Un juriu specializat a recomandat regiunea Banat pentru a deveni Regiune Gastronomică Europeană în anul 2028, întrucât „oferta acoperă coerent cele şase domenii prioritare ale IGCAT (Institute of Gastronomy,
Un juriu specializat a recomandat regiunea Banat pentru a deveni Regiune Gastronomică Europeană în anul 2028, întrucât „oferta acoperă coerent cele şase domenii prioritare ale IGCAT (Institute of Gastronomy,
Parcul Natural Vânători-Neamţ pune ţara noastră, în premieră, pe harta globală a sunetelor naturii, a anunţat, recent, conducerea parcului. Iniţiativa aduce în prim-plan biodiversitatea unică, ce reprezintă
Vicepremierul Oana Gheorghiu a prezentat în şedinţa de Guvern de săptămâna trecută o informare privind posibila listare la bursă a unor companii de stat. Vânzarea de pachete minoritare de acţiuni ale unor
Având în vedere faptul că „achiziţionarea unei locuinţe reprezintă una dintre cele mai importante decizii financiare”, Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor a publicat pe site-ul propriu, la
Persoanele fizice vor putea fi incluse pe „lista ruşinii” pentru obligaţii fiscale restante la bugetul local de cel puţin 1.200 de lei, iar persoanele juridice de cel puţin 5.000 de lei. Valorile au fost
Cu multă recunoștință și bucurie îmi amintesc de începuturile mele. În copilărie, mergeam la biserica cu hramul „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din satul meu natal, situat în Câmpia Română, foarte
Comisia Europeană și Regatul Unit au semnat în această săptămână un acord de reluare a cooperării în cadrul Erasmus+, începând cu anul 2027. „Această revenire înseamnă mult mai mult decât mobilitate
Liceul Special „Moldova” Târgu Frumos (judeţul Iaşi), în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Iași și Asociația Nevăzătorilor din România, găzduiește în perioada 15-18 aprilie etapa
Ultimul modul de învăţare din anul şcolar 2025-2026 este marcat de pregătirile pentru examenele naţionale de la final de gimnaziu şi liceu, dar şi de testele pe care le vor susţine elevii claselor a II-a, a
Facultatea de Știința și Ingineria Mediului din cadrul Universităţii „Babeș-Bolyai” (UBB) continuă implementarea inițiativei europene de știință participativă „Plastic Pirates”, printr-o nouă
Dragoș Lumpan, fotograf și regizor, a realizat un nou proiect, filmul „Ultima transhumanță”, prin care documentează vizual fenomenul transhumanței în România, Turcia, Grecia, Albania, Italia și Țara
„Ceasu´ și cămașa miresii (Nunta)” este titlul noului spectacol de succes de la Teatrul Național „I.L. Caragiale” din București. „După succesul cu «Moroi și păpădii» care i-a adus Premiul de
Iubitorii de artă pot admira, până pe data de 2 mai, expoziția „Spiritul naturii”, cu picturi semnate de Cristina Lupescu, la Muzeul Național al Literaturii Române (MNLR), sediul din Calea Griviței 64-66.
Muzeul Municipiului București (MMB) organizează în 23 aprilie 2026, la Palatul Pinacotecii (Palatul Dacia-România), conferința „Un proiect care ne unește: Pinacoteca București”, eveniment ce marchează
Scriitorul Menuț Maximinian aduce în atenția iubitorilor de tradiții și de cuvinte frumos așternute laolaltă antologia „Povești de Paști”, cuprinzând amintiri pe tema Sfintelor Paști, în principal din cop
Suntem în a doua săptămână de prăznuire a Învierii Domnului, iar până la Pogorârea Duhului Sfânt, în toate zilele de miercuri și vineri este dezlegare la pește. Nu-i de mirare că răsfăţul culinar din
Grija față de copii este una dintre cele mai profunde expresii ale iubirii și responsabilității umane. În această grijă se regăsește nu doar atenția pentru nevoile zilnice, ci și preocuparea pentru
În activitatea medicală de zi cu zi, fiecare pacient lasă în urmă mai mult decât un diagnostic sau un tratament. Analizele, investigațiile imagistice, evoluția bolii și răspunsul la tratament sunt informații
Bolile cardiovasculare reprezintă principala cauză de deces la nivel mondial, fiind responsabile pentru aproximativ 32% din totalul deceselor globale, majoritatea (peste 85%) fiind reprezentate de infarct miocardic și accident vascular cerebral. Controlul factorilor de risc (fumat, hipertensiune, diabet zaharat, dislipidemie, sedentarism, supragreutate) ar permite prevenirea sau întârzierea apariției acestor patologii severe. Odată instalată boala, controlul lor este și mai important pentru prognosticul pacienților.
