Vineri, 16 octombrie 2026, în paraclisul Facultății de Teologie Ortodoxă din Craiova, cu hramurile „Sfinţii Trei Ierarhi” şi „Sfinții Serghie și Vah”, Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul
Vineri, 16 octombrie 2026, în paraclisul Facultății de Teologie Ortodoxă din Craiova, cu hramurile „Sfinţii Trei Ierarhi” şi „Sfinții Serghie și Vah”, Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul
Pentru al șaptelea an consecutiv, racla cu cinstitele moaște ale Sfântului Mare Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava a pornit, luni, 19 octombrie 2026, într-o procesiune prin parohiile și mănăstirile Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților. Pelerinajul, desfășurat în zilele de 19 și 20 octombrie, a fost organizat cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților.
Duminică, 18 octombrie 2026, Parohia Ortodoxă Ucraineană „Sfântul Petru Movilă” din București a împlinit 10 ani de la înființare. Momentul aniversar evidențiază misiunea pastorală a comunității în cadrul Vicariatului Ortodox Ucrainean din România, precum și sprijinul oferit de Patriarhia Română credincioșilor ucraineni din Capitală.
La Mănăstirea „Înălțarea Sfintei Cruci”-Caraiman din județul Prahova au avut loc, în perioada 16-18 octombrie, lucrările Conferinței naționale a doctoranzilor din domeniul Teologie Ortodoxă. Întâlnirea este la a 9-a ediție și a reunit cadre didactice din mai multe centre universitare ale țării și teologi aflați la nivelul studiilor doctorale. Evenimentul academic a fost organizat de Școala Doctorală „Sfântul Dumitru Stăniloae” a Facultății de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din București.
În cadrul programului național „Școala altfel” și cu prilejul sărbătorii Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor, elevii clasei a II-a F de la Școala Gimnazială Nr. 79 din Capitală au vizitat sediile Publicațiilor „Lumina”, Trinitas TV și Radio Trinitas, descoperind activitatea instituțiilor media ale Patriarhiei Române. Însoțiți de prof. Mihaela Florescu și de părintele Ștefan Sfarghie, consilier patriarhal coordonator și director al Publicațiilor „Lumina”, copiii au participat și la un moment de rugăciune la Catedrala Patriarhală, unde s-au închinat la moaștele sfântului ocrotitor al Capitalei.
În perioada 9-11 octombrie 2026, 28 de preotese din cadrul Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Germaniei, Austriei și Luxemburgului s‑au reunit la Tübingen, Germania, pentru întâlnirea anuală a Grupului „Maria
Comunitatea ortodoxă românească din localitatea Verona, regiunea Veneto, Italia, a trăit sâmbătă, 26 septembrie, un moment cu o semnificație deosebită, care încununează un parcurs de mai mulți ani de construire, amenajare și înfrumusețare a sfântului lăcaș și a ansamblului parohial, și anume târnosirea bisericii parohiale cu hramul „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul”.
Preasfințitul Părinte Timotei, Episcopul ortodox român al Spaniei și Portugaliei, a săvârșit duminică, 20 septembrie, Sfânta Liturghie în Parohia ortodoxă română „Sfântul Cuvios Siluan Athonitul” din Alcorcón, Spania, sărbătorind cu anticipaţie hramul acesteia. Alături de ierarh au slujit părintele Paul Teodorescu, parohul comunității, şi părintele arhidiacon Spiridon Burlacu, consilier eparhial.
Preasfințitul Părinte Nectarie, Episcopul ortodox român al Irlandei și Islandei, a săvârșit duminică, 20 septembrie, Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, în Parohia „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” și „Sfântul Columba” din Blanchardstown, Dublin, Irlanda. În cuvântul rostit după citirea Sfintei Evanghelii, Preasfințitul Părinte Nectarie a vorbit despre taina crucii și despre lepădarea de sine: „Asumarea crucii nu înseamnă o simplă renunțare sau acceptarea pasivă a încercărilor vieții, ci constituie un drum al transformării lăuntrice și al apropierii de Dumnezeu. Crucea, primită cu credință și asumată în viața de zi cu zi, devine astfel o cale spre înnoirea omului și spre dobândirea adevăratei libertăți duhovnicești. În lumina Jertfei Mântuitorului Iisus Hristos, creștinul este chemat să își unească propria viață cu Hristos, prin credință, rugăciune și iubire față de aproapele”.
