Vineri, 16 octombrie 2026, în paraclisul Facultății de Teologie Ortodoxă din Craiova, cu hramurile „Sfinţii Trei Ierarhi” şi „Sfinții Serghie și Vah”, Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul
Vineri, 16 octombrie 2026, în paraclisul Facultății de Teologie Ortodoxă din Craiova, cu hramurile „Sfinţii Trei Ierarhi” şi „Sfinții Serghie și Vah”, Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul
Pentru al șaptelea an consecutiv, racla cu cinstitele moaște ale Sfântului Mare Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava a pornit, luni, 19 octombrie 2026, într-o procesiune prin parohiile și mănăstirile Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților. Pelerinajul, desfășurat în zilele de 19 și 20 octombrie, a fost organizat cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților.
Duminică, 18 octombrie 2026, Parohia Ortodoxă Ucraineană „Sfântul Petru Movilă” din București a împlinit 10 ani de la înființare. Momentul aniversar evidențiază misiunea pastorală a comunității în cadrul Vicariatului Ortodox Ucrainean din România, precum și sprijinul oferit de Patriarhia Română credincioșilor ucraineni din Capitală.
La Mănăstirea „Înălțarea Sfintei Cruci”-Caraiman din județul Prahova au avut loc, în perioada 16-18 octombrie, lucrările Conferinței naționale a doctoranzilor din domeniul Teologie Ortodoxă. Întâlnirea este la a 9-a ediție și a reunit cadre didactice din mai multe centre universitare ale țării și teologi aflați la nivelul studiilor doctorale. Evenimentul academic a fost organizat de Școala Doctorală „Sfântul Dumitru Stăniloae” a Facultății de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din București.
În cadrul programului național „Școala altfel” și cu prilejul sărbătorii Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor, elevii clasei a II-a F de la Școala Gimnazială Nr. 79 din Capitală au vizitat sediile Publicațiilor „Lumina”, Trinitas TV și Radio Trinitas, descoperind activitatea instituțiilor media ale Patriarhiei Române. Însoțiți de prof. Mihaela Florescu și de părintele Ștefan Sfarghie, consilier patriarhal coordonator și director al Publicațiilor „Lumina”, copiii au participat și la un moment de rugăciune la Catedrala Patriarhală, unde s-au închinat la moaștele sfântului ocrotitor al Capitalei.
În perioada 9-11 octombrie 2026, 28 de preotese din cadrul Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Germaniei, Austriei și Luxemburgului s‑au reunit la Tübingen, Germania, pentru întâlnirea anuală a Grupului „Maria
Comunitatea ortodoxă românească din localitatea Verona, regiunea Veneto, Italia, a trăit sâmbătă, 26 septembrie, un moment cu o semnificație deosebită, care încununează un parcurs de mai mulți ani de construire, amenajare și înfrumusețare a sfântului lăcaș și a ansamblului parohial, și anume târnosirea bisericii parohiale cu hramul „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul”.
Preasfințitul Părinte Timotei, Episcopul ortodox român al Spaniei și Portugaliei, a săvârșit duminică, 20 septembrie, Sfânta Liturghie în Parohia ortodoxă română „Sfântul Cuvios Siluan Athonitul” din Alcorcón, Spania, sărbătorind cu anticipaţie hramul acesteia. Alături de ierarh au slujit părintele Paul Teodorescu, parohul comunității, şi părintele arhidiacon Spiridon Burlacu, consilier eparhial.
Preasfințitul Părinte Nectarie, Episcopul ortodox român al Irlandei și Islandei, a săvârșit duminică, 20 septembrie, Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, în Parohia „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” și „Sfântul Columba” din Blanchardstown, Dublin, Irlanda. În cuvântul rostit după citirea Sfintei Evanghelii, Preasfințitul Părinte Nectarie a vorbit despre taina crucii și despre lepădarea de sine: „Asumarea crucii nu înseamnă o simplă renunțare sau acceptarea pasivă a încercărilor vieții, ci constituie un drum al transformării lăuntrice și al apropierii de Dumnezeu. Crucea, primită cu credință și asumată în viața de zi cu zi, devine astfel o cale spre înnoirea omului și spre dobândirea adevăratei libertăți duhovnicești. În lumina Jertfei Mântuitorului Iisus Hristos, creștinul este chemat să își unească propria viață cu Hristos, prin credință, rugăciune și iubire față de aproapele”.
