Aproape 55% dintre angajați se simt obosiţi sau suprasolicitaţi zilnic sau de câteva ori pe săptămână, în timp ce peste 16% afirmă că se confruntă frecvent cu epuizare profesională (burnout) sau sunt
Aproape 55% dintre angajați se simt obosiţi sau suprasolicitaţi zilnic sau de câteva ori pe săptămână, în timp ce peste 16% afirmă că se confruntă frecvent cu epuizare profesională (burnout) sau sunt
Circulaţia pe Podul Prieteniei Giurgiu-Ruse este restricţionată temporar, în perioada 26‑29 octombrie, în fiecare zi între orele 9:00 şi 17:00, pentru efectuarea unor lucrări de construcţie şi montarea
Senatul a adoptat, luni, un proiect de lege care stabileşte obligaţia purtării căştii de protecţie la deplasarea pe drumurile publice pentru toți conducătorii de trotinete electrice şi biciclete electrice,
Premierul Luca Niculescu s‑a aflat marţi la Chișinău, în prima sa vizită externă de la preluarea mandatului de prim‑ministru. Luca Niculescu a avut întrevederi cu omologul moldovean, Vasile Tofan, împreună
În perioada premergătoare reducerilor de Black Friday, Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) îi sfătuiește pe consumatori să nu ia decizii de cumpărare sub presiunea mesajelor
Noul ministru al educaţiei, Sorin Costreie, susţine o „schimbare a paradigmei educaţionale”, deoarece, în prezent, „elevii învaţă mai mult să răspundă bine la teste” şi nu acumulează informaţiile
Preşcolarii şi elevii intră sâmbătă, 24 octombrie, în vacanța de toamnă, prima din anul școlar 2026-2027. Cursurile se vor relua luni, 2 noiembrie, al doilea modul de învăţare urmând să se desfăşoare
Miniştrii cabinetului condus de Luca Niculescu şi-au preluat miercuri mandatele. La Ministerul Educaţiei şi Cercetării, noul ministru, Sorin Costreie, va face echipă cu Sorin-Gabriel Ionescu, numit ministru
Ministerul Educaţiei şi Cercetării (MEC) a publicat forma finală a calendarului de desfăşurare a Evaluării Naţionale pentru absolvenţii clasei a VIII-a, în anul şcolar 2026-2027. Prima probă scrisă a
Asociația „Academia de Zâmbete București” a organizat, în vara acestui an, trei tabere care au oferit bucurie copiilor și adolescenților cu vârste între 7 și 17 ani. Echipa formată din pr. Gheorghe
La Palatul Culturii din Iași va fi inaugurată, pe 3 noiembrie, o expoziție inedită de picturi şi lucrări semnate de pictorul francez Henri Matisse, unul dintre cei mai importanţi artişti ai secolului XX.
La Muzeul Național de Istorie a României (MNIR) din București va avea loc joi, 29 octombrie 2026, o nouă dezbatere din seria „Întâlnirile de pe Victoriei 12”, la care vor participa doi istorici specializați î
În cadrul Festivalului de artă creștină Sacrum de la Iași, între zecile de evenimente culturale și artistice se află și expoziția „Iconari contemporani”, care mai poate fi vizitată până la 30
La Palatul Suțu - Muzeul Municipiului București va fi vernisată miercuri, 28 octombrie, la ora 18:00, expoziția internațională „Monede biblice - Banii în Vechiul și Noul Testament”. Aceasta propune o
La Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” din București a avut loc duminică vernisajul expoziției omagiale „Pavel Caba - O viață dedicată lemnului”, în cadrul Târgului de Sfântul Dumitru.
