Consilierii locali din municipiul Arad au aprobat, săptămâna trecută, reducerea tarifelor la transportul public la un nivel simbolic de 1 leu pe zi, atât pentru călătoriile cu tramvaiul, cât şi pentru cele cu au
Consilierii locali din municipiul Arad au aprobat, săptămâna trecută, reducerea tarifelor la transportul public la un nivel simbolic de 1 leu pe zi, atât pentru călătoriile cu tramvaiul, cât şi pentru cele cu au
Guvernul a aprobat la 21 mai schema de ajutor de minimis pentru susţinerea producţiei de usturoi în 2026, cu un buget de 60 de milioane de lei, sprijinul acordat cultivatorilor urmând să ajungă la 3.000 de euro pe
În județul Buzău, unde condiţiile climatice înregistrate în prima parte a anului agricol 2025-2026 au fost per ansamblu favorabile dezvoltării culturilor de toamnă, Direcţia pentru Agricultură Judeţeană a
În Harghita, care va deține în 2027 titlul de Regiune Gastronomică a Europei, 33 de ferme, gospodării, unităţi agricole sau de procesare au fost certificate în cadrul programului „Open Farm”, coordonat de
Banca de Resurse Genetice Vegetale (BRGV) Buzău a efectuat în premieră amprentări genetice la tomate, cu ajutorul unui secvenţiator de ultimă generaţie, un pas în crearea bibliotecii virtuale a genomurilor. Au fo
În perioada 29-30 mai, pe platoul din faţa Muzeului de Artă Populară din Constanţa, se va desfăşura „Târgul copiilor”, o manifestare educaţională menită să îi familiarizeze pe copii cu meşteşugurile
Autoritatea locală a sectorului 3 din Capitală asigură finanţarea programelor „Grădiniţa de vară” şi „Şcoala de vară” pentru mai mult de 9.200 de locuri. Înscrierile se fac online pe platforma
Examenul de bacalaureat va fi diferit începând cu anul 2030, având în vedere propunerea Ministerului Educaţiei şi Cercetării, „în corelație cu noua arhitectură curriculară a învățământului liceal
Marea finală a Maratonului pentru Educaţie Antreprenorială a reunit aproximativ 200 de liceeni din întreaga ţară, care au concurat pentru premii în valoare totală de 40.000 de euro, după cum a transmis
Ca un ecou parcă îmi vin în minte cântecele patriotice „Pui de lei”, „Imnul eroilor” sau „Ștefan, Ștefan, Domn cel Mare”. Sunt cântece dragi care nu s-au stins vreodată în inima mea. Le-am
Muzeul Național de Istorie a României (MNIR) va deveni pentru o zi, în 30 mai, Muzeul Național al Copiilor, fiind marcată astfel, în avans, Ziua Internațională a Copilului, 1 iunie. Cu această ocazie, copiii
Spectacole, ateliere creative, teatru, dans, jocuri ale copilăriei și plimbări cu căruţa - sunt doar câteva dintre activitățile pe care reprezentanții Muzeului Satului Vâlcean din comuna Bujoreni le
Opera şi Filarmonica Braşov vor susține, în acest sfârșit de săptămână, spectacole dedicate copiilor, în contextul sărbătoririi zilei de 1 iunie, informează Agerpres. Spectacolul „Frumoasa din Pădurea Ad
La Academia Română și la Centrul Internațional de Biodinamică (CIB) din București se va desfășura, în perioada 3-6 iunie 2026, Simpozionul internațional „Biodinamica - Provocări transdisciplinare”,
Copiii din satul ieşean Urşiţa (Mironeasa) vor fi sărbătoriţi de 1 iunie chiar în curtea bisericii cu hramurile „Izvorul Tămăduirii” şi „Duminica Tuturor Sfinţilor”, acolo unde părintele paroh
Uitarea este una dintre cele mai frecvente temeri ale vârstei înaintate. Mulți oameni se îngrijorează când nu își amintesc imediat un nume, când caută un obiect prin casă sau când au nevoie de mai mult timp
Progresele tehnologice din ultimele decenii au revoluționat practica medicală, aducând numeroase beneficii atât pentru pacienți, cât și pentru medici. Una dintre cele mai importante inovații este telemedicina,
Bolile cardiovasculare continuă să reprezinte una dintre cele mai importante cauze de îmbolnăvire și mortalitate la nivel mondial. Deși medicina modernă dispune, astăzi, de metode performante de diagnostic și tr
În urmă cu 20 de ani, îşi făcea apariția primul medicament de tipul GLP-1, exenatida, ca tratament pentru pacienții cu diabet zaharat de tip II. Circa 10 ani mai târziu, Administrația pentru Alimente și
Tot mai frecvent, în spitale și în cabinetele medicale, pacienții beneficiază de o nouă tehnologie - realitatea extinsă (XR). Sub această denumire se regăsesc trei metode diferite de vizualizare, cu ajutorul uno
Parohia Sadoveni cu hramul „Nașterea Maicii Domnului”, categoria III, comuna Manoleasa, județul Botoșani, Protopopiatul Săveni, organizează licitație în vederea adjudecării lucrărilor de pictură murală, te
Parohia „Sfântul Dumitru”, prin preot paroh Costin-Constantin Dăgan, a obținut Autorizația de Desființare nr. 11 din 25.05.2026 pentru investiția „CORP N.C. 76359 - C1”, amplasată în municipiul Buzău, st
