În duminica ce a urmat praznicului Înălțării Sfintei Cruci, 20 septembrie 2026, Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop‑vicar patriarhal, a oficiat Sfânta Liturghie la Catedrala Patriarhală din
În duminica ce a urmat praznicului Înălțării Sfintei Cruci, 20 septembrie 2026, Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop‑vicar patriarhal, a oficiat Sfânta Liturghie la Catedrala Patriarhală din
Biserica Parohiei „Înălțarea Domnului” Loturi Enescu, parte a suburbiei municipiului Dorohoi, a primit sâmbătă dimineață, 19 septembrie, veșmânt de har. Slujba de sfințire a fost săvârșită de
În Duminica după Înălțarea Sfintei Cruci, 20 septembrie 2026, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a rostit un cuvânt de învățătură în Paraclisul istoric „Sfântul Mare
Părintele Andrew Louth, profesor emerit al Universității din Durham, Marea Britanie, a primit „Crucea Moldavă”, cea mai înaltă distincție a Mitropoliei Moldovei și Bucovinei. Distincția i‑a fost oferită
Corul de copii și tineret „Symbol - Jean Lupu” al Patriarhiei Române marchează vineri, 18 septembrie 2026, 36 de ani de activitate. Înființată în anul 1990 de arhidiaconul Jean Lupu, formațiunea a devenit, de
În perioada 12-14 septembrie, în zona orașului Edmonton, capitala provinciei canadiene Alberta, s-a desfășurat un atelier în cadrul cursului de muzică bisericească și slujire la strană al Episcopiei Ortodoxe Române a Canadei, curs demarat în primăvara anului 2026. Timp de trei zile, întâlnirile de lucru s-au împletit în mod firesc cu rugăciunea și participarea la sfintele slujbe săvârșite de ierarhul locului.
Preasfințitul Părinte Timotei, Episcopul ortodox român al Spaniei și Portugaliei, a săvârșit luni, 14 septembrie, Sfânta Liturghie la Catedrala Episcopală „Intrarea Maicii Domnului în biserică” din
Credincioșii Parohiei ortodoxe românești „Sfântul Ignatie Teoforul” din Auckland, Noua Zeelandă, au avut bucuria de a‑l avea în mijlocul lor luni, 14 septembrie 2026, pe Preasfințitul Părinte Mihail,
În Duminica dinaintea Înălțării Sfintei Cruci, credincioșii Parohiei „Sfântul Cuvios Evin din Munster” și „Sfânta Cuvioasă Parascheva de la Iași” din Monasterevin, comitatul Kildare, Irlanda, au avut
Miercuri, 9 septembrie, Preasfințitul Părinte Nectarie, Episcopul ortodox român al Irlandei și Islandei, a săvârșit Sfânta Liturghie la Mănăstirea „Izvorul Tămăduirii” din Irlanda cu prilejul celui
La începutul anului școlar 2026‑2027, Parohia Andronache din Protoieria Sector 2 Capitală a venit în întâmpinarea unor copii care au nevoie de sprijin, oferindu‑le ghiozdane complet echipate cu rechizite. Cu aj
Joi, 10 septembrie, a avut loc o nouă întâlnire cu beneficiarii Cantinei sociale „Sfânta Filofteia” a Asociației „Diaconia”, filiala sector 4, în cadrul proiectului „Bătrânețe cu suflet de copil”. A
Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Episcop Vincențiu, Eparhia Sloboziei și Călărașilor, prin Serviciul de asistență comunitară - Biroul de asistență socială, în parteneriat cu Asociația socio‑culturală „Matei Basarab”, a oferit sprijin copiilor proveniți din familii aflate în dificultate la începutul noului an școlar. În perioada 1-4 septembrie 2026, 42 de copii au primit ghiozdane complet echipate cu rechizite școlare, în valoare totală de 7.600 de lei. Beneficiarii sunt înscriși în anul școlar 2026-2027 și participă periodic la activitățile educative și social‑filantropice desfășurate de Episcopia Sloboziei și Călărașilor împreună cu partenerii săi sociali.
