România are unul dintre cele mai pronunţate profiluri agricole din Uniunea Europeană, însă sectorul este caracterizat de un număr mare de ferme foarte mici, necompetitive. Totuşi, transformarea structurală
România are unul dintre cele mai pronunţate profiluri agricole din Uniunea Europeană, însă sectorul este caracterizat de un număr mare de ferme foarte mici, necompetitive. Totuşi, transformarea structurală
Fermierii români trag un semnal de alarmă cu privire la situaţia dificilă prin care trece sectorul agricol mai ales ca urmare a conflictului din Orientul Mijlociu şi enumeră „problemele critice”:
O piaţă volantă va fi organizată, la sfârşitul acestei săptămâni, în faţa Teatrului Excelsior „Masca” din bulevardul Bucureştii Noi, informează reprezentanţii Primăriei Sectorului 1. Producătorii vor
Fermierii și antreprenorii români din sectorul alimentar vor putea accesa fonduri europene pentru a-și instala panouri solare cu sau fără stocare, pentru consumul propriu al afacerii, scrie startupcafe.ro. Potrivit
Muzeul Satului Bănăţean din Timişoara organizează duminică, 19 aprilie, în colaborare cu Asociaţia My Banat, evenimentul intitulat „Banat Brunch de primăvară”. Cu această ocazie, va fi promovată
Liceul Special „Moldova” Târgu Frumos (judeţul Iaşi), în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Iași și Asociația Nevăzătorilor din România, găzduiește în perioada 15-18 aprilie etapa
Ultimul modul de învăţare din anul şcolar 2025-2026 este marcat de pregătirile pentru examenele naţionale de la final de gimnaziu şi liceu, dar şi de testele pe care le vor susţine elevii claselor a II-a, a
Comisia Europeană și Regatul Unit au semnat în această săptămână un acord de reluare a cooperării în cadrul Erasmus+, începând cu anul 2027. „Această revenire înseamnă mult mai mult decât mobilitate
Facultatea de Știința și Ingineria Mediului din cadrul Universităţii „Babeș-Bolyai” (UBB) continuă implementarea inițiativei europene de știință participativă „Plastic Pirates”, printr-o nouă
Acum mai bine de 30 de ani, un părinte drag sufletului meu mi-a schimbat din temelii (unele șubrede, așezate în perioada comunistă) modul de a trăi noaptea de Înviere. Există un „înainte” și un
La Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” din București, în sala H.H. Stahl, este deschisă, până la data de 9 iunie 2026, expoziția „Anuala de Artă Plastică Religioasă și Restaurare 2026”, un
Muzeul Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa” redeschide, în perioada aprilie - iunie 2026, expoziția de fluturi exotici vii, una dintre cele mai iubite de către public. „COCON” are loc în
România va fi prezentă, în perioada 17-19 aprilie 2026, la cel mai important eveniment internațional dedicat cărții din capitala Franței, „Festival du Livre de Paris” - continuator al „Salon du Livre”,
La Palatul Suțu din București se va deschide, în 20 mai 2026, expoziția tematică „Lumea cetăților dacice: oameni, eroi și zei”, care propune vizitatorilor o incursiune în universul dacilor și al
Gospodinele din Baia Mare care doresc să gătească tradițional bucatele pascale au posibilitatea să facă acest lucru la cuptorul Muzeului Satului din Baia Mare. „Ne-am gândit să oferim posibilitatea celor
Grija față de copii este una dintre cele mai profunde expresii ale iubirii și responsabilității umane. În această grijă se regăsește nu doar atenția pentru nevoile zilnice, ci și preocuparea pentru
În activitatea medicală de zi cu zi, fiecare pacient lasă în urmă mai mult decât un diagnostic sau un tratament. Analizele, investigațiile imagistice, evoluția bolii și răspunsul la tratament sunt informații
Bolile cardiovasculare reprezintă principala cauză de deces la nivel mondial, fiind responsabile pentru aproximativ 32% din totalul deceselor globale, majoritatea (peste 85%) fiind reprezentate de infarct miocardic și accident vascular cerebral. Controlul factorilor de risc (fumat, hipertensiune, diabet zaharat, dislipidemie, sedentarism, supragreutate) ar permite prevenirea sau întârzierea apariției acestor patologii severe. Odată instalată boala, controlul lor este și mai important pentru prognosticul pacienților.
O nouă terapie genică experimentală dezvoltată de cercetătorii Institutului Karolinska, din Stockholm, în colaborare cu spitale și institute de cercetare din China, le-ar putea reda în doar câteva săptămâni
Deși este aproape exclusiv asociată cu tremorul și rigiditatea motorie caracteristice, boala Parkinson poate afecta deopotrivă calitatea somnului, vorbirea, starea emoțională și, uneori, chiar și simțul
Biserica având hramurile „Buna Vestire” şi „Sfinţii Împăraţi” – Obedeanu din Craiova primeşte astăzi vizita pastorală a Înaltpreasfinţitului Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul
Şcoala doctorală „Sfântul Nicodim” din cadrul Facultăţii de Teologie din Craiova a dobândit de săptămâna trecută un nou membru. Pr. conf. univ. dr. Adrian Boldişor, titularul catedrei de Istoria
Începutul vieţii călugăreşti este lupta cu patimile, care are nevoie atât de minte, cât şi de înţelepciune. Când atenţia lăuntrică a monahului se află într-o neîncetată încordare-limită, atunci omul
Arhiepiscopia Râmnicului şi Uniunea Artiştilor Plastici din România, filiala UAP Vâlcea, organizează astăzi, 27 septembrie, de la ora 17:00, la Galeria Artex din Râmnicu Vâlcea, vernisajul expoziției de
Arhiepiscopia Râmnicului a organizat la finele săptămânii trecute, în Sala „Iosif Episcopul” a Casei „Sfântul Ierarh Calinic”, un eveniment cultural-religios prilejuit de sărbătoarea Sfântului Ierarh Mar
Cu adâncă durere în suflet, Episcopia Severinului şi Strehaiei a anunţat mutarea la Domnul a părintelui arhimandrit Pavel Nicolaescu, starețul Mănăstirii Topolnița, în seara zilei de 22 septembrie 2019.
