Pădurea Craiului a devenit destinaţie ecoturistică, alăturându-se celorlalte şase destinaţii ecoturistice recunoscute din România, a anunţat, recent, ministrul interimar al economiei, digitalizării,
Pădurea Craiului a devenit destinaţie ecoturistică, alăturându-se celorlalte şase destinaţii ecoturistice recunoscute din România, a anunţat, recent, ministrul interimar al economiei, digitalizării,
Sute de mii de francezi au ieșit sâmbătă în stradă în Paris, Montpellier, Strasbourg, Lille, Bordeaux, Nantes, Marsilia pentru a protesta, pe alocuri violent, împotriva „costului ridicat al vieţii”.
Săptămâna trecută a avut loc la Bruxelles reuniunea de toamnă a Consiliului European, pe a cărei agendă s-au aflat competitivitatea, Ucraina, securitatea și apărarea europeană, migrația, extinderea UE, dar
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat vineri, la Bruxelles, la finalul Consiliului European, că a solicitat ajutor pentru creşterea securităţii la Marea Neagră, până când echipamentele comandate prin SAFE vor
Comisia Europeană va propune cote de import suplimentare mărfurilor din China, pe lângă măsurile de protecţie convenite cu Beijingul privind reducerea la jumătate a livrărilor de maşini hibride chinezeşti, a de
Asociația „Academia de Zâmbete București” a organizat, în vara acestui an, trei tabere care au oferit bucurie copiilor și adolescenților cu vârste între 7 și 17 ani. Echipa formată din pr. Gheorghe
Înscrierile pentru FLEX Global sunt deschise până în data de 22 octombrie 2026, elevii selectaţi având oportunitatea să studieze un an şcolar la un liceu din Statele Unite ale Americii. Ei vor locui alături de
Elevii din învăţământul preuniversitar de stat beneficiază de gratuitate la călătoriile cu trenul, în timp ce studenţii pot obţine reduceri de 90% dacă studiază în ţară, respectiv 50% dacă studiază în
Manualele şcolare pentru clasa a IX-a care au fost declarate câştigătoare în urma licitaţiilor au fost încărcate, în format digital şi PDF, pe platforma dedicată - manuale.edu.ro, potrivit unui anunţ al
Rata de promovare a probei de evaluare a competenţelor din cadrul concursului pentru directori şi directori adjuncţi a fost de 69,05% înainte de rezolvarea contestaţiilor, a transmis, într-un comunicat, Ministerul
Adunarea Generală a Academiei Române a ales șapte noi membri de onoare, în urma votului secret desfășurat în sesiunea din 14 octombrie 2026, potrivit unui comunicat de presă al instituției. Dintre cei șapte
Ediția a XI-a a Conferinței internaționale de etno-didactică se va desfășura la Iași, în perioada 23-25 octombrie 2026, la Palatul Culturii din Iași, marcând și Ziua Internațională a Patrimoniului Cultural
O nouă ediție a „Şezătorii de la muzeu”, proiect dedicat revitalizării portului popular vechi din Bihor, va avea loc vineri, 16 octombrie, la Muzeul Ţării Crişurilor Oradea. Potrivit unui comunicat al
La Sala Dalles din București va avea loc, în 29 octombrie 2026, conferința „Literatură și jurnalism. Cum descifrăm lumea de azi”, susținută de Matei Vișniec, membru de onoare al Academiei Române (AR) din 20
Sărbătorirea a 175 de ani de la naşterea savantului, pedagogului şi ministrului cultelor şi instrucţiunii publice la început de secol XX, Spiru Haret (1851-1912), a prilejuit anul acesta mai multe evenimente
Toamna, imunitatea ne este pusă la încercare. Scăderea temperaturii și variațiile acesteia pe parcursul zilei ne scot șervețele din buzunare și ceaiurile de prin dulapuri. Deși imunitatea și rezistența în
Cancerul colorectal, adică cancerul de colon și de rect, este unul dintre cele mai frecvente cancere în România. Vestea bună este că, spre deosebire de multe alte boli, el poate fi adesea prevenit. Majoritatea
Uneori, în spatele unei boli se află o întrebare care rămâne ani întregi fără răspuns: „De ce?” De ce un copil are o întârziere în dezvoltare? De ce un adult a dezvoltat o boală neobișnuită la o
Cercetarea medicală progresează mai repede atunci când specialiștii își împărtășesc ideile, experiența și resursele. În acest spirit a fost creat Virtual Research Center (VRC), o platformă de colaborare
