Biserica Zlătari din cadrul Protopopiatului Sector 3 Capitală și‑a sărbătorit astăzi, 2 octombrie 2026, ocrotitorii spirituali, pe Sfântul Sfințit Mucenic Ciprian și pe Sfânta Muceniță Iustina, fecioara.
Biserica Zlătari din cadrul Protopopiatului Sector 3 Capitală și‑a sărbătorit astăzi, 2 octombrie 2026, ocrotitorii spirituali, pe Sfântul Sfințit Mucenic Ciprian și pe Sfânta Muceniță Iustina, fecioara.
Marin Mândrilă, un binefăcător al unor lăcașuri de cult din Arhiepiscopia Bucureștilor și din alte zone, a primit vineri, 2 octombrie 2026, Ordinul „Credință și comuniune” din partea Preafericitului
Cu două zile înainte de proclamarea locală a canonizării Sfintei Cuvioase Mucenițe Evloghia de la Samurcășești, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a sfințit astăzi, 2
Cercul pastoral Ciorani și-a desfășurat lucrările la Parohia Bărăitaru, Protoieria Urlați, județul Prahova, în ziua de 1 octombrie. Evenimentul a cuprins și sfințirea capelei mortuare și binecuvântarea
Biserica „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie”, din Târgu Jiu, judeţul Gorj, a fost sfinţită joi, 1 octombrie, de către Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Mitropolitul Olteniei. După sfinţire, ierarhul a
Comunitatea ortodoxă românească din localitatea Verona, regiunea Veneto, Italia, a trăit sâmbătă, 26 septembrie, un moment cu o semnificație deosebită, care încununează un parcurs de mai mulți ani de construire, amenajare și înfrumusețare a sfântului lăcaș și a ansamblului parohial, și anume târnosirea bisericii parohiale cu hramul „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul”.
Preasfințitul Părinte Timotei, Episcopul ortodox român al Spaniei și Portugaliei, a săvârșit duminică, 20 septembrie, Sfânta Liturghie în Parohia ortodoxă română „Sfântul Cuvios Siluan Athonitul” din Alcorcón, Spania, sărbătorind cu anticipaţie hramul acesteia. Alături de ierarh au slujit părintele Paul Teodorescu, parohul comunității, şi părintele arhidiacon Spiridon Burlacu, consilier eparhial.
Preasfințitul Părinte Nectarie, Episcopul ortodox român al Irlandei și Islandei, a săvârșit duminică, 20 septembrie, Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, în Parohia „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” și „Sfântul Columba” din Blanchardstown, Dublin, Irlanda. În cuvântul rostit după citirea Sfintei Evanghelii, Preasfințitul Părinte Nectarie a vorbit despre taina crucii și despre lepădarea de sine: „Asumarea crucii nu înseamnă o simplă renunțare sau acceptarea pasivă a încercărilor vieții, ci constituie un drum al transformării lăuntrice și al apropierii de Dumnezeu. Crucea, primită cu credință și asumată în viața de zi cu zi, devine astfel o cale spre înnoirea omului și spre dobândirea adevăratei libertăți duhovnicești. În lumina Jertfei Mântuitorului Iisus Hristos, creștinul este chemat să își unească propria viață cu Hristos, prin credință, rugăciune și iubire față de aproapele”.
În perioada 12-14 septembrie, în zona orașului Edmonton, capitala provinciei canadiene Alberta, s-a desfășurat un atelier în cadrul cursului de muzică bisericească și slujire la strană al Episcopiei Ortodoxe Române a Canadei, curs demarat în primăvara anului 2026. Timp de trei zile, întâlnirile de lucru s-au împletit în mod firesc cu rugăciunea și participarea la sfintele slujbe săvârșite de ierarhul locului.
Preasfințitul Părinte Timotei, Episcopul ortodox român al Spaniei și Portugaliei, a săvârșit luni, 14 septembrie, Sfânta Liturghie la Catedrala Episcopală „Intrarea Maicii Domnului în biserică” din
Joi, 1 octombrie 2026, la praznicul Acoperământului Maicii Domnului, comunitatea din satul Rucăreni, comuna Soveja, județul Vrancea, a trăit momente de profundă emoție și recunoștință. Înaltpreasfințitul Pă
În fiecare an, începând cu 1991, la 1 octombrie, ca urmare a rezoluției 45/106 din anul 1990 a Organizației Națiunilor Unite, în întreaga lume se sărbătorește Ziua Internațională a persoanelor vârstnice.