La fel ca în cazul oricărei boli, tratamentul pentru varice este adaptat fiecărui pacient. Ecografia Doppler identifică refluxul venos și ajută la alegerea tratamentului potrivit. Varicele pot fi tratate eficient
Parohia ortodoxă română Apateu, gradul III, cu sediul în Apateu nr. 88, comuna Culciu, județul Satu Mare, Episcopia Ortodoxă a Maramureșului și Sătmarului, Protopopiatul Satu Mare, organizează licitație
Parohia Cornetu, Protoieria Ilfov Sud, cu sediul în Șoseaua Alexandriei nr. 205, comuna Cornetu, județul Ilfov, organizează licitație în vederea atribuirii lucrărilor de sculptură, poleire și pictură a unor
Parohia Cornetu, Protoieria Ilfov Sud, cu sediul în șoseaua Alexandriei, nr. 205, comuna Cornetu, județul Ilfov, organizează licitație în vederea atribuirii lucrărilor de sculptură, poleire și pictură a unor el
Sectorul administrativ-bisericesc al Arhiepiscopiei Bucureștilor anunță scoaterea la concurs a următoarelor posturi clericale vacante, cu perioada de candidare 3-30 aprilie 2026: preot paroh la Parohia
Parohia „Sfânta Cuvioasă Teodora de la Sihla”-Pallady organizează licitație pentru executarea lucrărilor „Construire imobil cu Ds+P înalt+turlă, având funcțiunea de lăcaș de cult biserică ortodoxă,
Parohia „Sfânta Cuvioasă Teodora de la Sihla”-Pallady, organizează licitație pentru executarea lucrărilor „Construire imobil cu Ds+Pînalt+turlă, având funcțiunea de lăcaș de cult biserică ortodoxă, str. Drumul Gura Caliței nr. 40-42” - Faza I Construcție demisol și rețele interioare de utilități. Licitația de lucrări va fi organizată în ziua de miercuri, 22 aprilie 2026, ora 11:00, la sediul Centrului eparhial al Arhiepiscopiei Bucureștilor, din str. Intrarea Miron Cristea nr. 9, sector 4, București. Cei interesați pot procura caietul de sarcini de la Parohia „Sfânta Cuvioasă Teodora de la Sihla”-Pallady, situată în strada Drumul Gura Caliței nr. 40-42, București, de luni până vineri între orele 8-18. Persoană de contact: pr. George Valentin Paraschiv, telefon: 0767.649.888.
Parohia Vărbilău II (încadrată la gradul al II-lea), Protoieria Vălenii de Munte, județul Prahova, Arhiepiscopia Bucureștilor, organizează în data de 20 aprilie 2026, la ora 12:00, licitație
Parohia Hârțești (categoria a III-a), Protopopiatul Roznov, Mitropolia Moldovei și Bucovinei, județul Neamț, organizează licitație în vederea adjudecării lucrărilor de pictură, în tehnica frescă, la
Patriarhia Română organizează în ziua de vineri, 10 aprilie 2026, ora 12:00, la Catedrala Națională din București, Calea 13 Septembrie nr. 4-60, sector 5, licitație pentru atribuirea execuției lucrărilor de pictură murală, în tehnica a secco, de la Paraclisul „Sfântul Cuvios Ioan Iacob Hozevitul și Sfântul Cuvios Daniil Sihastrul”, situat la cota -11,00 m a Catedralei Naționale.
