Aproximativ 30 de companii media europene şi americane s-au alăturat coaliţiei Standards for Publisher Usage Rights (SPUR), cofondate de BBC, Financial Times, Guardian Media Group, Sky News, Telegraph Media şi
Aproximativ 30 de companii media europene şi americane s-au alăturat coaliţiei Standards for Publisher Usage Rights (SPUR), cofondate de BBC, Financial Times, Guardian Media Group, Sky News, Telegraph Media şi
Aplicarea pactului Uniunii Europene privind migraţia şi azilul a devenit obligatorie vinerea trecută, după o perioadă de tranziţie de 12 luni în care statele membre au putut să implementeze infrastructura şi leg
Compania aerospaţială americană SpaceX, condusă de Elon Musk, a demarat vineri cea mai mare listare la bursă din istorie, transmite EFE. Oferta publică inițială (IPO - Initial public offering) a SpaceX a fost de
Pentru a asigura stabilizarea inflaţiei la 2%, Banca Centrală Europeană (BCE) a decis să majoreze cu 0,25% dobânda de politică monetară aflată la 2% de la mijlocul lui 2025, arată un comunicat al instituţiei,
Revolte antiimigranţi, considerate „şocante” de către prim-ministrul britanic Keir Starmer, au avut loc săptămâna trecută în Irlanda de Nord, după un atac cu cuţitul comis de un refugiat sudanez,
Când elevul de gimnaziu află că Decalogul a fost dat lui Moise acum 3.500 de ani, e convins că nu mai poate fi actual… Dar valabilitatea lui stă în dovada că Biblia cuprinde Cuvântul Celui Veșnic! Copiilor tre
Ministerul Educaţiei are în vedere realizarea unui cadru instituţional coerent care să reglementeze utilizarea inteligenţei artificiale în învăţământ, a declarat, recent, ministrul Mihai Dimian, la o
Aproape 150 de elevi ai claselor a VII-a şi a VIII-a de la Şcoala Gimnazială „Emil Gârleanu” din Galaţi au participat, în 10 iunie, la evenimentul „Biblioteca Vie - Pactul pentru Tineri”, organizat de
Un joc de cuvinte într-o pauză, o discuţie cu colegii într-un loc de relaxare protejat cu umbrele colorate, participarea la o piesă de teatru, la un atelier de prăjituri sau la un club de robotică sunt câteva
Noutățile privind admiterea din luna iulie, transmise zilele acestea de universități din țară, pun accentul pe specializări în limbi străine sau în meserii ale viitorului. Universitatea Transilvania din
Satul Hobița, din comuna Peștișani, județul Gorj, va fi transformat, în perioada 24-28 iunie 2026, într-un spațiu cultural deschis, unde vor fi promovate tradiția, creația artistică și patrimoniul local,
Muzeul de Istorie din Suceava va găzdui, în 17 iunie 2026, vernisajul expoziției „100 de valori românești”, alcătuită din caricaturile-portret realizate de artistul Ovidiu Stanciu. Prezentarea acestora va fi
Înființată la Iași, în 1969- 1970, Editura Junimea a publicat primele cărți în 1970. Odată cu editura ia ființă și prestigioasa colecție Eminesciana, al cărei inițiator și coordonator, pentru 20 de ani (1
Muzeul Național al Țăranului Român invită publicul, în 17 iunie 2026, de la ora 17:00, la Atelierul de împâslit lâna prin tehnica apei şi săpunului, coordonat de Beatrice Iordan, educator
La sediul Muzeului Etnografic al Transilvaniei din Cluj-Napoca va avea loc, în 17 iunie 2026, vernisajul expoziției „Pânze, freamăt și șoapte”, o incursiune în universul cămășii tradiționale
De obicei, ne gândim și vorbim despre imunitate în sezonul rece, asociind-o cu protecția față de răceli și gripă. Însă sistemul imunitar nu intră în pauză pe timp de vară și nici nu vizează exclusiv
Pentru multe femei, momentul în care află că sunt însărcinate marchează începutul unei perioade pline de emoții și responsabilitate. Printre cele mai frecvente preocupări se numără dezvoltarea copilului,
În cabinetul de radiologie, fiecare zi începe în fața unor ecrane pe care se proiectează hărți ale corpului uman. Pentru mulți pacienți, aceste imagini par desprinse dintr-un limbaj secret. Teama de necunoscut
Febra reprezintă unul dintre cele mai frecvente motive pentru care părinții se prezintă cu copilul la camera de gardă sau la cabinetul medicului pediatru. De multe ori, ea este însoțită de teamă, neliniște și
Stilul de viață are o influență enormă asupra sănătății noastre, atât fizice, cât și mentale. Rezultatele ştiinţifice ne arată cum factorii de risc alimentari, dar și obiceiuri ce țin de stilul de
Ori de câte ori are ocazia să participe la evenimentele liturgice care au loc în locaşurile de închinăciune ortodoxe, credinciosul grec din zilele noastre îi vede pe cântăreţii de la strană îmbrăcaţi în
Joi, 26 septembrie, Amfiteatrul „Vasile Pavelcu” al Facultăţii de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei din cadrul Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi (UAIC) a găzduit susţinerea, în
