Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură (UNESCO) solicită, în raportul „Oamenii şi natura în siturile UNESCO: contribuţii globale şi locale”, o protecţie mai bună a siturilor
Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură (UNESCO) solicită, în raportul „Oamenii şi natura în siturile UNESCO: contribuţii globale şi locale”, o protecţie mai bună a siturilor
România mai are de accesat prin PNRR încă circa 10 miliarde de euro, bani pentru care, până în august, trebuie să finalizeze câteva zeci de jaloane, cele mai importante fiind Autostrada Moldovei și reformele pri
După ce Guvernul a introdus, la sfârşitul lunii februarie, obligaţia pentru operatorii licenţiaţi în desfășurarea de jocuri de noroc de a obţine şi avizul autorităților locale în raza cărora îşi
Parcul Natural Vânători-Neamţ a achiziţionat patru elani, în cadrul unui program de repopulare cu acest ierbivor, a declarat, pentru Agerpres, directorul parcului, Sebastian Cătănoiu. Aduși din Germania,
Confederaţia Sindicală Naţională Meridian a organizat, ieri, un miting naţional în Piaţa Victoriei, la care au participat membri de la toate marile federaţii sindicale, de la asociaţii profesionale, ale
„Alertă meteo de vreme severă! Trei zile de coșmar din cauza ciclonului! Se instalează ploile torențiale, viscolul și frigul.” Știri grozave se năpustesc asupra noastră, încercând să ne strice planurile:
Învățământul dual este integrat, începând cu anul școlar 2026–2027, în filiera liceală tehnologică și nu separat, așa cum era până acum. Forma de organizare duală oferă mai multe avantaje pentru
Calendarul de înscriere la creșă/grădiniță și în serviciile de educație timpurie complementare pentru anul școlar 2026–2027 a fost stabilit, după cum informează Ministerul Educației și
În perioada 1 iulie – 31 august 2026 se va desfășura programul de internship al Guvernului, care poate fi accesat de către 200 de elevi și studenți. „Programul se va desfășura cu implicarea a 40 de
Academia de Studii Economice (ASE) din București a organizat, la începutul acestei săptămâni, evenimentul „Forumul Educației Financiare”, desfășurat sub Înaltul Patronaj al președintelui României.
În Aula „George Emil Palade” a Universității de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași (UMF) va avea loc, în 8 mai, conferința „Descoperă spațiul Celibidache”, susținută de istoricul
Aula Academiei Române va găzdui, în 11 mai 2026, simpozionul omagial „Horia Colan - 100 de ani de la naștere”, în cadrul căruia acad. Marius Andruh, președintele Academiei Române, va rosti cuvântul de
În Aula Academiei Române se va desfășura, în 5 mai 2026, Simpozionul omagial Zoe Dumitrescu-Bușuleanga, eveniment care include și proiecția documentarului „Zoe Dumitrescu-Bușulenga, cununa devenirii”,
Sub temelia Bisericii „Buna Vestire” din centrul municipiului Râmnicu Vâlcea, într-o zonă în care istoricii presupun că ar fi fost şi curte domnească, a fost descoperită fundaţia unui lăcaș mai vechi
Bienala de Artă de la Veneția, ediţia a 61-a, cu tema „În tonuri minore”, se va deschide publicului larg în 9 mai. România este reprezentată de artiștii Anca Benera și Arnold Estefan, cu proiectul „Marea
Fiecare dintre noi poartă în celulele sale un „plan” al organismului, numit ADN. Acesta conține genele - mici secvențe de informație care influențează modul în care funcționează corpul nostru: de la
Bunica mea spunea așa: „Bolile există la toate cuvântătoarele și necuvântătoarele de când a lăsat Dumnezeu viața pe Pământ”. Şi tot ea adăuga că, „dacă nu ar exista boli, nu ar fi nici doctori care
Cancerul mamar este frecvent asociat cu genul feminin, însă și bărbații pot dezvolta această patologie. Deși rar (aproximativ 1% din totalul cazurilor de cancer mamar), afecțiunea apare la nivelul țesutului
Aprilie este o lună de tranziție, care ne trece din sezonul rece în sezonul zilelor însorite și calde. Și o face inclusiv din punct de vedere alimentar. Este luna frunzelor, nu doar a celor din copaci, ci și a cel
Pielea reprezintă cel mai întins organ al corpului uman și cel mai vizibil. Dincolo de rolul de protecție, pielea ne poate transmite semnale importante despre starea noastră de sănătate. De multe ori, înainte ca
Biserica având hramurile „Buna Vestire” şi „Sfinţii Împăraţi” – Obedeanu din Craiova primeşte astăzi vizita pastorală a Înaltpreasfinţitului Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul
Şcoala doctorală „Sfântul Nicodim” din cadrul Facultăţii de Teologie din Craiova a dobândit de săptămâna trecută un nou membru. Pr. conf. univ. dr. Adrian Boldişor, titularul catedrei de Istoria
Începutul vieţii călugăreşti este lupta cu patimile, care are nevoie atât de minte, cât şi de înţelepciune. Când atenţia lăuntrică a monahului se află într-o neîncetată încordare-limită, atunci omul
Arhiepiscopia Râmnicului şi Uniunea Artiştilor Plastici din România, filiala UAP Vâlcea, organizează astăzi, 27 septembrie, de la ora 17:00, la Galeria Artex din Râmnicu Vâlcea, vernisajul expoziției de
Arhiepiscopia Râmnicului a organizat la finele săptămânii trecute, în Sala „Iosif Episcopul” a Casei „Sfântul Ierarh Calinic”, un eveniment cultural-religios prilejuit de sărbătoarea Sfântului Ierarh Mar
Cu adâncă durere în suflet, Episcopia Severinului şi Strehaiei a anunţat mutarea la Domnul a părintelui arhimandrit Pavel Nicolaescu, starețul Mănăstirii Topolnița, în seara zilei de 22 septembrie 2019.
