Biserica Zlătari din cadrul Protopopiatului Sector 3 Capitală și‑a sărbătorit astăzi, 2 octombrie 2026, ocrotitorii spirituali, pe Sfântul Sfințit Mucenic Ciprian și pe Sfânta Muceniță Iustina, fecioara.
Biserica Zlătari din cadrul Protopopiatului Sector 3 Capitală și‑a sărbătorit astăzi, 2 octombrie 2026, ocrotitorii spirituali, pe Sfântul Sfințit Mucenic Ciprian și pe Sfânta Muceniță Iustina, fecioara.
Marin Mândrilă, un binefăcător al unor lăcașuri de cult din Arhiepiscopia Bucureștilor și din alte zone, a primit vineri, 2 octombrie 2026, Ordinul „Credință și comuniune” din partea Preafericitului
Cu două zile înainte de proclamarea locală a canonizării Sfintei Cuvioase Mucenițe Evloghia de la Samurcășești, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a sfințit astăzi, 2
Cercul pastoral Ciorani și-a desfășurat lucrările la Parohia Bărăitaru, Protoieria Urlați, județul Prahova, în ziua de 1 octombrie. Evenimentul a cuprins și sfințirea capelei mortuare și binecuvântarea
Biserica „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie”, din Târgu Jiu, judeţul Gorj, a fost sfinţită joi, 1 octombrie, de către Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Mitropolitul Olteniei. După sfinţire, ierarhul a
Comunitatea ortodoxă românească din localitatea Verona, regiunea Veneto, Italia, a trăit sâmbătă, 26 septembrie, un moment cu o semnificație deosebită, care încununează un parcurs de mai mulți ani de construire, amenajare și înfrumusețare a sfântului lăcaș și a ansamblului parohial, și anume târnosirea bisericii parohiale cu hramul „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul”.
Preasfințitul Părinte Timotei, Episcopul ortodox român al Spaniei și Portugaliei, a săvârșit duminică, 20 septembrie, Sfânta Liturghie în Parohia ortodoxă română „Sfântul Cuvios Siluan Athonitul” din Alcorcón, Spania, sărbătorind cu anticipaţie hramul acesteia. Alături de ierarh au slujit părintele Paul Teodorescu, parohul comunității, şi părintele arhidiacon Spiridon Burlacu, consilier eparhial.
Preasfințitul Părinte Nectarie, Episcopul ortodox român al Irlandei și Islandei, a săvârșit duminică, 20 septembrie, Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, în Parohia „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” și „Sfântul Columba” din Blanchardstown, Dublin, Irlanda. În cuvântul rostit după citirea Sfintei Evanghelii, Preasfințitul Părinte Nectarie a vorbit despre taina crucii și despre lepădarea de sine: „Asumarea crucii nu înseamnă o simplă renunțare sau acceptarea pasivă a încercărilor vieții, ci constituie un drum al transformării lăuntrice și al apropierii de Dumnezeu. Crucea, primită cu credință și asumată în viața de zi cu zi, devine astfel o cale spre înnoirea omului și spre dobândirea adevăratei libertăți duhovnicești. În lumina Jertfei Mântuitorului Iisus Hristos, creștinul este chemat să își unească propria viață cu Hristos, prin credință, rugăciune și iubire față de aproapele”.
În perioada 12-14 septembrie, în zona orașului Edmonton, capitala provinciei canadiene Alberta, s-a desfășurat un atelier în cadrul cursului de muzică bisericească și slujire la strană al Episcopiei Ortodoxe Române a Canadei, curs demarat în primăvara anului 2026. Timp de trei zile, întâlnirile de lucru s-au împletit în mod firesc cu rugăciunea și participarea la sfintele slujbe săvârșite de ierarhul locului.
Preasfințitul Părinte Timotei, Episcopul ortodox român al Spaniei și Portugaliei, a săvârșit luni, 14 septembrie, Sfânta Liturghie la Catedrala Episcopală „Intrarea Maicii Domnului în biserică” din
Joi, 1 octombrie 2026, la praznicul Acoperământului Maicii Domnului, comunitatea din satul Rucăreni, comuna Soveja, județul Vrancea, a trăit momente de profundă emoție și recunoștință. Înaltpreasfințitul Pă
În fiecare an, începând cu 1991, la 1 octombrie, ca urmare a rezoluției 45/106 din anul 1990 a Organizației Națiunilor Unite, în întreaga lume se sărbătorește Ziua Internațională a persoanelor vârstnice.