Luna octombrie, sau Brumărel, cum este denumită în tradiția populară, una dintre cele mai frumoase luni ale anului, ne oferă un spectacol de culoare, când frunzele îşi intensifică nuanţele, variind de la
Viața Sfintei Cuvioase Parascheva reprezintă un reper spiritual pentru tinerii aflați în căutarea identității și a sensului vieții. Exemplul ei vorbește despre credință, discernământ și curajul de a face
Familia și tinerii reprezintă două dintre cele mai importante realități asupra cărora se concentrează lucrarea pastorală a Bisericii. Într-o societate aflată într-o continuă schimbare, în care ritmul
Sănătatea nu înseamnă doar absența bolii. Ea depinde și de felul în care ne îngrijim corpul, ne gestionăm emoțiile și reacționăm atunci când apare o problemă medicală. Medicul Victor Budeanu,
În luna octombrie, capitala Moldovei găzduiește prima ediție a SACRUM Iași Art Festival, un eveniment dedicat artei sacre, patrimoniului și spiritualității. Despre ideea, viziunea și programul festivalului, la
În școala românească de astăzi, preocuparea pentru performanță și evaluare este însoțită de necesitatea formării elevilor ca persoane responsabile, echilibrate și implicate în viața comunității. Pr.
Sfinții sunt Evanghelii vii, mărturisitori ai mesajului lui Hristos oricând, oriunde. Ei sunt „frați mai mari” din familia lui Dumnezeu, uniți cu noi în Trupul tainic al lui Hristos. Ei ne sprijină în
Sala Baptisteriu a Muzeului Mitropolitan din Iași găzduiește până la sfârșitul lunii octombrie expoziția „Sacrul la feminin, de la Facerea lumii la «Rugăciunea» lui Brâncuși”. Peste 100 de lucrări și obiecte de artă și de cult orbitează în jurul sculpturii „Rugăciunea”, semnată de Constantin Brâncuși, oferind vizitatorilor un periplu expozițional „care pornește de la taina vieții, trece prin maternitate, sfințenie, jertfă și dăruire și ajunge la gestul interior al rugăciunii”. Vizitatorii și pelerinii au posibilitatea să admire printre exponate lucrări semnate de Nicolae Grigorescu și Nicolae Tonitza, precum și diferite reprezentări ale Sfintei Cuvioase Parascheva.
În peisajul duhovnicesc al României, figura Sfintei Cuvioase Parascheva strălucește ca o prezență vie, ocrotitoare și grabnic ajutătoare. Cunoscută în popor și sub numele de „Sfânta Vineri”, Cuvioasa
Mioveni este un oraș în județul Argeș, cunoscut în special pentru fabrica de autoturisme din apropiere, unde se produce de șase decenii mașina națională Dacia. De altfel, între 1964 și 1996, orașul s-a numit
Biserica „Sfinții Împărați Constantin și Elena”-Parcul Călăraşi, care are şi
Ciprian Voicilă (n. 1978, Buzău) este sociolog la Muzeul Ţăranului Român, dar și eseist și poet. A publicat eseuri în revistele Dilema veche, Cultura, Suplimentul de cultură, Observator cultural, Visul
La margine Doar o lumină sus, la etajul Vântului șuierător, Coloane de neliniști și rar, Foarte rar, câte un zbor... Clădiri înalte în adiere, Cu ulmi uscați Peste bălți,
Iordan Datcu și Eugen Simion au fost colegi de facultate la Universitatea din București în perioada 1952-1957. Prietenia care i-a legat a fost statornică și fructuoasă, o prietenie de o viață. În numele acestui
N-am zis nimic și asta e greșeală Poemul de azi e ca o jelanie care umple văzduhul. Nu mă ascund, un vuiet se aude în depărtări, iar blândețea se joacă de-a neprevăzutul. De câți arginți e
Echinox Acum cea mai înaltă zi a echinoxului se trezi. Aur era și miere-n toate cele; pe fundul florilor grele adormeau bondarii, albinele, arborii își uitau rădăcinile, clătinându-se-n
În Duminica a 20-a după Rusalii, 18 octombrie, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a rostit un cuvânt de învățătură în Paraclisul istoric „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” al Reședinței Patriarhale. Explicând textul evanghelic citit în cadrul Sfintei Liturghii, care relatează învierea fiului văduvei din Nain (Luca 7, 11-16), Preafericirea Sa a subliniat că, în esență, Evanghelia „ne arată că Hristos aduce mamei îndurerate bucuria învierii fiului ei”.