Cuvântul vocaţie îşi are originea în latinescul vox - voce, şi termenul vocatio, care înseamnă chemare. Vocaţia omului este chemarea lui Dumnezeu spre îndumnezeire, spre a-şi împlini destinul aici pe
Credincioşii din Mitropolia Olteniei au primit zilele trecute arhiereşti binecuvântări la Sfintele Liturghii săvârşite în parohiile „Sfinţii Apostoli” din Horezu-Poenari, judeţul Dolj, „Adormirea Maicii
Apărută cu 6-7000 de ani în urmă, ceramica a avut un rol deosebit de însemnat în viaţa oamenilor, atât prin caracterul ei practic, cât şi datorită frumuseţii prin care vasele ornamentate împodobeau
Nouă artişti plastici din Bucureşti, Mureş şi Vâlcea participă în perioada 16-26 septembrie la tabăra de pictură pe sticlă de la Mănăstirea Cozia, care are tematica centrată pe Sfântul Ierarh Martir Antim
„Adevărata Posadă - defileul Bistriței” este o nouă carte pe care arhim. Veniamin Micle a lansat-o marți, 17 septembrie, în sala de conferințe a Bibliotecii Județene „Antim Ivireanul” din municipiul
Sprijinind activitățile sociale desfășurate de Parohia Trăistari în parteneriat cu Fundația „Inimă pentru inimă”, Sectorul social al Arhiepiscopiei Râmnicului, împreună cu Protoieria Râmnicu Vâlcea,
Râmnicenii sunt invitați să participe miercuri, 25 septembrie, ora 19:00, la Filarmonica „Ion Dumitrescu” din municipiul Râmnicu Vâlcea, la manifestarea „Didahii antimiene - lecturi adaptate din scrierile
La începutul anului şcolar a fost încheiat parteneriatul „Școala din parohie”, între Parohia „Sfântul Gheorghe”-Nord și Liceul Sanitar „Antim Ivireanul” din Râmnicu Vâlcea, în cadrul căruia
La începutul acestei săptămâni, în Cetatea Băniei a poposit Eminenţa Sa Joseph Perumothottam, Arhiepiscopul creştinilor siro-malabarezi din Eparhia Changanassery, statul Kerala, India. Prezenţa ierarhului
Preoții aparținători Cercului pastoral-misionar Băbeni s-au întâlnit luni, 16 septembrie, în ședință în Parohia Șirineasa, Protopopiatul Râmnicu Vâlcea. Lucrările cercului au debutat cu săvârșirea
16 artişti în tehnica acuarelă din România şi Republica Moldova au participat în perioada 4-14 septembrie la tabăra de acuarelă de la Mănăstirea Cozia. Evenimentul a fost organizat de Arhiepiscopia Râmnicului
Peste 30 de absolvenţi ai Facultăţii de Teologie din Craiova, de la Secţia de Teologie Pastorală, au depus jurământul de credinţă la finele săptămânii trecute. Evenimentul a avut loc în paraclisul cu hramul
Sute de credincioşi au venit la rugăciune în bisericile şi mănăstirile oltene pentru a aduce cinstire Sfintei Cruci. Cele două sărbători închinate Altarului de Jertfă a Mântuitorului Hristos, de sâmbătă
În spiritul învățăturii creștine, ţările româneşti s-au preocupat de hrana spirituală a fraților ortodocşi din alte ţări. Această preocupare a fost accentuată şi de tendinţa de prozelitism a Bisericii
În centrul credinţei creştine stă mărturisirea evenimentelor de bază din viaţa şi opera Mântuitorului Hristos, care au schimbat raportul dintre om şi Dumnezeu: „Căci v-am dat, întâi de toate, ceea ce
După frumoasele activităţi şi momente artistice din deschiderea ITO 2019, de la Craiova, a doua zi a întâlnirii a fost dedicată interacţiunii şi discuţiilor pe grupuri. Astfel, cei peste 4.000 de participanţi
Sfântul Ioan Gură de Aur spune că „omul este om numai atunci când este împodobit de fapte bune. Neîmplinirea poruncii Mântuitorului de a săvârși faptele cele bune este cea mai josnică descalificare
Întâlnirea Internațională a Tinerilor Ortodocși 2019, organizată anul acesta la Craiova, s-a bucurat de prezenţa şi suportul maestrului Tudor Gheorghe. Pentru întregul sprijin acordat Arhiepiscopiei Craiovei,
„În vremea aceea au coborât în Capernaum Iisus și Mama Sa și frații și ucenicii Săi, și acolo n-au rămas decât puține zile. Și erau aproape Paștile iudeilor și Iisus S-a suit la Ierusalim. Și a găsit
În fiecare an „vineri, în Săptămâna Luminată, se prăznuieşte sfinţirea bisericii Preasfintei Stăpânei noastre şi Maicii lui Dumnezeu, a Izvorului celui de viaţă purtător. Şi se mai face şi pomenirea mi