În perioada 12-14 septembrie, în zona orașului Edmonton, capitala provinciei canadiene Alberta, s-a desfășurat un atelier în cadrul cursului de muzică bisericească și slujire la strană al Episcopiei Ortodoxe Române a Canadei, curs demarat în primăvara anului 2026. Timp de trei zile, întâlnirile de lucru s-au împletit în mod firesc cu rugăciunea și participarea la sfintele slujbe săvârșite de ierarhul locului.
Sectorul social‑filantropic și misionar al Arhiepiscopiei Buzăului și Vrancei, în colaborare cu Federația Filantropia a Patriarhiei Române, a derulat, în perioada 12‑13 octombrie, o acțiune de ajutorare a
Protoieria Râmnicu Sărat din județul Buzău a organizat de curând o nouă acțiune de donare de sânge, în cadrul campaniei naționale a Patriarhiei Române „Donează sânge, salvează o viață!”. Evenimentul
În preajma sărbătorii ocrotitoarei sale, Parohia „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din municipiul Galați a desfășurat o amplă acțiune social‑filantropică pentru mângâierea și sprijinul material al
La Biserica „Sfântul Elefterie”‑Nou, Paraclis Patriarhal, din București, s‑a desfășurat sâmbătă, 10 octombrie, activitatea „Darurile toamnei, darurile lui Dumnezeu”, dedicată copiilor din comunitate.
Joi, 1 octombrie 2026, la praznicul Acoperământului Maicii Domnului, comunitatea din satul Rucăreni, comuna Soveja, județul Vrancea, a trăit momente de profundă emoție și recunoștință. Înaltpreasfințitul Pă
Asociația „Academia de Zâmbete București” a organizat, în vara acestui an, trei tabere care au oferit bucurie copiilor și adolescenților cu vârste între 7 și 17 ani. Echipa formată din pr. Gheorghe
Manualele şcolare pentru clasa a IX-a care au fost declarate câştigătoare în urma licitaţiilor au fost încărcate, în format digital şi PDF, pe platforma dedicată - manuale.edu.ro, potrivit unui anunţ al
Înscrierile pentru FLEX Global sunt deschise până în data de 22 octombrie 2026, elevii selectaţi având oportunitatea să studieze un an şcolar la un liceu din Statele Unite ale Americii. Ei vor locui alături de
Elevii din învăţământul preuniversitar de stat beneficiază de gratuitate la călătoriile cu trenul, în timp ce studenţii pot obţine reduceri de 90% dacă studiază în ţară, respectiv 50% dacă studiază în
Rata de promovare a probei de evaluare a competenţelor din cadrul concursului pentru directori şi directori adjuncţi a fost de 69,05% înainte de rezolvarea contestaţiilor, a transmis, într-un comunicat, Ministerul
La Arhivele Naționale din București va putea fi vizitată, până pe 24 ianuarie 2027, expoziţia „De la Atlantic la Pacific. Vizita reginei Maria în America”. Dedicată împlinirii a 100 de ani de la deplasarea
La sediul Muzeului Național de Istorie a României (MNIR) vor avea loc, pe 26 octombrie, începând cu ora 17:00, lansarea catalogului donației și expoziției „Corina Chiriac, istoriile unei mari artiste” și
Galeria de Artă „Rudolf Schweitzer-Cumpăna” din Pitești, parte integrantă din Muzeul Județean Argeș, și-a redeschis recent porțile pentru publicul larg, după ce clădirea de secol XIX care adăpostește
Liceul Pedagogic Ortodox „Anastasia Popescu” din București va găzdui mâine, 21 octombrie, începând cu ora 18:00, în Galeria „Theodor Aman”, un eveniment cultural-duhovnicesc deosebit: vernisajul
Sub bagheta lui Cristian Mandeal, Orchestra Națională Radio a deschis, vineri seara, cea de-a 98-a stagiune cu un concert desfășurat pe scena Sălii Radio, avându-l ca solist pe violoncelistul Răzvan Suma.