Numeroși credincioși bucureșteni și pelerini din țară au participat astăzi, 18 octombrie, la Sfânta Liturghie săvârșită la Altarul de vară de lângă Catedrala Patriarhală istorică de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi. În perioada 18-23 octombrie 2026, credincioșii se vor putea închina la cinstitele moaște ale Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor, ale Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, ale Sfinților Împărați Constantin și Elena și ale Sfântului Ierarh Nectarie în interiorul Catedralei Patriarhale istorice. Sâmbătă, 24 octombrie 2026, începând cu ora 12:00, va avea loc procesiunea Calea Sfinților.
Astăzi, 18 octombrie, la Biserica Domnița Bălașa, Paraclis Patriarhal din București, Sfânta Liturghie a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal. Credincioşii şi
Înaltpreasfințitul Părinte Gheorghios Hrisostomou, Mitropolit de Kitrus, Katerini și Platamonas, din cadrul Bisericii Ortodoxe a Greciei, a vizitat sâmbătă, 17 octombrie 2026, Mănăstirea Ghighiu din județul Pra
În Duminica a 20‑a după Rusalii, Înaltpreasfințitul Părinte Laurențiu, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului, a liturghisit în Catedrala Mitropolitană „Sfânta Treime” din Sibiu. Credincioşii
Arhiepiscopia Alba Iuliei va îmbrăca haină de sărbătoare, cu ocazia prăznuirii Sfinților Cuvioși Mărturisitori Visarion și Sofronie și a Sfântului Mucenic Oprea, a Sfinților Preoți Mărturisitori Ioan din Galeș și Moise Măcinic din Sibiel, cunoscuți ca Sfinții Mărturisitori Ardeleni. Frumusețea sărbătorii din acest an va fi sporită de prezența, la Catedrala Reîntregirii din Alba Iulia, a moaștelor Sfântului Gheorghe Pelerinul, originar din localitatea Șugag, județul Alba, care vor fi aduse de la Mănăstirea Văratec, județul Neamț, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iașilor și Mitropolitul Moldovei și Bucovinei. Prezența cinstitului odor în Cetatea Marii Uniri va reprezenta un binecuvântat prilej pentru credincioșii ardeleni de a-i aduce cuvenita cinstire Sfântului Gheorghe Pelerinul, care și-a dedicat viața rugăciunii neîncetate, postului și milosteniei.
La sărbătoarea Sfintei Cuvioase Parascheva, miercuri, 14 octombrie, Preasfințitul Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, s-a aflat în mijlocul comunității dreptmăritoare reunite în jurul bisericii Parohiei Oradea-Sfânta Vineri, ocrotită de Sfânta Cuvioasă Parascheva de la Iași.
La sărbătoarea închinată Sfintei Cuvioase Parascheva, miercuri, 14 octombrie, Preasfințitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, a săvârşit Sfânta Liturghie la Schitul Strâmtura, Protopopiatul Sighet, județul Maramureș, cu ocazia serbării hramului.
În ziua prăznuirii Sfintei Cuvioase Parascheva de la Iași, Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei, a săvârşit Sfânta Liturghie și a rostit cuvântul de învățătură la Mănăstirea Subpiatră, judeţul Alba, cu ocazia hramului.
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Antonie, Arhiepiscopul Chișinăului, Mitropolitul Basarabiei și Exarhul Plaiurilor, joi, 15 octombrie 2026, la sediul Mitropoliei Basarabiei din Chișinău s-a desfășurat examenul de capacitate preoțească pentru trei candidați la hirotonia în treapta diaconiei, respectiv a preoției.