Federația Filantropia a Patriarhiei Române a venit în sprijinul a 100 de persoane vârstnice din județul Sibiu. În cadrul campaniei „Ajută un bătrân să zâmbească”, seniorii au beneficiat gratuit de
Protoieria Sector 3 Capitală a respectat și în acest an tradiția frumoasă de ajutorare a elevilor care provin din familii cu posibilități materiale reduse prin oferirea de ghiozdane complet echipate. 300 de elevi
Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, la începutul lunii septembrie s‑a desfășurat în parohiile din cuprinsul Eparhiei Banatului de Munte campania umanitară „Ghiozdanul
Producătorii vitivinicoli pot depune până la 19 octombrie 2026 cereri de finanţare pentru investiţii, prin două intervenţii pentru care sunt disponibile fonduri totale de 11,04 milioane de euro, a informat
La București și la Iași, în organizarea universităților agronomice din cele două orașe, au loc în acest weekend expoziții cu vânzare sub genericul „Zilele Recoltei”, la care participă zeci de
Uniunea Europeană nu intenţionează să renegocieze cotele de export convenite cu Ucraina, a declarat un purtător de cuvânt al Comisiei, respingând solicitarea Kievului de a obţine acces suplimentar pe piaţa
Ministerul Agriculturii a publicat în transparenţă decizională proiectul de Hotărâre a Guvernului privind acordarea unui sprijin de urgenţă pentru compensarea creşterii preţurilor la îngrăşăminte, în
Senatul a adoptat, miercuri, un proiect de lege prin care luna mai se declară Luna Horticulturii. Potrivit actului normativ, manifestările dedicate Lunii Horticulturii au ca scop: promovarea producţiei horticole
Litiaza coledociană reprezintă prezența calculilor în coledoc, canalul care duce bila din ficat în duoden. În majoritatea cazurilor, calculii migrează din vezicula biliară, unde aproximativ 10% dintre adulți pre
Odată cu înaintarea în vârstă, este firesc ca organismul să treacă prin anumite schimbări. Totuși, scăderea evidentă a forței, mersul tot mai lent, oboseala persistentă sau pierderea involuntară în
Medicina a înregistrat de-a lungul timpului progrese remarcabile datorită evoluției științei și tehnicii. Poveștile unor medici inventatori și ingineri sunt fascinante. Consecințele acestei dezvoltări le
Una dintre cele mai frecvente întrebări pe care le primește un nutriționist este: Ce să mănânc seara încât să nu îmi fie foame și, totuși, să nu mă îngraș sau, și mai bine, să slăbesc? Există la fel
Cancerul colorectal se numără printre cele mai frecvente neoplazii în România, iar aproximativ o treime din cazuri sunt localizate la nivelul rectului. Majoritatea tumorilor se dezvoltă lent, pe parcursul mai
I-am întâlnit la Vidra, așezare dintr-o regiune vestită pentru munții ce și-au făcut loc până la noi mai întâi prin legenda Vrâncioaiei. Într-o șezătoare pe care au înființat-o la imboldul inginerului
Parohia ortodoxă din cartierul Ortelec al municipiului Zalău are hramul principal „Nașterea Maicii Domnului” și este formată din 300 de familii de credincioși. Fosta așezare aflată la marginea Zalăului a dev
Încă neexplorată pe cât merită, încă neștiută pe cât ar trebui să fie, Țara Vrancei, regiune submontană și montană aflată în arealul județului Vrancea, este un ținut pe care trebuie să-l străbați și să-l descoperi măcar o dată în viață. Biserici de lemn, mănăstiri vechi, legende și personaje ale memoriei noastre colective, văi largi, cu o deschidere spectaculoasă, peisaje montane blânde și aerul care te ajută să-ți reamintești că ai plămâni. Iată numai câteva motive pentru a o vizita.
