicu Sărat din județul Buzău a organizat de curând o nouă acțiune de donare de sânge, în cadrul campaniei naționale a Patriarhiei Române „Donează sânge, salvează o viață!”. Evenimentul
În preajma sărbătorii ocrotitoarei sale, Parohia „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din municipiul Galați a desfășurat o amplă acțiune social‑filantropică pentru mângâierea și sprijinul material al
La Biserica „Sfântul Elefterie”‑Nou, Paraclis Patriarhal, din București, s‑a desfășurat sâmbătă, 10 octombrie, activitatea „Darurile toamnei, darurile lui Dumnezeu”, dedicată copiilor din comunitate.
Joi, 1 octombrie 2026, la praznicul Acoperământului Maicii Domnului, comunitatea din satul Rucăreni, comuna Soveja, județul Vrancea, a trăit momente de profundă emoție și recunoștință. Înaltpreasfințitul Pă
Pancreasul este o glandă cu rol în digestie și reglarea glicemiei. Cancerul apare când celulele sale se înmulțesc necontrolat. Cele mai multe tumori sunt adenocarcinoame. Boala poate evolua fără semne clare și
Somnul se modifică odată cu înaintarea în vârstă, iar unele schimbări sunt firești. Vârstnicii pot adormi mai devreme, se pot trezi mai devreme dimineața și pot avea un somn mai superficial, cu mai multe
Puține obiecte au intrat în viața noastră atât de repede și atât de adânc ca telefonul. Astăzi îl găsim în buzunarul fiecăruia, de la copil la vârstnic. Ne ține aproape de cei dragi, ne pune în
Toamna, imunitatea ne este pusă la încercare. Scăderea temperaturii și variațiile acesteia pe parcursul zilei ne scot șervețele din buzunare și ceaiurile de prin dulapuri. Deși imunitatea și rezistența în
Uneori, în spatele unei boli se află o întrebare care rămâne ani întregi fără răspuns: „De ce?” De ce un copil are o întârziere în dezvoltare? De ce un adult a dezvoltat o boală neobișnuită la o
În pofida uriașei personalități, Simion Mehedinți (1868-1962) este încă foarte puțin cunoscut. Întemeietor al Catedrei de geografie la Universitatea din București (1900), autor al tratatului „Terra”, unic
Viața Sfintei Cuvioase Parascheva reprezintă un reper spiritual pentru tinerii aflați în căutarea identității și a sensului vieții. Exemplul ei vorbește despre credință, discernământ și curajul de a face
Familia și tinerii reprezintă două dintre cele mai importante realități asupra cărora se concentrează lucrarea pastorală a Bisericii. Într-o societate aflată într-o continuă schimbare, în care ritmul
Sănătatea nu înseamnă doar absența bolii. Ea depinde și de felul în care ne îngrijim corpul, ne gestionăm emoțiile și reacționăm atunci când apare o problemă medicală. Medicul Victor Budeanu,
În luna octombrie, capitala Moldovei găzduiește prima ediție a SACRUM Iași Art Festival, un eveniment dedicat artei sacre, patrimoniului și spiritualității. Despre ideea, viziunea și programul festivalului, la
Sfinții sunt Evanghelii vii, mărturisitori ai mesajului lui Hristos oricând, oriunde. Ei sunt „frați mai mari” din familia lui Dumnezeu, uniți cu noi în Trupul tainic al lui Hristos. Ei ne sprijină în
România celor care sunt credincioși intră în fiecare toamnă, în luna octombrie, într-un timp aparte. Acum au loc două dintre cele mai importante momente ale pelerinajului și vieții religioase contemporane: sărbătorile Sfintei Parascheva de la Iași și Sfântului Dimitrie cel Nou de la București. Poate că ar fi nimerit să reamintim ce înseamnă aceste evenimente: oameni fericiți, care sosesc cu trenul sau mașina de la sute de kilometri distanță.
Sala Baptisteriu a Muzeului Mitropolitan din Iași găzduiește până la sfârșitul lunii octombrie expoziția „Sacrul la feminin, de la Facerea lumii la «Rugăciunea» lui Brâncuși”. Peste 100 de lucrări și obiecte de artă și de cult orbitează în jurul sculpturii „Rugăciunea”, semnată de Constantin Brâncuși, oferind vizitatorilor un periplu expozițional „care pornește de la taina vieții, trece prin maternitate, sfințenie, jertfă și dăruire și ajunge la gestul interior al rugăciunii”. Vizitatorii și pelerinii au posibilitatea să admire printre exponate lucrări semnate de Nicolae Grigorescu și Nicolae Tonitza, precum și diferite reprezentări ale Sfintei Cuvioase Parascheva.