La o zi după sărbătoarea Sfintei Cuvioase Parascheva, joi, 15 octombrie 2026, Așezământul Social „Sfânta Parascheva” din Berezeni, Vaslui, parte a Asociației Filantropia Ortodoxă a Episcopiei Hușilor, și-a sărbătorit ocrotitoarea, printr-o manifestare ce a reunit beneficiari, angajați, voluntari și invitați. Ziua a fost marcată și printr-un moment artistic susținut de Grupul „Brăițenii” din Șuletea.
Credincioșii prezenți la Catedrala Arhiepiscopală din Suceava au participat, de sărbătoarea Sfintei Cuvioase Parascheva, la Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Calinic,
Părintele dr. Florin-Ciprian Petre, secretar patriarhal în cadrul Biroului de presă și relații publice al Patriarhiei Române și preot slujitor la capela Spitalului Clinic de Psihiatrie „Prof. Dr. Alexandru Obregia” din București, a participat joi, 15 octombrie, în calitate de delegat al Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, la dezbaterea publică „Drogurile în România: prevenție, tratament, combaterea traficului de droguri”, dedicată proiectului legislativ B544/2026, organizată de Inițiativa Națională Antidrog (INAD) în Parlamentul României.
În după‑amiaza zilei de joi, 15 octombrie, mai mulți credincioși gălățeni au participat la un eveniment cultural‑duhovnicesc organizat în Sala de bibliotecă „Preot Ionel Pavel” din incinta
La Facultatea de Teologie Ortodoxă „Sfântul Andrei Șaguna” din Sibiu a avut loc joi, 15 octombrie, cercul pastoral‑misionar de toamnă al preoţilor de caritate din Arhiepiscopia Sibiului. Discuţiile s‑au con
La Catedrala Mitropolitană „Sfânta Treime” din Sibiu a fost săvârșită astăzi, 16 octombrie, slujba Parastasului pentru vrednicul de pomenire Mitropolitul Miron Romanul, la împlinirea a 128 de ani de la
Credincioşii din Sibiu au adus cinstire Sfintei Cuvioase Parascheva de la Iaşi prin participarea la Sfânta Liturghie săvârşită miercuri, 14 octombrie, în Catedrala Mitropolitană „Sfânta Treime” din cetatea
În ziua cinstirii Sfintei Cuvioase Parascheva de la Iași, miercuri, 14 octombrie, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și
Peste 2.500 de credincioși au participat miercuri, 14 octombrie 2026, la sărbătoarea Sfintei Cuvioase Parascheva, ocrotitoarea Catedralei Arhiepiscopale din Roman. Sfânta Liturghie, săvârșită la Altarul de vară din curtea Centrului eparhial, a fost oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, împreună cu Preasfințitul Părinte Veniamin, Episcopul Basarabiei de Sud, și Preasfințitul Părinte Andrei, Episcopul Covasnei și Harghitei.
În ziua de prăznuire a Sfintei Cuvioase Parascheva de la Iaşi, 14 octombrie, Mănăstirea Dobrești, judeţul Timiş, și-a sărbătorit hramul principal. Înaltpreasfințitul Părinte Ioan, Mitropolitul Banatului, a săvârșit Sfânta Liturghie, în prezența numeroșilor credincioși veniți din Dobrești, din satele învecinate, din Timișoara și din alte părți ale Banatului. Așezământul monahal este ctitoria Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
În Sala de festivități „Mitropolit Nicolae Corneanu” a Episcopiei Caransebeșului s-a desfășurat luni, 12 octombrie, un eveniment cultural-artistic la care a participat și Preasfințitul Părinte Episcop Lucian. Au fost lansate două volume: „Protopopiatul Ortodox Caransebeș (1919-1949)”, Editura Episcopiei Caransebeșului, a profesorului Cristian Daia; şi „Preoți mărturisitori din Episcopia Caransebeșului în perioada 1945-1964”, Editura Episcopiei Caransebeșului, a lui Dănilă Obersterescu. Părintele arhim. Casian Rușeț, consilier cultural al Episcopiei Caransebeșului, a expus contextul apariției celor două volume, conținutul și legătura dintre ele. La această manifestare au fost prezente autorități