Parohia „Sfânta Cuvioasă Parascheva” - Berceni 2 organizează licitaţie pentru continuarea şi finalizarea lucrărilor la noua biserică parohială. Licitaţia de lucrări va fi organizată în ziua de joi,
Parohia ortodoxă română Prooroci, din localitatea Ulmi, comuna Milcov, județul Olt, Episcopia Slatinei şi Romanaţilor, Protoieria Slatina I, organizează licitație privind angajarea lucrărilor de
Sectorul administrativ-bisericesc al Arhiepiscopiei Bucureștilor anunță mai multe posturi neclericale vacante: referent operații între sedii (registrator), Serviciul colportaj, cu perioada de candidare 15 martie
Arhiepiscopia Bucureștilor, împreună cu Patriarhia Română, organizează evenimentul „Întâlnirea Internațională a Tineretului Ortodox” (ITO), ediția a VIII‑a, care se va desfășura în București, în
Parohia ortodoxă română Hărman II (gradul I), Protopopiatul Prejmer-Săcele, Arhiepiscopia Sibiului, cu sediul în str. Aleea 14, nr. 23, comuna Hărman, județul Brașov, având hramul „Învierea Domnului”,
Parohia „Nașterea Maicii Domnului” Căzănești II, din localitatea Căzănești, județul Ialomița, Protopopiatul Slobozia, Episcopia Sloboziei și Călărașilor, organizează la biserica parohială, în
Parohia Cristeasca, categoria a III-a, Protoieria Târgoviște Sud, Arhiepiscopia Târgoviștei, organizează licitație în vederea adjudecării lucrărilor de pictură din nou, în tehnica frescă, la biserica
Parohia Unțești, Protopopiatul Bârlad, Episcopia Hușilor, județul Vaslui, organizează licitație pentru adjudecarea lucrărilor de realizare a picturii din nou, în tehnica frescă, pentru o suprafață de 314 mp,
Parohia Sadoveni, cu hramul „Nașterea Maicii Domului”, categoria III-a , comuna Manoleasa, judetul Botoșani, Protopopiatul Săveni, organizează licitație în vederea adjudecării lucrărilor de pictură
Parohia ortodoxă română „Sfinții Împarați Constantin şi Elena”, localitatea Rus, Protopopiatul Baia Mare, Episcopia Ortodoxă Română a Maramureşului şi Sătmarului, județul Maramureș, organizează
1. Informaţii generale privind achizitorul: Manastirea Cetatuia Cod de identificare fiscala: 8897336; Adresa: Strada: Cetăţuia, nr. 1; Tipul juridic al cumparatorului: Organism de drept public; Localitatea: Iasi;
Parohia „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” și „Sfinții Martiri Brâncoveni”, categoria a III-a, comuna Ariceștii Rahtivani, sat Buda, Protopopiatul Ploiești Sud, județul Prahova, organizează licitație
Parohia Ortodoxă Română Miheleu, categoria a III -a rural, județul Bihor, Protoieria Tinca, Episcopia Oradiei, organizează în data de 23 aprilie 2026, ora 12:00, licitație pentru atribuirea lucrărilor de
Sectorul administrativ-bisericesc al Arhiepiscopiei Bucureștilor anunță scoaterea la concurs a următoarelor posturi clericale vacante, cu perioada de candidare 17 martie - 15 aprilie 2026: preot paroh la Parohia Za
Sectorul administrativ-bisericesc al Arhiepiscopiei Bucureștilor anunță scoaterea la concurs a unor posturi neclericale vacante, după cum urmează: referent operații între sedii (registrator) la Serviciul
„Zis-a Domnul către ucenicii Săi: Așa a iubit Dumnezeu lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a dat, ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viață veșnică. Pentru că n-a trimis Dumnezeu pe
Sfântul Sfinţit Mucenic Ianuarie, Episcop de Benevent († 305), a trăit în timpul domniei împăratului Diocleţian (284-305), când în Campania din Italia era dregător Timotei. După cum aflăm din volumul al