Vineri, 11 septembrie, 54 de elevi din parohiile Cosâmbești, Miloșești, „Sfântul Dumitru”-Slobozia, Cuza Vodă, Slobozia Nouă 1 și Amara 1, ale Episcopiei Sloboziei și Călărașilor, au primit ghiozdane, articole vestimentare și încălțăminte necesare pentru a începe școala în condiții mai bune.
La Căminul pentru persoane vârstnice din localitatea Jugureni, Protoieria Găești, județul Dâmbovița, a avut loc joi, 10 septembrie, o acțiune social‑filantropică desfășurată cu binecuvântarea
La unul dintre cursurile „Pregătiți pentru viață”, unde am participat ca formator, pe marginea unor discuții privind raportul între evaluare și motivație, am prezentat o schemă inspirată de cuvintele
Spicele se unduiau în valuri aurii asemeni apelor dintru început: „Și a fost seară, și a fost dimineață, ziua întâi” (Facere 1, 5). Un început era și atunci, dar nu al unei noi zile, ci al doritului
Ministerul Educaţiei şi Cercetării a transmis şcolilor mai multe recomandări enunţate de şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă (DSU), Raed Arafat, privind măsurile care trebuie luate în cazurile un
Universitatea de Ştiinţele Vieţii „Ion Ionescu de la Brad” a inaugurat Campusul profesional integrat Agritech de la Ezăreni, judeţul Iaşi, pentru 200 de elevi şi 100 de studenţi. „Este un proiect care s-a
Ministrul interimar al educaţiei, Mihai Dimian, a anunţat, în contextul rezultatelor obţinute de România la testările PISA, necesitatea implementării unui plan de măsuri pentru creşterea nivelului de
Pe întreaga durată a lunii octombrie, la Iași se vor desfășura peste 50 de evenimente culturale incluse în programul Sacrum Iași Art Festival. Manifestarea este organizată prin participarea Primăriei Iași,
La Palatul Suțu din București a fost vernisată recent expoziția temporară „Brâncovenii: putere și moștenire. Portrete din Colecția Muzeului Municipiului București”. Potrivit informațiilor publicate pe
O frescă imensă reprezentând un misterios oraş roman, dar şi unul dintre cele mai mari mozaicuri cunoscute din epoca imperială vor putea fi admirate în cadrul noului Muzeu al termelor lui Traian, care și-a
În Aula Academiei Române - Filiala Iași se va desfășura, în perioada 9-10 octombrie 2026, Conferința națională cu tema „Spiru Haret 175. Școala - Reformatorul societății românești”. Potrivit
În contextul lucrărilor de reabilitare a clădirii Școlii Populare de Artă „Cornetti” din Craiova, restauratorii au descoperit o serie de picturi murale vechi de o sută de ani. Acestea se află în holul
Trăim într-o societate care ne solicită intens și aproape continuu. Oameni de toate vârstele, de la copiii mici la bunici, se simt tot mai obosiți, stresați, chiar apatici. Se poate observa o creștere, în
Genetica medicală este o specialitate care caută cum informația din genele noastre influențează sănătatea, de la boli rare prezente din copilărie până la predispoziții ce apar abia după 18 ani. Genomica duce acest demers mai departe: dacă genetica analizează genele suspecte, genomica privește întregul ADN al unui om, incluzând și cele peste 20.000 de gene. Genomica este genetica medicală ajutată de tehnologii moderne de secvențiere.
Fiecare celulă din corpul nostru poartă manualul de instrucțiuni ADN în interior, scris cu numai patru litere, A, T, C și G, repetate în peste trei miliarde de combinații. Diferite părți din ADN s-au dovedit a influența o mulțime de trăsături ale omului, de la caracteristici legate de aspect până la predispoziția pentru diverse boli. Până acum câțiva ani, „citirea” completă a acestui manual era un proiect de cercetare de durată ce implica un cost imens. Astăzi, tehnologia numită secvențiere de nouă generație (NGS) a transformat acest proces într-o analiză medicală accesibilă, folosită tot mai des în spitale și clinici.