În peisajul duhovnicesc al României, figura Sfintei Cuvioase Parascheva strălucește ca o prezență vie, ocrotitoare și grabnic ajutătoare. Cunoscută în popor și sub numele de „Sfânta Vineri”, Cuvioasa
Mioveni este un oraș în județul Argeș, cunoscut în special pentru fabrica de autoturisme din apropiere, unde se produce de șase decenii mașina națională Dacia. De altfel, între 1964 și 1996, orașul s-a numit
Cu gândul la ceea ce spune și Dostoievski - că „în realitate ei înțeleg totul, că oamenii mari nici nu bănuiesc că până și în chestiunile cele mai dificile copilul poate da un sfat de o maximă
A fi nobil din punct de vedere social a constituit veacuri de-a rândul o distincție în sine, dar noblețea sufletească este ceva diferit și mult mai important. Este o virtute în sine. O calitate aproape pe cale de
Strâns legată de primele veacuri creştine, teologia de limbă siriacă oferă până astăzi o fascinantă perspectivă asupra experienţelor duhovniceşti trăite în Hristos. Între numeroasele descrieri prin care
Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului este cea mai cunoscută zi de preacinstire închinată Preasfintei Născătoare de Dumnezeu. După Înălțarea Domnului și Pogorârea Duhului Sfânt, scrierile nou-testamentare
De curând am avut în atenție un fel de „pateric al copiilor” cu zicerile sau apoftegmele lor, ilustrând, totodată, osteneala unică și deosebit de prețioasă a profesorului și artistului Dorel Zaica, cel
În termeni bisericeşti, uleiul poartă denumirea veche de untdelemn. Este folosit încă din Vechiul Testament în cultul iudaic de la Templul din Ierusalim. „Apoi s-o aducă preoţilor, fiilor lui Aaron, iar unul di
În Biserica Ortodoxă, cultul Maicii Domnului se găseşte dintotdeauna la loc de cinste. Evidenţa acestui lucru a fost confirmată de pluritatea darurilor cu care a fost învrednicită spre a fi cu adevărat „tron
„Frumusețea va mântui lumea”. Motto-ul vieții lui Dostoievski - transmis prin intermediul sensibilului și vulnerabilului prinț Mîșkin din romanul Idiotul - ne trezește azi amintirea unei răni. Rana
Într-un articol anterior am avut în vedere calitatea omului de a fi creat după chipul lui Dumnezeu. Omul a fost adus la existenţă la apogeul lucrării Creatorului şi aşezat în locul cel mai de seamă al
Biserica este spaţiul sacru în care ne întâlnim cu Dumnezeu. Ea este corabia care ne duce la mântuire. După cum spune Sfântul Ciprian, Episcopul Cartaginei, în afară de Biserică nu există mântuire. În
În apropierea Postului Adormirii Maicii Domnului se cuvine să pătrundem în profunzimea vieţii Sfintei Fecioare Născătoare de Dumnezeu spre dobândirea adevăratelor înţelesuri, context în care m-am oprit
Biserica Ortodoxă l-a prăznuit marți, 20 iulie 2021, pe Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul. În troparul acestei zile aflăm că acest profet, care a trăit cu 900 de ani înainte de Hristos, va fi al doilea
Dreapta credinţă este ceea ce mărturiseşte Biserica Ortodoxă, adică ceea ce ne-a învăţat Mântuitorul nostru Iisus Hristos prin Sfânta Sa Evanghelie, pe care au vestit-o lumii Sfinţii Apostoli şi ceea ce a fo
Egipt, pustie, țara Canaan. Traseul în trei etape către dobândirea libertății parcurs de poporul Israel avându-l în frunte mai întâi pe prorocul Moise, apoi pe Iosua Navi. Și, de fapt, așa cum a fost
Pentru creştini este foarte important să se roage zilnic. Rugându-ne în fiecare zi, suntem în dialog cu Dumnezeu şi arătăm că suntem conştienţi de importanţa vieţii noastre spirituale. Rugăciunea zilnică
Mergând dincolo de înţelesul material al termenului, îmbrăcarea cu Hristos a celui nou botezat devine totodată „haină a Duhului Sfânt”. Această logică se datorează faptului că, de cele mai multe ori,
