Prima zi a Postului Nașterii Domnului va rămâne pentru credincioșii din zona de sud a cartierului ieșean Tătărași un moment de aleasă bucurie duhovnicească, întrucât în Parohia „Sfântul Paisie de la
Prima zi a Postului Nașterii Domnului va rămâne pentru credincioșii din zona de sud a cartierului ieșean Tătărași un moment de aleasă bucurie duhovnicească, întrucât în Parohia „Sfântul Paisie de la
În Duminica a 25‑a după Rusalii, 15 noiembrie, zi în care a fost prăznuit și Sfântul Cuvios Paisie de la Neamț, Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat în mijlocul
În prima zi din Postul Nașterii Domnului, Duminica a 25‑a după Rusalii, 15 noiembrie, la Catedrala Patriarhală din București, Sfânta Liturghie a fost oficiată de Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul,
Biserica „Sfântul Grigorie Palama”, paraclis universitar al Universității Naționale de Știință și Tehnologie Politehnica București, și-a sărbătorit sâmbătă, 14 noiembrie, ocrotitorul spiritual, pe Sfântul Ierarh Grigorie Palama, Arhiepiscopul Tesalonicului. Cu acest prilej, la finalul Sfintei Liturghii a avut loc binecuvântarea Centrului de spiritualitate și dialog „Sfântul Preot Mărturisitor Dumitru Stăniloae”, din vecinătatea bisericii.
În ziua de cinstire a Sfântului Ioan Gură de Aur, vineri, 13 noiembrie, la Catedrala Mitropolitană „Sfânta Treime” din Sibiu s‑au adunat în rugăciune mulţimi de credincioși şi slujitori ai sfintelor
În perioada 5-12 noiembrie 2026, Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord, a avut un program intens de pelerinaj, rugăciune și slujire în Sfântul Munte Athos și în
În Duminica a 24-a după Rusalii, 8 noiembrie, când Biserica Ortodoxă a sărbătorit și Soborul Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil și al tuturor cereștilor puteri, Înaltpreasfințitul Părinte Serafim, Mitropolitul ortodox român al Germaniei, Europei Centrale și de Nord, a oficiat slujba de târnosire a bisericii ortodoxe române cu hramul „Sfântul Antonie” din Viena, Austria, în prezența a peste 1.200 de credincioși, informează mitropolia-ro.de.
Credincioșii Parohiei ortodoxe române „Acoperământul Maicii Domnului” din Bielefeld, Germania, au participat duminică, 1 noiembrie, la sfințirea noii catapetesme a bisericii și la Sfânta Liturghie săvârșite de Înaltpreasfințitul Părinte Serafim, Mitropolitul ortodox român al Germaniei, Europei Centrale și de Nord, împreună Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord, înconjurați de un sobor de slujitori. La programul liturgic au participat numeroși români ortodocși din Bielefeld și din localitățile învecinate.
Mănăstirea „Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou” din orașul american Middletown, statul New York, și-a serbat și în acest an hramul de toamnă, sâmbătă, 24 octombrie. Ca de fiecare dată, Înaltpreasfințitul Părinte Nicolae, Mitropolitul ortodox român al celor două Americi, a fost prezent în mijlocul obștii și închinătorilor, fiind înconjurat de un sobor de preoți și diaconi din mai multe jurisdicții ortodoxe.
Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord, a desfășurat, în perioada 22-25 octombrie 2026, o amplă vizită pastorală în Regatul Danemarcei, marcată de slujiri arhierești cu
Federația Filantropia a Patriarhiei Române a venit în sprijinul a 100 de persoane vârstnice din județul Alba, în cadrul campaniei „Ajută un bătrân să zâmbească”. Seniorii din localitățile Hopârta și Fărău au avut parte de consultații oftalmologice gratuite, iar pe baza rezultatelor examinării, vor primi ochelari de vedere fără nici un cost.
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Nifon, Arhiepiscopul Târgoviştei, Mitropolit onorific şi Exarh patriarhal, în protoieriile Găești, Pucioasa și Titu, judeţul Dâmboviţa, s‑a desfășurat recent partea a doua a campaniei eparhiale „Donează sânge, salvează o viață!”, la care au participat 216 persoane, fiind colectați 97 litri de sânge. Preoți și credincioși din cele trei protoierii au mers la Centrul de Transfuzii Dâmbovița, oferind un gest concret de solidaritate față de persoanele aflate în suferință și contribuind la refacerea rezervelor de sânge necesare actului medical.