Muzeul Național al Literaturii Române și Asociaţia Euro Culturart organizează Gala Tinerilor Scriitori/ Cartea de Poezie a anului 2025 pentru celebrarea celei de-a 16-a ediții a Zilei Culturii
Muzeul „Nicolae Gane” - Galeria Artei Ieșene va prezenta, începând cu data de 6 ianuarie 2026, un video-documentar dedicat vieții și creației lui Octav Băncilă, una dintre figurile reprezentative ale artei ro
Meşteşugul şi interpretarea la cobza românească au fost înscrise în Lista Reprezentativă a Patrimoniului Cultural Imaterial al Umanităţii UNESCO, a anunţat recent Ministerul Culturii, decizia fiind luată de
La sediul Muzeului Etnografic al Transilvaniei (MET) din Cluj-Napoca este deschisă expoziția intitulată „Măsura”, care reunește piese de patrimoniu aparținând MET şi Muzeului Național de Istorie a
La Muzeul de Etnografie şi Artă Populară din Tulcea va putea fi admirată, până în februarie 2026, expoziţia de fotografie „Arhiva Deltei”, semnată de artistul şi regizorul Dragoş Lumpan. Printre exponate
Muzeul Hărților din Capitală prezintă expoziția „Zoom in. Zoom out. România în hărți”, care se doreşte a fi o incursiune în modul în care teritoriul românesc a fost perceput, reprezentat și
Biblioteca Metropolitană București - filiala „Cezar Petrescu” găzduieşte expoziția „Anotimpul Luminii”, care prezintă icoane realizate de meșterii Adrian Bițică și Romeo Hățiș, dar și peisaje se
Astăzi, 23 decembrie, de la ora 18:00, Asociația Pro Vita Valea Plopului invită publicul la concertul „Colinde cu suflet”, care va avea loc la Sala „Luceafărul” a Teatrului „Elisabeta” din
Muzeul Național al Țăranului Român prezintă expoziția de pictură pe sticlă, instalație și obiect a Mariei Constantinescu, intitulată „Poveste fără sfârșit”. Expoziția reunește icoane pe sticlă, ma
Muzeul de Etnografie Brașov prezintă expoziția „De la lume adunate... și-napoi la lume date”, la Muzeul Civilizației Urbane a Brașovului din Piața Sfatului. Această expoziție aduce în atenția publicului
La Muzeul Național al Literaturii Române din București este deschisă, până în 11 ianuarie 2026, expoziția-eveniment „Familia Pillat - în umbra timpului”. Construită în jurul dimensiunii private a acestei
În amfiteatrul Muzeului „Ion Creangă” din Iași va avea loc marţi, 23 decembrie, în intervalul orar 10:00-11:30, concertul tradițional intitulat „Colindătorii la Bojdeucă”. Evenimentul propune publicului
Biblioteca Județeană „C. Sturdza” Bacău organizează azi, 18 decembrie, începând cu ora 14:00, în sala multimedia a instituției, un eveniment intitulat „Jocul Ursului”, dedicat obiceiurilor și
La Muzeul „Nicolae Bălcescu” din localitatea vâlceană cu același nume va putea fi admirată, până la 15 ianuarie 2026, o expoziție de icoane realizate de 14 cursanţi ai Şcolii Populare de Arte şi Meserii di
Ministerul Culturii, prin Unitatea de Management a Proiectului (UMP), a semnat contractul de finanţare pentru proiectul eMonumente, o bază digitală care va îngloba informaţiile despre monumentele istorice - atât pe
Secția Muzeului Orașului Oradea din Cetatea Oradea, găzduieşte azi, 17 decembrie 2025, de la ora 16:00, a V-a ediție a expoziției „Armonii sacre”, realizată de studenții programelor de studiu de licență
Artoteca Bibliotecii Metropolitane București prezintă expoziția „Formare” semnată de George Dragomir Turia și Teodora Pica, doi artiști vizuali care revin în galeriile din România după mai bine de 20 de ani
Colegiul Național de Muzică „George Enescu” găzduiește expoziția „Viața și activitatea artistică a lui George Enescu”, realizată de muzeul care îi poartă numele. Expoziția foto-documentară își
Liceul „Nicolae Steinhardt”, împreună cu Școala „Copil Dorit”, invită publicul joi, 18 decembrie, la un concert de colinde tradiționale, susținut de corurile „Melos” și „Scântei”, la Catedrala
Muzeul Național de Artă al României organizează, în cadrul expoziției „RomânIA - Reprezentarea identitară a portului popular în artă”, un atelier dedicat copiilor de peste 10 ani și adulților.