Aproximativ 300 de milioane de oameni din lume trăiesc cu o boală rară. Majoritatea acestor afecțiuni au cauze genetice. În unele cazuri, boala apare prin modificări „de novo”. Alteori, modificările genetice se transmit fără manifestări generații întregi.
Aproape în fiecare săptămână platformele sociale „lansează” un nou trend în materie de dietă, care devine viral pentru câteva zile. Într-un sondaj realizat la începutul anului trecut în Statele Unite ale
Ministerul Finanţelor a anunțat dobânzile de care beneficiază cei care vor să-şi investească economiile în programul Fidelis, ediţia din 4-11 iulie. Astfel, dobânzile neimpozabile la titlurile în lei sunt:
Autoritatea de Supraveghere Financiară nu anticipează o creştere a preţurilor RCA odată cu încheierea la 30 iunie 2025 a perioadei de plafonare, a declarat vicepreşedintele autorităţii, Sorin
Şeful Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, Cristian Popescu Piedone, a deschis luni, la Constanţa, Comandamentul Litoral 2025, urmând să fie detaşaţi săptămânal, până în 17 august,
Începând de la 1 iulie 2025, aproximativ 2,1 milioane de gospodării din România vor beneficia de un ajutor lunar în valoare de 50 de lei, pentru plata facturilor la energie electrică, a decis vineri Guvernul. La
Ministrul sănătăţii, Alexandru Rogobete, a declarat, sâmbătă, după vizita la şantierul noului corp de clădire de la Institutul „Marius Nasta”, că în această săptămână va avea întâlniri cu
Ieri, la Palatul Cotroceni, a avut loc o ședință a Consiliului Suprem de Apărare a Ţării (CSAT), în care s-a discutat despre conflictul din Ucraina și implicaţiile acestuia pentru România, despre forţele şi
Elevii de clasa a XII-a care au contestat notele primite la bacalaureat au aflat ieri rezultatele finale. Potrivit edu.ro, rata de promovare după rezolvarea contestaţiilor este de 76,5%, o creștere cu 2,2% f
Transportul aerian de pasageri a crescut, în primele trei luni din 2025, cu 8,1%, de la 5.179.700 pasageri, în primul trimestru din 2024, la 5.597.400, conform Institutului Naţional de Statistică. Cele mai mari
Statuia Sfântului Apostol Pavel și cea a Sfântului Toma, complet renovate, au fost reinstalate la locurile lor de pe turnul Viollet-le-Duc al Catedralei Notre Dame, urmând ca şi reprezentările celorlalţi 10
Liderii statelor membre ale NATO, reuniţi miercurea trecută la Haga, s-au angajat să investească 5% din Produsul Intern Brut propriu pentru apărare şi securitate până în 2035, indică declaraţia finală a
Primul summit Republica Moldova - Uniunea Europeană va avea loc vineri, 4 iulie, la Chişinău, şi va fi găzduit de preşedinta Maia Sandu, a anunţat Președinția Republicii Moldova, într-un comunicat. Uniunea
În Polonia au intrat în vigoare joia trecută noi reguli de protecţie şi evacuare a populaţiei civile în caz de război sau în situaţii de urgenţă, care detaliază planurile pentru transport, dotarea
În pofida unui record de peste 36 de milioane de sosiri în 2024, sectorul turismului din Grecia suferă de o lipsă acută de personal, în special din cauza programului de muncă supraîncărcat, în condițiile în
Încetarea focului între Iran şi Israel, mediată de preşedintele american Donald Trump, a devenit efectivă marțea trecută, scrie Reuters. Ambele țări și-au revendicat victoria în războiul aerian de 12 zile,
Municipalitatea din Paris se pregăteşte pentru perioade cu temperaturi de până la 50 de grade Celsius în următorii ani, astfel că ia măsuri de protejare a populaţiei, informează DPA, prin investiţii în