În cadrul programului eparhial de sprijinire a instituțiilor sociale din județul Dâmbovița, inițiat de Înaltpreasfințitul Părinte Nifon, Arhiepiscopul Târgoviştei, Mitropolit onorific şi Exarh patriarhal, Fundația „Parohia Eroilor” din Târgoviște a primit miercuri, 28 octombrie, produse igienico-sanitare necesare activității instituției. Această acțiune filantropică s-a desfășurat cu implicarea mai multor parohii din Protoieria Târgoviște Nord: Bărbuleț, Manga, Priseaca, „Sfinţii Voievozi Mihail și Gavriil” și Tătărani, ai căror preoți slujitori, împreună cu tineri din comitetele parohiale, au oferit sprijin concret instituției, contribuind la îmbunătățirea activităților sociale și la susținerea persoanelor aflate în dificultate.
În ziua de 28 octombrie, vremea neprietenoasă nu i-a descurajat pe credincioşii bucureşteni şi pelerinii veniți din mai multe zone ale țării din râvna lor şi dorinţa de a aştepta la rând pentru a se închina la raclele cu moaşte din „Baldachinul Sfinților” din București. Efortul acestora a fost ușurat şi de un dar de hrană trupească oferit de Protoieria Ploiești Nord, judeţul Prahova.
În ziua sărbătorii Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, 27 octombrie, credincioşii au aşteptat cu răbdare pentru a ajunge la „Baldachinul Sfinţilor” din Bucureşti. Vremea ploioasă şi frigul de toamnă nu i-au descurajat pe credincioşii şi pelerinii veniţi din numeroase zone ale ţării, iar aşteptarea lor a fost îndulcită şi de o gustare oferită de Protoieriile Sector 2 şi Sector 6 Capitală şi de Protoieria Vălenii de Munte din judeţul Prahova.
Menopauza este o etapă firească în viața femeii, marcată de încetarea menstruațiilor și de scăderea producției de estrogeni. Deși nu este o boală, schimbările hormonale pot aduce bufeuri, transpirații
Microcirculația este esențială sistemului vascular, asigurând schimburile de oxigen și nutrienți dintre sânge și țesuturi. Deși capilarele sunt cele mai mici vase, modificările lor pot reflecta procese
Hipertensiunea arterială (HTA) este una dintre cele mai frecvente boli cronice, adesea fără simptome, dar cu consecințe grave asupra sănătății. La nivel mondial, în 2024, aproximativ 1,4 miliarde de adulți
În câteva zile vom intra în perioada de pregătire trupească și sufletească pentru marea și frumoasa sărbătoare a Nașterii Domnului nostru Iisus Hristos. Din punct de vedere alimentar, aceasta înseamnă că,
Multă vreme am privit dinții ca pe o problemă separată de restul corpului: ne doare o măsea, mergem la stomatolog, apoi uităm. Stomatologia de astăzi vede lucrurile altfel. Gura este poarta de intrare în
Medicina poate repara structura biologică a omului, însă nu poate epuiza taina persoanei umane. Între medicină și credință nu pot exista divergențe, ci o reală relație de complementaritate, ambele având
Utilizarea excesivă a tehnologiei poate afecta atenția, echilibrul emoțional și capacitatea copiilor de a construi relații autentice. Profesoara Cristina Benga, doctor în științele educației, vorbește despre
Franța se află în stare de șoc după tulburările din ultima perioadă. Oare Macron a subestimat nemulțumirea din țară? Politologul Jacob Ross vorbește despre acuzațiile aduse președintelui - și despre
Educația nu înseamnă doar acumularea de informații și obținerea unor rezultate școlare bune. Prof. univ. dr. emerit Constantin Cucoș, de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, vorbește despre
Într-o discuție pe care Părintele Arsenie Papacioc a avut-o cu tinerii veniți la Mănăstirea „Sfânta Maria” din Techirghiol, el i-a întrebat așa: „Ce credeți că i-a costat pe sfinți de au ajuns la