Federația Filantropia a Patriarhiei Române a venit în sprijinul a 100 de persoane vârstnice din județul Sibiu. În cadrul campaniei „Ajută un bătrân să zâmbească”, seniorii au beneficiat gratuit de
Protoieria Sector 3 Capitală a respectat și în acest an tradiția frumoasă de ajutorare a elevilor care provin din familii cu posibilități materiale reduse prin oferirea de ghiozdane complet echipate. 300 de elevi
Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, la începutul lunii septembrie s‑a desfășurat în parohiile din cuprinsul Eparhiei Banatului de Munte campania umanitară „Ghiozdanul
Producătorii vitivinicoli pot depune până la 19 octombrie 2026 cereri de finanţare pentru investiţii, prin două intervenţii pentru care sunt disponibile fonduri totale de 11,04 milioane de euro, a informat
La București și la Iași, în organizarea universităților agronomice din cele două orașe, au loc în acest weekend expoziții cu vânzare sub genericul „Zilele Recoltei”, la care participă zeci de
Uniunea Europeană nu intenţionează să renegocieze cotele de export convenite cu Ucraina, a declarat un purtător de cuvânt al Comisiei, respingând solicitarea Kievului de a obţine acces suplimentar pe piaţa
Ministerul Agriculturii a publicat în transparenţă decizională proiectul de Hotărâre a Guvernului privind acordarea unui sprijin de urgenţă pentru compensarea creşterii preţurilor la îngrăşăminte, în
Senatul a adoptat, miercuri, un proiect de lege prin care luna mai se declară Luna Horticulturii. Potrivit actului normativ, manifestările dedicate Lunii Horticulturii au ca scop: promovarea producţiei horticole
Litiaza coledociană reprezintă prezența calculilor în coledoc, canalul care duce bila din ficat în duoden. În majoritatea cazurilor, calculii migrează din vezicula biliară, unde aproximativ 10% dintre adulți pre
Odată cu înaintarea în vârstă, este firesc ca organismul să treacă prin anumite schimbări. Totuși, scăderea evidentă a forței, mersul tot mai lent, oboseala persistentă sau pierderea involuntară în
Medicina a înregistrat de-a lungul timpului progrese remarcabile datorită evoluției științei și tehnicii. Poveștile unor medici inventatori și ingineri sunt fascinante. Consecințele acestei dezvoltări le
Una dintre cele mai frecvente întrebări pe care le primește un nutriționist este: Ce să mănânc seara încât să nu îmi fie foame și, totuși, să nu mă îngraș sau, și mai bine, să slăbesc? Există la fel
Cancerul colorectal se numără printre cele mai frecvente neoplazii în România, iar aproximativ o treime din cazuri sunt localizate la nivelul rectului. Majoritatea tumorilor se dezvoltă lent, pe parcursul mai
I-am întâlnit la Vidra, așezare dintr-o regiune vestită pentru munții ce și-au făcut loc până la noi mai întâi prin legenda Vrâncioaiei. Într-o șezătoare pe care au înființat-o la imboldul inginerului
Parohia ortodoxă din cartierul Ortelec al municipiului Zalău are hramul principal „Nașterea Maicii Domnului” și este formată din 300 de familii de credincioși. Fosta așezare aflată la marginea Zalăului a dev
Încă neexplorată pe cât merită, încă neștiută pe cât ar trebui să fie, Țara Vrancei, regiune submontană și montană aflată în arealul județului Vrancea, este un ținut pe care trebuie să-l străbați și să-l descoperi măcar o dată în viață. Biserici de lemn, mănăstiri vechi, legende și personaje ale memoriei noastre colective, văi largi, cu o deschidere spectaculoasă, peisaje montane blânde și aerul care te ajută să-ți reamintești că ai plămâni. Iată numai câteva motive pentru a o vizita.