În perioada 12-14 septembrie, în zona orașului Edmonton, capitala provinciei canadiene Alberta, s-a desfășurat un atelier în cadrul cursului de muzică bisericească și slujire la strană al Episcopiei Ortodoxe Române a Canadei, curs demarat în primăvara anului 2026. Timp de trei zile, întâlnirile de lucru s-au împletit în mod firesc cu rugăciunea și participarea la sfintele slujbe săvârșite de ierarhul locului.
Sectorul social‑filantropic și misionar al Arhiepiscopiei Buzăului și Vrancei, în colaborare cu Federația Filantropia a Patriarhiei Române, a derulat, în perioada 12‑13 octombrie, o acțiune de ajutorare a
Protoieria Râmnicu Sărat din județul Buzău a organizat de curând o nouă acțiune de donare de sânge, în cadrul campaniei naționale a Patriarhiei Române „Donează sânge, salvează o viață!”. Evenimentul
În preajma sărbătorii ocrotitoarei sale, Parohia „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din municipiul Galați a desfășurat o amplă acțiune social‑filantropică pentru mângâierea și sprijinul material al
La Biserica „Sfântul Elefterie”‑Nou, Paraclis Patriarhal, din București, s‑a desfășurat sâmbătă, 10 octombrie, activitatea „Darurile toamnei, darurile lui Dumnezeu”, dedicată copiilor din comunitate.
Joi, 1 octombrie 2026, la praznicul Acoperământului Maicii Domnului, comunitatea din satul Rucăreni, comuna Soveja, județul Vrancea, a trăit momente de profundă emoție și recunoștință. Înaltpreasfințitul Pă
Asociația „Academia de Zâmbete București” a organizat, în vara acestui an, trei tabere care au oferit bucurie copiilor și adolescenților cu vârste între 7 și 17 ani. Echipa formată din pr. Gheorghe
Manualele şcolare pentru clasa a IX-a care au fost declarate câştigătoare în urma licitaţiilor au fost încărcate, în format digital şi PDF, pe platforma dedicată - manuale.edu.ro, potrivit unui anunţ al
Înscrierile pentru FLEX Global sunt deschise până în data de 22 octombrie 2026, elevii selectaţi având oportunitatea să studieze un an şcolar la un liceu din Statele Unite ale Americii. Ei vor locui alături de
Elevii din învăţământul preuniversitar de stat beneficiază de gratuitate la călătoriile cu trenul, în timp ce studenţii pot obţine reduceri de 90% dacă studiază în ţară, respectiv 50% dacă studiază în
Rata de promovare a probei de evaluare a competenţelor din cadrul concursului pentru directori şi directori adjuncţi a fost de 69,05% înainte de rezolvarea contestaţiilor, a transmis, într-un comunicat, Ministerul
La Arhivele Naționale din București va putea fi vizitată, până pe 24 ianuarie 2027, expoziţia „De la Atlantic la Pacific. Vizita reginei Maria în America”. Dedicată împlinirii a 100 de ani de la deplasarea
La sediul Muzeului Național de Istorie a României (MNIR) vor avea loc, pe 26 octombrie, începând cu ora 17:00, lansarea catalogului donației și expoziției „Corina Chiriac, istoriile unei mari artiste” și
Galeria de Artă „Rudolf Schweitzer-Cumpăna” din Pitești, parte integrantă din Muzeul Județean Argeș, și-a redeschis recent porțile pentru publicul larg, după ce clădirea de secol XIX care adăpostește
Liceul Pedagogic Ortodox „Anastasia Popescu” din București va găzdui mâine, 21 octombrie, începând cu ora 18:00, în Galeria „Theodor Aman”, un eveniment cultural-duhovnicesc deosebit: vernisajul
Sub bagheta lui Cristian Mandeal, Orchestra Națională Radio a deschis, vineri seara, cea de-a 98-a stagiune cu un concert desfășurat pe scena Sălii Radio, avându-l ca solist pe violoncelistul Răzvan Suma.