Mănăstirea Bic din judeţul Sălaj, cu cele două biserici, clădirile gospodăreşti, obştea şi credincioșii care o cercetează neîncetat, este rodul rugăciunilor, credinţei şi activităţii neobosite a maicii
Deși ar putea părea doar o expresie inspirată, la Iași, în aceste zile, chiar se mănâncă film creștin pe pâine. Iar ingredientele care țin publicul aproape de marele ecran sunt diverse: iertarea, credința tr
Inginerul Vasile Balcan este unul dintre cei mai cunoscuți fermieri și antreprenori din agrobusinessul românesc, care activează pe raza județului Neamț, la Roman. Pe lângă sectorul vegetal pe care l-a dezvoltat
Suntem în perioada luminoasă a sărbătorii Învierii Domnului. Bucuria pascală se prelungeşte din Săptămâna Luminată până la sărbătoarea Înălţării Domnului. În aceste 40 de zile de prăznuire a
Mântuirea este un dar al lui Dumnezeu pentru oameni, dar şi o datorie a noastră la conlucrarea cu harul primit la Botez şi la Sfintele Taine ale Bisericii, în general. În oferirea acestui mare dar al mântuirii, Du
Femeile mironosiţe sunt numite în Troparul glasului al 4‑lea „uceniţele Domnului”, un titlu binemeritat de ele pentru devotamentul lor faţă de Mântuitorul Iisus Hristos, fidelitate demonstrată nu numai
Transformările profunde pe care le identificăm în spațiul contemporan fac obiectul unui amplu proces de actualizare, care fructifică condiția financiară, accesul nelimitat la informație, rapiditatea cu care omul
Duminica a 2-a după Învierea Domnului Iisus Hristos este o duminică cu totul specială, întrucât vine să întărească în credinţă pe cei ce suntem uimiţi de întâlnirea cu Hristos Cel înviat, să ne dea
În Biserica Ortodoxă săptămâna în care ne aflăm se numeşte Luminată. Ea a început în noaptea pascală şi ţine până sâmbătă la ora 16, la ceasul Vecerniei. De fapt sărbătoarea pascală se prelungeşte
Evangheliile ni-L prezintă pe Hristos grăind ucenicilor și mulțimilor, învățându-i pe toți cele cu privire la acel mod de viețuire în această lume, apt să-l ducă pe om în Împărăția lui Dumnezeu.
Omul a fost creat liber de Dumnezeu, libertatea ţinând de chipul lui Dumnezeu imprimat în el. Libertatea omului era dorită a se exprima neîngrădită în câmpul binelui, spre a face din el un creator cu
În Sfânta şi Marea Luni, în Biserica Ortodoxă se face pomenire de fericitul şi Dreptul Iosif, fiul iubit al Patriarhului Iacov, născut din Rahila, precum şi de smochinul neroditor, care a fost blestemat de
Astăzi se încheie perioada Postului Mare propriu-zis, însă postirea noastră nu se termină, ci creşte în asprime şi intensitate în Săptămâna Sfintelor Pătimiri. Pentru această săptămână ne-am pregătit
Având nestrămutată credinţă în Dumnezeu şi îndelungă răbdare în suferinţe, Sfântul Mare Mucenic Gheorghe s-a adus pe sine jertfă bine primită Mântuitorului Iisus Hristos, de la care a primit cununa de bir
Percepția noastră, a oamenilor moderni, asupra frumuseții este redusă, din păcate, doar la cea exterioară, căutată cu strășnicie prin tot felul de împodobiri de fațadă, menite să înfrumusețeze trupul
Parcursul vieţii noastre pământeşti este un întreg „pelerinaj” spre Înviere. Dacă în fiecare clipă a timpului pământesc murim pentru minutul, ora, anul sau anii care au trecut, în iconomia timpului sacru
Destinată inițial monahilor, monumentala lucrare de spiritualitate, Scara Sfântului Ioan Scărarul rămâne un îndrumar pilduitor, părintesc și accesibil prin care omul zilelor noastre trebuie să înțeleagă
Vrednicul de pomenire Mitropolit Antonie Plămădeală afirma că „filantropia socială creștină presupune o dăruire deplină pentru bunăstarea celuilalt, fără să ţină cont de consecinţele şi dezavantajele