La Festivalul Internaţional al Cărţii de la Budapesta, care se va desfăşura în perioada 23-26 aprilie, prezenţa românească va fi una importantă. Publicului prezent la evenimentul cultural din
În perioada 20-26 aprilie, Universul este „tălmăcit“ pe înţelesul copiilor în Planetariul Mobil instalat în incinta Muzeului Etnografic al Transilvaniei de pe strada
Astăzi va fi deschisă la Muzeul Ţăranului Român expoziţia „Restituire: Octavian Smigelschi 1866-1912“. Octavian Smigelschi este considerat cel mai important artist transilvănean al perioadei
Muzeul Naţional al Ţăranului Român ne invită, pe data de 22 aprilie, de la ora 18:00, în Sala Foaier, la vernisajul expoziţiei de obiect „Istoria umilă“, a artistului Ion Anghel.
După o perioadă de patru ani de reabilitare şi consolidare, publicul poate avea din nou acces la spectacole jucate în Sala Mare a Teatrului Naţional „I.L. Caragiale“ (TNB) din Bucureşti, care a
Cea de-a XX-a ediţie a fazei judeţene a Olimpiadei „Meşteşuguri artistice tradiţionale“, organizată la nivelul judeţului Sibiu, de Complexul Naţional Muzeal (CNM) ASTRA, Inspectoratul Şcolar
Doamne, nu-mi da prea mult ca să Te uit, Dar nici puţin ca să cerşesc. Dă-mi cât ştii, în tot ce fac Să nu mă rătăcesc. Fericiţi cei milostivi Pe acest pământ, Faptele bune ne
E sărbătoare Octavian Goga E sărbătoare pe câmpie, şi-n suflete e sărbătoare, Învie firele de iarbă sub ploaia razelor de soare. Sunt Paştile cele frumoase, şi-n fire zvonul lor
Echilibru de-nceput de lume: Şi-alb, şi negru-n harta cu-amintiri, Meci etern intrat în prelungiri, Ambidextru întru rău şi bine. Dihotomică alcătuire, Laitmotiv de patime fierbinţi Cu
Luni, 6 aprilie 2015, în localitatea Petricani din judeţul Neamţ, s-au desfăşurat mai multe evenimente cultural-artistice dedicate personalităţii lui Constantin Virgil Gheorghiu, recunoscut pe plan mondial ca
Începută pe 26 martie, expoziţia colectivă “Ferestre” deschisă la Elite Art Gallery îşi aşteaptă vizitatori până în ziua de 16 aprilie, în Strada Academiei nr. 15 din
Până la 23 aprilie putem vedea la Muzeul Satului “Dimitrie Gusti” din Bucureşti Expoziţia Anuală de Artă Religioasă şi Restaurare “Cădere, Ridicare, Supravieţuire. Arta sacră.
Să poţi vedea o carte veche de 1.000 de ani este emoţionant şi poate chiar memorabil. Ieşenii şi cei din împrejurimile capitalei culturale a Moldovei au această şansă încă două zile de acum
În perioada 13-17 mai va avea loc, la Bucureşti, cea de-a treia ediţie a Festivalului Internaţional de Poezie Bucureşti (FIPB), în cadrul căruia publicul românesc se va întâlni cu
De miercuri, 1 aprilie (şi nu a fost nicio păcăleală), actriţa Anca Sigartău a câştigat concursul pentru ocuparea funcţiei de director al Teatrului Municipal din Bacău. Concursul a constat în
În cadrul celei de-a 21-a ediţii a Festivalului Internaţional de Film “Primăvara filmelor”, care se va desfăşura între 10 şi 19 aprilie, Radu Jude va avea parte de o retrospectivă. Aceasta
Un proiect care aduce pe scenă personaje feminine ale marelui scriitor Henrik Ibsen prinde contur. Spectacolele vor fi coproduse de Asociația Română pentru Promovarea Artelor Spectacolului (ARPAS), cu ajutorul
Tomas Transtromer, poet, psiholog şi traducător suedez, laureat al Premiului Nobel pentru literatură în 2011, a murit la vârsta de 83 de ani, a declarat AFP editorul său, casa Bonnier, informează
Editura Litera a dat startul campaniei „Linişte, copiii citesc!“, prin care marchează Ziua Internaţională a Cărţii pentru Copii şi Tineret, sărbătorită anual la 2 aprilie. Învăţătorii şi