La Catedrala „Pogorârea Sfântului Duh” din Oneşti s-a desfăşurat joi, 26 septembrie 2019, conferinţa „Satul românesc - chivotul veşniciei”. Invitatul special a fost preotul lector doctor Ioan-Valentin
În Protoieria Oneşti, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, s-a desfăşurat marţi, 24 septembrie 2019, o nouă campanie de donare de sânge, parte a
La Biserica Precista din Bacău, a avut loc marţi, 24 septembrie 2019, colocviul „Creştinismul - încotro?”. Acesta a fost organizat în cadrul Festivalului-concurs naţional de creaţie literară „Avangarda
Mănăstirea Alexandru Vlahuţă din judeţul Vaslui a găzduit marţi, 24 septembrie 2019, Simpozionul naţional „Monahismul în cadrul Episcopiei Huşilor - trecut, prezent, viitor”. Evenimentul s-a derulat cu
Tudorel-Constantin Rusu, redactor în cadrul portalului ortodox doxologia.ro şi al „Ziarului Lumina”, se numără printre câştigătorii competiţiei fotografice internaţionale „OrthPhoto Awards”, concursul
Un eveniment de o importanţă majoră în viaţa şi istoria Bacăului şi a României, pus sub deviza „Vitejii României biruitoare - judeţul Bacău în Războiul Întregirii Naţionale”, va avea loc astăzi, 27
Marţi, 24 septembrie 2019, în Biserica „Sfântul Nicolae” a Parohiei Conţeşti, Protopopiatul Piatra Neamţ, soborul preoţilor din Cercul pastoral „Sfânta Ecaterina” Girov s-a reunit în prezenţa
Am urmărit şi eu polemica iscată pe internet de domnul Andrei Caramitru, fiul cunoscutului actor Ion Caramitru şi om politic (USR-Plus) extrem de activ în spaţiu public. Domnia sa se declară „pasionat de religie
Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” din Iaşi şi-a completat marţi, 24 septembrie, lista doctorilor în domeniu cu încă trei nume. Părintele Vasile Costan, paroh la Biserica „Sfinţii
În Parohia „Sfântul Ierarh Nicolae” - Pipirig II, Protopopiatul Târgu Neamţ, judeţul Neamţ, a fost oficiată marţi, 24 septembrie 2019, Sfânta Liturghie de către PS Calinic Botoşăneanul. Slujba a fost
Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” din Iaşi şi-a completat luni, 23 septembrie, lista doctorilor în domeniu cu încă trei nume. Candidaţii - pr. Marius Nicolaie Magherca, Ciprian Vasile
Membrii Asociaţiei Studenţilor Creştini Ortodocşi Români Iaşi - ASCOR Iaşi au pus umăr de la umăr, iar lucrările la casa construită în localitatea Glodenii Gândului din judeţul Iaşi au ajuns pe ultima
În perioada 16-18 septembrie 2019, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Mitropolit Teofan, a debutat Programul de mentorat pentru seminariile şi liceele teologice din Arhiepiscopia Iaşilor. În
Enoriaşii din comuna Mogoşeşti Siret şi nu numai au participat duminică, 22 septembrie 2019, la resfinţirea Bisericii „Naşterea Maicii Domnului” - Muncelul de Sus. La final, s-au acordat mai multe distincţii
În Parohia Urecheşti I, Protopopiatul Sascut, judeţul Bacău, a fost oficiată duminică, 22 septembrie 2019, sfinţirea troiţei cu hramul „Înălţarea Sfintei Cruci”. Aceasta a fost ridicată din evlavie
În sala mare a Primăriei Huşi, a avut loc sâmbătă, 21 septembrie 2019, conferinţa „Ce înseamnă a te dărui? Reflecţii asupra misiunii unei preotese”, la iniţiativa Preasfinţitului Părinte Ignatie,
În zilele de 21 şi 22 septembrie 2019, în Eparhia Romanului şi Bacăului şi în Episcopia Huşilor au fost sfinţite trei locaşuri de închinăciune. Credincioşii au participat la sfintele slujbe cu evlavie şi
În Duminica a XVIII-a după Rusalii (22 septembrie 2019), Înaltpreasfinţitul Părinte Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, s-a aflat în mijlocul credincioşilor din Parohia Straja I, Protopopiatul
Zeci de preoţi, credincioşi, ucenici şi elevi de-ai părintelui profesor Florin Bucescu s-au rugat pentru sufletul acestuia, participând ieri, 23 septembrie 2019, la slujba Înmormântării oficiate la Biserica
În cadrul vizitei pastorale în Episcopia Europei de Nord, la invitaţia PS Părinte Macarie al Europei de Nord, ieri, 22 septembrie 2019, IPS Părinte Teofan, IPS Părinte Serafim, Mitropolitul Europei Centrale şi de
Duminica a XVIII-a după Rusalii a reprezentat pentru credincioşii ieşeni prezenţi la sfintele slujbe un prilej de mare bucurie duhovnicească şi binecuvântare: doi ierarhi străini au săvârşit Sfânta Liturghie
Înaltpreasfinţitul Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, a primit joi o distincţie de excelenţă din partea Prefecturii Suceava. Distincţia i-a fost oferită cu ocazia împlinirii luna trecută a
„În vremea aceea, văzând Iisus mulțimile, I s-a făcut milă de ele, pentru că erau necăjite și rătăcite ca niște oi care n-au păstor. Atunci a zis ucenicilor Lui: Secerișul e mult, dar lucrătorii sunt
Sfântul Proroc Amos (sec. VIII î.Hr.) a trăit în timpul domniei regelui Ieroboam al II-lea (786-746). S-a născut în jurul anului 800 î.Hr în localitatea Tecoa, aproape de Betleem. Sfântul Proroc Amos era om de


