Un procent de 66% dintre şoferi declară că se simt în siguranţă în trafic, cea mai ridicată valoare înregistrată până în prezent şi cu 9% mai mult comparativ cu 2022, potrivit unui studiu realizat de Cult
Un procent de 66% dintre şoferi declară că se simt în siguranţă în trafic, cea mai ridicată valoare înregistrată până în prezent şi cu 9% mai mult comparativ cu 2022, potrivit unui studiu realizat de Cult
Proiectul ghidului de finanțare pentru Rabla din acest an, publicat marți, 9 iunie, prevede că mașinile achiziționate prin program trebuie să fie fabricate în Uniunea Europeană sau în state din Spațiul
Începând cu a doua parte a anului 2025, piaţa muncii a fost caracterizată de o încetinire generală a recrutărilor şi o prudenţă sporită a angajatorilor pe fondul climatului economic incert, estimările
Traficul pe DN7C - Transfăgărăşan, sectorul între Piscu Negru şi Bâlea Cascadă, ar putea fi reluat mâine, 12 iunie, dacă verificările care au loc astăzi vor arăta că starea carosabilului și condițiile
La Aeroportul Internaţional „Henri Coandă” Bucureşti va fi introdus la toamnă, în premieră în România, procesul de coordonare la cel mai înalt nivel (nivel 3), asigurat de cel mai mare coordonator
„Doamne, bine este nouă să fim cu Tine aici...” (Matei 17, 4). Să fim acum și aici cu Tine, doar pentru Tine. Acum, în prezentul acesta ca o poezie vie cuprins între neînceputul și nesfârșitul Timpului spre care ne înalți din zdrobirea inimilor spre răcoarea izvoarelor ce mărginesc dorita nemărginire a curților Tale înflorite. Aici, în cetatea străveche împlinătoare a Cuvântului, botezată în sânge de sfinți mucenici români, așezată temeinic pe malurile apei cu lină curgere deasupra căreia plutește, prin mătasea norilor, dulcele vals al lui Johann Strauss, Frumoasa Dunăre albastră.
Elevii de gimnaziu şi liceu mai pot interacţiona astăzi şi mâine cu reprezentanţi ai instituţiilor de învăţământ preuniversitar şi universitar din Bucureşti în cadrul celei de-a 27-a ediţii a Târgului Ed
Politehnica București organizează, în parteneriat cu Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” din București, în perioada 4-6 iunie 2026, cea de-a 3-a ediție a MedFest, „un eveniment
Universitatea din București (UB) lansează, prin Laboratorul de Testare la Scară Largă al Facultății de Psihologie și Științele Educației, prima infrastructură națională de cercetare longitudinală
Mii de elevi se află în faţa celor mai importante examene din viaţa lor: Bacalaureatul şi Evaluarea Naţională. Luni, 8 iunie 2026, vor debuta, pentru absolvenţii de liceu, probele de evaluare a competenţelor
„Brâncuşi. Sindromul” şi „Muzeul Muzeelor” sunt expoziţiile- eveniment care vor fi deschise de mâine, 12 iunie 2026, la Muzeul Naţional de Artă al României (MNAR), anunţă instituţia muzeală pe pagina
La sediul Muzeului Național de Istorie a României (MNIR) va avea loc, în 16 iunie 2026, vernisajul expoziției „A.REST 1989 - Arhiva video a Securității”, o reconstituire a universului cercetărilor penale
La Palatul Suțu din București va fi vernisată mâine, 11 iunie 2026, expoziția temporară „Meșterii tiparului. Tipografii din București în secolul al XVIII-lea”, eveniment la care vor participa dr. Adrian Ma
Muzeul Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa” din Bucureşti invită copiii cu vârste între 9 și 14 ani într-o fascinantă călătorie în lumea cunoașterii științifice. Timp de opt săptămâni, î
Cei doi reprezentanți ai Biroului de presă al Patriarhiei Române, pr. Adrian Agachi și pr. Florin-Ciprian Petre, și-au lansat sâmbătă, 6 iunie, cele mai noi cărți în cadrul Salonului internațional de carte Bookfest, la standul Editurilor Patriarhiei Române și al Tipografiei Cărților Bisericești. Ambele lansări au fost moderate de pr. Ștefan Zară, consilier cultural al Arhiepiscopiei Bucureștilor.