Cuvântul vocaţie îşi are originea în latinescul vox - voce, şi termenul vocatio, care înseamnă chemare. Vocaţia omului este chemarea lui Dumnezeu spre îndumnezeire, spre a-şi împlini destinul aici pe
Credincioşii din Mitropolia Olteniei au primit zilele trecute arhiereşti binecuvântări la Sfintele Liturghii săvârşite în parohiile „Sfinţii Apostoli” din Horezu-Poenari, judeţul Dolj, „Adormirea Maicii
Apărută cu 6-7000 de ani în urmă, ceramica a avut un rol deosebit de însemnat în viaţa oamenilor, atât prin caracterul ei practic, cât şi datorită frumuseţii prin care vasele ornamentate împodobeau
Nouă artişti plastici din Bucureşti, Mureş şi Vâlcea participă în perioada 16-26 septembrie la tabăra de pictură pe sticlă de la Mănăstirea Cozia, care are tematica centrată pe Sfântul Ierarh Martir Antim
„Adevărata Posadă - defileul Bistriței” este o nouă carte pe care arhim. Veniamin Micle a lansat-o marți, 17 septembrie, în sala de conferințe a Bibliotecii Județene „Antim Ivireanul” din municipiul
Sprijinind activitățile sociale desfășurate de Parohia Trăistari în parteneriat cu Fundația „Inimă pentru inimă”, Sectorul social al Arhiepiscopiei Râmnicului, împreună cu Protoieria Râmnicu Vâlcea,
Râmnicenii sunt invitați să participe miercuri, 25 septembrie, ora 19:00, la Filarmonica „Ion Dumitrescu” din municipiul Râmnicu Vâlcea, la manifestarea „Didahii antimiene - lecturi adaptate din scrierile
La începutul anului şcolar a fost încheiat parteneriatul „Școala din parohie”, între Parohia „Sfântul Gheorghe”-Nord și Liceul Sanitar „Antim Ivireanul” din Râmnicu Vâlcea, în cadrul căruia
La începutul acestei săptămâni, în Cetatea Băniei a poposit Eminenţa Sa Joseph Perumothottam, Arhiepiscopul creştinilor siro-malabarezi din Eparhia Changanassery, statul Kerala, India. Prezenţa ierarhului
Preoții aparținători Cercului pastoral-misionar Băbeni s-au întâlnit luni, 16 septembrie, în ședință în Parohia Șirineasa, Protopopiatul Râmnicu Vâlcea. Lucrările cercului au debutat cu săvârșirea
16 artişti în tehnica acuarelă din România şi Republica Moldova au participat în perioada 4-14 septembrie la tabăra de acuarelă de la Mănăstirea Cozia. Evenimentul a fost organizat de Arhiepiscopia Râmnicului
Peste 30 de absolvenţi ai Facultăţii de Teologie din Craiova, de la Secţia de Teologie Pastorală, au depus jurământul de credinţă la finele săptămânii trecute. Evenimentul a avut loc în paraclisul cu hramul
Sute de credincioşi au venit la rugăciune în bisericile şi mănăstirile oltene pentru a aduce cinstire Sfintei Cruci. Cele două sărbători închinate Altarului de Jertfă a Mântuitorului Hristos, de sâmbătă
În spiritul învățăturii creștine, ţările româneşti s-au preocupat de hrana spirituală a fraților ortodocşi din alte ţări. Această preocupare a fost accentuată şi de tendinţa de prozelitism a Bisericii
În centrul credinţei creştine stă mărturisirea evenimentelor de bază din viaţa şi opera Mântuitorului Hristos, care au schimbat raportul dintre om şi Dumnezeu: „Căci v-am dat, întâi de toate, ceea ce
După frumoasele activităţi şi momente artistice din deschiderea ITO 2019, de la Craiova, a doua zi a întâlnirii a fost dedicată interacţiunii şi discuţiilor pe grupuri. Astfel, cei peste 4.000 de participanţi
Sfântul Ioan Gură de Aur spune că „omul este om numai atunci când este împodobit de fapte bune. Neîmplinirea poruncii Mântuitorului de a săvârși faptele cele bune este cea mai josnică descalificare
Întâlnirea Internațională a Tinerilor Ortodocși 2019, organizată anul acesta la Craiova, s-a bucurat de prezenţa şi suportul maestrului Tudor Gheorghe. Pentru întregul sprijin acordat Arhiepiscopiei Craiovei,
„Zis-a Domnul către iudeii care crezuseră într-Însul: Eu sunt Pâinea vieții; cel ce vine la Mine nu va flămânzi și cel ce crede în Mine nu va înseta niciodată. Dar am spus vouă că M-ați și văzut și nu
Sfinţii 9 Mucenici din Cizic au suferit martiriul pentru Hristos la sfârșitul secolului al III-lea. Cizicul era o cetate din Asia Mică, de lângă strâmtoarea Bosfor, la hotarul cu localitatea Troa, după cum