Pancreasul este o glandă cu rol în digestie și reglarea glicemiei. Cancerul apare când celulele sale se înmulțesc necontrolat. Cele mai multe tumori sunt adenocarcinoame. Boala poate evolua fără semne clare și
Somnul se modifică odată cu înaintarea în vârstă, iar unele schimbări sunt firești. Vârstnicii pot adormi mai devreme, se pot trezi mai devreme dimineața și pot avea un somn mai superficial, cu mai multe
Puține obiecte au intrat în viața noastră atât de repede și atât de adânc ca telefonul. Astăzi îl găsim în buzunarul fiecăruia, de la copil la vârstnic. Ne ține aproape de cei dragi, ne pune în
Toamna, imunitatea ne este pusă la încercare. Scăderea temperaturii și variațiile acesteia pe parcursul zilei ne scot șervețele din buzunare și ceaiurile de prin dulapuri. Deși imunitatea și rezistența în
Uneori, în spatele unei boli se află o întrebare care rămâne ani întregi fără răspuns: „De ce?” De ce un copil are o întârziere în dezvoltare? De ce un adult a dezvoltat o boală neobișnuită la o
O amplă cercetare sociologică dedicată nostalgiei după comunism realizată de INSCOP la comanda Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Comunist (IICCMER) reliefează că nu mai
Ministrul culturii, András Demeter, a declarat, într-un interviu acordat Radio România Cultural, că, „în lipsa unei soluții bugetare, evenimentele culturale ar putea fi suspendate în weekend și în zilele de s
Angajaţii din primării şi din sectorul asistenţei sociale se vor afla astăzi, 23 iulie, în grevă de avertisment, astfel că programul cu publicul este suspendat în intervalul orar 11:00 - 13:00. Sindicaliştii cr
Dintre cei 31.143 de candidați prezenţi la proba scrisă a examenului de titularizare, 13.553 de candidați (43,52%) au obținut note peste 7, iar alţi 11.324 de candidați au obținut note între 5 și 6,99
Preţurile locuinţelor au crescut cu 5,4% în zona euro şi cu 5,7% în UE, în primul trimestru din 2025, comparativ cu perioada similară din 2024, după ce în trimestrul patru din 2024 au înregistrat un avans de 4,
Confederaţia patronală IMM România a lansat „Carta Albă a IMM-urilor din România”, cea mai amplă analiză a mediului de afaceri românesc. Potrivit lui Ovidiu Nicolescu, coordonatorul ştiinţific al
Miercuri, 23 iulie, va avea loc repartizarea computerizată în învățământul liceal a absolvenților clasei a VIII-a în baza mediei obţinute la Evaluarea Naţională şi a opţiunilor pe care elevii le-au
În Capitală sunt amplasate șase instalații moderne de răcorire în următoarele locații: Universitate; str. Halelor (lângă metrou); Parcul Titan; Bucur Obor; Calea Victoriei şi Piața Unirii. Potrivit
Comisarii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) - Comandamentul Litoral 2025 au aplicat într-o singură săptămână amenzi contravenţionale de peste 1,5 milioane de lei. Potrivit unui
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) transmite românilor două alerte de călătorie în Italia şi Bulgaria pe baza unor avertizări emise de autorităţile naţionale. De un Cod Roşu de incendii sunt vizate
Mediul online este apreciat ca un spaţiu sigur de 75% dintre copiii cu vârste între 10 şi 18 ani, sentimentul ridicat de siguranţă fiind explicabil prin nivelul autoperceput de informare privind riscurile de pe
Multe prevederi din planul bugetar multianual al UE propus de Comisia Europeană au fost criticate vehement de state precum Germania. Printre acestea se numără şi noul mecanism specific de criză, în valoare de 400
Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, ţara în care comunitatea românească numără aproximativ 1,2 milioane de persoane, se confruntă cu o creştere a ratei şomajului, ajungând în luna mai la cel
Peste 12.000 de oameni au participat, pe promenada „The Wharf” din Washington, D.C., la cel mai mare festival românesc din America: „Romanian Weekend at The Wharf”. Evenimentul, informează Ambasada României î
Rata anuală a inflației în Uniunea Europeană a continuat să crească în iunie până la 2,3%, de la un nivel de 2,2% luna precedentă, arată datele Oficiului de statistică al Uniunii Europene (Eurostat),
Guvernul Republicii Moldova a aprobat o hotărâre conform căreia Aeroportul Internaţional Chişinău va purta numele „Eugen Doga”, în memoria marelui compozitor care s-a stins din viaţă pe 3 iunie 2025.
