Doar șase ţări membre ale Uniunii Europene nu au adoptat, până în prezent, moneda unică: România, Polonia, Cehia, Ungaria, Suedia şi Danemarca, transmite Reuters. România are dificultăţi cu reducerea celui ma
Doar șase ţări membre ale Uniunii Europene nu au adoptat, până în prezent, moneda unică: România, Polonia, Cehia, Ungaria, Suedia şi Danemarca, transmite Reuters. România are dificultăţi cu reducerea celui ma
Piaţa imobiliară începe anul 2026 cu preţuri mari şi cu precauţii din partea cumpărătorilor şi a dezvoltatorilor. Creşterea preţurilor la locuințe ar putea fi mai lentă în 2026, iar, cel mai probabil,
Prin reorganizare instituţională, reducere de sporuri sau tăieri de posturi, cheltuielile de personal în administraţia publică se vor diminua anul acesta cu 10% faţă de cele din 2025, fără a fi însă afectat
Rata anuală a inflaţiei a coborât la 9,69% în decembrie, de la 9,76% în noiembrie, în condiţiile în care serviciile s-au scumpit cu 11%, mărfurile nealimentare cu 10,48%, iar alimentele cu 7,75%, potrivit
Pompierii din judeţul Braşov au intervenit luni și marți la 10 incendii de locuinţă, un număr foarte mare, a transmis Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă. Un adolescent de 16 ani și-a pierdut viața luni
Perioada sărbătorilor de iarnă a devenit un prilej de învățare, creativitate și apropiere pentru elevii Școlii Gimnaziale Nr. 7 din București. Prin activități educative și recreative dedicate acestei
Sfintele sărbători sunt un prilej să ne gândim la toate darurile pe care Dumnezeu ni le-a făcut, de la începutul lumii și până astăzi. Desigur, cel mai mare dar este Fiul Său, Care S-a întrupat, S-a născut,
Comisia Europeană acordă tinerilor peste 40.000 de abonamente de călătorie gratuite în cadrul celei mai recente ediții a premiilor DiscoverEU, o parte esenţială a programului Erasmus+, se arată într-un
Elevii de la unităţi de învăţământ din 15 judeţe au învăţat ieri online sau şi-au continuat vacanţa ca urmare a deciziei de suspendare a activităţilor şcolare din cauza condiţiilor meteorologice.
Postul de ministru al Educaţiei, rămas vacant în urma demisiei lui Daniel David, va fi ocupat în luna ianuarie, a transmis primul-ministru Ilie Bolojan. Pentru funcţia aceasta au fost vehiculate două nume: Marilen
Celebrul tablou al lui Johannes Vermeer „Fata cu cercel de perlă” va fi expus, în 2026, în Japonia, a anunţat muzeul olandez Mauritshuis din Haga, fiind o călătorie rară în străinătate a acestei picturi, un
La Palatul Braunstein din Iași are loc azi, 15 ianuarie, vernisajul expoziției „Restituiri subiective. Corespondențe spirituale cu lirica eminesciană”, a artistei Miruna Hașegan, organizată de Muzeul Municipal
Oraşele Oulu (Finlanda) şi Trencin (Slovacia) sunt Capitalele Europene ale Culturii în 2026, astfel că vor găzdui evenimente pe tot parcursul acestui an pentru evidențierea „bogăţiei culturilor europene
Anual, la 15 ianuarie, în cadrul unei gale speciale care se desfășoară la teatrul din Botoșani, este decernat Premiul Național de Poezie „Mihai Eminescu” pentru Opera Omnia. Anul acesta au fost
La Muzeul de Artă Cluj-Napoca (MACN) va fi vernisată azi, 14 ianuarie, expoziția „Paul Gherasim. Lumină și aer”, organizată de Asociația Eleon, în parteneriat cu MACN, Complexul Muzeal „Iulian Antonescu”
Suntem în plin sezon al virozelor respiratorii, iar medicamentele pe bază de paracetamol și ibuprofen sunt cele mai la îndemână la primele simptome de răceală, având în vedere că pot fi obținute de la
Utilizarea spray-urilor nazale decongestionante mai mult de 7 zile poate duce la apariția unei forme de dependență și chiar poate agrava simptomele pe care ar trebui să le trateze, avertizează experții
Aftele bucale nu sunt doar niște iritații trecătoare care apar la nivelul mucoasei bucale, ci pot fi semnul unei lipse de vitamine și minerale esențiale pentru organism, spune medicul Răzvan Vintilescu, citat de DC
Un studiu al cercetătorilor de la Universitatea din Sydney, Australia, evidențiază, în premieră, modul în care diabetul zaharat de tip 2 afectează procese biologice esențiale pentru generarea energiei de care
Traversăm o perioadă în care se înregistrează un număr mare de cazuri de gripă, situaţie cauzată, în primul rând, de mutațiile pe care le suferă virusul gripal şi care dezarmează sistemul imunitar.