Pentru multe femei, momentul în care află că sunt însărcinate marchează începutul unei perioade pline de emoții și responsabilitate. Printre cele mai frecvente preocupări se numără dezvoltarea copilului,
În cabinetul de radiologie, fiecare zi începe în fața unor ecrane pe care se proiectează hărți ale corpului uman. Pentru mulți pacienți, aceste imagini par desprinse dintr-un limbaj secret. Teama de necunoscut
Febra reprezintă unul dintre cele mai frecvente motive pentru care părinții se prezintă cu copilul la camera de gardă sau la cabinetul medicului pediatru. De multe ori, ea este însoțită de teamă, neliniște și
Stilul de viață are o influență enormă asupra sănătății noastre, atât fizice, cât și mentale. Rezultatele ştiinţifice ne arată cum factorii de risc alimentari, dar și obiceiuri ce țin de stilul de
Pancreasul este un organ situat în abdomenul superior, în spatele stomacului, cu roluri esențiale în digestie și reglarea glicemiei. Prevenția afecțiunilor pancreatice se concentrează în principal pe reducerea
Ori de câte ori are ocazia să participe la evenimentele liturgice care au loc în locaşurile de închinăciune ortodoxe, credinciosul grec din zilele noastre îi vede pe cântăreţii de la strană îmbrăcaţi în
Joi, 26 septembrie, Amfiteatrul „Vasile Pavelcu” al Facultăţii de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei din cadrul Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi (UAIC) a găzduit susţinerea, în
La Catedrala „Pogorârea Sfântului Duh” din Oneşti s-a desfăşurat joi, 26 septembrie 2019, conferinţa „Satul românesc - chivotul veşniciei”. Invitatul special a fost preotul lector doctor Ioan-Valentin
În Protoieria Oneşti, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, s-a desfăşurat marţi, 24 septembrie 2019, o nouă campanie de donare de sânge, parte a
La Biserica Precista din Bacău, a avut loc marţi, 24 septembrie 2019, colocviul „Creştinismul - încotro?”. Acesta a fost organizat în cadrul Festivalului-concurs naţional de creaţie literară „Avangarda
Mănăstirea Alexandru Vlahuţă din judeţul Vaslui a găzduit marţi, 24 septembrie 2019, Simpozionul naţional „Monahismul în cadrul Episcopiei Huşilor - trecut, prezent, viitor”. Evenimentul s-a derulat cu
Tudorel-Constantin Rusu, redactor în cadrul portalului ortodox doxologia.ro şi al „Ziarului Lumina”, se numără printre câştigătorii competiţiei fotografice internaţionale „OrthPhoto Awards”, concursul
Un eveniment de o importanţă majoră în viaţa şi istoria Bacăului şi a României, pus sub deviza „Vitejii României biruitoare - judeţul Bacău în Războiul Întregirii Naţionale”, va avea loc astăzi, 27
Marţi, 24 septembrie 2019, în Biserica „Sfântul Nicolae” a Parohiei Conţeşti, Protopopiatul Piatra Neamţ, soborul preoţilor din Cercul pastoral „Sfânta Ecaterina” Girov s-a reunit în prezenţa
Am urmărit şi eu polemica iscată pe internet de domnul Andrei Caramitru, fiul cunoscutului actor Ion Caramitru şi om politic (USR-Plus) extrem de activ în spaţiu public. Domnia sa se declară „pasionat de religie
Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” din Iaşi şi-a completat marţi, 24 septembrie, lista doctorilor în domeniu cu încă trei nume. Părintele Vasile Costan, paroh la Biserica „Sfinţii
În Parohia „Sfântul Ierarh Nicolae” - Pipirig II, Protopopiatul Târgu Neamţ, judeţul Neamţ, a fost oficiată marţi, 24 septembrie 2019, Sfânta Liturghie de către PS Calinic Botoşăneanul. Slujba a fost
Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” din Iaşi şi-a completat luni, 23 septembrie, lista doctorilor în domeniu cu încă trei nume. Candidaţii - pr. Marius Nicolaie Magherca, Ciprian Vasile
Membrii Asociaţiei Studenţilor Creştini Ortodocşi Români Iaşi - ASCOR Iaşi au pus umăr de la umăr, iar lucrările la casa construită în localitatea Glodenii Gândului din judeţul Iaşi au ajuns pe ultima
În perioada 16-18 septembrie 2019, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Mitropolit Teofan, a debutat Programul de mentorat pentru seminariile şi liceele teologice din Arhiepiscopia Iaşilor. În
Enoriaşii din comuna Mogoşeşti Siret şi nu numai au participat duminică, 22 septembrie 2019, la resfinţirea Bisericii „Naşterea Maicii Domnului” - Muncelul de Sus. La final, s-au acordat mai multe distincţii
În Parohia Urecheşti I, Protopopiatul Sascut, judeţul Bacău, a fost oficiată duminică, 22 septembrie 2019, sfinţirea troiţei cu hramul „Înălţarea Sfintei Cruci”. Aceasta a fost ridicată din evlavie
În sala mare a Primăriei Huşi, a avut loc sâmbătă, 21 septembrie 2019, conferinţa „Ce înseamnă a te dărui? Reflecţii asupra misiunii unei preotese”, la iniţiativa Preasfinţitului Părinte Ignatie,
În zilele de 21 şi 22 septembrie 2019, în Eparhia Romanului şi Bacăului şi în Episcopia Huşilor au fost sfinţite trei locaşuri de închinăciune. Credincioşii au participat la sfintele slujbe cu evlavie şi
În Duminica a XVIII-a după Rusalii (22 septembrie 2019), Înaltpreasfinţitul Părinte Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, s-a aflat în mijlocul credincioşilor din Parohia Straja I, Protopopiatul
Zeci de preoţi, credincioşi, ucenici şi elevi de-ai părintelui profesor Florin Bucescu s-au rugat pentru sufletul acestuia, participând ieri, 23 septembrie 2019, la slujba Înmormântării oficiate la Biserica
În cadrul vizitei pastorale în Episcopia Europei de Nord, la invitaţia PS Părinte Macarie al Europei de Nord, ieri, 22 septembrie 2019, IPS Părinte Teofan, IPS Părinte Serafim, Mitropolitul Europei Centrale şi de
Duminica a XVIII-a după Rusalii a reprezentat pentru credincioşii ieşeni prezenţi la sfintele slujbe un prilej de mare bucurie duhovnicească şi binecuvântare: doi ierarhi străini au săvârşit Sfânta Liturghie
Înaltpreasfinţitul Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, a primit joi o distincţie de excelenţă din partea Prefecturii Suceava. Distincţia i-a fost oferită cu ocazia împlinirii luna trecută a
„În vremea aceea, intrând Iisus în corabie, ucenicii Lui L-au urmat. Și, iată, furtună cumplită s-a ridicat pe mare, încât corabia se acoperea de valuri; iar El dormea. Și, venind ucenicii la El, L-au
Sfântul Bartolomeu (sec. I) este unul dintre cei 12 Apostoli aleşi de Mântuitorul nostru Iisus Hristos şi trimişi de El în lume, ca martori şi mărturisitori ai faptelor şi învăţăturilor Lui. După primirea