Comisia Europeană (CE) a propus un buget aferent perioadei 2028-2034 în valoare de 2.000 de miliarde de euro. Chiar dacă preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, l-a caracterizat ca fiind „cel mai
Tariful vamal suplimentar de 30% anunţat de preşedintele SUA, Donald Trump, i-a alarmat pe producătorii francezi de vin şi brânzeturi, care au transmis că „va fi dezastruos” pentru industria alimentară
Agrotek Arena Incubator, un spațiu de inovare dedicat agriculturii digitale, roboticii și tehnologiei alimentare, va fi deschis până la 1 septembrie 2025 în Republica Moldova, în cadrul unui proiect finanţat de Su
Fermierii care încasează pensie de vârstă nu vor mai fi eligibili pentru a beneficia și de plăți directe la hectar, scrie presa germană citată de agrointel.ro. Comisia Europeană propune această prevedere în
În anotimpul estival există perioade în care se înregistrează temperaturi ridicate, cu maxime care depăşesc chiar 40 de grade Celsius la umbră, iar indicele temperatură-umezeală trece de pragul critic. În
Puţin peste un sfert (28%) dintre victimele fraudelor online raportează incidentele autorităţilor competente şi doar 4% reuşesc să-şi recupereze banii pierduţi, relevă un raport al Global Anti Scam Alliance.
Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale desfăşoară o campanie naţională pentru depistarea muncii la negru, într-o primă fază fiind vizat sectorul construcţiilor, însă controalele
Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM) dezvoltă o reţea de peste 30 de centre pentru tineri în România cu scopul de a facilita accesul acestora pe piaţa muncii. „Avem până în
Duminica a 23-a după Rusalii (Vindecarea demonizatului din ținutul Gherghesenilor) Luca 8, 26-39 În vremea aceea a venit Iisus cu corabia în ținutul Gherghesenilor, care este în fața Galileei. Și, ieșind pe
„În vremea aceea a intrat Iisus în corabie cu ucenicii Săi și a zis către ei: Să trecem de cealaltă parte a lacului. Și au plecat. Dar, pe când ei vâsleau, El a adormit. Atunci s-a lăsat pe lac o furtună de
Fraților, Hristos este capul trupului, adică al Bisericii; El este începutul, Întâiul-Născut din morți, ca să fie El Cel dintâi întru toate, că în El a binevoit (Dumnezeu) să sălășluiască toată
Sfântul Cuvios Visarion Sarai s-a născut în Bosnia, din părinţi de neam român. A intrat de tânăr în monahism la Mănăstirea Sfântul Sava. `Îndurerat de suferinţa românilor pentru credinţă, a
Arhimandrit Ioanichie Bălan, Patericul Românesc, Ediția a VI-a, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2011, pp. 282-283 „(Sfântul Cuvios Visarion Mărturisitorul) s-a născut în anul 1714 într-o familie de vlahi din
Prin modul său de a redefini spiritualitatea și teologia într-o cheie existențială și integrală, în afirmarea legăturii reale „Dumnezeu-Cosmos-Om”, Sfântul Preot Mărturisitor Dumitru Stăniloae a dorit
România prăznuiește în fiecare toamnă, în luna octombrie, doi sfinți, pe Sfânta Parascheva și Sfântul Dimitrie cel Nou, prin pelerinaje de anvergură națională. Sărbătorirea celor doi cuvioși la Iași și
Rolul înțelept și eficient al viitorului Mitropolit al Bucovinei, Tit Simedrea (1886-1971), în buna educație a mediilor studențești creștine interbelice, trebuie cercetat cu recunoștință - pentru unii tineri
Una din preocupările mele recurente este cea de recuperare a personalităților care au contribuit prin viața lor la formarea unor modele demne de urmat, într-o societate care, cel puțin la vârful ei, pare să nu ma