Există o categorie de învățați atei sau doar deiști, maeștri spirituali sau ignoranți de duzină care privesc cu dispreț la însemnătatea pe care învățătura Bisericii o acordă înțelegerii păcatului
Din viaţa sa plină de har dumnezeiesc şi din minunatele sale lucrări duhovniceşti, calendarul ortodox al sfinţilor români păstrează la loc de mare cinste ziua prăznuirii Sfântului Ierarh Calinic de la
Biserica Ortodoxă a învăţat dintru început că din pâinile sau prescurile aşezate pe Sfântul Disc la Proscomidie, numai Agneţul se preface în timpul epiclezei în Trupul Mântuitorului Hristos, iar miridele doa
În primele două duminici din Postul Mare, Biserica ne-a pus înainte triumful Ortodoxiei asupra ereziilor din veacurile 9 şi 14. Duminica a 3-a ne aduce în faţa noastră Sfânta Cruce, simbolul izbăvirii şi
Isihasmul ca disciplină ascetică a apărut în mediile monahale şi s-a născut ca învăţătură teologică în secolele 4-5. Tradiţia Răsăritului, de-a lungul căreia se va dezvolta isihasmul, nu reprezintă
Prăznuirea Sfântului Grigorie Palama se face atât în data de 14 noiembrie, ziua mutării sale de la cele trecătoare la viața cea veșnică, dar și în Duminica a 2-a a Postului Mare. Este cunoscut că din
Duminica a doua din Postul Mare este dedicată Sfântului Grigorie Palama, marele teolog al rugăciunii isihaste. În această zi sunt unite prin persoana Sfântului Arhiepiscop al Tesalonicului două teme: ortodoxia şi
Într-o multitudine de imagini şi simboluri creative, teologia siriacă reuşeşte să aşeze în cea mai frumoasă cromatică sărbătoarea Bunei Vestiri ca „început al mântuirii noastre”. Regăsim astfel
Prima duminică din Postul Mare este închinată sărbătoririi Ortodoxiei. În această zi prăznuim triumful Ortodoxiei asupra tuturor ereziilor, după cum s-a stabilit în anul 843. Atunci, în ziua de 11 martie,
Tradiția patristică, fundamentată pe revelația biblică, ne vorbește despre o taină a omului, ascunsă în el chiar de la creație, anume că bărbatul și femeia, egali în fața lui Dumnezeu din punctul de vedere al chemării lor la desăvârșire, au totuși vocații diferite și complementare, în sensul că se întregesc și se împlinesc unul prin celălalt. Părinții Bisericii au prețuit profund femeia creștină, evocând chipuri luminoase de femei - mironosițe, mucenițe, fecioare, cuvioase sau mame -, culminând cu Maica Domnului, modelul desăvârșit al femeii creștine, cea care este cu adevărat „simbol al Bisericii”. Prezența Maicii Domnului în viața și lucrarea Fiului lui Dumnezeu în lume, o prezență vie, dar discretă, smerită, a devenit paradigma slujirii femeii în Biserică.
În săptămânile din urmă, grupuri de copii și tineri din învățământul preuniversitar au schimbat activitățile din sălile de clasă cu programe non-formale prin care să cunoască mai de aproape oameni
Odată cu intrarea în monahism, după mai bine de 16 ani de frământări (fusese în Sfântul Munte Athos în 1929), monahul Agaton - mai târziu ieroschimonahul Daniil - avea să continue, cu mare dăruire
Se vorbește în toate felurile de perioada comunistă și de modul în care Biserica Ortodoxă „a pactizat“ cu regimul. Fiecare tabără își argumentează opțiunea în funcție de ce crede că e relevant pentru
Mântuitorul nostru Iisus Hristos spune în Evanghelia de la Ioan: „Dacă nu vedeți semne și minuni, cu nici un chip nu credeți” (Ioan 4, 48), iar despre Sfântul Arhidiacon Ștefan citim în Faptele Apostolilor
Puține lucruri influențează mai profund dezvoltarea unui copil decât atmosfera emoțională din familie și felul în care mama reușește să ofere siguranță, răbdare și sens în relația de zi cu zi. Copiii nu