Preocuparea pentru stimularea dorinţei tineretului pentru lectură este în continuă creştere, ca reacţie firească la cultura imaginii pe care o traversăm de ceva vreme. În această idee a apărut
România va participa la Târgul Internaţional de Carte pentru Copii de la Bologna, Italia, un eveniment literar ce are loc între 30 martie şi 2 aprilie. Astfel, după o pauză de doi ani, Ministerul Cu
Iubitorii de film, fie ei simpli spectatori sau critici, actori ori regizori, au avut parte între 26 şi 29 martie de cea de-a 24-a ediţie a Festivalului de Film DaKINO. „Podiumul“ acestei ediţii
Institutul Naţional pentru Cercetare şi Formare Culturală (INCFC), aflat în subordinea Ministerului Culturii, a lansat săptămâna trecută „Barometrul de Consum Cultural 2014“, acesta
Arhiepiscopia Aradului organizează un proiect de cunoaştere a tradiţiilor româneşti de Paşti, în rândul tinerilor arădeni. Cu sprijinul artistei populare Maria Aiftincăi sunt organizate ateliere
Duminica a 19-a după Rusalii (Predica de pe munte - Iubirea vrăjmașilor) Luca 6, 31-36 „Zis-a Domnul: Precum voiți să vă facă vouă oamenii, faceți-le și voi asemenea. Și, dacă iubiți pe cei ce vă
„În vremea aceea a venit Iisus în Capernaum, cetate a Galileei, și învăța poporul sâmbăta. Și erau uimiți de învățătura Lui, căci cuvântul Lui era cu putere. Iar în sinagogă era un om având duh de
Fraților, nu toate trupurile sunt la fel, ci unul este trupul oamenilor și altul este trupul dobitoacelor și altul este trupul păsărilor și altul este trupul peștilor. Sunt și trupuri cerești și trupuri
Sfântul Sfințit Mucenic Dionisie Areopagitul († 96) Acest sfânt al Bisericii noastre din veacul apostolic este unul dintre cei mai importanți părinți din primul secol al istoriei creștine. El era de loc din
Sfântul Preot Profesor Dumitru Stăniloae, Teologia Dogmatică Ortodoxă, vol. II, ediția a IV-a, Editura Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă, București, 2010, pp. 359–360 „Cuvântul de chemare la
Sfânta întâia Muceniță și întocmai cu Apostolii Tecla, pomenită în 24 septembrie, este una dintre femeile martire ale Calendarului creștin, cărora Biserica Ortodoxă Română le-a închinat Anul
Avem o slăbiciune pentru schimbare. Cuvântul sună bine, promite prospețime și ne scutește, măcar pentru o vreme, de obligația de a spune încotro vrem să mergem. Suntem, probabil, mai impresionați de ceea ce începe decât de ceea ce durează. Continuitatea are, în schimb, o reputație mai puțin seducătoare. Pare prăfuită, defensivă, uneori chiar suspectă. Și totuși, când lucrurile încep să se clatine, nu alergăm după ceea ce este nou, ci căutăm ceea ce ține. Descoperim atunci, poate puțin târziu, că stabilitatea nu este absența mișcării, ci una dintre condițiile ei.
La originile ei medievale, universitatea era văzută ca un loc de concentrare și stimulare a întregii cunoașteri universale. Ea era concepută ca un loc al excelenței, al elitei și al ierarhiilor. Folosim oarecum
La Părinții pustiei paza limbii ține de însăși lucrarea lăuntrică a omului. Cuvântul dezvăluie ceea ce se petrece în inimă, iar odată rostit, se întoarce asupra inimii și o poate tulbura sau, dimpotrivă,
În astfel de momente este greu să vorbim despre un om pe care l-am cunoscut aproape trei decenii. Nu pentru că lipsesc cuvintele, ci pentru că sunt prea multe amintiri care se adună și pentru că o prietenie