Mulți dintre noi am făcut, de-a lungul timpului, diverse investigații imagistice: o radiografie, o tomografie (CT) sau un RMN. De obicei, medicul radiolog privește aceste imagini și descrie ce vede. Însă o
Rahitismul este o afecțiune a copilăriei caracterizată prin mineralizarea insuficientă a oaselor aflate în creștere. Atunci când organismul nu dispune de suficient calciu și fosfor, scheletul nu se dezvoltă
Eventrația, numită și hernie incizională, apare atunci când țesuturile sau organele abdominale protruzionează printr-un defect al peretelui abdominal, la nivelul unei incizii chirurgicale mai vechi. Este o
Pancreasul este o glandă cu rol în digestie și reglarea glicemiei. Cancerul apare când celulele sale se înmulțesc necontrolat. Cele mai multe tumori sunt adenocarcinoame. Boala poate evolua fără semne clare și
Somnul se modifică odată cu înaintarea în vârstă, iar unele schimbări sunt firești. Vârstnicii pot adormi mai devreme, se pot trezi mai devreme dimineața și pot avea un somn mai superficial, cu mai multe
Într-o discuție pe care Părintele Arsenie Papacioc a avut-o cu tinerii veniți la Mănăstirea „Sfânta Maria” din Techirghiol, el i-a întrebat așa: „Ce credeți că i-a costat pe sfinți de au ajuns la
În pofida uriașei personalități, Simion Mehedinți (1868-1962) este încă foarte puțin cunoscut. Întemeietor al Catedrei de geografie la Universitatea din București (1900), autor al tratatului „Terra”, unic
Viața Sfintei Cuvioase Parascheva reprezintă un reper spiritual pentru tinerii aflați în căutarea identității și a sensului vieții. Exemplul ei vorbește despre credință, discernământ și curajul de a face
Familia și tinerii reprezintă două dintre cele mai importante realități asupra cărora se concentrează lucrarea pastorală a Bisericii. Într-o societate aflată într-o continuă schimbare, în care ritmul
Sănătatea nu înseamnă doar absența bolii. Ea depinde și de felul în care ne îngrijim corpul, ne gestionăm emoțiile și reacționăm atunci când apare o problemă medicală. Medicul Victor Budeanu,
Comunitatea românilor din Sevilla, Spania, este ocrotită de ani buni de Sfântul Dimitrie cel Nou din Basarabi. Rugăciunile înălţate Sfântului Dimitrie cel Nou au adus ajutor duhovnicesc familiilor de români
În zilele de sărbătorire a hramului de toamnă al Catedralei Patriarhale istorice din Bucureşti, pe Colina Bucuriei se adună mii de credincioși și pelerini pentru a-l cinsti pe Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Capitalei. Acest eveniment de mare amploare este realizat și cu ajutorul Grupului de voluntari „Tineri în acțiune” al Arhiepiscopiei Bucureștilor.
Săptămâna aceasta, Iașiul a fost pentru al 14-lea an la rând un oraș cucerit de cărți și de iubitori ai cărților. Sute de scriitori și traducători au interacționat cu publicul în cele aproape 200 de
În aceste zile de sărbătoare, Colina Bucuriei se umple de rugăciune și de pașii miilor de pelerini veniți din toate colțurile țării pentru a aduce cinstire Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul
Sfinții sunt Evanghelii vii, mărturisitori ai mesajului lui Hristos oricând, oriunde. Ei sunt „frați mai mari” din familia lui Dumnezeu, uniți cu noi în Trupul tainic al lui Hristos. Ei ne sprijină în
Laureat al Premiului Nobel, în 1961, Ivo Andrić (1892-1973) a devenit un scriitor cunoscut în literatura română prin traducerile realizate, cu dăruire și profesionalism, după cele ale lui Gellu Naum (E un pod pe
Ciprian Voicilă (n. 1978, Buzău) este sociolog la Muzeul Ţăranului Român, dar și eseist și poet. A publicat eseuri în revistele Dilema veche, Cultura, Suplimentul de cultură, Observator cultural, Visul
La margine Doar o lumină sus, la etajul Vântului șuierător, Coloane de neliniști și rar, Foarte rar, câte un zbor... Clădiri înalte în adiere, Cu ulmi uscați Peste bălți,
Iordan Datcu și Eugen Simion au fost colegi de facultate la Universitatea din București în perioada 1952-1957. Prietenia care i-a legat a fost statornică și fructuoasă, o prietenie de o viață. În numele acestui