Parohia ortodoxă română Ampoița, Protopopiatul Alba Iulia, Arhiepiscopia Ortodoxă Română a Alba Iuliei, cu sediul în localitatea Ampoița, str. Principală nr. 80A, județul Alba, organizează licitație în
Parohia Iancu Vechi-Mătăsari (categoria 1) din Protoieria Sector 2 Capitală, Arhiepiscopia Bucureștilor, organizează licitație în vederea adjudecării lucrărilor de pictură a icoanelor din registrele superioare
Parohia Ortodoxă Română Șuștiu, categoria II, Protopopiatul Beiuș, Episcopia Oradiei, din localitatea Șuștiu, comuna Lunca, județul Bihor, organizează licitația privind angajarea lucrărilor de pictură în te
Sectorul administrativ-bisericesc al Arhiepiscopiei Bucureștilor anunță mai multe posturi neclericale vacante, după cum urmează: lucrător gestionar (operator de vânzări online), contabil (contabilitate de
Parohia Bărcănești, categoria a 3-a, Protoieria Urziceni, cu sediul în comuna Bărcănești, str. Mihai Viteazul nr. 213, județul Ialomița, organizează licitație publică în vederea adjudecării lucrărilor de
Parohia Breazu (grad III rural), comuna Rediu, județul Iași, Protopopiatul I Iași, Arhiepiscopia Iașilor, organizează licitație pentru atribuirea lucrărilor de pictură din nou, în tehnica frescă, la Biserica
Sectorul administrativ‑bisericesc al Arhiepiscopiei Bucureștilor anunță mai multe posturi clericale vacante, cu perioada de candidare până la 15 ianuarie 2026: preot paroh la Parohia Zlătari din Protoieria
Parohia Corni, comuna Corni, județul Galați, Protopiatul Târgu Bujor, Arhiepiscopia Dunării de Jos, gradul II rural, organizează licitație pentru atribuirea lucrărilor de pictură din nou, în tehnica frescă, la
Sectorul administrativ-bisericesc al Arhiepiscopiei Bucureștilor anunță mai multe posturi neclericale vacante: lucrător gestionar (operator de vânzări online), Serviciul colportaj; contabil (contabilitate de ge
Mănăstirea Crăsani, din localitatea Crăsanii de Jos, comuna Balaciu, județul Ialomița, Protopopiatul Slobozia, Episcopia Sloboziei și Călărașilor, organizează la sediul mănăstirii, în data de 4 ianuarie
Parohia Iaz din satul Iaz, comuna Dornești, Protopopiatul Rădăuți, județul Suceava, Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților, organizează în data de 17.12.2025 licitația privind adjudecarea lucrărilor de
Parohia Pipera, categoria I, Protopopiatul Ilfov Nord, Arhiepiscopia Bucureștilor, organizează licitație publică în vederea atribuirii lucrărilor de pictură murală din nou, în tehnica a secco, la paraclisul
Sectorul administrativ-bisericesc al Arhiepiscopiei Bucureștilor anunță un post clerical vacant: preot de caritate la Fundația „Sfânta Mare Muceniță Tecla”, Protoieria Sector II Capitală, cu perioada de
Parohia Pechea IV, Protopopiatul Covurlui, judeţul Galați, organizează licitaţie pentru atribuirea lucrărilor de pictură din nou, în tehnica frescă, la biserica parohială „Sfântul Mare Mucenic Pantelimon”.
Arhiepiscopia Bucureștilor organizează în data de 10 decembrie 2025 licitație pentru atribuirea execuției lucrărilor de conservare-restaurare componente artistice: iconostas și mobilier eclezial aparținând
Parohia Ortodoxă Ucraineană Ruscova, Protopopiatul Ortodox Ucrainean Sighetu Marmației, Vicariatul Ortodox Ucrainean din România, organizează licitație pentru adjudecarea lucrărilor de pictură (tehnica frescă)
Parohia ortodoxă „Sfântul Ioan Botezătorul”-Maltezi, Protopopiatul Fetești, Episcopia Sloboziei și Călărașilor, organizează în ziua de 10 decembrie 2025 licitație în vederea adjudecării lucrărilor de re
Parohia mixtă româno-elenă „Buna Vestire” din Brăila, Protoieria Brăila, Arhiepiscopia Dunării de Jos, organizează licitație pentru atribuirea lucrărilor de pictură în mozaic de la demisolul Bisericii
Parohia Mustățești (categoria a III-a), com. Valea Iașului, județul Argeș, organizează în data de 21 decembrie 2025 licitație pentru atribuirea execuției lucrărilor de pictură murală, tehnica frescă, la
Sectorul administrativ-bisericesc al Arhiepiscopiei Bucureștilor anunță două posturi clericale vacante: preot de caritate la Spitalul Clinic Filantropia, Protoieria Sector 1 Capitală; și preot de caritate la
Parohia Mustăţeşti (categoria a III-a), com. Valea Iaşului, judeţul Argeș, organizează în data de 21 decembrie 2025 licitaţie pentru atribuirea execuţiei lucrărilor de pictură murală, tehnica frescă, la Biserica parohială „Sfântul Mare Mucenic Mina”, având o suprafaţă de aproximativ 400 mp. Pictorii autorizaţi pot transmite ofertele de execuţie, însoţite de CV și portofoliul cu lucrări, pe adresa de e-mail: parohiaortodoxamustatesti@yahoo.com, sau pe adresa poştală: sat Mustăţești, com. Valea Iaşului, jud. Argeş, cod poştal 117801. Detalii se pot obţine de la pr. paroh Constantin Gorunsecu, tel.: 0723.723.794.
La Biserica „Sfinții Doctori fără de arginți Cosma și Damian” din incinta Spitalului Orășenesc Vișeu de Sus, Protopopiatul Ortodox Român Vișeu, Episcopia Ortodoxă a Maramureșului și Sătmarului,
La Biserica „Sfânta Ecaterina” din Protopopiatul Botoșani, județul Botoșani, va avea loc, în 3.12.2025, începând cu ora 12:00, o licitație pentru atribuirea lucrărilor de pictură, în tehnica frescă,
„În vremea aceea a intrat Iisus iarăși în Ierusalim. Și, pe când mergea El prin templu, au venit la El arhiereii, cărturarii și bătrânii și I-au zis: Cu ce putere faci acestea? Sau cine Ți-a dat Ție
Sfântul Cuvios Pavel Tebeul a trăit în secolele 3 şi 4, fiind considerat primul ascet care s-a retras în „cele mai dinăuntru ale pustiului”, primul eremit sau pustnic. El era egiptean, din Tebaida de Sus,


