Revista presei
- Dej24.ro scrie despre ediția a 7-a a concertului „Colind din suflet de copil” desfășurat în incinta Bisericii „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil”, de pe strada Gutinului, și organizat de
10 decembrie - Ora 19:00, Ateneul Român, Sala Mare, Concert Extraordinar de Crăciun susținut de Corul Național de Cameră „Madrigal - Marin Constantin”. Dirijor: Cezar Verlan. 11 decembrie - Expoziția
În biserica din localitatea vasluiană Gugeşti, de la 1823, când a fost sfinţită ctitoria boierului Nicolae Dimachi şi a soţiei, Pulheria Miclescu, se face neîntrerupt rugăciune. Pe vremuri biserică
„De obicei, unde ni se pare că nu vom găsi nimic interesant, acolo rămânem uluiți.” Într-o asemenea „cădere prin podeaua unei biblioteci” imaginare, am rămas și eu uluit, „uitându-mă înapoi”
Trecătorul grăbit și prins în tumultul traficului bucureștean poate zări în drumul său pe șoseaua București-Ploiești o colină de unde veghează discret, de peste 200 de ani, Biserica „Sfântul
Lumea românească este de un veac și mai bine într-o profundă schimbare la față și o transformare lăuntrică atotcuprinzătoare. Procesul este firesc și consonează cu mersul și progresul omenirii în multe
Tulburările de neurodezvoltare reprezintă un grup de afecțiuni cu debut în perioada de dezvoltare. În mod tipic, acestea se manifestă devreme în cursul vieții, deseori înainte de intrarea la școală și se
O capcană în care cade adesea creștinul este aceea de a crede că postul trupesc nu are valoare, adevăratul post fiind doar cel sufletesc. Evident că abținerea de la bucate fără abținerea de la săvârșirea
Nu știu cum a trecut timpul, dar știu că a trecut frumos, căci zilele trecute m-au întrebat copiii mei, de 14 și 15 ani: „Mami, ce ți-ar fi plăcut să faci dacă nu ai fi fost profesoară de religie?” Am
Au trecut 101 ani de la împlinirea Marii Uniri, iar întreaga comunitate clujeană intitulată, conform tradiției, Alma Mater Napocensis se află la ceas de sărbătoare. Universitatea „Babeș-Bolyai” împlinește
Din primii ani de studenție la Iași, începând cu 1991, îmi aduc aminte că manifestațiile noastre publice aveau mai mereu câte un moment religios. Fie că mărșăluiam nemulțumiți de condițiile din cămine, fi
Stavrofora Filofteia Potcoavă, călugăriță care a pribegit ani mulți, a cărei viață a cunoscut adeseori valurile înalte ale mării învolburate, cu ajutorul lui Dumnezeu a trecut biruitoare întru
De la părintele Arsenie Papacioc, duhovnicul de la Mănăstirea „Sfânta Maria” din Techirghiol, ne-au rămas o mulțime de cuvinte memorabile. Sentințele sale sunt pe cât de adevărate, pe atât de
Descoperirea gândurilor este una dintre cele mai importante lucrări din practica ascetică. Astăzi am putea numi-o spovedanie, cu toate că, în înțelesul pe care îl găsim la vechii monahi, descoperirea
Într-o societate plină de vorbărie și gălăgie, ceea ce omul obișnuit ar numi „pălăvrăgeală”, „trăncăneală” și „tărăboi”, creștinul contemporan este în căutarea liniștii și a tăcerii
Cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel şi cu sprijinul Înaltpreasfinţitului Părinte Irineu, Mitropolitul Olteniei, două familii cu trei şi respectiv patru copii din localitatea Predeşti,
70 de copii din familii care au nevoie de sprijin, din parohiile arondate Protopopiatului Fălticeni, au primit zilele trecute vizita Sfântului aducător de daruri, cunoscut de cei mici cu numele „Moș Nicolae”. Cu
În București, pe bulevardul Mircea Vodă, în zona Bibliotecii Naționale, se ivește ca o floare neașteptată în aglomeraţia urbană o monumentală biserică, zidită acum 130 de ani, în prezent frumos
Încheiem anul acesta un ciclu de trei decenii de la prăbușirea comunismului în estul european. Un răstimp în care societățile eliberate și-au recăpătat sau au deprins valori democratice, încercând să se mat
Troparul: Soborului cel dintâi te-ai arătat apărător și de minuni făcător, purtătorule de Dumnezeu Spiridoane, părintele nostru. Pentru aceasta, cu femeia cea moartă în groapă tu ai vorbit și șarpele în