N-am zis nimic și asta e greșeală Poemul de azi e ca o jelanie care umple văzduhul. Nu mă ascund, un vuiet se aude în depărtări, iar blândețea se joacă de-a neprevăzutul. De câți arginți e
În fiecare an, la 25 ianuarie, alături de Sfântul Ierarh Grigorie Teologul îl pomenim și pe Sfântul Ierarh Bretanion, Episcopul Tomisului. Nu există date foarte clare despre biografia sa, însă este primul
Cea mai însemnată casă de pe fosta Uliță Sârbească, azi strada Lăpușneanu din Iași, este imobilul construit de Costache și Eliza Catargiu, între anii 1806 și 1809, care se prezintă și astăzi în forma sa
Sfinţii şi-au legat atât de mult destinul personal de viaţa Bisericii, încât se poate spune foarte uşor că vieţile sfinţilor constituie însăşi viaţa Bisericii. Sfântul Apostol Timotei, ucenicul şi
Dorinţa construirii unei Catedrale a Mântuirii Neamului a fost evocată drept o necesitate pentru poporul român încă din anul 1881. Puţini ştiu însă că această iniţiativă, istorică pentru credinţa
Într-o noapte, cu câteva zile înainte de sărbătoarea Crăciunului, o stea s-a desprins din cer şi cobora, oprindu-se deasupra unei stânci abrupte. Presupunând că este o cursă a vrăjmaşului, ascetul n-a
Botezul de la Iordan marchează sfârşitul unei perioade tainice din viaţa Mântuitorului, cuprinsă între pruncie și vârsta maturității de 30 de ani, şi începutul activităţii Sale publice. Pentru Biserică, m
Sfânta Cuvioasă Muceniţă Eugenia este prăznuită în Ajunul marelui praznic al Naşterii Domnului Hristos şi de aceea este cunoscută de toţi creştinii. Cuvioasa care a trăit în secolul al treilea, atunci
Numele Sfântului Ierarh Dosoftei, Mitropolitul Moldovei, ocupă, după expresia Preafericitului Patriarh Daniel, „un loc de întemeietor în cultura românească“. A trăit și activat în secolul al XVII‑lea, poa
Se împlinesc trei veacuri de când, în anul 1715, Dimitrie Cantemir finaliza opera de referinţă „Descrierea Moldovei”, creată la solicitarea Academiei din Berlin. După cum au remarcat numeroşi
Sfântul Sava cel Sfinţit, cunoscut mai ales ca alcătuitor al Tipicului ce‑i poartă numele, a trăit acum o mie cinci sute de ani şi a înfiinţat mai multe mănăstiri, dintre care cea mai cunoscută este Lavra
La aproape un secol de la Marea Unire, Ziua Națională a României impune reflecții din multiple unghiuri, dat fiind că această zi, contestată de unii ab initio, n-a încetat să alimenteze aprehensiuni, de parcă s-ar putea închipui în istoria națiunii un moment mai demn de rememorare decât acela când și-a văzut împlinit visul unității sale de stat. Dincolo de valoarea simbolică a momentului, rămâne realitatea însăși, în plan istoric și etnocultural, una demnă de interes în orice caz, o realitate multiplă, fecundă, inepuizabilă. De la 1 decembrie 1918 până acum, ea a produs, de aceea, numeroase restituții, fragmentare sau de ansamblu, nu o dată în dezacord, căci în dezacord s-au menținut, după Tratatul de la Versailles, unele state semnatare.
În istoria scrierilor patristice, regăsim arareori nume de laici care au scris tratate duhovnicești sau au lăsat epistole pline de profunzime înălțătoare. În general, contribuția laicilor din acest punct de
Existenţa unei şcoli teologice care să pregătească viitorii preoţi ai comunităţilor bisericeşti a fost o necesitate de căpătâi a eparhiilor româneşti din fosta monarhie austro‑ungară. Rădăcinile
Deși nu sunt o noutate tehnică, bicicletele electrice se impun tot mai mult în peisajul marilor orașe. Încă înainte de 1900 a apărut ideea de a combina bicicleta cu motorașul electric, în 1895, Ogden Bolton
Greierașul din fabula "Greierele și furnica" de Jean de La Fontaine (1621-1695) a ajuns, de la scrierea acestei capodopere a genului, un simbol al leneșului, al omului neprevăzător, cunoscut pretutindeni, iar