Corul de Copii și Tineret „Symbol-Jean Lupu” va susține tradiționalul concert de colinde sub cupola Ateneului Român, sâmbătă, 20 decembrie, de la ora 11:00. Membrii corului vin pe scena Atenerului Român
La Muzeul Național de Artă Timișoara este deschisă, până la data de 1 martie 2026, expoziția „Wolf - De la decorativ la funcționalitate”, dedicată arhitectului bănățean Michael Wolf, considerat una
O serie de lucrări de reparare şi restaurare a unor monumente etnografice, între care nouă case, dar şi înlocuirea tuturor gardurilor de uluci şi nuiele se desfășoară în această perioadă la Muzeul Satului V
La Casa de Cultură „Avram Iancu” din Câmpeni, județul Alba, va avea loc mâine, 16 decembrie, concertul de colinde tradiționale românești intitulat „Colinde în Țara Moților”. Evenimentul va reuni grupul
Duminica a 19-a după Rusalii (Predica de pe munte - Iubirea vrăjmașilor) Luca 6, 31-36 „Zis-a Domnul: Precum voiți să vă facă vouă oamenii, faceți-le și voi asemenea. Și, dacă iubiți pe cei ce vă
„În vremea aceea toți se mirau de cuvintele harului care ieșeau din gura lui Iisus și ziceau: Nu este, oare, Acesta fiul lui Iosif? Și El le‑a zis: Cu adevărat, Îmi veți spune această pildă: Doctore,
Fraților, faceți în toată vremea, în Duhul, tot felul de rugăciuni și de cereri, și întru aceasta priveghind cu toată stăruința și rugăciunea pentru toți sfinții. Rugați-vă și pentru mine, ca să mi se
Sfântul Sfinţit Mucenic Ciprian s‑a născut într‑o familie păgână bogată, care l‑a dat de mic să se iniţieze în cultul zeităţii păgâne Apolo. La vârsta de 10 ani a fost trimis de părinţi la
Arhimandrit Ioanichie Bălan, Patericul Românesc, Ediția a VI‑a, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2011, p. 388 „Viețile și laudele sfinților se aseamănă strălucirii stelelor. Că stelele sunt așezate și
Sfânta întâia Muceniță și întocmai cu Apostolii Tecla, pomenită în 24 septembrie, este una dintre femeile martire ale Calendarului creștin, cărora Biserica Ortodoxă Română le-a închinat Anul
Avem o slăbiciune pentru schimbare. Cuvântul sună bine, promite prospețime și ne scutește, măcar pentru o vreme, de obligația de a spune încotro vrem să mergem. Suntem, probabil, mai impresionați de ceea ce începe decât de ceea ce durează. Continuitatea are, în schimb, o reputație mai puțin seducătoare. Pare prăfuită, defensivă, uneori chiar suspectă. Și totuși, când lucrurile încep să se clatine, nu alergăm după ceea ce este nou, ci căutăm ceea ce ține. Descoperim atunci, poate puțin târziu, că stabilitatea nu este absența mișcării, ci una dintre condițiile ei.
La originile ei medievale, universitatea era văzută ca un loc de concentrare și stimulare a întregii cunoașteri universale. Ea era concepută ca un loc al excelenței, al elitei și al ierarhiilor. Folosim oarecum
La Părinții pustiei paza limbii ține de însăși lucrarea lăuntrică a omului. Cuvântul dezvăluie ceea ce se petrece în inimă, iar odată rostit, se întoarce asupra inimii și o poate tulbura sau, dimpotrivă,
În astfel de momente este greu să vorbim despre un om pe care l-am cunoscut aproape trei decenii. Nu pentru că lipsesc cuvintele, ci pentru că sunt prea multe amintiri care se adună și pentru că o prietenie