Parohia Giuleşti Sârbi, București, Calea Giulești nr. 506, sectorul 6, tel.: 0722.280.508, în baza Regulamentului pentru organizarea şi funcţionarea cimitirelor parohiale şi mănăstireşti din cuprinsul
Parohia ortodoxă Enciu, Protopopiatul Beclean, judeţul Bistrița-Năsăud, organizează în data de 14 iunie 2026, ora 13:00, licitaţie publică pentru atribuirea lucrărilor de pictură murală în tehnica
Parohia ortodoxă română Hosman (gradul III), Protopopiatul Agnita, Arhiepiscopia Sibiului, cu sediul pe str. Bisericii nr. 147, în comuna Hosman, județul Sibiu, având hramul „Sfânta Cuvioasă Parascheva”,
Sectorul administrativ-bisericesc al Arhiepiscopiei Bucureștilor anunță mai multe posturi neclericale vacante: referent operații între sedii (registrator), Serviciul colportaj; lucrător gestionar, Serviciul
Parohia ortodoxă română Hosman (gradul III), Protopopiatul Agnita, Arhiepiscopia Sibiului, cu sediul pe str. Bisericii nr. 147, în comuna Hosman, județul Sibiu, având hramul „Sfânta Cuvioasă Parascheva”,
Parohia Cobia, categoria a II-a, Protoieria Găești, Arhiepiscopia Târgoviștei, organizează licitație în vederea adjudecării lucrărilor de conservare-restaurare a picturii murale interioare, la biserica
Parohia Mărcești, categoria I, Protoieria Târgoviște Sud, Arhiepiscopia Târgoviștei, organizează licitație în vederea adjudecării lucrărilor de conservare și restaurare a picturilor murale interioare, la
Parohia Crângași, categoria a III-a, Protoieria Titu, Arhiepiscopia Târgoviștei, organizează licitație în vederea adjudecării lucrărilor de conservare-restaurare a picturii murale interioare, la biserica
Parohia „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil”-Dudești, Arhiepiscopia Dunării de Jos, Protopopiatul Însurăței, județul Brăila, organizează licitație pentru atribuirea lucrărilor de conservare-restaurare
Parohia Vlădeni I, categoria I, Protoieria Târgoviște Sud, Arhiepiscopia Târgoviștei, organizează licitație în vederea adjudecării lucrărilor de pictură din nou, în tehnica a secco, la biserica parohială cu
Parohia Dâmbovicioara, categoria a II-a, Protoieria Titu, Arhiepiscopia Târgoviștei, organizează licitație în vederea adjudecării lucrărilor de conservare și restaurare a picturii murale interioare, la biserica
Parohia „Sfântul Dumitru”, prin preot paroh Costin-Constantin Drăgan, a obținut Autorizația de construire nr. 67 din 13 mai 2026 pentru investiția „Modernizare Biserica «Sfântul Dumitru», desființare
Parohia Cândești din comuna Vernești, județul Buzău, Protopopiatul Buzău I, Arhiepiscopia Buzăului și Vrancei, organizează licitație publică pentru atribuirea lucrărilor de pictură din nou, în tehnica
În conformitate cu prevederile Legii nr. 102 din 13.04.2023, alineatul 23.3, se anunță public eliberarea Autorizației de Construire nr. 124 din 13.05.2026 emisă de Unitatea Administrativ-Teritorială a
Parohia Matca I, Protopopiatul Tecuci, județul Galați, organizează licitație pentru atribuirea lucrărilor de restaurare a picturii murale, în tehnica ulei, la biserica cu hramul ,,Sfântul Ierarh Nicolae”.
Parohia Ţintea, Arhiepiscopia Bucureştilor, Protoieria Câmpina, judeţul Prahova, organizează licitaţie în vederea adjudecării lucrărilor de pictură în tehnica tempera, pentru o suprafaţă de aproximativ 220
Arhiepiscopia Bucureștilor, împreună cu Patriarhia Română, organizează evenimentul „Întâlnirea Internațională a Tineretului Ortodox” (ITO), ediția a VIII-a, care se va desfășura în București, în
Parohia Pietroșani (de categoria a II-a), comuna Puchenii Mari, sat Pietroșani, Protoieria Ploiești Sud, organizează în data de 28 mai 2026, ora 12:00, la sediul parohiei, licitație publică pentru atribuirea
Parohia Loloiasca, Protoieria Urlați, județul Prahova, organizează în data de 27.05.2026, ora 18:00, licitație pentru atribuirea lucrărilor de conservare-restaurare la pictura murală din biserica parohială cu
Arhiepiscopia Bucureștilor anunță următoarele posturi clericale vacante: diacon la Parohia Măicăneasa, Protoieria Sector 1 Capitală; diacon (fracțiune de normă ½) la Parohia Teiul Doamnei Ghika, Protoieria
„În vremea aceea Iisus, ridicându-Și ochii către cer, a zis: Părinte, precum M-ai trimis pe Mine în lume, și Eu i-am trimis pe ei în lume. Pentru ei Eu Mă sfințesc pe Mine însumi, ca și ei să fie
Sfânta Muceniţă Teodosia fecioara († 308) era din oraşul Tir din Fenicia. „În anul 308, pe când se afla în Cezareea Palestinei, a mers la palatul dregătorului Urban, la temniţa în care erau înlănţuiţi