Reutilizarea apei în irigații poate fi o soluţie sustenabilă atât pentru agricultură, cât și pentru domeniul gestionării resursei hidrografice, însă actuala legislație nu stimulează această abordare,
Fermierii care au activități de creștere a animalelor au obligaţia legală de a lua unele măsuri specifice în perioadele caniculare, astfel încât să asigure protecţia şi bunăstarea animalelor, atrage
Cireşii au înflorit pentru a doua oară în acest an în judeţul Arad, specialiştii considerând că este o anomalie cauzată de schimbările climatice. Directorul Direcţiei pentru Agricultură Arad, Pavel
Suprafaţa agricolă irigată în judeţul Vaslui a crescut constant în ultimii ani, în 2024 ajungând la 27.582 ha, cea mai mare din 1990 încoace, în urma reabilitării amenajărilor de la Mânjești și Albița- F
Parlamentul European a aprobat, în 19 iunie 2025, un proiect de lege al Comisiei Europene (CE) care stabilește standardele privind creșterea, adăpostirea și îngrijirea câinilor şi pisicilor de companie în
Noul ministrul al sănătăţii, Alexandru Rogobete, şi-a preluat marţi mandatul, având câteva obiective stipulate prin programul de guvernare. Printre măsuri se numără mărirea cu 20% a bazei de contribuabili a C
Renegocierea cu reprezentanţii Comisiei Europene privind fondurile alocate prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) s-a încheiat informal fără ca România să obțină concesii de implementare a
Preşedintele României, Nicuşor Dan, a participat ieri la Consiliul NATO la nivel de șefi de stat și de guvern din cadrul Summitului de la Haga, unde a susţinut deciziile aliate privind creşterea graduală a
România ocupă locul 49 în ierarhia mondială a competitivităţii, în care Elveţia, Singapore şi Hong Kong sunt în top 3, potrivit CIT-IRECSON Centrul de Informare Tehnologică. Conform Anuarului
Duminica a 18-a după Rusalii (Pescuirea minunată) Luca 5, 1-11 În vremea aceea Iisus şedea lângă lacul Ghenizaret şi a văzut două corăbii oprite lângă ţărm, iar pescarii, coborând din ele, spălau
„În vremea aceea, pe când ieșea Iisus din Ierihon, împreună cu ucenicii Săi și cu mulțime mare, Bartimeu orbul, fiul lui Timeu, ședea jos, pe marginea drumului, și cerea milostenie. Și, auzind că este
Fraților, toate le-a supus Dumnezeu sub picioarele Fiului Său și, mai presus de toate, L-a dat pe El cap Bisericii, care este trupul Lui, plinirea Celui ce plinește toate întru toți. Iar pe voi v-a făcut vii, cei
Sfântul Apostol Codrat (^130) a fost ucenic al Sfinţilor Apostoli. A propovăduit Evanghelia în mai multe locuri, dar mai ales în Atena, unde a şi fost episcop. „Pentru apărarea creştinilor persecutaţi, el a sc
Arhimandrit Ioanichie Bălan, Patericul Românesc, Ediția a VI-a, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2011, pp. 469-470 „(Schimonahia Tavefta Ursache) a fost cea mai aleasă stareță a Mănăstirii Agapia din secolul XIX
Educația în familia creștină este temelia formării omului întreg, deoarece îmbină transmiterea credinței cu formarea caracterului. Familia funcționează ca „Biserica de acasă”, unde părinții transmit
Evlavia ireproșabilă formal, dar lipsită de dărnicia care îi înrudește pe oameni cu Bunul Dumnezeu, riscă să zădărnicească eforturile celor care se ostenesc pentru a trăi ca ființe care reflectă chipul
În fiecare zi folosim sute, poate chiar mii de cuvinte fără să ne gândim prea mult la felul în care sunt alcătuite. Vorbim, citim, scriem, comunicăm și mergem mai departe. Uneori însă, o singură literă ne
În astfel de momente este greu să vorbim despre un om pe care l-am cunoscut aproape trei decenii. Nu pentru că lipsesc cuvintele, ci pentru că sunt prea multe amintiri care se adună și pentru că o prietenie