În adolescență am devorat, pur și simplu, cărțile părintelui Cleopa și am revăzut, de-a lungul anilor, de nenumărate ori, interviurile cu el. Nici nu aș ști care fațetă a personalității sale mă fascina
Sfinţii sunt oamenii ajunşi la desăvârşire prin viaţa lor plină de evlavie. Nici un neam creştin nu este lipsit de darul sfinţeniei. De aceea în spaţiul ortodox există zile dedicate sfinţilor unei naţi
A trăi dincolo de timpul tău. Așa putem numi toate acele intuiții fulgerătoare care se ascund între filele cărților și care dezvăluie viitorul cu o precizie chirurgicală. Leonardo da Vinci, Jules Verne,
„Pentru ce s-au întărâtat neamurile și popoarele au cugetat deșertăciuni? Ridicatu-s-au împărații pământului și căpeteniile s-au adunat împreună împotriva Domnului și a Unsului Său, zicând:
Duminica Tuturor Sfinților este ziua în care-i cinstim pe toți creștinii care s-au învrednicit să primească de la Preasfânta Treime darul sfințeniei. Acum îi sărbătorim atât pe sfinții pe care-i cunoaștem
Rusaliile alături de Sfintele Paşti sunt cele mai vechi sărbători creştine, fiind prăznuite încă din vremea Sfinţilor Apostoli. Istoria Bisericii creştine îşi are începutul la Rusalii, când după
Slujba Sfântului Botez, în mod tradițional și practic, încorporează Sfânta Taină a Mirungerii și, spre final, pe cea a Sfintei Euharistii, primirea celor trei sfinte lucrări sau taine fiind precedată de citirea Exorcismelor și a formulelor de lepădare sau abrenunțiație (despovărare) în care se cere stăruitor să-l ferească pe cel venit la sfânta luminare (cel mai frecvent om-prunc) de încuibarea răului în inima sa - loc central al ființei umane -, care trebuie să fie de acum tron exclusiv al lui Dumnezeu, și nu al diavolului care dă o luptă teribilă pentru ascunderea tainică în inima omului. Miza acestei lupte e lesne de înțeles și când auzim citindu-se copilului ținut în brațele nașilor următoarele cuvinte: „[…] cearcă-l, cercetează-l și depărtează de la el toată lucrarea diavolului. […] zdrobește degrab pe satana sub picioarele lui și-i dă biruință asupra lui și asupra duhurilor lui celor necurate […]” (Molitfelnic, pp. 41, 51).
Taina Mirungerii este lucrarea sfântă instituită de Mântuitorul Iisus Histos prin care cel nou botezat, fiind uns cu luare aminte cu Sfântul Mir, în semnul crucii la ochi, nări, gură, urechi, piept, spate,
Prin modul său de a redefini spiritualitatea și teologia într-o cheie existențială și integrală, în afirmarea legăturii reale „Dumnezeu-Cosmos-Om”, Sfântul Preot Mărturisitor Dumitru Stăniloae a dorit
România prăznuiește în fiecare toamnă, în luna octombrie, doi sfinți, pe Sfânta Parascheva și Sfântul Dimitrie cel Nou, prin pelerinaje de anvergură națională. Sărbătorirea celor doi cuvioși la Iași și
- surse și semnificații ‑ Anul acesta, la propunerea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, membrii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române au hotărât1 instituirea sărbătorii Soborului
Una din preocupările mele recurente este cea de recuperare a personalităților care au contribuit prin viața lor la formarea unor modele demne de urmat, într-o societate care, cel puțin la vârful ei, pare să nu ma
Veacul trecut a fost un secol al unor schimbări fundamentale, manifestate asupra lumii și a omului. Unele dintre acestea au vizat viața de familie, „leagănul” civilizației și al vieții umane. Relațiile
Puține lucruri influențează mai profund dezvoltarea unui copil decât atmosfera emoțională din familie și felul în care mama reușește să ofere siguranță, răbdare și sens în relația de zi cu zi. Copiii nu