locale, reprezentanți ai Arhivelor Naționale Caraș-Severin, preoți, oameni de cultură, elevi seminariști și alte oficialități. După prezentarea volumelor au fost luări de cuvânt din partea publicului și a autorilor. Preasfințitul Părinte Lucian a transmis un cuvânt de apreciere și binecuvântare. „Preoții din acest volum, care au slujit Biserica locală între 1919 și 1949, au avut un suflet deschis și disponibil, un pământ fertil în care sămânța cuvântului divin a căzut și a rodit. Au auzit cuvântul lui Dumnezeu la seminar, la facultate, și după aceea l-au păstrat cu sfințenie și au rodit întru răbdare. Am avut preoți foarte buni, care au citit mult, au scris, au propovăduit, au făcut misiune, s-au jertfit pentru cult și cultură și au dat dovadă de jertfă. Ei s-au jertfit pentru Biserică prin slujirea lor și prin aplecare spre cultură și viață spirituală. Iar preoții mărturisitori din cel de-al doilea volum s-au jertfit pentru apărarea și mărturisirea cuvântului lui Dumnezeu în vreme de prigoană. Ei au dat dovadă de verticalitate și de responsabilitate în primul rând. Chiar dacă nu le-a fost ușor, unii au scăpat în 1964, alții n-au mai ieșit din închisori. Unii au fost ajutați de ierarhi, alții poate nu au fost ajutați, dar cu siguranță, Mitropolitul Nicolae Corneanu a fost sensibil la toți cei care au suferit în timpul regimului comunist”, a afirmat Preasfințitul Părinte Lucian.
TRINITAS TV anunță lansarea docudramei „Chemarea. Sfânta Cuvioasă Parascheva” pe platforma de streaming TRINITAS FILM, cu prilejul sărbătorii ocrotitoarei Moldovei. Regizată de Mara Ionescu și filmată în Is
Parohia „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din localitatea Niculițel, județul Tulcea, a îmbrăcat miercuri, 14 octombrie, haine de sărbătoare. Credincioșii din localitate au trăit momente de bucurie
Hramurile celor două biserici din municipiile Buzău și Focșani, închinate Sfintei Cuvioase Parascheva de la Iași, au adunat mulțimi de credincioși la sfintele slujbe săvârșite de Înaltpreasfințitul Părinte
Duminica a 23-a după Rusalii (Vindecarea demonizatului din ținutul Gherghesenilor) Luca 8, 26-39 În vremea aceea a venit Iisus cu corabia în ținutul Gherghesenilor, care este în fața Galileei. Și, ieșind pe
„În vremea aceea unul dintre farisei L-a rugat pe Iisus să mănânce la el. Și, intrând în casa fariseului, a șezut la masă. Și, iată, era în cetate o femeie păcătoasă, care, aflând că Iisus șade la
Fraților, m-am bucurat mult în Domnul, că a înflorit iarăși purtarea voastră de grijă pentru mine, precum o și aveați, dar v-a lipsit prilejul. N-o spun ca și cum aș duce lipsă, fiindcă eu m-am deprins să
Sfântul Proroc Ioil (sec. IX î.Hr.) a trăit cu opt veacuri înainte de Hristos. El a fost fiul lui Petuel din seminţia lui Ruben. Numele Ioil înseamnă dragostea lui Dumnezeu. El a prorocit după ce evreii au fost
Arhimandrit Ioanichie Bălan, Patericul Românesc, Ediția a VI-a, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2011, p. 243 „(Cuvioasa Casiana Schimonahia) era cu metania din Mănăstirea Topolița - Târgu Neamț. Deci,
România prăznuiește în fiecare toamnă, în luna octombrie, doi sfinți, pe Sfânta Parascheva și Sfântul Dimitrie cel Nou, prin pelerinaje de anvergură națională. Sărbătorirea celor doi cuvioși la Iași și
Rostit statornic în cultul public și în taina cămării de rugăciune, Simbolul niceo-constantinopolitan se deschide prin mărturisirea: „Cred întru Unul Dumnezeu, Tatăl Atotțiitorul...” Pentru vorbitorul de
Veacul trecut a fost un secol al unor schimbări fundamentale, manifestate asupra lumii și a omului. Unele dintre acestea au vizat viața de familie, „leagănul” civilizației și al vieții umane. Relațiile