Când vorbim despre marile sărbători creştine, mai ales cele care amintesc evenimente din viaţa Mântuitorului Iisus Hristos, a Născătoarei de Dumnezeu, spunem că ele au un temei biblic sau scripturistic. Adică,
În 1945, adică în urmă cu 70 de ani, la Mănăstirea Antim, un grup de clerici şi mireni au început într‑o duminică după‑amiază, după ce mai întâi participau dimineaţa la Sfânta Liturghie, să se
La sfârşitul secolului al XVIII-lea, spătarul Petrache Cazimir a cumpărat de la medelnicerul (boier, dregător din Evul Mediu din Principatul Moldovei şi din Ţara Românească, care avea ca atribuţiune să-i
Când te gândeşti la muzeele Parisului, imediat îţi vin celebrele opere din cele mai cunoscute lăcaşuri ale artei - Muzeul Luvru, Palatul Versailles, Domul Invalizilor şi altele. Desigur, nici o vizită în
Astăzi, Biserica îl prăznuiește pe Sfântul Ioan Gură de Aur. Sărbătorirea Arhiepiscopului Constantinopolului este și un prilej de meditație asupra operei sale vaste. Alături de Sfântul Vasile cel Mare,
Biserica Ortodoxă prăznuieşte mâine soborul sau adunarea tuturor cereștilor puteri, în fruntea cărora se află cei doi îngeri ai luminii dumnezeieşti, apărători ai credinţei şi vestitori ai voii lui
La circa 30 de kilometri sud-est de Thessalonik, lângă comuna Vasilika, pe versantul sudic al piscului Adrianos din lanțul muntos Hortiatis, de peste unsprezece secole, candela credinței creștin-ortodoxe luminează neîncetat în Mănăstirea Sfintei Mucenițe Anastasia Farmacolitria (Vindecătoarea, † 22 decembrie 304). Așezată la o treime din înălțimea piscului față de piciorul muntelui, înconjurată de un relief sălbatic și neprietenos, unde stânci ascuțite răzbat către cer printre puținii arbuști și tufe ca niște chiparoși neclintiți de la începuturile lumii, Mănăstirea Sfintei Anastasia reprezintă una dintre cele mai vechi mărturii de viață monahală (deopotrivă chinovială și pustnicească) din ținutul Macedoniei (Grecia de Nord).
Cu toţii am fost fascinaţi, în copilărie, de circ, fie că am avut şansa să îl vedem pe viu, în marile oraşe sau, la scară mai mică, cu prilejul târgurilor săteşti, fie la televizor. Săritorii,
Fotbalul, sport şi afacere, spectacol, fenomen social şi poate multe altele este în zilele noastre acest adevărat rege al sportului, după cum mai este numit. A fost prezent în joaca noastră, a tuturor, când eram
Duminica a 22-a după Rusalii (Bogatul nemilostiv şi săracul Lazăr) Luca 16, 19-31 Zis-a Domnul: Era un om bogat care se îmbrăca în porfiră şi în vison, veselindu-se în toate zilele în chip strălucit. Iar
„Zis-a Domnul către ucenicii Săi: Puneți în urechile voastre cuvintele acestea: Fiul Omului va fi dat în mâinile oamenilor. Iar ei nu înțelegeau cuvântul acesta, căci era ascuns pentru ei, ca să nu-l
Fraților, orice ați face, cu cuvântul sau cu fapta, toate să le faceți în numele Domnului Iisus și prin El să mulțumiți lui Dumnezeu-Tatăl. Femeilor, supuneți-vă bărbaților voștri, precum se cuvine, în
Sfântul Ierarh Iachint, Mitropolitul Ţării Româneşti (†1372), s-a născut la sfârşitul veacului al XIII-lea. A urmat şcoli ale vremii, desăvârşindu-şi cunoaşterea teologică la Constantinopol. Aici a
Arhimandrit Ioanichie Bălan, Patericul Românesc, Ediția a VI-a, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2011, pp. 82-83 „(Sfânta Muceniță Filofteia), această sfântă fecioară și mielușea iubită a lui Hristos era
Există drumuri pe care omul le străbate pentru a ajunge într-un loc și există drumuri pe care le începe pentru a se regăsi pe sine. Pelerinajul creștin le cuprinde pe amândouă, fiindcă pașii îndreptați
De peste două veacuri şi jumătate, ziua de 27 octombrie este pentru români momentul anual când îl sărbătorim pe Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor, ale cărui sfinte moaşte se află în
Veacul trecut a fost un secol al unor schimbări fundamentale, manifestate asupra lumii și a omului. Unele dintre acestea au vizat viața de familie, „leagănul” civilizației și al vieții umane. Relațiile


