România, ca de altfel toată Uniunea Europeană, va trece în acest weekend, în noaptea dintre 29 și 30 martie, la ora de vară, cu scopul utilizării mai eficiente a luminii naturale. Duminică ceasurile vor fi date
Pe șantierul Catedralei Naționale s-au înregistrat în ultimele luni progrese semnificative. Vremea plăcută adusă de începutul de primăvară i-a impulsionat atât pe muncitorii care se ostenesc cu edificarea celui mai impresionant lăcaș de închinare al Bisericii Ortodoxe Române, cât și pe iconarii și specialiștii care îmbogățesc, pe zi ce trece, veșmântul iconografic al bisericii realizat în tehnica mozaic.
Biserica Ortodoxă Română sărbătoreşte astăzi, 4 februarie, împlinirea a 100 de ani de la ridicarea la rangul de Patriarhie. Acest moment istoric a fost marcat la Catedrala Patriarhală din București, unde Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a săvârșit Sfânta Liturghie împreună cu 48 de ierarhi membri ai Sfântului Sinod. La final, a avut loc proclamarea generală a canonizării celor 16 sfinți părinți duhovnici și mărturisitori ortodocși români din secolul al XX-lea aprobată de Sfântul Sinod în ședința de lucru din 11-12 iulie 2024.
Prin Hotărârea sinodală nr. 4.081 din 23 iulie 2021, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a propus ca, din rândul preoților, duhovnicilor și mărturisitorilor din perioada comunistă, cu prilejul împlinirii a 100 de ani de patriarhat în anul 2025, Biserica Ortodoxă Română să-l canonizeze și pe preotul Liviu Galaction Munteanu, profesor al Academiei Teologice din Cluj și vicar administrativ al Eparhiei Vadului, Feleacului și Clujului.
Proclamarea unei Biserici ca autocefală reprezintă unul din cele mai însemnate acte pentru întreaga Biserică Ortodoxă, întrucât prin autocefalie se produce o schimbare esențială în relațiile bisericești di
Proclamarea Patriarhiei în România, în 1925, este un episod cu ample semnificații în istoria seculară a Bisericii Ortodoxe Române. În esență, evenimentul constituie o încununare a procesului de unificare a Bis
Biserica Ortodoxă Română aniversează marţi, 4 februarie 2025, 100 de ani de la ridicarea sa la rangul de Patriarhie. În urmă cu un veac, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a aprobat Actul de
Petre Mavrogheni este astăzi o figură mai puțin cunoscută publicului larg, deşi în a doua jumătate a secolului al XIX-lea a fost unul dintre cei mai importanți oameni politici ai României. În istoria Bisericii
versuri de Pr. Cristian Alexandru Împărate Sfinte, păzește-Ortodoxia, Credința țării noastre, frumoasa România. Când prin veacuri grele și-a pus nădejdea-n Tine, Zdrobit-a vrăjmășia
În zilele de joi și vineri, 11-12 iulie 2024, în Aula Magna „Teoctist Patriarhul” din Palatul Patriarhiei, sub președinția Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, s-a desfășurat ședința de lucru a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române.
Astăzi ne sunt atacaţi sfinţii. Cu ură. Discursul urii a fost declanşat de decizia Sinodului Bisericii Ortodoxe Române de a canoniza 16 sfinţi. Decizie istorică, fără îndoială, care i-a stârnit pe