Pancreasul este o glandă cu rol în digestie și reglarea glicemiei. Cancerul apare când celulele sale se înmulțesc necontrolat. Cele mai multe tumori sunt adenocarcinoame. Boala poate evolua fără semne clare și
Somnul se modifică odată cu înaintarea în vârstă, iar unele schimbări sunt firești. Vârstnicii pot adormi mai devreme, se pot trezi mai devreme dimineața și pot avea un somn mai superficial, cu mai multe
Puține obiecte au intrat în viața noastră atât de repede și atât de adânc ca telefonul. Astăzi îl găsim în buzunarul fiecăruia, de la copil la vârstnic. Ne ține aproape de cei dragi, ne pune în
Toamna, imunitatea ne este pusă la încercare. Scăderea temperaturii și variațiile acesteia pe parcursul zilei ne scot șervețele din buzunare și ceaiurile de prin dulapuri. Deși imunitatea și rezistența în
Uneori, în spatele unei boli se află o întrebare care rămâne ani întregi fără răspuns: „De ce?” De ce un copil are o întârziere în dezvoltare? De ce un adult a dezvoltat o boală neobișnuită la o
O cercetare care analizează cele 41 de municipii reședință de județ pe baza unor indicatori privind calitatea, nivelul de trai, recreerea etc. arată că primele trei cele mai performante orașe sunt Cluj-Napoca,
Comisia Europeană a aprobat, săptămâna trecută, varianta finală a Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă al României, a anunţat, într-o conferinţă de presă, ministrul investiţiilor şi proiectelor
Ziua Armatei a fost sărbătorită sâmbătă în principalele garnizoane din ţară, în bazele militare în care sunt dislocaţi militarii români şi în teatrele de operaţii, precum şi în statele în care
Circulaţia pe Podul Prieteniei Giurgiu-Ruse va fi suspendată în 4 noiembrie pentru efectuarea unor lucrări de construcţie, arată Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Giurgiu. Astfel, în ziua de
Banca Naţională a României a lansat luni o monedă din tombac cuprat cu tema „Lucian Blaga - 130 de ani de la naştere”. Aversul monedei prezintă frontonul Universităţii „Babeş-Bolyai”, iar reversul redă
Eurodeputaţii au aprobat săptămâna trecută revizuirea normelor UE privind permisele de conducere, care introduc, printre altele, dispoziţii vizând şoferii începători, permisul digital şi decăderea din
Liderii europeni reuniți joi la Bruxelles, inclusiv președintele ucrainean Volodimir Zelenski, au salutat decizia Statelor Unite care au impus primele sancţiuni semnificative Moscovei, împotriva companiilor
Preşedinta Parlamentului European, Roberta Metsola, va efectua în 6 şi 7 noiembrie o vizită la Chişinău, unde va susţine un discurs în fața deputaților moldoveni, a anunţat preşedintele Legislativului
Grupurile Airbus, Leonardo şi Thales au anunţat posibilitatea fuzionării diviziilor lor din sectorul spaţial într-o nouă entitate, care va avea circa 25.000 de angajaţi în Europa şi venituri anuale de 6,5
Preşedintele american Donald Trump a dat asigurări că Israelul nu va anexa Cisiordania, după ce Parlamentul de la Tel Aviv a votat pentru examinarea a două proiecte de lege vizând extinderea suveranităţii
Anul 2025, în ciuda provocărilor climatice, se anunţă unul de referinţă pentru calitatea vinurilor româneşti, cu un potenţial excepţional, atât pentru vinurile albe, cât şi pentru cele roşii, afirmă
Carnea de porc românească este preferată de 72% dintre români, însă mulţi nu ştiu cum să o identifice corect în magazine, relevă un studiu realizat la nivel naţional de Asociaţia Producătorilor de Carne de
Fermierii şi procesatorii care vor să investească în energie fotovoltaică sau eoliană pentru propriul consum pot consulta ghidul solicitantului pentru accesarea schemei de energie regenerabilă până la 30
Slovacia a raportat un focar de gripă aviară H5N1 la o fermă de păsări din nordul ţării, în apropierea graniţei cu Polonia, a informat Organizaţia Mondială pentru Sănătate Animală, potrivit Reuters. De
Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca şi Fundaţia ADEPT Transilvania din Saschiz lucrează la dezvoltarea unui proiect denumit SkAIGreen, prin care se doreşte monitorizarea evoluţiei biodiversităţii pajiştilor cu
Uniunea Internaţională pentru Conservarea Naturii (UICN) atrage atenţia asupra riscurilor pentru „supravieţuirea” speciilor de polenizatori din Europa, în special a albinelor sălbatice, informează AFP şi
Impactul schimbărilor climatice îl resimţim mai ales în mediul urban, 50% din suprafaţa oraşelor mari fiind supusă unui risc mare şi foarte mare de stres termic. Bucureştiul este situat de Banca Mondială pe loc
România va trece în weekend la ora de iarnă, revenind la timpul legal standard (Eastern European Time EET, UTC+2). Astfel, în noaptea de sâmbătă spre duminică, 25/26 octombrie, ceasurile vor fi date înapoi cu o
Un prim consulat itinerant român la Odesa este deschis, până la 28 octombrie, în incinta Hotelului Premier, până la soluţionarea aspectelor logistice şi administrative necesare reluării integrale a
Ministerul Dezvoltării a publicat, în transparenţă decizională, un proiect de ordonanţă de urgenţă care modifică Programul naţional de consolidare a clădirilor cu risc seismic ridicat, pentru a permite
Data alegerilor parţiale pentru Primăria Capitalei este 7 decembrie şi fiecare partid va avea un candidat propriu, s-a decis marți în ședința coaliției de guvernare, a declarat prim-vicepreşedintele PNL,
Comisia Europeană (CE) pregăteşte un plan de acţiune împotriva bullyingului din online, ascultând vocile a peste 5.000 de tineri, în condiţiile în care copiii petrec mult timp în acest mediu care le oferă
Valoarea coşului minim de consum pentru un trai decent pentru familia de referință, formată din doi adulţi şi doi copii, a crescut la 11.370 de lei pe lună, în septembrie 2025, cu 8,8% faţă de 2024, potrivit
Primele module ale noii Platforme Informatice a Asigurărilor de Sănătate (PIAS) vor fi funcţionale până la finalul acestui an, iar până în august 2026 întreaga platformă va fi complet operaţională, potrivit
Duminica a 23-a după Rusalii (Vindecarea demonizatului din ținutul Gherghesenilor) Luca 8, 26-39 În vremea aceea a venit Iisus cu corabia în ținutul Gherghesenilor, care este în fața Galileei. Și, ieșind pe
„În vremea aceea a intrat Iisus în corabie cu ucenicii Săi și a zis către ei: Să trecem de cealaltă parte a lacului. Și au plecat. Dar, pe când ei vâsleau, El a adormit. Atunci s-a lăsat pe lac o furtună de
Fraților, Hristos este capul trupului, adică al Bisericii; El este începutul, Întâiul-Născut din morți, ca să fie El Cel dintâi întru toate, că în El a binevoit (Dumnezeu) să sălășluiască toată
Sfântul Cuvios Visarion Sarai s-a născut în Bosnia, din părinţi de neam român. A intrat de tânăr în monahism la Mănăstirea Sfântul Sava. `Îndurerat de suferinţa românilor pentru credinţă, a
Arhimandrit Ioanichie Bălan, Patericul Românesc, Ediția a VI-a, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2011, pp. 282-283 „(Sfântul Cuvios Visarion Mărturisitorul) s-a născut în anul 1714 într-o familie de vlahi din
Prin modul său de a redefini spiritualitatea și teologia într-o cheie existențială și integrală, în afirmarea legăturii reale „Dumnezeu-Cosmos-Om”, Sfântul Preot Mărturisitor Dumitru Stăniloae a dorit
România prăznuiește în fiecare toamnă, în luna octombrie, doi sfinți, pe Sfânta Parascheva și Sfântul Dimitrie cel Nou, prin pelerinaje de anvergură națională. Sărbătorirea celor doi cuvioși la Iași și
Rolul înțelept și eficient al viitorului Mitropolit al Bucovinei, Tit Simedrea (1886-1971), în buna educație a mediilor studențești creștine interbelice, trebuie cercetat cu recunoștință - pentru unii tineri
Una din preocupările mele recurente este cea de recuperare a personalităților care au contribuit prin viața lor la formarea unor modele demne de urmat, într-o societate care, cel puțin la vârful ei, pare să nu ma


